Sunteți pe pagina 1din 11

Universitatea „Petre Andrei’’ Iasi

Nume student: Cazac Dumitrel


Universitatea “Petre Andrei” din Iasi
Facultatea de Drept, An I, sem.II
Filiala Piatra-Neamt
Examen curent
Ideologii Politice Contemporane

Lect. univ. dr. Ana-Maria AMBROSĂ

1
Universitatea „Petre Andrei’’ Iasi

Principii și valori ale creștin-democrației


contemporane

I. Introducere

Doctrina - în general - reprezintă o concepţie închegată coerentă, care, pe baza, unor


principii interpretează realitatea înconjurătoare, reflectă, interesele şi poziţia unor grupuri şi
categorii sociale sau comunităţi umane, pe care le exprimă prin prisma unor principii
călăuzitoare.

Tipuri de doctrine:

- doctrine filosofice (materialiste, exprimate prin principiul materialităţii lumii, idealiste


exprimate prin principiul spiritualităţii lumii);

- doctrine religioase (creştine, musulmane, budiste etc.);

- doctrine economice (economia de piaţă, economia centralizată etc.);

- doctrine militare (de apărare naţională, de hegemonie, de expansiune, de alianţă etc.);

- doctrine politice (privesc organizarea şi conducerea societăţii).

Doctrinele politice (lat.doctrina - învăţătură) - constituie un sistem de idei, teze,


principii, concepţii cu privire la organizarea şi funcţionarea societăţii, la esenţa puterii
politice, la conţinutul, formele şi mecanismele de exercitare a acesteia, la rolul instituţiilor şi a
clasei politice, la relaţiile dintre guvernaţi şi guvernanţi.

"Sistem închegat de principii care interpretează în mod coerent realitatea politică şi


recomandă o modalitate de acţiune în funcţie de scopuri" (Dicţionar politic).

2
Universitatea „Petre Andrei’’ Iasi

Rolul doctrinelor politice:

- de a explica, justifica şi argumenta poziţiile şi atitudinile grupărilor sociale şi a


conducătorilor lor;
- de a prospecta direcţiile de dezvoltare a statelor în care se acţionează;

- de a promova idealurile şi programele de acţiuni;

- de a menţine în echilibru sistemul social global şi de a oferi alternative la rezolvarea crizelor


apărute şi la asumarea guvernării.

În elaborarea doctrinelor politice se au în vedere următorii factori:

- condiţiile social-istorice specifice;

- nivelul de civilizaţie atins în societate sau în epocă;

- fenomenul politic internaţional;


- cerinţele progresului istoric;
- tradiţiile doctrinar istorice;
Conţinutul doctrinelor politice se regăseşte în Constituţia şi legislaţia
statelor în programele şi statutele organizaţiilor politice.1

II. Partea teoretică

Democrația creștină este o ideologie politică, care urmărește să aplice


principiile creștine în politica publică. Ea a apărut în Europa secolului al XIX-lea sub
influența conservatorismului și a învățăturii catolice sociale. Ea continuă să fie influentă în
Europa și în America Latină, deși într-un număr de țări etosul ei creștin a fost diluat de
secularizare.

1
Müller, Jan-Werner (2014). Sfarsitul Democratiei Crestine.

3
Universitatea „Petre Andrei’’ Iasi

În practică, democrația creștină este, adesea, considerată a fi centru-dreapta pe


probleme culturale, sociale și morale (conservatorism social) și este considerată centru-stânga
"în ceea ce privește problemele economice și de muncă, drepturile civile și politica externă",
precum și mediul, pledează pentru o economie socială de piață în domeniul economic (cu
economie de trecere spre social-democrație, ce se bazează pe morala de familie). În Europa, în
cazul în care adversarii lor au fost, în mod tradițional, socialiștii seculariști, partidele
democratice sunt moderat conservatoare în ansamblu, în timp ce în mediul foarte diferit
cultural și politic din America Latină creștină au tendința să se încline spre stânga.

Ca exemple de partide democrat-creștine se numără: Uniunea Creștin-Democrată în


Germania, Partidul Popular Austriac, Partidul Fine Gael din Irlanda, Partidul Creștin
Democrat din Chile, Partidul Popular din Aruban, din Caraibe, Partidul Popular Creștin
Democrat din Elveția, Partidul Christen-Democratisch Appèl în Țările de Jos, Partidul
Popular din Spania, Partidul Popular Creștin Democrat din Moldova și altele. Este o mişcare
ce promovează în viaţa politică principiile democraţiei în asociere cu principiile filosofiei şi
eticii creştine prin care ordinea socială creată la revoluţia industrială a făcut ca munca să fie
supusă cererii şi ofertei iar puterea trebuie să intervină pentru a apăra drepturile celor slabi.

Începutul s-a făcut în cadrul organizaţiilor. "Acţiunea catolică" ulterior apărând


partidele democrat creştine. Primul partid a fost Partidul Popular Italian întemeiat după primul
război mondial de către preotul Luigi Sturzo din Caltagirone (Sicilia). După al doilea război
mondial au apărut numeroase partide democrat creştine în Europa (Mişcarea Populară
Republicană în Franţa, Partidul Democrat Creştin în Italia, Uniunea Democrat Creştină în
Germania etc) şi în America Latină (Uniunea Civică în Paraguay, Falanga Naţională în Chile,
Partidul Social-Creştin în Venezuela etc.)

În ciuda originii sale catolice, mişcarea democrat creştină nu a avut legături


privilegiate cu Papa. Papalitatea s-a distanţat faţă de orice model de "ordine social-creştină"
ceea ce a condus la deschideri către creştinii necatolici care au creat partide cu această
orientare. Ele au devenit partide aconfesionale, separând câmpul acţiunii politice de cel
religios.

Doctrinar, democraţia creştină urmăreşte, atât individualismul, cât şi colectivismul şi


se caracterizează prin repere pragmatice precum:

4
Universitatea „Petre Andrei’’ Iasi

- echilibrarea raporturilor dintre puterea centrală şi instituţiile reprezentative


naţionale şi locale a căror activitate trebuie să prevaleze în timp de normalitate;
- combinarea raţională între interesul naţiunii (care este imprescriptibil) şi
alianţele internaţionale convenabile, servind pacea mondială;

- sprijinirea autorităţii politice şi juridice a statului şi apărarea autorităţii spirituale.

Aceste repere urmăresc să satisfacă în plan social-politic valori precum: proprietatea


şi munca; inegalitatea naturală şi egalitatea morală; disciplina şi libertatea; familia şi statul;
naţionalismul şi ecumenismul etc.

Democraţia creştină este un curent de centru aplicând principiile democraţiei creştine


pentru realizarea solidarităţii tuturor categoriilor sociale în zonele în care trăiesc pe plan
naţional, zonal sau mondial (principiu opus egoismului liberal şi urii de clasă), statul
obligându-se să sprijine activitatea persoanelor, autoadministrarea, lăsând loc liber iniţiativei
particulare dar şi responsabilităţii statului în realizarea binelui social.

În domeniul vieţii politice se promovează realizarea democraţiei depline

pluraliste, militându-se pentru o democraţie comunitară, participativă în care


persoana umană să devină elementul principal, căreia să i se garanteze demnitatea şi
libertatea.

În planul economiei şi vieţii sociale au fost asimilate concepţiile Şcolii de la Fribourg


ale protestanţilor Muller Armack şi Ludwig Erhard despre economia socială de piaţă. (În
R.F.G. - Uniunea Creştin-Democrată).

În România, orientarea democrat creştină este îmbrăţişată, după 1989, de către


P.N.T.C.D.2

Potrivit Enciclopediei Hutchinson, creştin-democraţia desemnează “ideologia unor


partide active în Europa de Vest (mai ales în Italia, RFG şi Franţa) după cel de-al doilea
război mondial. Creştin-democraţii sunt conservatori moderaţi, care cred în economia mixtă şi
în asigurarea bunăstării sociale. Ei se opun atât comunismului, cât şi fascismului, şi sunt în
favoarea integrării europene”.

2
Van Hecke, Steven and Gerard, Emannuel. Christian Democratic Parties in Europe
since the End of the Cold War, Cornell Press.
5
Universitatea „Petre Andrei’’ Iasi

Alături de liberalism şi social-democraţie, creştin-democraţia este unul dintre curentele


dominante (dacă ne gândim la reprezentarea în Parlamentul European) ale scenei politice
europene de astăzi. Pe de altă parte, dezvoltarea partidelor democrat-creştine în diferitele ţări
a arătat că ele nu au o doctrină identică. Pornind de la aceleaşi principii fundamentale,
doctrinele partidelor creştin-democrate au fost adaptate condiţiilor concrete, la scară
naţională.
Astăzi, creştin-democraţia este denumirea unei mişcări politice a cărei doctrină se
deosebeşte de celelalte atât prin modul de abordare a problematicii societale, cât şi prin
interesele şi opţiunile avute în vedere. Dacă altor doctrine le sunt proprii abordări materialiste,
cea creştin-democrată are o abordare spiritual-materialistă. Dacă alte doctrine apără cu
precădere interesele unei anumite clase sau categorii sociale, cea creştin-democrată se
adresează, aproape în egală măsură, tuturor claselor şi categoriilor sociale.
Denumirea de “creştin-democraţie” este dată de binomul format din elementele
“creştin” şi “democraţie”. Îmbinarea organică a celor două elemente adânceşte conţinutul
binomului, care capătă astfel caracteristici deosebite de cele specifice fiecărui element în parte
sau amândurora, dar alăturate mecanic. A fi creştin-democrat, înseamnă a adera la ideile şi
principiile acestei doctrine, indiferent de apartenenţa la un cult creştin sau altul.
Ideea centrală a creştin-democraţiei este aceea că realizarea omului se desăvârşeşte
pe plan spiritual, dar ea nu se poate înfăptui dacă persoana este supusă lipsurilor materiale.
Prosperitatea este un mijloc, dar nu un scop în sine, fiind necesară o organizare economico-
socială bazată pe parteneriat. Valorile fundamentale ale creştin-democraţiei sunt libertatea,
solidaritatea şi dreptatea.

Principiile pe care se bazează creştin-democraţia sunt:


a) Personalismul, care presupune respectarea naturii unice şi originale a fiecărui om,
cu posibilitatea deplinei realizări a capacităţilor sale. Economicul neputând fi separat de
social, politica socială trebuie să aibă ca preocupare centrală demnitatea şi responsabilitatea
persoanei în interacţiune cu societatea (ceea ce presupune drepturi şi obligaţii).
b) Solidaritatea, care presupune participarea naturală la eforturile comunităţii.
Solidaritatea este justificată prin natura socială a omului şi prin următoarele idei de sorginte
biblică: oamenii sunt egali între ei pentru că sunt copiii lui Dumnezeu; fiecare trebuie să-şi
respecte semenul, pentru că acesta este creaţie divină.

6
Universitatea „Petre Andrei’’ Iasi

Această egalitate nu este văzută nicidecum în sens socialist, ci mai degrabă ca egalitate în
drepturi şi responsabilităţi, egalitate a şanselor şi egalitate a aspiraţiilor de autorealizare ale
fiecăruia.
c) Subsidiaritatea este un termen ce vine din latinescul subsidiarius, fiind adus la
rang de principiu de către Wilhelm von Kettlier (sec. XIX) şi preluat apoi de o enciclică
papală din 1931. El desemnează o acţiune complementară sau auxiliară în sprijinul unei alte
acţiuni principale. Acest principiu rezultă din corelaţia între următoarele idei:
 asigurarea autonomiei centrelor de decizie de la nivelurile “inferioare” (bazale) ale
societăţii;
 obligaţia organismelor de la nivelurile “superioare” ale societăţii de a le ajuta pe cele de la
nivelurile “inferioare” şi de a le suplini dacă şi cât este necesar. Aşa cum apare în programul
CDU (Uniunea Creştin-Democrată din Germania), “ceea ce cetăţeanul poate realiza la fel de
bine şi singur, în familie sau în colaborare benevolă cu alţii, i se poate lăsa în seamă. (...)
Principiul subsidiarităţii cere însă de la comunităţile mai mari, în ultimă instanţă de la nivelul
statal, să devină în mod necesar active, atunci când exigenţele politicii de organizare socială
depăşesc capacitatea indivizilor sau a comunităţilor mai mici”.
Creştin-democraţia se împotriveşte oricărei discriminări care nu se bazează pe merit.
Se opune intervenţiei statului, în afara subsidiarităţii. Condamnă îmbogăţirea unora prin
sărăcirea altora (adică realizarea binelui personal în detrimentul binelui comun). În schimb,
creştin-democraţia susţine: libertatea personală, în acord cu respectul libertăţii tuturor;
egalitatea şanselor; proprietatea privată; bunăstarea şi progresul social.
Conceptul economic al democraţiei creştine este economia socială de piaţă (un
concept introdus de creştin-democraţi).
Ea se defineşte ca o economie în care:
a) legea liberei concurenţe şi mecanismele pieţei funcţionează, dar sunt atenuate în sensul
realizării dreptăţii pentru toţi;
b) este restabilită ierarhia naturală dintre prestarea unui serviciu şi justa lui remunerare
(diferenţa dintre beneficiu şi profit);
c) accesul la proprietate este deschis în modul cel mai larg şi mai echitabil posibil;
d) categoriile defavorizate economic (pensionari, şomeri etc.) sunt protejate.

7
Universitatea „Petre Andrei’’ Iasi

CDU (Uniunea Creștin-Democrată din Germania) a introdus în programul său conceptul de


“economie ecologică şi socială de piaţă”, despre care afirmă că se află în contradicţie cu
economia planificată socialistă şi cu formele de economie necontrolată de factură liberală.
Doctrina creştin-democrată poate fi rezumată în 15 idei-reper, pe care Rafael Caldera le-a
ordonat astfel:
1. Ideea de spiritualitate, concepţia creştin-democrată neepuizându-se în planul
material.
2. Ideea de subordonare a politicului normelor morale. Creştin-democraţia
îmbrăţişează pragmatismul, dar numai până la limita neîncălcării principiilor fundamentale şi
a normelor morale.
3. Ideea de demnitate a persoanei umane.
4. Ideea de bine comun. Creştin-democraţia întelege că este necesară asigurarea
condiţiilor pentru ca fiecare să-şi poată realiza, cât mai bine posibil, obiectivele proprii spre
atingerea binelui personal. Dar binele personal este considerat incomplet şi chiar iluzoriu,
dacă nu este întregit de binele comun.
5. Ideea de perfectibilitate a societăţii civile. Creştin-democraţia consideră că nu există
soluţii mai bune pentru problemele sociale ale omenirii decât cele oferite de concepţia socială
a creştinismului, prin ideile de stimulare personală şi comunitară, de dreptate, responsabilitate
şi solidaritate.
6. Valoare fundamentală a muncii, din care rezultă atât binele personal cât şi cel
comun.
7. Ideea de proprietate. Conceptul de valoare fundamentală a muncii atrage după sine
pe cel de proprietate. Valorile produse de om prin munca sa devin proprietatea acestuia, care,
întregită cu supremaţia persoanei umane faţă de orice obiect, este determinantă în societate.
De aceea, creştin-democraţia apără proprietatea şi susţine dreptul proprietarului de a-şi folosi
bunurile spre binele personal, dar nu împotriva intereselor comunităţii.
8. Ideea de necesitate a statului ca promotor al binelui comun. Creştin-democraţia
consideră statul ca fiind reprezentantul tuturor cetăţenilor săi, subordonat normelor morale şi
străin arbitrariului. El trebuie să existe şi să acţioneze în spiritul a două principii:
responsabilitatea şi subsidiaritatea.
9. Ideea de apărare a grupurilor sociale.

8
Universitatea „Petre Andrei’’ Iasi

10. Ideea de solidaritate. Creştin-democraţia dezaprobă ceea ce numeşte “egoismul


liberal” şi “ura marxistă”, cărora le opune principiul solidarităţii. Acest principiu este extins la
la nivel planetar şi de aceea ajutorarea ţărilor sărace apare nu ca un act gratuit de bunăvoinţă
sau cu vreun scop de dominaţie, ci ca o obligaţie rezultată din solidaritatea universală.
Ajutorul trebuie să vizeze, însă, de regulă, dezvoltarea şi numai ca excepţie consumul.
11. Ideea de democraţie personalistă. Primatul democraţiei este poporul, dar acesta
este privit ca un ansamblu organic de persoane umane, a căror demnitate şi libertăţi trebuie
respectate, ele fiind temelia ideii de democraţie. De altfel, una dintre cele mai importante
contribuţii creştin-democrate la gândirea politică contemporană o reprezintă valorificarea
conceptului de persoană umană. Dezvoltarea nu trebuie să fie o simplă acumulare de bunuri şi
servicii, o simplă creştere a producţiei, ci un proces orientat spre satisfacerea nevoilor şi
aspiraţiilor tuturor grupurilor sociale şi ale fiecărei persoane din cadrul acestora.
12. Ideea de democraţie comunitară. Deşi proclamă democraţia personalistă, creştin-
democraţia priveşte critic spre individ, considerat categorie inferioară faţă de persoana umană.
Ea cultivă, deci, persoana umană şi comunitatea, urmărind şi sprijinind binele personal doar
până la limita de prejudiciere a binelui comunitar. De asemenea, creştin-democraţia face din
dreptatea în justiţie o problemă capitală pentru democraţie, dar pune chiar mai presus de
aceasta dreptatea socială. Comunitarismul a devenit un adevărat blazon al creştin-democraţiei,
conceptul extinzându-se pe toate planurile societăţii.
13. Ideea de democraţie pluralistă. Conceptul de pluralism este văzut în dublă ipostază,
ca pluralism ideologic şi social.
14. Ideea de democraţie participativă. Creştin-democraţia îşi propune să asigure
participarea cetăţenilor la procesul decizional, depăşindu-se astfel nivelul formal al
democraţiei şi punctul ei cel mai slab. Participarea continuă şi pe deplin conştientă a maselor
largi la procesul decizional atrage dupa sine respingerea atât a statului-providenţă, cât şi a
statului-paznic de noapte.
15. Ideea de democraţie organică.
În raport cu alte doctrine politice din categoria celor democratice, creştin-democraţia are
destule puncte de convergenţă, dar şi o seamă de deosebiri. Faţă de social-democraţie şi
socialism, se aseamănă prin principiul dreptăţii sociale; se deosebește, însă, prin faptul că se
împotrivește colectivismului şi împărţirii societăţii în clase cu interese antagoniste. Faţă de
liberalism, se aseamănă prin aceea că ambele doctrine consideră că libera iniţiativă şi

9
Universitatea „Petre Andrei’’ Iasi

competiţia sunt generatoare de progres şi prosperitate. Creştin-democraţie se deosebește, însă,


de liberalism prin faptul că drepturile şi obligaţiile persoanei decurg din existenţa comunităţii;
pentru liberalism, individul este o entitate absolută (independentă de comunitate). Creştin-
democraţia consideră liberalismul şi socialismul (inclusiv social-democraţia) ca fiind cele
două feţe ale aceleeaşi medalii: materialismul (ambele plasează economicul în centrul
preocupărilor personale, al motivaţiilor sociale şi al dezbaterilor politice). Faţă de ideologia
conservatoare, se aseamănă prin idei și valori precum: ordinea, continuitatea şi respectul faţă
de tradiţii (familie, credinţă, alte valori comunitare) şi faţă de ierarhia valorilor; se deosebește,
însă, prin faptul că formele rigide de tradiţionalism (paseism), apărarea privilegiilor etc.,
considerând că societatea este perfectibilă. Creştin-democraţia este considerată un
“conservatorism deschis spre viitor”, pentru care tradiţia este o rădăcină, nu un scop în sine.

III. Concluzii
Creștin-democrația a reprezentat o mediere între liberalism (individualism) și
socialism (colectivism), aducând în politică și elemente noi precum morala creștină și
subsidiaritatea. Considerată în multe țări europene drept o formă de neoconservatorism,
creștin-democrația se intersectează cu conservatorismul în puncte fundamentale ale
ideologiei, precum respectul față de valorile tradiționale, credința și familia.
• Promovează: principiile democraţiei în asociere cu principiile filosofiei eticii creştine.

• Principii: - echilibrarea raporturilor dintre puterea centrală şi cele locale; - combinarea


raţională a interesului naţiunii cu cel internaţional;

- sporirea autorităţii politice şi juridice a statului în apărarea autorităţii spirituale.

• Valori: proprietatea şi munca, inegalitatea naturală şi egalitatea morală, disciplina şi


libertatea, familia şi statul, naţionalismul şi ecumemismul, solidaritatea tuturor categoriilor
sociale, demnitatea persoanei.

• Statul: responsabil în asigurarea binelui social, democraţia comunitară, pluralismul politic.

• Economia: economie socială de piaţă.

Bibliografie:
10
Universitatea „Petre Andrei’’ Iasi

 Wikipedia-https://ro.wikipedia.org/wiki/Cre%C8%99tin_democra%C8%9Bie
 Suport de curs Ideologii Politice Moderne si Contemporane
 Scribd- Müller, Jan-Werner (2014). Sfarsitul Democratiei Crestine.
 Creştin-Democraţia Europeană şi Creştin-Democraţia Românească - Victor Ionescu

11