Sunteți pe pagina 1din 2

Numeralul

Numeralul este partea de vorbire flexibilă care are înțeles lexical deplin și exprimă un
număr sau ordine numerică a obiectelor.

Clasificarea numeralelor

 După structură numeralele sunt:


 numerale simple: doi, zece, cinci, sută, milion, etc;
 numerale compuse: doisprezece, trezeci și unu, șaptezeci, etc;
După sens numeralele sunt:
 numerale cardinale: șapte, nouă, o mie, etc.
Numeralele cardinale exprimă un număr abstract sau concret: șase, unsprezece, douăzeci,
etc.
numerale ordinale: al doilea, a doua, al șaptelea, etc;
Numeralele ordinale exprimă ordinea prin numărare a obiectelor: întâiul, al treilea, a treia,
al unsprezecelea, etc.
Numeralul are valoare substantivală când este folosit singur în context, în sensul că nu arată
numărul obiectelor denumite printr-un substantiv sau ordinea acestora.
Exemple:
 Cei cinci au sosit târziu.
Colegul tău este al doilea.

Funcții sintactice

Numeralul îndeplinește aceleași funcții sintactice ca și substantivul.

subiect: Cei doi sunt în clasă. Al treilea n-a fost prezent.


nume predicativ: Noi suntem patru.
atribut: Propunerea celor trei a fost acceptată.
complement direct: Îi aștept pe cei doi.
complement indirect: M-am adresat celor trei.
Când însoțesc un substantiv numeralele cardinale de la “unu” la “nouăsprezece” (inclusiv),
precum și numeralele ordinale, au valoare adjectivală și funcție sintactică de atribut adjectival.
Exemple:
 Pe stradă trec  optsprezece elevi.
Ei locuiau în  două camere.
Eleva aceea este în clasa  a treia.

ATENȚIE!

Numeralele de la douăzeci în sus au valoare substantivală și când sunt urmate de un


substantiv, iar substantivul respectiv este legat de numeral prin preopziția de, cu funcție
sintactică de atribut prepozițional:
Exemplu:
Noi am cumpărat  treizeci și unu  de caiete.
treizeci și unu - numeral cardinal propriu-zis, compus, cu valoare substantivală, cazul acuzativ,
funcție sintactică de complement direct.
Numeralele cardinale colective exprimă ideea de grupare a obiectelor: amândoi,
amândouă, ambii, ambele, câteștrei, câteștreile, tustrei, tuspatru, tuscinci.
Numeralele cardinale colective pot avea:

 valoare substantivală: În clasă au sosit amândouă.


 valoare adjectivală: “Tustrei feciorii babei umblau în cărăușie” ( I. Creangă)

S-ar putea să vă placă și