CURSUL 7

Cauzele justificative

 definiţie: cauzele justificative sunt situaţiile reglementate de lege în prezenţa cărora o

faptă prevăzută de legea penală (deci care prezintă tipicitate și este ilicită in abstracto)
încetează să fie în contradicţie cu ordinea de drept, devenind permisă (lipsind
antijuridicitatea, devine licită in concreto)
o rațiunea lor: prevalența valorii juridice protejate prin cauza justificativă în fața
valorii sociale ocrotite prin norma de incriminare (d.e. imobilizarea unei
persoane care încerca să comită o crimă implică prevalența valorii sociale a
vieții persoanei vizate în fața libertății agresorului)
 sunt reglementate de art. 18-22 C.pen.
 potrivit art. 18 al. 1 C.pen.: Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală,
dacă există vreuna dintre cauzele justificative prevăzute de lege.

 consecinţe:
o înlătură caracterul ilicit, nejustificat, al faptei
o produc efecte in rem, cu privire la toți participanții la comiterea infracțiunii
(fapta nu poate fi licită doar pentru unii și ilicită pentru alții) – art. 18 al. 2 C.pen.:
Efectul cauzelor justificative se extinde şi asupra participanţilor
 deci de efectul ei vor profita autorul, coautorii, instigatorul și complicele
o împiedică aplicarea oricăror sancţiuni penale (pedepse, măsuri educative), chiar
şi a măsurilor de siguranţă
o conduc la soluția de clasare (în timpul urmăririi penale), respectiv achitare (în
cursul judecății), în temeiul art. 16 al. 1 lit. d C.pr.pen.1
o de principiu, fapta nu poate constitui nici altă formă de ilicit (civil, disciplinar,
contravențional) etc.
 de principiu, înlătură şi răspunderea civilă

 clasificare
o după sfera de aplicare:
 cauze generale - se aplică unei sfere largi de infracțiuni și sunt reglementate
în partea generală a Codului penal, articolele 19-22:
 legitima apărare
 starea de necesitate
 exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații
 consimțământul victimei
 cauze speciale - incidente, punctual, în cazul anumitor infracțiuni, când
legiuitorul permite, în mod explicit, săvârșirea respectivei fapte (d.e. art. 201

1
(1)Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi
exercitată dacă:
d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate.
1
 al. 6 C.pen.2, art. 202 al. 6 C.pen., art. 203 al. 2 C.pen.3, art. 272 al. 2 C.pen.
etc.)
 în anumite situații, o cauză justificativă poate deveni, prin voința legiuitorului, o
cauză de înlăturare a tipicității – d.e. art. 301 al. 2 lit. b C.pen. 4 raportat la art. 21
C.pen.5
o deci în acest caz, vom reține lipsa prevederii faptei în legea penală (art. 16 al. 1 lit.
b teza I C.pr.pen.) și nu existența unei cauze justificative (16 al. 1 lit. d C.pr.pen.)

1. LEGITIMA APĂRARE

 este reglementată de art. 19 C.pen.:

(1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în legitimă apărare.
(2) Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material,
direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes
general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului.
 în structura legitimei apărări distingem:
o un atac, care trebuie să preceadă comiterea faptei prevăzute de legea penală
o un act de apărare, comis sub forma unei fapte prevăzute de legea penală
o raportul de proporționalitate dintre cele două (apărarea raportată la atac)
2
Art. 201. - (1) Întreruperea cursului sarcinii săvârşită în vreuna dintre următoarele împrejurări: 
   a) în afara instituţiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop; 
   b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-ginecologie şi drept
de liberă practică medicală în această specialitate; 
   c) dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3
ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi. 
 (6) Nu constituie infracţiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuată de un medic
de specialitate obstetrică-ginecologie, până la vârsta sarcinii de douăzeci şi patru de săptămâni, sau
întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului.
3
Art. 203 (1) Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunţa de îndată autorităţile de către cel
care a găsit o persoană a cărei viaţă, integritate corporală sau sănătate este în pericol şi nu are
putinţa de a se salva se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Fapta nu constituie infracţiune dacă, prin acordarea ajutorului, autorul s-ar expune unui pericol
grav cu privire la viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa.
4
 (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin
care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la
gradul II inclusiv se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului
de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani. 
   (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la următoarele
situaţii: 
   a) emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative; 
   b) exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu
respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.
5
Art. 21. -   (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept
recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi
limitelor prevăzute de aceasta. 
   (2) Este de asemenea justificată fapta prevăzută de legea penală constând în îndeplinirea unei
obligaţii impuse de autoritatea competentă, în forma prevăzută de lege, dacă aceasta nu este în mod
vădit ilegală.
2
 pentru a exista legitimă apărare, atacul trebuie să fie:
o îndreptat împotriva celui ce se apără sau a altei persoane (fizice sau juridice) ori
împotriva unui interes general (d.e. pentru apărarea secretelor de stat, stocate
electronic, dacă se încearcă sustragerea lor prin atacuri informatice, se răspunde
tot cu infracțiuni informatice care generează distrugerea fizică a sistemelor
informatice ale atacatorului)
o comis fie prin acțiune, fie prin inacțiune (când există obligația de a acționa și
atacatorul rămâne pasiv – d.e. amenințarea medicului care refuză să acorde orice
fel de îngrijiri pacientului până nu obține o sumă de bani)
o material (pune în pericol fizic valoarea socială împotriva căreia se îndreaptă: d.e.
lovirea unei persoane, act care îi pune în pericol integritatea fizică și sănătatea)
 nu este material atacul comis prin cuvinte (d.e. amenințarea,
insulta/calomnia)
o direct (pericolul pentru valorile ameninţate este nemijlocit - d.e. atacul comis cu
armă de foc asupra unei persoane aflată în raza de acțiune a armei)
 nu este direct atacul atunci când există un obstacol relevant între atacator și
victimă (d.e. o ușă încuiată pe care atacatorul nu o poate deschide, un gard
înalt de netrecut, o distanța f. mare la care arma de foc nu este eficace etc.)
o imediat (pericolul pentru valoarea ocrotită este actual ori iminent, adică fie este
în desfășurare, fie este cert și indubitabil, pe cale să se producă, deci în intervalul
dintre a fi iminent și consumat - d.e. atacatorul își încarcă arma și adresează
amenințări de moarte celui vizat indică un pericol iminent)
 condiția nu mai este îndeplinită dacă:
 distanţa în timp dintre atac şi pericol este suficient de mare pentru ca
pericolul viitor să fie înlăturat prin alte mijloace (d.e. prin anunțarea
autorităților sau luarea de măsuri de contracarare a atacului, altele
decât comiterea unei infracțiuni)
 atacul este epuizat și nu mai există pericolul reluării sale (d.e.: după
lovirea unei persoane, atacatorul se îndepărtează, renunțând la
continuarea atacului; cel atacat reușește să dezarmeze pe atacator, care
este imobilizat, dar continuă să îl lovească, din răzbunare pt. atac)
o injust (să nu fie permis de normele de drept, chiar dacă el nu constituie
infracțiune)
 nu este îndeplinită condiția când legea permite conduita respectivă, dar
numai dacă sunt respectate limitele legii (d.e. lipsirea de libertate a unei
persoane arestate preventiv; folosirea legală a unei arme de către organele
de poliție etc.)
 conduita abuzivă a organelor statale în aplicarea legii poate constitui
un atac care să permită o apărare legitimă (d.e. pătrunderea organelor
de poliție, fără mandat emis de către judecător, în locuința unei
persoane; folosirea inutilă a forței împotriva unei persoane pașnice
etc.)
o atacul trebuie să provină de la o persoană responsabilă sau chiar de la o
persoană iresponsabilă care acționează nedirijată de o persoană capabilă, iar cel
atacat trebuie să nu cunoască starea de iresponsabilitate

3
  dacă cel atacat cunoaște starea de iresponsabilitate a atacatorului, apărarea
trebuie realizată în condițiile stării de necesitate, nu a legitimei apărări
(trebuie ca fapta penală comisă să nu fi putut fi evitată, să nu fi existat
alternative legale sau mai puțin grave)
 rezultă că atacul poate fi comis cu intenție, din culpă sau chiar fără
vinovăție

 pentru a exista legitimă apărare, apărarea trebuie:

o să se realizeze printr-o faptă penală, tentativă sau infracțiune consumată (d.e. se
trage cu o armă de foc înspre agresor, fără a-l atinge, iar acesta fuge, renunțând la
atac)
o să fie precedată de atac
 simpla bănuială că se poate produce un atac nu este suficientă
o să fie comisă până la epuizarea atacului
 momentul epuizării este diferit, în funcție de cum este vorba despre
infracțiuni cu rezultat iremediabil (d.e. cele contra persoanei) sau
infracțiuni cu rezultat remediabil sau care poate fi diminuat chiar și după
consumarea atacului (d.e. cele contra patrimoniului)
o să privească pe cel atacat sau un interes general
 fapta penală comisă din alte rațiuni decât apărarea unei persoane atacate va
constitui infracțiune, neintrând sub incidența legitimei apărări (d.e. un
atacator este ucis în timpul atacului de o altă persoană, sosită la fața locului,
din motive de dușmănie, față de un conflict mai vechi existent între ei)
o să fie îndreptată împotriva atacatorului sau a unui bun al său, dacă este de
natură a opri/diminua atacul (d.e. apărarea comisă prin uciderea câinelui folosit
la atac)
 dacă apărarea lezează alte persoane pot fi incidente alte cauze justificative
(d.e. starea de necesitate – cel atacat, fugind de agresori, accidentează o
terță persoană cu mașina) sau de neimputabilitate (d.e. eroarea de fapt,
chiar în concurs cu legitima apărare – persoana atacată fuge de agresori și,
văzând o persoană că se apropie, o lovește, deși aceasta era un terț la
conflict)
o să fie proporţională cu gravitatea atacului
 nu presupune o echivalență de mijloace
 apreciată de la caz la caz, în funcție de valoarea juridică vizată de
atac/apărare, de posibilitatea de apărare, de trăsăturile concrete ale
atacatului, de obiectele folosite etc. (d.e. este în legitimă apărare o persoană
vulnerabilă care folosește cuțitul pentru a se apăra de atacul a trei adulți
care o loveau cu pumnii)
o să fie realizată de o persoană responsabilă sau iresponsabilă
 apărarea iresponsabilului e controversată în doctrină, dar dacă s-ar da efect
cauzei de neimputabilitate a iresponsabilității (art. 28 C.pen.), s-ar crea o
discriminare injustă, înrăutățind situația iresponsabilului, a cărui stare ar fi
reținută împotriva sa
o să fie comisă cu intenție, praeterintenție, din culpă (d.e. persoana atacată
pornește în trombă cu mașina și, din neatenție, accidentează pe unul dintre
agresori) sau chiar fără vinovăție
4
 o nu este necesar ca apărarea prin fapta penală să fie singura opțiune; legitima
apărare există și când existau alte opțiuni pentru cel atacat (d.e. cel atacat cu un
cuțit lovește atacatorul cu un lemn, în zona capului, ucigându-l, deși putea
chema în ajutor rudele sale, care l-ar fi putut imobiliza pe atacator; sau cel atacat
ar fi putut fugi, dar a ales să lupte cu atacatorul)
 cu acest element, legitima apărare se diferențiază față de starea de
necesitate, unde pericolul trebuie să nu poată fi înlăturat în alt fel

 criteriul proporționalității permite distincţia dintre:

o legitima apărare, cauză justificativă - fapta nu constituie infracţiune (când există
proporționalitatea cerută de lege)
o excesul neimputabil – când depăşirea limitelor proporţionalităţii apărării cu
atacul este datorata tulburării sau temerii - constituie cauză de neimputabilitate
(art. 26 alin. 1 C. pen.6)
o excesul scuzabil al legitimei apărări – când depăşirea limitelor legitimei apărări
se produce din alte cauze - fapta este infracţiune, dar împrejurarea va avea
natura unei circumstanţe atenuante legale (art. 75 alin. 1 lit. b C. pen.7)

 legitima apărare înlătură și răspunderea civilă (art. 1360 C.civ.8)

o când eroarea de fapt vine în concurs cu legitima apărare, se aplică regulile
răspunderii civile de la eroare

Prezumţia de legitimă apărare

 este reglementată de art. 19 al. 3 C.pen.: Se prezumă a fi în legitimă apărare acela care
comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuinţă, încăpere,
dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de aceasta, fără drept, prin violenţă, viclenie,
efracţie sau alte asemenea modalităţi nelegale ori în timpul nopţii.
 pentru a fi reținută, se cer întrunite condiţiile:
o să existe o pătrundere sau încercare de pătrundere, fără drept, a unei persoane
o pătrunderea să se realizeze prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea
mijloace nelegale, ori în timpul nopţii
o pătrunderea fără drept să aibă loc într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc
împrejmuit ţinând de aceasta
o să se comită o faptă prevăzută de legea penală
o fapta să fie comisă pentru a respinge pătrunderea fără drept în locurile amintite

6
Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de
legitimă apărare, care a depăşit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporţionale
cu gravitatea atacului.
7
Următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante legale:
b) depăşirea limitelor legitimei apărări.
8
(1) Nu datorează despăgubire cel care, fiind în legitimă apărare, a cauzat agresorului un
prejudiciu. 
   (2) Cu toate acestea, va putea fi obligat la plata unei indemnizaţii adecvate şi echitabile cel care a
săvârşit o infracţiune prin depăşirea limitelor legitimei apărări.
5
  dacă sunt întrunite condițiile de mai sus, nu se mai impune probarea celorlalte
elemente ale legitimei apărări, inclusiv a celei privind proporționalitatea (condiția
proporționalității subzistă, dar nu mai trebuie probată, fiind prezumată)
o practic, sarcina probei este mutată, ca obiect, spre elementele menționate de
norma penală
 prezumția generată este una relativă

2. STAREA DE NECESITATE
 este reglementată de art. 20 C.pen:
Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în stare de necesitate.
Este în stare de necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol
imediat şi care nu putea fi înlăturat altfel viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a
altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările
faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era
înlăturat.

 în structura stării de necesitate distingem:

o o stare de pericol, care trebuie să preceadă comiterea faptei prevăzute de legea
penală (d.e. izbucnirea unui incendiu, riscul unei inundații, alunecări de teren,
existența unor afecțiuni medicale acute și severe, acțiunea unor animale
dezlănțuite etc.)
 pericolul poate proveni și din fapta unei persoane (chiar a victimei), dar
aceasta nu trebuie să constituie un atac, în sensul legitimei apărări (pentru a
nu fi incidentă legitima apărare – d.e. incendierea unei case pentru a ucide
pe cei dinăuntru poate da naștere atât unei riposte în legitimă apărare dacă
este atacat incendiatorul, pentru a-l împiedica să comită fapta, dar și unei
stări de necesitate, prin distrugerea unor bunuri de către cei din casă,
pentru a-și salva viețile)
 pericolul poate proveni chiar din fapta celui aflat în pericol, pentru
salvarea căruia se intervine (d.e. un iresponsabil dă foc încăperii unde se
află; o persoană încearcă să se sinucidă, fiind observată de cel care intervine,
pătrunzând fără drept în locuința victimei, pentru a o salva)
o o acțiune de salvare, materializată sub forma unei fapte prevăzute de legea
penală (d.e. pătrunderea în locuința altei persoane, prin spargerea ușii, pentru a
salva de la incendiu un copil aflat înăuntru; conducerea unui autoturism
neînmatriculat pentru a duce la spital o persoană grav rănită și aflată izolată,
într-o zonă fără semnal și fără posibilitatea intervenției echipelor de salvare;
distrugerea unui pod în zona căruia se acumulaseră obiecte aduse de apă care
generează riscul revărsării apelor și inundării localității etc.)
o raportul de proporționalitate dintre cele două (actul de salvare raportată la
gravitatea pericolului)
 spre deosebire de legitima apărare, aici legiuitorul permite ca apărarea să
fie mai gravă decât pericolul, atât timp cât nu este vădit mai gravă
 caracterul de ”vădit” mai grav se raportează la posibilitatea de
prevedere a unei persoane cu o diligență medie, care ar acționa în
împrejurările făptuitorului (d.e. nu poate invoca starea de necesitate
6
 persoana care, apreciind că unul dintre pomii vecinului său, plecat din
localitate, ar fi infestat, pentru a preveni răspândirea infestării și la
livada sa, decide tăierea și arderea întregii livezi a vecinului său)

 pentru a exista starea de necesitate, pericolul trebuie să fie:

o de regulă, accidental/întâmplător
o imediat (actual/prezent sau iminent/pe cale să se producă)
 nu este imediat pericolul viitor și relativ îndepărtat (chiar dacă este cert)
sau pericolul depășit/epuizat (d.e. otrăvirea câinelui vecinului care scăpase
și mușcase pe autorul faptei)
o inevitabil în alt mod decât prin comiterea faptei prevăzute de legea penală
 dacă poate fi înlăturat în alt mod, există obligația de a proceda astfel, fără a
comite fapta penală sau comițând o faptă penală de o gravitate mai redusă
(d.e. nu este necesară conducerea fără permis pentru a transporta o
persoană rănită la spital, dacă posibilitatea intervenției prompte a
mijloacelor de salvare este reală sau dacă alte persoane care dețin permis de
conducere ar fi putut asigura deplasarea; la fel, sustragerea unor produse
alimentare de către cel care invocă necesitatea hrănirii familiei, existând
mijloace legale pentru asigurarea subzistenței)
 prevederea posibilității de evitare a pericolului se evaluează prin raportare
la condiţiile în care s-a găsit făptuitorul şi la capacitatea sa psihico-fizică de
a reacţiona şi de a evalua situaţia în care se afla
o să vizeze valorile menționate de lege (viaţa, integritatea corporală sau sănătatea
unei persoane, un bun important al acesteia sau un interes general)
 noțiunea de bun important este relativ ambiguă, dar s-a apreciat că poate
cuprinde bunuri cu valoare economică, culturală, artistică sau afectivă
(clădiri publice, locuinţe, poduri, opere de artă, piese de muzeu, documente
importante etc., dar și bunuri de familie, animale de companie etc.)

 pentru a exista starea de necesitate, acţiunea de salvare trebuie:

o să constea într-o faptă prevăzută de legea penală, tentativă sau consumată
o să fie comisă cu intenție, praeterintenție sau culpă (d.e. se recurge la inundarea
locuinței incendiate, pentru a opri propagarea incendiului care punea în pericol
locatarii imobilului, apa producând deteriorarea unor lucrări de artă depozitate
în apartamentul inferior)
o să fie necesară (există când pericolul nu poate fi înlăturat altfel)
o acţiunea să fie săvârşită de o persoană care nu avea obligaţia de a înfrunta
pericolul
 d.e. pompierul sau medicul nu poate invoca starea de necesitate pentru a se
sustrage de la obligaţiile profesionale, refuzând să înfrunte incendiul sau să
trateze pacientul, pe motiv că riscă expunerea la pericole pentru
viața/sănătatea sa, astfel că va răspunde pentru fapta comisă (d.e. abuz în
serviciu)
o să nu aibă urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul
în care pericolul nu era înlăturat

 criteriul proporționalității permite distincţia dintre:

7
 o starea de necesitate, cauză justificativă - fapta nu constituie infracţiune (când
există proporționalitatea cerută de lege)
o excesul neimputabil – când persoana nu şi-a dat seama, în momentul comiterii
faptei penale de salvare, de urmările vădit mai grave decât cele care s-ar fi
produs dacă pericolul nu era înlăturat - constituie cauză de neimputabilitate (art. 26
alin. 2 C. pen.9)
o excesul scuzabil al stării de necesitate – când persoana şi-a dat seama de
urmările mai grave pe care fapta sa penală le produce - constituie o circumstanţă
atenuantă legală (art. 75 alin. 1 lit. c C. pen.10), fapta constituind infracţiune

 starea de necesitate înlătură doar răspunderea civilă delictuală, dar autorul faptei va
răspunde conform regulilor îmbogățirii fără justă cauză (art. 1361 C.civ.11)
o dacă fapta a fost comisă în interesul unui terț (pentru a salva pe acesta sau
bunurile sale de la pericol), acesta și nu autorul faptei va răspunde civil, după
aceleași reguli – art. 1362 C.civ.12
o când eroarea de fapt vine în concurs cu starea de necesitate, se aplică regulile
răspunderii civile de la eroare

3. EXERCITAREA UNUI DREPT SAU ÎNDEPLINIREA UNEI OBLIGAŢII

 este reglementată de art. 21 C.pen:

Este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept
recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor
şi limitelor prevăzute de aceasta.
Este de asemenea justificată fapta prevăzută de legea penală constând în îndeplinirea unei
obligaţii impuse de autoritatea competentă, în forma prevăzută de lege, dacă aceasta nu este în
mod vădit ilegală.

 în realitate, norma reglementează 3 cauze justificative distincte:

o exercitarea unui drept recunoscut de lege (d.e. dreptul organelor judiciare de a
priva de libertate suspectul/inculpatul în procesul penal la îndeplinirea
condițiilor legale; dreptul de retenție reglementat de art. 2495 al. 1 C.civ. etc.)
o îndeplinirea unei obligații impuse de lege (d.e. folosirea armei de către militarul
aflat în post, contra agresorului; folosirea violenței fizice de către forțele de
ordine pentru a dispersa participanții la o adunare publică manifestată agresiv,

9
Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de
necesitate, care nu şi-a dat seama, în momentul comiterii faptei, că pricinuieşte urmări vădit mai
grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.
10
Următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante legale:
c)depăşirea limitelor stării de necesitate.
11
Cel care, aflat în stare de necesitate, a distrus sau a deteriorat bunurile altuia pentru a se apăra pe
sine ori bunurile proprii de un prejudiciu sau pericol iminent este obligat să repare prejudiciul
cauzat, potrivit regulilor aplicabile îmbogăţirii fără justă cauză.
12
Dacă, în cazurile prevăzute la art. 1.360 alin. (2) şi art. 1.361, fapta păgubitoare a fost săvârşită în
interesul unei terţe persoane, cel prejudiciat se va îndrepta împotriva acesteia în temeiul
îmbogăţirii fără justă cauză.
8
 necesară pentru restaurarea ordinii publice; efectuarea unei operații de urgență
de către medicul chirurg etc.)
o îndeplinirea unei obligații impuse de autoritatea competentă (d.e. obligația
organelor de poliție de a pătrunde în domiciliu pentru a pune în executare un
mandat de executare/arestare preventivă)
 necompetența autorității care impune obligația nu constituie un viciu
absolut atunci când ea nu a fost cunoscută de organul de executare (d.e.
organul de poliție care pune în executare un mandat de executare al
pedepsei nu poate cunoaște necompetența teritorială a judecătorului de
drepturi și libertăți care a dispus măsura)
 pentru a se reține această cauză justificativă, trebuie îndeplinite mai multe condiţii:
o să se săvârşească o faptă prevăzută de legea penală
o fapta comisă să fie săvârșită în virtutea exercitării unui drept sau a îndeplinirii
unei obligaţii
o dreptul să fie recunoscut legal sau obligaţia să fie impusă de lege sau de
autoritatea publică competentă
 noțiunea de ”lege” trebuie interpretată în sens larg, de act normativ al
Parlamentului, deci legi organice sau ordinare, ori O.U.G., dar nu și acte
normative de forță juridică inferioară (d.e. H.G.) deoarece numai prin lege
se poate autoriza a aduce atingere valorilor sociale protejate de legea penală
(doctrina nu e unanimă)
 persoanele juridice de drept privat nu pot da ordin de comitere a unor fapte
prevăzute de legea penală (d.e. directorul unei societăți comerciale să dea
ordin paznicului să lovească o persoană care i-a adus injurii și amenințări)
o exercitarea dreptului sau îndeplinirea obligaţiei legale să se facă în limitele şi cu
respectarea condiţiilor pentru existenţa lor legală
o obligaţia impusă de autoritatea competentă să fie realizată în forma prevăzută de
lege şi să nu fie vădit ilegală
 d.e. un mandat de arestare emis de către procuror sau care este verbal ori
chiar scris, dar fără a conține datele esențiale prevăzute de lege sau nu este
semnat

 trebuie făcută distincţia între:

o ordinul legii (obligaţia născută direct din lege) – autorul faptei nu o poate
cenzura
o ordinul/comanda autorităţii legitime - poate fi cenzurat fie d.p.d.v. formal, fie al
caracterului vădit ilegal
 executarea unui ordin vădit ilegal constituie infracţiune (d.e. mandat de
arestare preventivă emis de procuror sau autorități administrative – d.e.
Ministrul Justiției)
 atunci când norma de incriminare prevede condiția comiterii faptei ”fără drept”, iar
comiterea faptei a fost realizată în exercitarea unui drept, lipsește tipicitatea faptei
care nu va constitui infracțiune, nefiind vorba despre o cauză justificativă
o d.e. pătrunderea de către chiriaș în locuința închiriată nu poate constitui
violare de domiciliu, pentru că nu este realizată ”fără drept” cum cere art. 224

9
 al. 1 C.pen.13; deținerea armei nu este realizată în mod ilegal de către titularul
permisului de port-armă valid etc.

 Î.C.C.J., în D.C.D. nr. 19/2015, a stabilit că fapta medicului angajat cu contract de

muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, care are calitatea de
funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. 1 lit. b teza a II-a din Codul
penal, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. 2
din Legea drepturilor pacientului nr. 46/200314, nu constituie o exercitare a unui drept
recunoscut de lege având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. 1 teza I-a din C. pen

 înlătură și răspunderea civilă (art. 1353 și 1364 C.civ.) cu excepția cazurilor în care:
o exercitarea dreptului s-a realizat abuziv
o autorul faptei putea să-și dea seama de caracterul ilegal al obligației impuse

4. CONSIMŢĂMÂNTUL PERSOANEI VĂTĂMATE

 este reglementată de art. 22 C.pen:

Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită cu consimţământul persoanei
vătămate, dacă aceasta putea să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în pericol.
Consimţământul persoanei vătămate nu produce efecte în cazul infracţiunilor contra
vieţii, precum şi atunci când legea exclude efectul justificativ al acestuia.
 este tot expresia exercitării unui drept, dar de această dată titularul dreptului nu
este autorul faptei penale, ci persoana vătămată (d.e. proprietarul unui bun are
dreptul de a dispune de acesta, inclusiv fizic, prin distrugerea lui – dacă permite altei
persoane să îl distrugă, nu va exista infracțiunea de distrugere, pentru că autorul
faptei a avut consimțământul titularului dreptului de proprietate)
o sunt controversate aspectele care privesc efectele consimțământului în cazul
eutanasiei, transexualismului sau transferului de embrioni
 pentru a fi incidentă această cauză justificativă, se cer întrunite cumulativ
următoarele condiţii:
o să se săvârşească o faptă prevăzută de legea penală (d.e. infracțiuni contra
patrimoniului, cum ar fi distrugerea unui bun care nu este de patrimoniu și nu
se produce prin incendiere, explozie sau alte asemenea mijloace, cum ar fi
dărâmarea unei anexe, tăierea unor pomi; infracțiuni contra persoanei de
gravitate redusă, cum ar fi loviri sau vătămări corporale – d.e. extracția unui
dinte, efectuarea unei operații chirurgicale etc.)
 fapta poate fi comisă cu intenție, praeterintenție sau din culpă (d.e. se
exprimă consimțământului proprietarului unei livezi pentru efectuarea de
13
Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit
ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, ori refuzul de a le părăsi la
cererea acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. 
14
(1) Personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul să supună pacientul nici
unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl recompenseze altfel decât prevăd
reglementările de plată legale din cadrul unităţii respective. 
   (2) Pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau
donaţii, cu respectarea legii. 
10
 lucrări de construcție la gardul aferent limitei de proprietate, asumându-se
riscul unei afectări a pomilor aflați în zona limitrofă)
o să existe consimţământul persoanei vătămate prin respectiva faptă
 dacă se comite o infracțiune mai gravă decât cea la care s-a consimțit, se va
răspunde penal pentru aceasta
 dacă infracțiunea comisă este una complexă praeterintenționată, se
răspunde doar pentru infracțiunea mai gravă absorbită, nu și pentru
cea comisă cu intenție, mai ușoară (d.e. se va răspunde pentru ucidere
din culpă, nu pentru loviri cauzatoare de moarte dacă persoana
vătămată a acceptat să tranșeze rivalitatea prin confruntare fizică,
producându-se un rezultat mai grav decât cel urmărit/acceptat –
decesul)
o consimţământul să emane de la titularul valorii sociale lezate sau puse în
pericol, persoană fizică sau juridică
 dacă există eroare cu privire la calitatea de reprezentant al persoanei
juridice (d.e. un prepus al persoanei juridice care nu are calitate de
reprezentare își exprimă consimțământul, fără ca autorul faptei să cunoască
acest lucru), poate fi reținută eroarea de fapt, cauză de neimputabilitate, în
concurs cu cauza justificativă
o persoana care exprimă consimţământul să poată dispune în mod legal de
valoarea socială lezată sau pusă în pericol
 consimţământul să nu se refere la infracţiuni contra vieţii, de fals sau care
afectează în mod grav integritatea corporală/sănătatea persoanei (d.e.
vătămarea corporală gravă – polemică doctrinară) etc. sau pentru care legea
nu permite efectul justificativ al consimţământului (d.e. trafic de persoane 15
sau trafic de minori16)

15
(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul
exploatării acesteia, săvârşită: 
   a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate; 
   b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de vădită
vulnerabilitate a acelei persoane; 
   c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul
consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, se pedepseşte cu închisoare
de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. 
   (2) Traficul de persoane săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu se
pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani. 
   (3) Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă
16
(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul
exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi. 
   (2) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când: 
   a) fapta a fost săvârşită în condiţiile art. 210 alin. (1); 
   b) fapta a fost săvârşită de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu; 
   c) fapta a pus în pericol viaţa minorului; 
   d) fapta a fost săvârşită de un membru de familie al minorului; 
   e) fapta a fost săvârşită de către o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educare, pază sau
tratament se afla minorul ori de o persoană care a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau
de autoritate asupra minorului. 
11
  în cazul infracțiunilor contra vieții, consimțământul victimei poate
conduce la reținerea unei forme atenuate (nu cauză justificativă) a
infracțiunii de omor – uciderea la cererea victimei, dar numai dacă
sunt întrunite toate condițiile din norma de incriminare (art. 190
C.pen.17)
o consimţământul să fie:
 valabil dat (liber, conștient şi neviciat), chiar dacă persoana nu are
capacitate de exercițiu deplină (d.e. un minor cu discernământ)
 anterior comiterii faptei şi menținut pe toată durata de comitere a ei (dacă
are durată de desfășurare în timp)
 consimțământul ulterior începerii executării faptei, dar anterior
consumării ei nu produce efect de cauză justificativă, dar conduce la
reținerea tentativei, dacă ea este incriminată, chiar dacă, ulterior,
activitatea infracțională se consumă
 consimțământul ulterior consumării faptei (ratificarea faptei) nu
produce efect de cauză justificativă, fapta constituind infracțiune, dar
poate avea relevanță penală (putând sta la baza neformulării/retragerii
plângerii prealabile, împăcării părților sau măsurii de renunțare la
urmărirea penală18 - d.e. luarea de către o persoană a unei vehicul de
la vecinul său, pentru a efectua unele transporturi de materiale,
constituie furt de folosință, chiar dacă, ulterior descoperirii lipsei
vehiculului, proprietarul acesteia i-a permis vecinului său să îl
folosească în continuare, în scopul în care o luase)
 expres sau tacit, dar univoc
 uneori chiar legea cere o anumită formă – d.e. forma scrisă pentru
intervențiile medicale (cu excepția celor de urgență) sau a recoltării,
păstrării și folosirii de produse biologice ori a furnizării de informații
cu caracter personal, cf. art. 13-25 din Legea nr. 46/2003; forma scrisă
pentru prelevarea de organe, țesuturi și celule de origine umană – art.
144 din Legea nr. 95/200619
o lipsa consimţământului victimei să nu fie un element constitutiv al infracţiunii
 în acest caz, se va reține lipsa de tipicitate și nu cauza justificativă (d.e.
viol20, furt21, violare de domiciliu22 etc.)

   (3) Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă. 

17
Uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a victimei care suferea de o
boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi
greu de suportat, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
18
Cf. art. 318 al. 2 lit. f C.pr.pen., atitudinea procesuală a persoanei vătămate este criteriu pt.
stabilirea existenței interesului public în urmărirea infracțiunii.
19
Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană de la donatorul în viaţă se face în
următoarele condiţii: 
   a) prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, în scop terapeutic, se poate efectua de
la persoane majore în viaţă, având capacitate de exerciţiu deplină, după obţinerea
consimţământului informat, scris, liber, prealabil şi expres al acestora, conform modelului de
formular aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii. Se interzice prelevarea de organe, ţesuturi şi
celule de la persoane fără discernământ.
12
  la fel, există infracțiuni care nu pot fi comise decât cu consimțământul subiectului
pasiv (d.e. incestul, actul sexual cu un minor etc. – de regulă, infracțiunile bilaterale)
 în cazul lor, consimțământul fiind element constitutiv al infracțiunii, el nu
poate avea efect justificativ
 lipsa consimțământului conduce la lipsa tipicității acelei infracțiuni, dar
fapta:
 poate constitui o altă infracțiune (d.e. viol în loc de incest sau de act
sexual cu un minor) sau
 poate să nu mai constituie infracțiune (d.e. constrângerea la bigamie
– se va reține cauza de neimputabilitate generală a constrângerii
morale)
 consimțământul victimei, în limitele de mai sus, înlătură și răspunderea civilă
(lipsește condiția existenței unei fapte ilicite)

20
Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în
imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte
cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
21
Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de
a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
22
Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit
ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, ori refuzul de a le părăsi la
cererea acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. 
13