Perioada 1918-1965 a fost una tumultoasă și plină de transformări politice și

ideologice în Europa și în special în România. Ideologiile totalitare care au captat atenția și au

modelat destinul multor țări europene în perioada interbelică au fost fascismul și nazismul.
Fascismul, care a avut originea în Italia sub conducerea lui Benito Mussolini, a fost o
ideologie politică caracterizată prin autoritarism, naționalism agresiv și dispreț față de
democrație și liberalism. Una dintre caracteristicile definitorii ale fascismului a fost cultul
personalității liderului, care a fost perceput ca un simbol al puterii și al autorității supreme.
Mussolini și partidul său fascist, Partidul Național Fascist, au promovat o viziune corporatistă
a statului, în care interesele private erau subordonate intereselor naționale, iar conducerea
economică era strâns legată de stat.
Pe de altă parte, nazismul german, sub conducerea lui Adolf Hitler, a fost o formă
extremă de fascism care s-a concentrat în principal pe idei rasiste și expansioniste. Nazismul
a promovat superioritatea rasială a "arianilor" și a susținut o politică agresivă de expansiune
teritorială, cunoscută sub numele de Lebensraum (spațiu vital). O altă caracteristică
distinctivă a nazismului a fost antisemitismul virulent, care a culminat cu Holocaustul, o crimă
împotriva umanității de proporții epocale.
În contextul României, Constituția din 1938, adoptată sub regimul autoritar al lui
Carol al II-lea, a marcat o perioadă de concentrare a puterii în mâinile monarhului și a
restricționării drepturilor civile și politice. Această constituție a consolidat autoritatea regală
și a limitat puterea legislativă, creând un cadru propice pentru instaurarea unui regim
autocratic.
După cel de-al Doilea Război Mondial, Europa de Est a fost dominată de influența
sovietică, iar practicile politice din regiune au fost modelate în principal de regimurile
comuniste instaurate sub conducerea Uniunii Sovietice. Aceste regimuri, în frunte cu lideri
precum Stalin, au impus un control total asupra societății și au reprimat orice formă de
opoziție politică sau disidență. În încercarea de a consolida puterea comunistă, au fost
instituite cenzura mass-mediei, teroarea politică și un sistem economic centralizat și
planificat.
Un argument istoric puternic în sprijinul acestei analize îl constituie stabilirea
Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER) în 1949, care a fost o inițiativă a Uniunii
Sovietice de a consolida controlul economic asupra țărilor din blocul estic. Această
organizație a servit drept instrument de dominare economică și politică a statelor membre,
subordonându-le intereselor sovietice.
În concluzie, perioada 1918-1965 a fost marcată de ideologii totalitare și practici
politice autoritare care au influențat profund evoluția istorică a Europei și a României.
Fascismul, nazismul și comunismul au fost forțe dominante care au determinat cursul
evenimentelor și au avut consecințe devastatoare asupra societăților și drepturilor
individuale. Aceste lecții istorice rămân relevante și au o importanță semnificativă în
înțelegerea evoluției politice și sociale a lumii moderne.