Sunteți pe pagina 1din 1

Numeralul

Numeralul este partea de vorbire care exprimă un număr sau ordinea obiectelor prin numărare
I. Numeralul cardinal exprimă un număr.
Clasificare::

1. simple: unu, doi, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă, zece;
2. compuse: unsprezece, doisprezece, o sută cinci, două mii șaptesprezece etc.

Numeralele unu/un și doi își modifică forma în funcție de gen: un băiat/o fată, doi băieți/două fete.
Cuvintele un și o sunt numerale cardinale:
1. când sunt în relație cu alte numerale Adu o carte și două pixuri!
2. când sunt însoțite de adjectivul singur/singură Un singur cuvânt şi totul se ruina
sau de cuvintele numai, doar Mi-ar trebui doar o şansă.
3. când exprimă o unitate de măsură A sunat la sonerie după o secundă de gândire.

II. Numeralul ordinal arată ordinea obiectelor prin numărare.


-are forme diferite după gen:
la masculin și neutru: al doilea; la feminin: a doua.

Seria numeralelor ordinale începe cu numeralele întâi (întâiul, întâia), primul (prima), care sunt
sinonime: Întâia noapte a trecut repede. Prima noapte a trecut repede.

Numeralul cardinal „1“ are forma unu: Doi crini înfloriseră: unu alb și unu portocaliu.
Când se combină cu un substantiv feminin, numeralul doi și compusele lui se acordă: ora două, clasa
a douăsprezecea, patruzeci și două de cărți.
Normele actuale acceptă la femininul nearticulat al numeralului ordinal întâi, care stă după substantiv, și
forma întâia: clasa întâi/întâia. Nu meralele ordinale se pot scrie cu cifre arabe sau cu cifre romane.
Numeralele „17“ și „18“ se pronunță (și se scriu în litere) șaptesprezece, optsprezece.
Pentru „14“-paisprezece / „16“- șaisprezece / „60“- șaizeci.
În texte, numeralele se scriu cu cifre, cu excepția celor sub zece, care se scriu în cuvinte.

S-ar putea să vă placă și

  • Arta ghicitului in 24 de carti
    Arta ghicitului in 24 de carti
    De la Everand
    Arta ghicitului in 24 de carti
    Evaluare: 4 din 5 stele
    4/5 (20)
  • Invata Germana Rapid
    Invata Germana Rapid
    Document53 pagini
    Invata Germana Rapid
    anamaria_nita5428
    88% (17)
  • Scrierea Cu Doi I
    Scrierea Cu Doi I
    Document5 pagini
    Scrierea Cu Doi I
    Marius Stana
    Încă nu există evaluări
  • Ortografia Numeralelor
    Ortografia Numeralelor
    Document3 pagini
    Ortografia Numeralelor
    Loredana Neagoe
    83% (6)
  • 1 1 5 Numeralul
    1 1 5 Numeralul
    Document6 pagini
    1 1 5 Numeralul
    scorillo
    50% (2)
  • Numeralul
    Numeralul
    Document15 pagini
    Numeralul
    Const Angela
    100% (1)
  • Numeralul 2
    Numeralul 2
    Document4 pagini
    Numeralul 2
    Ghita Camelia
    Încă nu există evaluări
  • Numeralul
    Numeralul
    Document9 pagini
    Numeralul
    Olea Ozerova
    Încă nu există evaluări
  • Tipurile Numeralului
    Tipurile Numeralului
    Document4 pagini
    Tipurile Numeralului
    Smenuman Ursu
    100% (1)
  • Numeralul 2022
    Numeralul 2022
    Document16 pagini
    Numeralul 2022
    Felicia Gotornicean
    Încă nu există evaluări
  • 7.numeral, Pronume
    7.numeral, Pronume
    Document4 pagini
    7.numeral, Pronume
    Gangan Tudor
    Încă nu există evaluări
  • Gramatica
    Gramatica
    Document13 pagini
    Gramatica
    BIANCA
    Încă nu există evaluări
  • Numeralul Noua Programa
    Numeralul Noua Programa
    Document3 pagini
    Numeralul Noua Programa
    Dorin Dragota
    Încă nu există evaluări
  • Numeralul 2019
    Numeralul 2019
    Document19 pagini
    Numeralul 2019
    Nicoleta Mardari
    Încă nu există evaluări
  • 17 Numeralul
    17 Numeralul
    Document2 pagini
    17 Numeralul
    Raluca Elena Calen
    Încă nu există evaluări
  • Ortografia Numeralului Sinteză
    Ortografia Numeralului Sinteză
    Document3 pagini
    Ortografia Numeralului Sinteză
    grosu cristina
    Încă nu există evaluări
  • Numeralul
    Numeralul
    Document30 pagini
    Numeralul
    Maria Dyrda
    Încă nu există evaluări
  • Numeralul
    Numeralul
    Document15 pagini
    Numeralul
    con.liviu2030
    Încă nu există evaluări
  • NUMERALUL
    NUMERALUL
    Document7 pagini
    NUMERALUL
    Anonymous 1CurWQ
    Încă nu există evaluări
  • Numeralul
    Numeralul
    Document6 pagini
    Numeralul
    Natalia Pogar
    Încă nu există evaluări
  • Numeralul
    Numeralul
    Document3 pagini
    Numeralul
    cris stav
    100% (1)
  • Numeralul
    Numeralul
    Document10 pagini
    Numeralul
    Alex Ozil
    Încă nu există evaluări
  • Fișa Nr. 20 Numeralul
    Fișa Nr. 20 Numeralul
    Document4 pagini
    Fișa Nr. 20 Numeralul
    Eliza Gurzun
    Încă nu există evaluări
  • Numeralul
    Numeralul
    Document6 pagini
    Numeralul
    Anisoara Dumitrache
    Încă nu există evaluări
  • 19 Numeralul
    19 Numeralul
    Document1 pagină
    19 Numeralul
    Daniela Balcan
    Încă nu există evaluări
  • Numeralul-Final-Final, Final Clasa A6
    Numeralul-Final-Final, Final Clasa A6
    Document2 pagini
    Numeralul-Final-Final, Final Clasa A6
    Cristian Savulescu
    Încă nu există evaluări
  • Clasa A V, Numeralul Ordinal
    Clasa A V, Numeralul Ordinal
    Document2 pagini
    Clasa A V, Numeralul Ordinal
    Alina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • Numeralul 7 B
    Numeralul 7 B
    Document3 pagini
    Numeralul 7 B
    Alexandra Florentina
    Încă nu există evaluări
  • 0 Numeral Ul
    0 Numeral Ul
    Document6 pagini
    0 Numeral Ul
    Onuc Liliana
    Încă nu există evaluări
  • Numeralul
    Numeralul
    Document2 pagini
    Numeralul
    mioaraf2002
    Încă nu există evaluări
  • LRC - Morfologie - Curs 6
    LRC - Morfologie - Curs 6
    Document15 pagini
    LRC - Morfologie - Curs 6
    Elias Veturius
    Încă nu există evaluări
  • Limba Romana. Numeralul
    Limba Romana. Numeralul
    Document3 pagini
    Limba Romana. Numeralul
    Isac Ana Maria
    Încă nu există evaluări
  • Fisa Numeral
    Fisa Numeral
    Document2 pagini
    Fisa Numeral
    Olimpia Pop
    Încă nu există evaluări
  • 329-Numeralul 5
    329-Numeralul 5
    Document13 pagini
    329-Numeralul 5
    Denisa Gabriela
    Încă nu există evaluări
  • 6 Numeral - 1 - General
    6 Numeral - 1 - General
    Document8 pagini
    6 Numeral - 1 - General
    Corina Manolache
    Încă nu există evaluări
  • 07 Numeralul
    07 Numeralul
    Document19 pagini
    07 Numeralul
    Roxana Elena
    Încă nu există evaluări
  • Numeral Ul
    Numeral Ul
    Document6 pagini
    Numeral Ul
    mayyaslavova31
    Încă nu există evaluări
  • Numeral Ul
    Numeral Ul
    Document3 pagini
    Numeral Ul
    atomuleseilarisa3
    Încă nu există evaluări
  • Numeraul
    Numeraul
    Document10 pagini
    Numeraul
    CatalinDuma
    Încă nu există evaluări
  • Numeralul
    Numeralul
    Document4 pagini
    Numeralul
    Ionut Mihai Oprea
    Încă nu există evaluări
  • Numeralul
    Numeralul
    Document3 pagini
    Numeralul
    IuliMavrodin
    Încă nu există evaluări
  • Clasa A V Numeralul
    Clasa A V Numeralul
    Document3 pagini
    Clasa A V Numeralul
    Alina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • Curs 10
    Curs 10
    Document10 pagini
    Curs 10
    Raluca Florentina
    Încă nu există evaluări
  • Numeral
    Numeral
    Document2 pagini
    Numeral
    Andra Flori
    Încă nu există evaluări
  • Numeralul A 5 A
    Numeralul A 5 A
    Document12 pagini
    Numeralul A 5 A
    Ana Strilciuc
    Încă nu există evaluări
  • NUMERALUL
    NUMERALUL
    Document4 pagini
    NUMERALUL
    Mihaescu Yanis
    Încă nu există evaluări
  • Cum Adresam o Rugaminte Sau o Cerere
    Cum Adresam o Rugaminte Sau o Cerere
    Document4 pagini
    Cum Adresam o Rugaminte Sau o Cerere
    NelaDimian
    Încă nu există evaluări
  • Numeralul
    Numeralul
    Document2 pagini
    Numeralul
    Dan-Geafar Trifan Deniz
    Încă nu există evaluări
  • NUMERALUL
    NUMERALUL
    Document9 pagini
    NUMERALUL
    Iulia Todorova
    Încă nu există evaluări
  • Numeralul
    Numeralul
    Document9 pagini
    Numeralul
    ala zaporojan
    Încă nu există evaluări
  • Gramatica Numeralul Cardinal, Martie
    Gramatica Numeralul Cardinal, Martie
    Document4 pagini
    Gramatica Numeralul Cardinal, Martie
    Camelia Chis
    Încă nu există evaluări
  • Proiecy Despre Numerl
    Proiecy Despre Numerl
    Document5 pagini
    Proiecy Despre Numerl
    jokehehe046
    Încă nu există evaluări
  • 1 Test Numeral
    1 Test Numeral
    Document1 pagină
    1 Test Numeral
    Lazăr Noima
    Încă nu există evaluări
  • Numeral Ul
    Numeral Ul
    Document3 pagini
    Numeral Ul
    Anonymous Q1lmu3T
    Încă nu există evaluări
  • Proiect Didactic
    Proiect Didactic
    Document9 pagini
    Proiect Didactic
    Andreea Mădălina
    Încă nu există evaluări
  • Norme Morfologice
    Norme Morfologice
    Document6 pagini
    Norme Morfologice
    Makafaka 809
    Încă nu există evaluări