Cuprins

Capitolul I……………………………………………………………………………………………………………

Funcția publică si funcționarul public în Uniunea europeană………………………………………………….

1.1. Scurt istoric………………………………………………………………………………………………………………………

1.2. Conceptul de funcție publică în statele Uniunii Europene………………………………………………..
1.3. Constituționalitatea și legalitatea funcției publice în Uniunea Europeana………………………...
1.4. Statutul funcționarului public în cadrul Uniunii Europene…………………………………………………
1.5. Reglementarea jurirdică a statutului funcționarului public European………………………………..

Capitolul II

Elemente specific carierei funcționarului public European

2.1. Recrutarea funcționarilor publici europeni……………………………………………………

2.2. Condiții cerute pentru funcționari publici europeni…………………………………….
2.2. Procedura de organizare si desfășurare a concursului………………………………………………………………..
2.3. Debutul carierei funcționarului public European
2.3.1. Regimul juridic al candidatului selectionat prin concurs in unele tari din Europa
2.3.2. Regimul persoanei selectionate prin concurs in dreptul comunitar al functiei publice
2.3.2.1 Efectuarea stagiului
2.3.2.2 Încheierea stagiului

Capitolul III

Studiu comparativ

Capitolul IV

Concluzii

Capitolul V

Bibliografie
VI.1. Scurt istoric

După cum se arată în lucrările naţionale, cât şi în lucrările de drept administrativ comparat, în fiecare
ţară apuseană există tradiţii ale funcţiei publice, care nu trebuie confundate cu apariţia unui statut
general. Se apreciază că prima ţară care a adoptat un Statut general al funcţiei publice este Spania, prin
Legea din 1852, urmată de Luxemburg, printr-o lege din anul 1872, şi Danemarca, în 1899. În Italia,
primul statut al funcţionarilor civili ai statului a fost adoptat la 22 noiembrie 1908, iar în Republica
Irlanda prima lege privind funcţia publică datează din anul 1922. Olanda şi Belgia au adoptat prima lege
privind funcţionarii în 1929, iar Regulamentul general al funcţionarilor din Regat apare în anul 1931.

VI.2. Conceptul de funcţie publică în statele Uniunii Europene

Tradiţional, noţiunea de funcţie publică s-a impus ca o noţiune fundamentală a dreptului administrativ,
ca fiind strâns legată de noţiunea de autoritate.

O autoritate publică (un organ de stat) cuprinde din punct de vedere structural trei elemente:

a) competenţă;

b) mijloace materiale şi financiare;

c) personal structurat pe compartimente funcţionale sau specializate, pe ierarhii administrative şi funcţii,

numai unele dintre ele fiind, însă, funcţii publice.
VI.3. Constituţionalitatea şi legalitatea funcţiei publice în Uniunea Europeană

Raportându-ne la ţările care au constituţii scrise se poate spune că în fiecare se găsesc principii ale
funcţiei publice, motiv pentru care în lucrările de drept public comparat, mai exact de drept public
comunitar, se discută foarte clar despre „bazele constituţionale ale funcţiei publice”. Este adevărat,
numărul articolelor din constituţie ce se referă la funcţia publică diferă de la o ţară a Uniunii la alta, la fel
diferă şi tehnica ori conţinutul reglementării, nu trebuie uitat că unele constituţii au fost adoptat în
primele decenii ale secolului trecut (de exemplu Constituţia Norvegiei în 1814), iar altele în ultimele
decenii ale secolului nostru (de exemplu Constituţia Olandei în 1983), dar nu se poate contesta că
asemenea reglementări nu există.

VI.5.9. Statutul funcţionarului public în cadrul Uniunii Europene

Instruirea succesivă a celor trei Comunităţi, a condus la apariţia a trei grupuri de reprezentanţi cu statut
diferit.

Statul funcţionarilor şi regimul aplicabil celorlalţi reprezentanţi a fost elaborat de Consiliu în baza
articolelor 212 din Tratatul C.E.E. şi 186 din Tratatul C.E.E.A. şi se limita la trei puncte cu referire expresă
la statutul personalului din cadrul C.E.E.A., astfel: a) funcţionarea unei ierarhii pe grade; b) nivelul de
ansamblu al baremurilor remuneraţiilor mai mic cu 3%; c) regimul de pensionare mai riguros
reglementat.

Tratatul de fuzionare din 8 aprilie 1965 a unificat, prin art. 24, funcţia publică a celor 3 comunităţi, fiind
supusă unui text unic (adoptat în Consiliu cu majoritate calificată). Statutul funcţionarilor Comunităţilor
europene şi regimul aplicabil altor reprezentanţi ai acestor Comunităţi au făcut obiectul Regulamentului
din 29 februarie 1968, modificat în mai multe rânduri. În plus, personalul comunitar beneficiază de
dispoziţiile Protocolului asupra privilegiilor şi imunităţilor Comunităţilor europene, anexat la Tratatul de
fuziune. Funcţiile publice comunitare se deosebesc de alte funcţii publice internaţionale prin caracterul
lor temporar, nu de lungă durată, neexistând siguranţa unei cariere îndelungate.1 Potrivit art. 1 din
Statut, este funcţionar orice persoană care a fost numită, în condiţiile prevăzute în statut, într-o funcţie
permanentă în una dintre instituţiile Comunităţilor. Sunt selecţionate printr-un act unilateral de către o
autoritate competentă şi se supun dreptului comunitar, precizat prin statut, statut care poate fi
modificat de la o etapă la alta, în funcţie de evoluţia sistemului comunitar. În afara celor mai înalţi
funcţionari (directorii generali şi directorii), funcţionarii sunt selecţionaţi prin concurs. Litigiile dintre ei
sunt de competenţă exclusivă a Curţii de Justiţie a Comunităţii. În concordanţă cu normele prevăzute în
regimul aplicabil celorlalţi reprezentanţi, instituţiile pot angaja prin concurs, diferite categorii de agenţi
care se vor supune fie dreptului comunitar, fie celui naţional.

În condiţiile contractuale sunt înscrise două categorii de personal:

a) cel permanent (din cercetare);

b) cel temporar.

VI.5.10. Reglementarea juridică a statutului funcţionarului public european

1
Călinoiu, C., Virginia Vedinaş – Teoria funcţiei publice comunitare, Editura Lumina lex, Bucureşti, 1999, p. 46
În general, cadrul juridic al administraţiei publice se stabileşte prin dispoziţii generale cuprinse în
constituţia fiecărui stat, prin acte normative adoptate de Parlament, Guvern, ministere (pe domenii de
activitate). În anumite cazuri, prin convenţii colective se stabileşte un set de reglementări care privesc
sectoare speciale ale administraţiei publice. Dispoziţiile legale referitoare la administraţia publică vizează
diverse aspecte cum ar fi statutul legal al funcţionarilor, dreptul la prestaţii financiare şi la creşteri
salariale, dreptul la pensie, precum şi alte drepturi şi obligaţii.2

. Recrutarea functionarilor europeni

Primul capitol al titlului III din statut consacrat „carierei functionarului', are ca obiect de
reglementare „recrutarea' functionarilor comunitari.

Regasim regula in aceasta materie dupa care „recrutarea personalului este efectuata prin concursuri (cu
probe scrise si probe orale), organizate de fiecare institutie[2].

De esenta regimului juridic al recrutarii este faptul ca prin intermediul ei trebuie sa se asigure institutiei
comunitare acei functionari care poseda cel mai inalt grad de competenta, randament si integritate,
recrutati de pe o cat mai larga baza geografica dintre cetatenii statelor membre ale Comunitatilor
Europene.

Principii care guverneaza recrutarea acestei categorii de functionari publici.

a) recrutarea trebuie sa asigure selectarea celor mai competente persoane, al celor care prin calitatile
lor, prin educatie si instructie, pot determina randamente deosebite.

b) recrutarea trebuie sa asigure selectarea persoanelor care

corespund din punct de vedere al integritatii lor dobandirii statutului

de functionar al unui organism comunitar. in functia publica, atat

nationala cat si comunitara conteaza nu numai pregatirea si

performantele profesionale, ci si valoarea morala a celui care

presteaza un serviciu public.

2
Bossaert, D., Demmke, C., Nomden, K., Polet, R. op.cit., p. 39
 c) recrutarea trebuie sa se faca pe baze geografice suficient de

largi, incat sa asigure accesul la functiile europene a cat mai multor resortisanti din statele membre ale
Uniunii Europene.

Articolul 27 (77)(96) din Statut prevede ca recrutarea trebuie sa se faca pe o cat mai larga baza geografica dintre
cetatenii statelor membre.

Acelasi articol, prin alineatul (3) statueaza ca „nici o functie nu poate fi rezervata cetatenilor dintr-un anume
stat membru'.

Acest aspect capata o importanta si mai mare in cadrul functiilor de directie.

a) persoana recrutata sa intruneasca acele conditii necesare

pentru dobandirea calitatii de functionar comunitar pe care le
vom analiza intr-o sectiune de sine statatoare[3].

e) recrutarea se face pe baza de concurs, care constituie regula.

Desprindem astfel concluzia, ca recrutarea functionarilor europeni este dominata de principiul concursului, care
admite anumite exceptii, in cazurile expres si limitativ prevazute de articolul 29(96) alin. 2 din Statut.

f) inainte de ocuparea unui post vacant dintr-o institutie, Autoritatea investita cu puterea de numire are obligatia
sa indeplineasca o anumita procedura prealabila, prin intermediul careia va lua in consideratie daca postul respectiv
poate fi ocupat printr-o alta modalitate prevazuta de Statut, respectiv prin transfer, promovare sau procedura
speciala prevazuta de art. 45 a, care prevede o derogare de la art. 5 (3) b si c prin care un functionar asistent poate
fi trecut din gradul 5 intr-un post din grupa AD, cu respectarea anumitor condiții

B. Conditii cerute pentru functionarii europeni.

La recrutarea unui viitor functionar european, se au in consideratie doua categorii de conditii:

I. Conditii fixe, aceleasi pentru toti candidatii, si anume:

a) Nationalitatea, care impune ca persoana respectiva sa fie cetatean al unui stat membru al
Comunitatilor[4].

b) Conditia privind exercitiul drepturilor civile.

c) Conditia de a fi satisfacut obligatiile prevazute de legile referitoare la serviciul militar.

d)Garantiile de moralitate, care se deduc din cazierul judiciar si din prezentarea unor referinte sau
recomandari.

e)Aptitudinile fizice care exclud existenta unor infirmitati sau maladii care pot stanjeni exercitiul functiei.

f) Alte conditii

II. Conditii variabile, care pot fi cerute de Autoritatea de numire pentru anumite functii, cum ar fi cunoasterea
unor limbi, studii, experienta profesionala, limita de varsta e
ceasta materie isi afla reglementarea tot in primul capitol al titlului III din Statut, consacrat „recrutarii' precum si in
Anexa III la Statut.

Recrutarea intr-o functie europeana se realizeaza, de regula, prin concurs, cu exceptia functiilor inalte
(directori generali).

Regula este ca fiecare institutie comunitara isi organizeaza concursul propriu.

Aceasta politica de recrutare prezinta atat aspecte pozitive cat si negative, ea fiind drastic criticata de persoane
atat din interiorul cat si din exteriorul Comunitatii.

Principalele motive care au sustinut aceste critici au fost reprezentate de iregularitatile constatate in modul de
desfasurare precum si lipsa oricarei transparente a procedurilor. in scopul eliminarii acestor deficiente au fost
formulate mai multe solutii, dintre care mentionam:

- organizarea de concursuri in fiecare an;

- publicarea de anale privind posturile precedente;

- publicarea numarului de posturi etc.

In ceea ce priveste procedura de organizare si desfasurare a concursului, interpretarea dispozitiilor statutare

cuprinse in Anexa III intitulata chiar procedura de concurs determina identificarea urmatoarelor dimensiuni ale
regimului sau juridic.

a) numirea, ca si promovarea sunt supuse principiului potrivit caruia ele nu pot viza decat posturi vacante. in
situatiile normale ale administratiei, este necesar ca postul sa fie vacant, adica neocupat de un agent investit in mod
legal[5].

b)declararea vacantei unui post este precedata, cum am mentionat deja, de o anumita procedura prealabila,
prin care Autoritatea de numire verifica daca postul poate fi ocupat prin transfer, numire conform art. 45 a sau
promovare. in cazul in care au fost primite mai multe cereri de transfer de la mai multi functionari de aceeasi treapta
din alte institutii, se poate tine un concurs intern, si apoi sa se urmeze procedura de concurs.

Aceasta procedura poate fi parcursa, in egala masura, si in scopul de a se constitui o rezerva de recrutare.

c) Autoritatea investita cu puterea de numire trebuie sa consulte comisia paritara, dupa care va intocmi
instiintarea sau anuntul pentru organizarea concursului

Instiintarea privind organizarea concursului trebuie sa cuprinda mai multe elemente si anume: natura concursului,
putand fi vorba despre concurs intern al institutiei sau institutiilor, concurs general sau, dupa caz, comun pentru doua
sau mai multe institutii; modalitatile de desfasurare a concursurilor, putand fi vorba despre concurs de titluri si
diplome, concurs de probe, sau de titluri si diplome si de probe; natura functiilor si atributiilor aferente posturilor de
ocupat, precum si grupa defunctii si gradul propuse; diplomele si alte titluri sau nivelul de experienta cerute pentru
posturile ce urmeaza a fi ocupate; in cazul examenelor de proba, natura examenelor si modul cum se evalueaza
fiecare dintre ele; pentru anumite functii, cunostintele lingvistice cerute de natura particulara a acestora; pentru
anumite functii, conditiile (limita) de varsta; data limita de primire a candidaturilor; anumite derogari pe care le poate
acorda Autoritatea investita cu puterea de numire.
 In cazul concursurilor generale, instiintarea (anuntul) de concurs se publica in Jurnalul Oficial al Comunitatilor
Europene, cu cel putin o luna inaintede data limita pentru primirea candidaturilor si, daca este cazul, cu cel putin
doua luni inainte de data sustinerii probelor. Articolul 1 alin. 3 din Anexa nr. III a Statutului prevede ca toate
concursurile trebuie sa fie facute publice in cadrul institutiilor celor trei Comunitati Europene, respectand aceleasi
termene.

d) pentru desfasurarea fiecarui concurs se constituie un

juriu, a carui componenta este decisa de autoritatea investita cu
puterea de numire. Juriul este compus dintr-un presedinte, desemnat
de Autoritatea de numire, si dintr-un numar de membri desemnati in
mod egal de Autoritatea de numire si de Comitetul personalului. In
cazul in care se organizeaza un concurs comun pentru doua sau mai
multe institutii comunitare, membrii vor fi desemnati de comun
acord, pe baze paritare, de catre Comitetul personalului din institutii.
Statutul recunoaste juriului dreptul de a apela la unul sau mai multi
asesori cu rol consultativ

Componenta juriului include functionari publici care au cel putin aceiasi categorie si grad cu cel al postului scos la
concurs. Interesanta este si cerinta ca un juriu compus din patru persoane sa aiba cel putin doua persoane de acelasi
sex.

Juriul este cel care stabileste lista aptitudinilor necesare pentru ocuparea posturilor vacante.

e)candidatii trebuie sa completeze un formular, al carei

continut este stabilit de Autoritatea investita cu puterea de numire.

f) Autoritatea stabileste lista candidatilor care indeplinesc conditiile cerute de art. 28 lit. a), b) si c) din Statut [6].

g) dupa ce a analizat dosarele primite, juriul este cel care stabileste lista candidatilor care raspund cerintelor
impuse prin instiintarea de concurs. In cazul in care este vorba despre un concurs de probe, toti candidatii inscrisi pe
lista sunt admisi pentru sustinerea lor. Atunci cand este vorba despre un concurs de diplome si titluri, juriul face un
examen al diplomelor si titlurilor celor care sunt inscrisi pe lista de candidati, el fiind competent sa aleaga candidatul
sau candidatii[7] pe care ii numeste pe posturile vacante

h)candidatii alesi sunt numiti in treapta grupului de functii mentionat in instiintarea (anuntul) de
concurs. Functionarii pot fi recrutati doar in treptele AST 1 pana la AST 4 sau AD5 pana la AD8, iar treapta specificata
in anuntul de concurs va fi hotarata de
institutia comunitara astfel incat sa raspunda obiectivului
recrutarii functionarilor de cel mai inalt nivel si in functie de
calitatea experientei profesionale. Functionarul recrutat este plasat
pe primul nivel al treptei sale.

j) inainte de numire, are loc supunerea candidatului care a fost retinut de autoritatea investita cu puterea de
numire unui examen medical.

Scopul acestuia este de a se constata daca persoana care urmeaza sa devina functionar indeplineste conditiile
fizice necesare ocuparii si exercitarii functiei in care urmeaza sa fie numit

Examinarea se realizeaza de un medic din cadrul institutiei.

Daca, in urma acestui examen medical, se obtine un aviz negativ, candidatul are posibilitatea sa-1 conteste. El
va putea, in douazeci de zile de la data cand i-a fost comunicat avizul negativ, sa solicite examinarea lui de catre o
comisie medicala, compusa din trei medici alesi de autoritatea investita cu puterea de numire dintre medicii consilieri
ai institutiei.

Medicul consilier care a emis avizul negativ isi va sustine opinia in fata comisiei de medici.

Se recunoaste posibilitatea pentru candidat de a aduce la cunostinta comisiei medicale un aviz eliberat de un
medic ales de el. In cazul in care comisia medicala confirma concluziile primului aviz, candidatul va fi obligat sa
suporte jumatate din cheltuielile ocazionate de cea de-a doua examinare medicala a sa, de catre comisie.

. Debutul carierei functionarului european

1. Regimul juridic al candidatului selectionat prin concurs in unele tari din Europa

Functia publica europeana face parte din acele categorii de functii in care promovarea unui concurs atrage
statutul de functionar public insa nedefinitiv.

In doctrina occidentala contemporana se poarta o aprinsa discutie cu privire la regimul juridic al rezultatelor unui
concurs si, legat de aceasta problema, statutul candidatului admis.

Intre dobandirea, prin numire, a statutului de functionar public si promovarea concursului, nu exista intotdeauna
o legatura in timp.

Din punct de vedere al corelatiei dintre selectie si numire, pot fi identificate trei categorii de tari:

1) Tari in care numirea se suprapune pana la identificare cu ultima faza de selectie promovata, atat numirea cat
si selectia propriu-zisa fiind efectuate de aceeasi autoritate. in aceasta situatie, este imposibil ca o persoana sa fie
selectionata si sa nu fie numita. Astfel de tari sunt Danemarca, Germania, Tarile de Jos, Grecia.

2) in cea de-a doua categorie se includ tari in care legatura intre selectie si actul de numire nu este directa,
datorita faptului ca o autoritate face selectia si o alta numirea. in aceasta situatie se gasesc tari ca Irlanda, Regatul
Unit, unde selectia se realizeaza de o comisie speciala pentru functia publica, dar numirea se face de catre
administratie, la propunerea comisiei respective.

3) Ultima grupa de tari are oarecare asemanare cu cea anterioara, dar si particularitati. Este vorba deci de state
in care numirea nu se face de catre autoritatea care a selectionat viitorii functionari publici. In aceasta categorie se
incadreaza tarile in care se practica sistemul functionarilor de rezerva[8]. Persoanele admise sunt inscrise pe niste
liste speciale de rezerva, care, foarte interesant, nu sunt valabile pe timp nelimitat. Caracterul limitat al valabilitatii lor
apare firesc avand in vedere faptul ca exigentele functiei publice sunt in devenire, iar o persoana apreciata ca apta sa
ocupe o functie la un moment dat, poate deveni, intr-un timp determinat, incapabila sa faca fata unui nou sistem de
cerinte[9

O discutie aparte se impune a fi facuta in ceea ce priveste statutul celui care a promovat un concurs sau
examen, dupa caz, putand fi identificate doua situatii.

a) intr-o prima situatie se incadreaza cei care, dupa promovarea examenului, sunt numiti cu statut
de debutanti, termen pe care il consacra si actualul Statut. Dupa expirarea perioadei de stagiu, in functie de
rezultatele obtinute in aceasta perioada, va avea loc fie definitivarea pe post, fie eliberarea din functie a celor care au
obtinut rezultate necorespunzatoare.
 b) in cea de-a doua situatie se afla cei care, dupa promovarea examenului (concursului) dobandesc un statut
definitiv, cum ar fi, de exemplu, secretarul unitatii administrativ-teritoriale, functiile didactice din invatamantul
universitar etc.

Cat priveste statutul juridic al persoanei selectionate, in Europa situatia quasi unanima este ca intre momentul
reusitei la concurs si cel al dobandirii statutului de functionar definitiv exista o intindere variabila in timp. Perioada
difera de la o tara la alta si in cadrul aceleiasi tari, exista diferente in functie de nivelul functiei publice. Exemplu, in
Belgia este de un an pentru candidatii aflati pe primul nivel si de sase luni pentru ceilalti. in Italia variaza intre
douasprezece si cincisprezece luni. in Tarile de Jos se intinde pana la doi ani maximum iar in Grecia pana la cinci ani.

Izvorul regimului juridic al functionarului numit si nedefinitivat implica si el urmatoarele precizari:

Intr-o prima categorie de state, care reprezinta regula, izvorul se afla in statutul general al functiei publice.

O a doua categorie include state ca Franta, Spania, Portugalia, unde elementele acestui regim juridic sunt deduse
din reglementari speciale.

In concluzie, functionarul care a absolvit concursul de selectie este, cu putine exceptii, un functionar nedefinitiv,
el urmand sa dobandeasca acest statut dupa expirarea unei perioade de proba si dupa promovarea unuia sau mai
multor examene. In regimul lor juridic, coexista:

- o parte din drepturile de care se bucura functionarul definitiv;

- majoritatea obligatiilor acestuia;

- obligatii speciale, care conditioneaza definitivarea sa.

Regimul persoanei selectionate prin concurs in dreptul comunitar al functiei publice

2.1. Efectuarea stagiului

Prin articolul 34 (8) (24) (69)(96) din Statut, se instituie norma de principiu potrivit careia functionarii superiori trebuie
sa treaca o perioada de proba de noua luni inainte de a fi titularizati pe post. Stagiul are un dublu obiectiv: sa constituie
o perioada de proba si pentru a invata, el avand o durata in care functionarii nu beneficiaza de garantiile recunoscute
agentilor titulari[10].

Din interpretarea articolului susmentionat, desprindem concluzia ca, in cariera unui functionar public european
superior, de la debut si pana la incetarea functiei, pot fi identificate doua etape, din punct de vedere al statutului
functionarului:

a) functionar public european superior aflat in perioada de

proba (stagiu);

b) functionar european superior titularizat.

Situatia juridica a stagiului si stagiarului intr-o functie publica europeana.

Durata stagiului

Potrivit articolului 34 (8)(24)(69) (96), perioada de proba (stagiu) este de 9 luni.

 Se admite ca termenul stabilit ca durata a stagiului sa poata fi intrerupt, prelungit, sau sa i se puna capat
inainte de a expira in intregime, dupa cum urmeaza.

Intreruperea perioadei de stagiu are loc in situatia in care, in cursul stagiului, functionarul este impiedicat sa-si
exercite functiile ca urmare a unei boli, a unui concediu de maternitate sau in cazul unui accident pe o perioada de
cel putin o luna.

Faptul ca perioada corespunzatoare situatiilor mai sus evocate nu se considera perioada de stagiu, atrage dupa
sine prelungirea stagiului cu o durata corespunzatoare celei in care a avut loc intreruperea. In nici o situatia, durata
maxima a stagiului nu poate depasi 15 luni.

Inaptitudinea functionarului stagiar

In situatia in care functionarul stagiar da dovada de inaptitudine vadita, se va putea, in orice moment al
constatarii inaptitudinii, sa se intocmeasca un raport cu privire la aceasta situatie in orice moment al stagiului.

Impotriva acestui raport, functionarul stagiar poate face contestatie, „isi poate formula in scris observatiile', cum
se exprima textul din statut, in termen de opt zile libere, calculate de la data comunicarii.

Raportul, insotit de observatiile functionarului stagiar, sunt inaintate de superiorul ierarhic al stagiarului la
autoritatea investita cu puterea de numire. Raportul de stagiu trebuie sa fie complet si sa reflecte o apreciere efectiva
si rezonabila a ansamblului de activitati profesionale ale celui interesat.

In termen de trei saptamani, la aceasta autoritate urmeaza sa fie comunicat un aviz emis de un comitet reunit
de raporturi, compus de o maniera paritara, dupa care autoritatea investita cu puterea de numire poate sa procedeze
Ia concedierea functionarului stagiar.

Autoritatea investita cu puterea de numire poate sa decida licentierea (concedierea) functionarului inaintea
perioadei de stagiu, prin intermediul unui preaviz de o luna, fara a se putea insa ca durata serviciului sa o poata
depasi pe cea a stagiului.

Dupa ce a primit avizul, autoritatea investita cu puterea de numire poate decide licentierea functionarului stagiar.

In mod cu totul exceptional, autoritatea investita cu puterea de numire poate autoriza ca functionarul sa-si
continue stagiul, insa in alt serviciu.

In acest caz, pentru noua activitate persoana respectiva va trebui sa efectueze un stagiu de minim sase luni.
Durata cumulata a stagiului nu poate depasi cincisprezece luni.

Si in dreptul national al functiei publice regasim posibilitatea ca stagiarul sa poata fi licentiat (concediat) pentru
insuficienta profesionala.

2.2. Incheierea stagiului

Potrivit articolului 34 (8)(24)(69) (96) aliniatul (3), cu o luna inainte de expirarea stagiului, functionarul stagiar
face obiectul unui raport, in care sunt cuprinse urmatoarele elemente:

a)aptitudinile pe care le-a dovedit in modul in care s-a achitat

de atributiile de serviciu;
 b) randamentul activitatii desfasurate;
c) conduita in timpul serviciului.
Acest raport este inaintat functionarului in discutie, care poate formula, in termen de opt zile calendaristice,
observatiile sale cu privire la concluziile raportului.

In functie de concluziile raportului, putem intalni urmatoarele situatii:

a) stagiarul face dovada ca are calitatile necesare pentru postul pentru care a fost selectionat, situatie in care
urmeaza sa fie titularizat in acest post[11].

b) stagiarul nu face dovada calitatilor necesare pentru postul respectiv, in care caz autoritatea investita cu
puterea de numire are doua posibilitati:

- sa-1 concedieze pe functionar;

- in mod cu totul exceptional, poate aproba prelungirea stagiului pentru o perioada maxima de sase luni, eventual
cu schimbarea serviciului functionarului respectiv.

In aceasta situatie, durata cumulata a stagiului nu poate depasi cincisprezece luni.

Stagiarului care a fost concediat ii este recunoscut dreptul de a beneficia de o indemnizatie, care reprezinta o
forma de protectie care se aplica in situatia in care functionarul public licentiat (concediat) pentru inaptitudine nu are
posibilitatea sa isi reia, fara intarziere, o activitate profesionala. intr-o atare situatie el primeste o indemnizatie
corespunzatoare salariului de baza pe o perioada variabila in functie de perioada de serviciu pe care a indeplinit-o,
dupa cum urmeaza:

- trei luni in care va primi salariul de baza, daca a efectuat mai mult de un an de serviciu;

- doua luni in care va primi salariul de baza, daca a efectuat cel putin sase luni de serviciu;

- o luna, in care va beneficia de salariul de baza, daca a indeplinit pana in sase luni de serviciu.

Indemnizatia prevazuta mai sus nu se aplica in situatia in care fostul stagiar concediat are posibilitatea sa
reinceapa o activitate profesionala.

Dispozitiile paragrafelor (2), privind cazul de inaptitudine, (3) privind raportul la sfarsitul stagiului si (4) - privind
durata limita a stagiului la cincisprezece luni, nu se aplica in cazul in care functionarul stagiar a demisionat inainte de
terminarea stagiului.

3
1)Jean Marie Auby, Robert Ader, Droit administratif, 7e edition, precis Dalloz, p. 120.

[2] J. Rideau, op. cit., 1996, p. 391.

[3] Aceste conditii se deduc din interpretarea articolului 28 din statut care stabileste cine nu poate fi numit functionar,
rezultand, per a contrario, care sunt conditiile care trebuie indeplinite pentru dobandirea unei asemenea calitati.
[4] Guy Isaac, Marc Blanquet, Droit communautaire general, 8-e edition, Armand Colin, Paris, 2001, p. 106.

[5] A. Plantey, Fr. Loriot, op. cit., 2005, p. 155.

[6] Este vorba de cetatenie, indeplinirea serviciului militar si garantiile de moralitate.

[7] „Egalitatea de acces la o functie publica nu inseamna dreptul de acces pentru toti la o functie publica; trebuie sa
se aleaga intre candidati. Aceasta alegere are o dubla semnificatie: departajeaza candidatii si recruteaza cele mai bune
elemente” (J. Ziller, Egalite et merit…, op. cit., p. 162).

[8] Este vorba de Portugalia, Belgia, Luxemburg, Italia.

[9] Constatam ca acest system a influentat dreptul functiei publice comunitare.

[10] A. Plantey, Fr. Loriot, op. cit., p. 168

[11] Desi terminarea stagiului atrage, de regula, titularizarea, exista situatii, intalnite in sistemele nationale de drept
ale functiei publice cand nu se intampla acest lucru. Cazurile recunoscute, in Franta si in alte state, care nu duc la
titularizare, sunt inaptitudinea, sau insuficienta profesionala, despre care am vorbit, dar si comiterea unor greseli de
serviciu pe perioada stagiului. Mentionam si Decizia Consiliului de Stat cu privire la faptul ca nimic nu se opune la
licentierea unei femei insarcinate. A se vedea decizia din 25 mai 1982 a Consiliului de Stat francez. (J. M. Auby,
J. B. Auby, Droit de la fonction pulique, op. cit., p. 216.