The English word property derives either directly or through French propriété from

Latin proprietas, which means ‘the peculiar nature or quality of a thing’ as well
as ‘ownership’.
Cuvântul englezesc property derivă fie direct sau prin franceză propriété din
latinul proprietas, care înseamnă „natura sau calitatea particulară a unui lucru”,
precum și „proprietatea”/“stăpânirea”.
Property law includes principles, policies, and rules by which disputes over
property are to be resolved and by which property transactions may be structured so
that disputes may be avoided. What distinguishes property law from other kinds of
law is that the principles, policies, and rules of property law deal with the
relationships between and among members of a society with respect to ‘things’.
Dreptul proprietății include principii, politici și reguli prin care trebuie
soluționate litigiile privind proprietatea și prin care tranzacțiile legate de
proprietate pot fi structurate astfel încât să poată fi evitate disputele. Ceea ce
diferențiază dreptul proprietății de alte tipuri de legi este că principiile,
politicile și regulile dreptului proprietății se referă la relațiile dintre și
între membrii unei societăți cu privire la „lucruri”.
The things may be tangible, such as land or a factory or a diamond ring, or they
may be intangible, such as stocks and bonds or a bank account. Property law, then,
deals with the allocation, use and transfer of wealth and the objects of wealth. As
such, it reflects the economy of the society in which it is found. Since it deals
with the control and transfer of wealth between spouses and across generations,
property law reflects the family structure of the society in which it is found.
Since it deals with such fundamental issues as the economy and structure of the
family, property law reflects the politics of the society in which it is found.
Lucrurile pot fi tangibile, cum ar fi terenuri sau fabrici sau inele cu diamante,
sau pot fi intangibile, cum ar fi acțiuni și obligațiuni sau un cont bancar. Prin
urmare, dreptul proprietății se ocupă cu alocarea, utilizarea și transferul
bogăției și a obiectelor bogăției. Ca atare, reflectă economia societății în care
se găsește. Întrucât tratează controlul și transferul averii între soți și între
generații, dreptul proprietății reflectă structura familială a societății în care
se găsește. Din moment ce tratează aspecte fundamentale precum economia și
structura familiei, dreptul proprietății reflectă politica societății în care se
găsește.

Property is frequently defined as the rights of a person with respect to a thing.

But speaking of the relationship of a person to a thing is of limited usefulness in
legal discourse because a thing cannot bring or defend a lawsuit. The law does not
deal with rights, privileges, powers, their correlatives and opposites, in the
abstract; it deals with relationships between and among people.
With this in mind one may redefine the law of property as the complex of jural
relationships between and among persons with respect to things. It is the sum of
rights and duties, privileges and no-rights, powers and liabilities, disabilities
and immunities that exist with respect to things. What distinguishes property law
from all other jural relationships is that the jural relationships of property law
deal with things.
Proprietatea este frecvent definită ca drepturile unei persoane cu privire la un
lucru. Dar a vorbi despre relația unei persoane cu un lucru are o utilitate
limitată în discursul juridic, deoarece un lucru nu poate aduce sau apăra un
proces. Legea nu tratează drepturile, privilegiile, puterile, corelativele și
opusele acestora, în abstract; se ocupă de relațiile dintre și între oameni.
Având în vedere acest lucru, se poate redefini legea proprietății ca fiind
complexul relațiilor juridice dintre și între persoane cu privire la lucruri. Este
suma drepturilor și îndatoririlor, privilegiilor și fără drepturi, puterilor și
obligațiilor, dizabilităților și imunităților care există cu privire la lucruri.
Ceea ce distinge dreptul proprietății de toate celelalte relații jurale este că
relațiile jurale ale legii proprietății se referă la lucruri.
There is one tendency that seems to characterise the legal concept of property, in
the descriptive sense, that is specific for the West: a tendency to agglomerate in
a single legal person, preferably the one currently in possession of the thing that
is the object of inquiry, the exclusive right to possess, privilege to use, and
power to convey the thing. In the technical language of jural relationships,
Western law tends to ascribe to the possessor of the thing: (1) the right to
possess the thing with a duty in everyone else to stay off; (2) the privilege of
using the thing with no right in anyone else to prevent that use (coupled with a
right in the possessor to prevent others from using the thing); (3) a power to
transfer any or all the possessor’s rights, privileges, powers, and immunities to
anyone else (who would in the technical language be described as liable to the
exercise of power), and (4) an immunity from change by anyone else of those same
rights, privileges, and powers (so that everyone else is disabled from changing
them).
When it comes to ownership, it is tempting to define it as the sum of the possible
rights, privileges, and powers that one might have in a thing. However, it is rare
in today’s world for any one person to have all the legally possible rights,
privileges and powers in a thing. To say that one does not own a thing unless one
has all possible interests in it would leave many things without an owner.
Western law has taken a different track. It has tried to identify an owner or
owners of everything. Many legal systems regard the state or the community as owner
of those things for which no other owner can be identified. For those things that
are the object of multiple and diverse interests, Western law will identify an
owner or owners and then will say that the other interests are held by non-owners.
Există o tendință care pare să caracterizeze conceptul juridic de proprietate, în
sens descriptiv, care este specific pentru Occident: o tendință de a se aglomera
într-o singură persoană juridică, de preferință cea care deține în prezent lucrul
care face obiectul anchetă, dreptul exclusiv de a poseda, privilegiul de utilizare
și puterea de a transmite lucrul. În limbajul tehnic al relațiilor jurale, legea
occidentală tinde să atribuie posesorului lucrului: (1) dreptul de a poseda lucrul
cu datoria tuturor celorlalți de a sta departe; (2) privilegiul de a folosi lucrul
fără drept în nimeni altcineva pentru a împiedica această utilizare (cuplat cu un
drept al posesorului pentru a împiedica alții să folosească lucrul); (3) o putere
de a transfera oricare sau toate drepturile, privilegiile, puterile și imunitățile
posesorului către oricine altcineva (care în limbajul tehnic ar fi descris ca fiind
susceptibil de exercitarea puterii) și (4) o imunitate la schimbare prin oricine
altcineva din aceleași drepturi, privilegii și puteri (astfel încât oricine
altcineva să fie dezactivat să le schimbe).
Când vine vorba de proprietate, este tentant să o definim ca suma drepturilor,
privilegiilor și puterilor posibile pe care cineva le-ar putea avea într-un lucru.
Cu toate acestea, în lumea de astăzi este rar ca orice persoană să aibă toate
drepturile, privilegiile și puterile posibile din punct de vedere legal într-un
lucru. A spune că cineva nu deține un lucru decât dacă cineva are toate interesele
posibile ar lăsa multe lucruri fără un proprietar.
Legea occidentală a urmat o cale diferită. A încercat să identifice un proprietar
sau proprietari de toate. Multe sisteme juridice consideră statul sau comunitatea
drept proprietarul acelor lucruri pentru care nu poate fi identificat alt
proprietar. Pentru acele lucruri care fac obiectul unor interese multiple și
diverse, legea occidentală va identifica un proprietar sau proprietari și apoi va
spune că celelalte interese sunt deținute de non-proprietari.

The concepts of accession, specification and confusion all involve situations in

which something new is made out of something old and that which is old belongs to
two different people.
In most legal systems, the owner of a cow will own the calf without regard to who
owns the bull, and the owner of a field will own the plants that grow in it without
regard to who owned the seed or who planted it (accession). In many legal systems,
if person A makes a silver plate out of person B’s silver ingot, the plate will
belong to person A (specification), but if person A decorates the plate of person
B, even if that greatly increases its value, the plate will belong to person B,
although person B may have to compensate person A for his/her labour. Finally, if
one person’s wheat becomes commingled with that of another in the same bin in such
a way that the two cannot be separated, the ownership of the wheat will probably
depend on who had the larger portion to start with, with the owner of what was
originally the smaller portion being relegated to a right to compensation
(confusion).
Conceptele de aderare, specificare și confuzie implică toate situațiile în care
ceva nou este făcut din ceva vechi și ceea ce este vechi aparține a două persoane
diferite.
În majoritatea sistemelor legale, proprietarul unei vaci va deține vițelul,
indiferent de cine deține taurul, iar proprietarul unui câmp va deține plantele
care cresc în el, fără a ține cont de cine a deținut sămânța sau cine a plantat-o
(aderare ). În multe sisteme juridice, dacă persoana A realizează o placă de argint
din lingoul de argint al persoanei B, placa va aparține persoanei A (specificație),
dar dacă persoana A decorează placa plăcii persoanei B, chiar dacă asta îi crește
foarte mult valoarea, placa va aparține persoanei B, deși persoana B poate fi
obligată să compenseze persoana A pentru munca sa. În cele din urmă, dacă grâul
unei persoane se amestecă cu cel al altuia în același coș, în așa fel încât cele
două să nu poată fi separate, proprietatea grâului va depinde probabil de cine a
avut porțiunea mai mare pentru a începe, cu proprietarul a ceea ce a fost inițial
porțiunea mai mică fiind retrogradată la un drept la despăgubire (confuzie).