LRC Curs nr.7
Dacă ordinea ar fi fost inversă,
4.03.2006
Eterogenitatea clasei numeralului
Eterogenitatea decurge din faptul că numeralul
poate fi utilizat adjectival, pronominal, substantival
şi adverbial. Uneori, aceeaşi formă poate fi utilizată
în mai multe feluri.
1.Adjectivele numerale – comportamentul de tip
adjectival al unui numeral se leagă în special de
acord (acordul dintre numeral şi substantivul pe
care îl determină sintactic ca adjectiv). Din acest
punct de vedere, asemănările cu adjectivul propriu-
zis sunt numai parţiale pentru că acord propriu-zis
adjectival există numai la numeralul multiplicativ
(repetarea informaţiei de gen, număr şi caz). Ex:
efort înzecit, dobândă înzecită, acestei dobânzi
înzecite (G / D sg.).
Majoritatea adjectivelor numerale realizează însă
realizează cu substantivul doar acord propriu-zis
gramatical în gen şi în caz.
Ex: Merg cu două tramvaie (tramvaie = substantiv
regent în Ac, neutru, plural; două = numeral, se
acordă în gen număr şi caz cu tramvaie)
Ex: Merg cu câte două tramvaie (numeral
distributiv)
Ex: Merg cu amândouă tramvaiele (acord de gen şi
caz)
Ex: Merg cu al doilea tramvai (acord în gen şi caz)
Acordul de caz este clar. În ce priveşte acordul de
gen, există anumite limitări legate de faptul că nu
toate numeralele au variaţie de gen. Se acordă cu
substantivul regent în gen, dar exprimă şi variaţia
de gen: numeralele cardinale simple (un, o, doi,
două), compusele de tipul doisprezece /
douăsprezece, numeralele colective, numeralele
distributive, numeralele ordinale prin formantul al…-
lea / a…-a.
În ce priveşte informaţia de număr, spre deosebire
de adjectiv, numeralul are această informaţie ca
proprietate inerentă. Informaţia de număr este
cuprinsă în conţinutul de semnificaţie lexicală a
fiecărui numeral. Ex: doi – are proprietatea
semantică de [+ pl.]. Aşadar, cum putem interpreta
în această situaţie identitatea de număr dintre
numeral şi substantiv? În Elemente de gramatică,
Gabriela Pană Dindelegan dă o interpretare
formulată în termeni de acord semantic, ceea ce nu
înseamnă exact acord gramatical.
E un acord semantic între numeral şi substantivul
său regent: informaţia de număr este inerentă
pentru numeral, iar substantivul se acordă semantic
cu numeralul în grupurile nominale care au în
structură un substantiv şi un numeral adjectival
dependent de substantiv (ex: doi oameni),
restricţiile de formă gramaticală sunt bilaterale. În
general, informaţia de gen, număr şi caz se repetă
de la substantiv la adjectiv (restricţiile de formă
gramaticală au aceeaşi direcţie: dinspre centru spre
adjectivul dependent de el). Dar, în grupul nominal
de această structură (doi oameni), numeralul
adjectival primeşte de la substantiv informaţia de
gen şi caz şi impune substantivului informaţia de
număr acord semantic constrângeri bilaterale.
La aceeaşi concluzie conduc şi interpretările
conforme unor cercetări mai recente în termeni de
selecţie. Gramaticile mai noi tratează acordul în
termeni de selecţie.
Ex: doi oameni – doi este numeral cardinal [+ pl.],
pluralitatea fiind o trăsătură lexicală. În virtutea
acestei trăsături, numeralul va selecta dintre
formele paradigmatice ale substantivului forma cu
trăsătura [+ pl.]. Numeralul un/câte un – ar fi
selectat acea formă cu trăsătura [+ sg].
În termeni de selecţie, se ajunge până la urmă într-
un alt cadru teoretic la aceeaşi concluzie
fundamentală: numeralul este specificat pentru
singular sau pentru plural (trăsătura aceasta intră în
sensul lexical al numeralului) şi direcţia de selecţie
este dinspre numeral spre substantiv, pentru că la
substantiv proprietatea de număr nu e inerentă, ci
doar genul e fix. Proprietatea de număr e
contextuală selecţia o face termenul pentru care
proprietatea de număr e inerentă.
Numerale ca un, distributive (câte un) au
proprietatea [+ sg.]. Şi numeralul ordinal are
această proprietate prin formantul al / a, iar
comportamentul său e de tip special pentru că
numeralul ordinal cu această structură
încorporează de fapt cardinale care au proprietatea
[+ pl.] în structura unui ordinal de acest tip există 2
formanţi: unul [+ sg.], celălalt [+ pl.]. Numeralul
cardinal încorporat, care nu e formantul decisiv
pentru procesele sintactice în care participă
ordinalul ca ansamblu, este irelevant (nu se implică
în selecţia substantivului). Formantul decisiv pentru
selecţia substantivului este al.
Cardinalele începând cu doi au proprietatea [+ pl.],
la fel şi neologismul inclus în seria numeralelor zero
(selectează pluralul substantivelor – zero grade).
Distributivele (câte doi), toate multiplicativele
(îndoit), colectivele (amândoi) au proprietatea [+
pl.].
În ce priveşte neologismul zero, spunem zero
grade. Dar, într-un grup cu cuantificator negativ,
avem nici un grad (nici un – exprimă o mulţime vidă
şi cere singularul). În schimb, zero cere pluralul. În
cazul numeralului distributiv *câte zero – avem un
cuantificator distributiv, care implică ideea de
pluralitate, de aceea exemplul este greşit. Absenţa
distributivelor cu bază zero trebuie legată de faptul
că zero nu are asociată presupoziţia de existenţă.
Zero este un element neologic, pe care dicţionarele
nu îl atestă mai devreme de secolul 19.
În cazul numeralului ordinal, variaţia de gen este
exprimată uneori prin ambele componente: şi prin
al / a şi prin numeralul cardinal doilea / doua.
Acordul numeralului multiplicativ este cel mai
apropiat de cel al adjectivului, dar există o diferenţă
subtilă între numeralul multiplicativ şi adjectivul
propriu-zis. Ex: dobândă înzecită. Numeralul
multiplicativ are o structură complexă în limba
română: e format cu un sufix participial se
comportă asemănător participiilor. Similar cu
participiul, el realizează acord în gen, număr şi caz
cu substantivul pe care îl determină. Dacă detaşăm
sufixul, rămâne un grup prepoziţional. În realitate,
numeralul multiplicativ este format prin procedeul
sintactic numit încorporare, în care participă un
numeral cardinal care, la toate numeralele
multiplicative, are trăsătura inerentă [+ pl]. Această
trăsătură nu e implicată în selecţia substantivului,
nu influenţează acordul. De ce? Pentru că
numeralul cardinal e participant întâi într-un grup
prepoziţional, iar componenta esenţială a
numeralului din punct de vedere formal este sufixul
(într-o formaţie sufixală, sufixul e centrul formal).
Ex: înzecită (înzec = + pl, ită = + sg).
În ce priveşte sinonimele neologice: dublu, triplu,
cvadruplu, cvintuplu – ele sunt adjective propriu-
zise şi nu ridică probleme de complexitate.
Numeralele multiplicative au asemănări cu
adjectivul propriu-zis în ce priveşte topica lor şi
articularea. Ele permit antepunerea faţă de
substantivul regent şi în antepunere preiau articolul
enclitic al substantivului. Ex: rezultatul însutitelor
eforturi. O diferenţă majoră între adjectivele
numerale şi cele propriu-zise este că adjectivele
numerale sunt incompatibile cu categoria
comparaţiei.
CONCLUZIE: dintre numeralele utilizate adjectival,
cele mai apropiate de adjectiv sunt cele
multiplicative, interpretate chiar ca adjective
multiplicative. Alt argument este posibilitatea
adverbializării lor în context verbal, fără nici un fel
de limită. Orice numeral multiplicativ dependent
sintactic de un verb poate fi adverbializat. Ex:
munceşte înzecit. Se aseamănă astfel cu
adjectivele colective. Alte numerale care, introduse
în context verbal, îşi păstrează statul adjectival:
Ex: Fetele sunt două / câte două (poziţie de NP, îşi
menţin statul de adjectiv, un argument fiind acordul)
Ex: Fetele vin câte două (EPS, acelaşi
comportament)
Ex: El a terminat al doilea / Ea a terminat a doua
(avem variaţie de gen numeralul ordinal e
adjectiv)
Totuşi, cu toate aceste asemănări dintre numeralul
multiplicativ şi adjectivul calificativ, este excesiv să-l
interpretăm ca adjectiv calificativ pentru că, în toate
utilizările sale, numeralul multiplicativ îşi păstrează
semnele cantitative şi funcţia semantică de
cuantificator al substantivului. Are totuşi şi funcţie
de calificare. Ex: dobândă înzecită (sens calificativ
dar şi sensul exprimării unei cantităţi) dublă
funcţie: de cuantificare şi de calificare e la limita
dintre adjectivul calificativ şi numeralul multiplicativ.
Numeralele pot fi utilizate pronominal ca substitute
ale substantivelor (sau proforme), având în această
calitate genul gramatical al substantivului substituit.
Ex: Au venit toţi studenţii. Doi au întârziat. Doi =
proformă şi avem două argumente:
numeralul e substitutul
unui substantiv
numeralul are genul
gramatical al substantivului pe care îl înlocuieşte
a. Utilizarea anaforică. Ca şi pronumele substituite,
numeralul din acest tip de construcţii nu are
referinţă proprie, ci e legat referenţial de un
substantiv (studenţii) anaforic. Substantivul e
antecedentul numeralului şi marcăm formal
coreferenţialitatea prin indici (Au venit toţi studenţii i.
Doi i au întârziat).
relaţia ar fi fost cataforică iar substantivul ar fi fost
subsecvent. Ex: Doi dintre studenţi au întârziat.
Distribuţia numeralului coincide cu distribuţia unor
pronume.
Ex: Au venit toţi studenţii. Câţiva / unii / aceeaşi /
care au întârziat.
Din punct de vedere semantic, numeralele ca şi
pronumele substituite exprimă informaţia
referenţială a substantivului înlocuit (informaţia de
gen gramatical a substantivului), dar exprimă şi o
informaţie lexicală proprie. Pentru numeralele
cardinale este o informaţie numerică. Câte doi
întârzie – implică ideea de distribuţie. Amândoi
întârzie – valoarea colectivă. Al doilea întârzie –
valoarea de ordine. Tot aşa, şi pronumele
substitute exprimă o informaţie lexicală proprie:
aceeaşi – identitatea, aceştia – apropierea, unii –
nedeterminarea.
Pronumele personal de persoana a III-a el, cu toate
formele, nu adaugă informaţie faţă de substantiv, ci
este un substitut pur.
Nu e obligatorie preluarea informaţiei de număr a
substantivului nici dacă substitutul e numeral, nici
dacă e pronume.
Ex: Au venit studenţii (pl). Al doilea (sg) întârzie /
Câte unul (sg) întârzie / Acesta (sg) întârzie.
b. o altă posibilitate de procurare a referinţei pentru
numeralele folosite pronominal este raportarea
directă la situaţia de comunicare utilizarea
deictică.
Ex: Doi citesc (numeralul este substitut, dar e
utilizat în absenţa substantivului pe care îl
înlocuieşte). Stabilim relaţia referenţială prin
raportare directă la situaţia de comunicare.
Numeralul poate fi asociat cu deictice pronominale
sau adverbiale.
Ex: Aceia doi de acolo citesc (aceia = pronume
deictic, acolo = adverb deictic)
Faptul că numeralele apar în contexte ale
pronumelor favorizează extinderea de la pronume
la numeral a unor proprietăţi flexionare cum e
combinarea cu anumite desinenţe sau particule.
Ex: amândurora (or = desinenţă de G pl
pronominală, a = particulă pronominală)
O problemă specială este statutul numeralului
cardinal din construcţiile de tipul: douăzeci de
oameni. Prepoziţia de1 are particularităţi care o
deosebesc de alte prepoziţii. Ea e limitată la
anumite numerale. Comparaţi nouăsprezece
oameni vs. douăzeci de oameni. Tiparul cu
prepoziţie e specific limbii române. S-a observat de
mult rolul de particularitate tipologică a limbii
române, această construcţie neexistând în alte
limbi.
Numeralele nouăsprezece, douăzeci sunt
compatibile cu prepoziţiile dintre, din sau cu de2, cu
alte caracteristici decât de1. De2 e compatibil cu
adverbe (nouăsprezece de acolo), sau cu grup
prepoziţional (nouăsprezece de la Bucureşti,
nouăsprezece de lângă fereastră). Avem şi un de3
inclus în diverse compuse (dinspre).
Aceste prepoziţii admit la stânga nu numai
numerale ci şi pronume. Ex: aceia dintre studenţi.
Acordul de gen se face peste prepoziţia de. Ex:
douăzeci şi doi de studenţi / douăzeci şi două de
studente. În general, prepoziţiile sunt barieră pentru
acord.
Numeralele cu şi fără de se comportă identic în
exprimarea relaţiei de G / D
Ex: contra a nouăsprezece studenţi – contra a
douăzeci de studenţi
Se poate face acord în gen între numeral şi
substantiv în structurile de tipul douăzeci de
oameni.
Toate aceste observaţii conduc la interpretarea
numeralului ca fiind subordonat substantivului.
Substantivul este centru (oameni), numeralul
(nouăsprezece / douăzeci de) este subordonat
substantivului. Prepoziţia de se grupează cu
numeralul şi nu cu substantivul următor. Prepoziţia
nu generează grup şi nu impune cazul Ac
substantivului următor.
Model de analiză:
Ex: Au venit douăzeci de studenţi (douăzeci de =
atribut, studenţi = SB, caz N)
De ce apare de în construcţii cvasisimilare: altfel de
/ astfel de oameni? De s-ar justifica prin natura
substantivală a lui zeci din numeralul compus. Dar
fiind o prepoziţie gramaticalizată, altfel de / astfel
de sunt îmbinări pe care azi le interpretăm ca pe
structuri sudate şi de se grupează cu elementul de
la stânga. E o structură asemănătoare cu gradarea
adjectivului. Ex: extraordinar de frumos (frumos =
centru, extraordinar de = grupare cu prepoziţie care
se asociază în postpunere adverbului).
Avantajul acestei interpretări = unifică interpretarea
tuturor construcţiilor cu numeral cuantificator.
Nouăsprezece / douăzeci de = structuri organizate
sintactic în acelaşi fel. De asemenea, unifică
interpretarea sintactică şi cea semantică. Aşa cum
nouăsprezece este cuantificator, şi douăzeci de
este cuantificator. Dacă numeralul se grupează
însă cu o altă prepoziţie ( douăzeci dintre studenţi),
numeralul este centrul, iar dintre studenţi este grup
prepoziţional dependent sintactic de numeral. În
exemplele:
Douăzeci de studenţi –
numeralul e folosit adjectival, deci are funcţia
sintactică de atribut adjectival
Douăzeci dintre studenţi –
numeralul douăzeci e folosit pronominal (aceia
dintre studenţi), iar dintre studenţi este atribut
prepoziţional.
Ex: hotărârea unor astfel / altfel de oameni
unor oameni = caz G, unor
= articol proclitic
altfel de = îmbinare
adjectivală cvasilocuţională în care de nu impune
Ac substantivului următor.
c. utilizarea substantivală
Numeralele fracţionare doime, optime, etc. sunt
substantive clare. Lor li se adaugă substantivele
jumătate şi sfert (deşi nu sunt numerale propriu-
zise), care sunt sinonime lexicale ale unor
fracţionare.
Caracteristici de substantiv: au distribuţie de gen şi
sunt articulabile
Caracteristici de numeral: [+ partitiv], duzină,
pereche, deceniu, secol, chenzină – includ seme
cantitative.
Numeralul fracţionar propriu-zis nu este doime, ci
îmbinarea dintre un cardinal şi formanţi fracţionari.
Spunem trei optimi, îmbinare care nu are
caracteristici substantivale.
Substantivizarea / conversiunea accidentală a unor
numerale:
- un trei (un = articol), treiul, acest trei (acest =
determinant). În urma treiului obţinut la examen –
marcarea G cu articol enclitic nu e posibilă la
numeralul propriu-zis.
- marcarea substantivizării prin utilizarea
numeralului ca substantiv propriu, marcat şi grafic
cu majusculă: Şi-a numit formaţia „Zece”.
- femininele zecile, unei zeci – prin substantivizare
devin un neutru: zecele obţinut la examen
- zece, sută, mie, milion – funcţionează ca
numerale cardinale, dar se deosebesc de trei,
patru, având forme de plural, fiind articulabile şi la
singular (suta) şi la plural (sutele), formând G / D
plural cu articol (sutelor).
În exemplul: doi şi cu doi fac patru – numeralul
denumeşte numere abstracte.
Caracteristici substantivale: referinţă proprie, genul
fix masculin. Aceste substantive nu sunt articulabile
şi nu se raportează referenţial la un substantiv.
Nota zece, pagina zece, etajul zece – în Gramatica
din 63, aceste numerale aveau funcţia sintactică de
apoziţii. În noua Gramatică ele sunt atribute
categoriale de denominaţie (denumesc substantivul
la care se raportează), sunt un fel de nume proprii.