Circuitul azotului în natură

Azotul
Este elementul chimic din tabelul periodic care are simbolul N și numărul atomic 7. Este un gaz incolor,
inodor, insipid, de obicei inert, diatomic și nemetalic, constituie 78% din atmosfera Pământului și este o
parte componentă a tuturor țesuturilor vii.Azotul formează numeroși compuși chimici, precum aminoacizii,
amoniacul, acidul nitric și cianurile. Zotul este considerat a fi descoperit de Daniel Rutherford în 1772, care
l-a numit aer fix. Faptul că exista aer care nu participa la combustie era un element cunoscut de chimiștii de
la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Azotul a fost de asemenea studiat în același timp și de Carl Wilhelm Scheele, Henry Cavendish și Joseph
Priestley, care l-au numit aer ars sau aer flogisticat. Nitrogenul gazos era destul de inert, astfel încât Antoine
Lavoisier l-a numit azot,însemnând „fără viață”. Acest termen a devenit cuvântul francez pentru „nitrogen”
și a fost împrumutat mai târziu și de alte limbi, printre care și româna.
Compușii azotului erau cunoscuți în Evul Mediu. Alchimiștii cunoșteau acidul azotic drept aqua fortis.
Amestecul de acid azotic și acid clorhidric era numit aqua regia, fiind apreciat pentru capacitatea sa de a
dizolva aurul. Primele aplicații în industrie și agricultură ale azotului au fost sub formă de salpetru (nitrat de
sodiu sau nitrat de potasiu), în principal la fabricarea prafului de pușcă, iar apoi ca îngrășământ.
 Circuitul azotului în natură
Azotul este un component al corpului plantelor și animalelor, astfel că rolul lui în natură este foarte
mare. Azotul intră în componența proteinelor, fără de care viața organismelor nu este posibilă.
Plantele au nevoie de azot pentru dezvoltarea lor, după cum au nevoie și de fosfor, potasiu, calciu,
magneziu, fier și alte elemente. Cele mai multe dintre aceste elemente se găsesc în pământ în
cantități suficient destul de mari cât să acopere nevoile plantei; numai azotul, fosforul și potasiul
nu se găsesc în cantități suficiente. Lipsa de azot cauzează la plante o reducere a creșterii rădăcinii,
tulpinii și frunzelor. De asemenea, din lipsă de azot, semințele și fructele apar prea timpuriu și sunt
nedezvoltate.Animalele și omul nu pot asimila azotul nici ca atare, nici sub formă de compuși
minerali; organismele lor primesc azotul sub formă de proteine sintetizate de plante. În corpul
animal, azotul din aceste substanțe este transformat și eliminat apoi prin urină (sub formă de uree),
care ajunge din nou în pământ, unde este supus altor transformări. După moartea plantelor și
animalelor, prin putrezire, azotul din ele trece în compuși de amoniu, care, după oxidare, se
transformă din nou în azotați, etc.
 Circuitul azotului în natură
Reprezintă procesul de circulație continuă a azotului în atmosferă, scoarța terestră, organismele animale și cele
vegetale, în decursul căruia acest element chimic trece prin diverse forme și combinații chimice. Astfel, de exemplu,
azotul poate exista în stare gazoasă, sau ca nitrat, nitrit, amoniac sau intra în componența a diverși compuși organici.
Transformările survenite în cursul ciclului azotului pot să fie parte a unor procese biologice sau nebiologice. În
ecosferă există rezerve practic nelimitate de azot, în special sub formă moleculară în atmosferă și compuși ai azotului
în sol. Formele azotului accesibile pentru plante sunt azotații. O sursă de obținere a azotaților pentru plante o
constituie organismele fixatoare de azot atmosferic. De exemplu, Bacteria radicicola fixează până la 280 kg
azot/ha/an.În procesul de fixare a azotului participă și unele metale tranziționale, printre care mai frecvente sunt fierul
și molibdenul. După ce sunt înglobați în protoplasma plantelor, azotații sunt preluați de animale și incluși în
protoplasma acestora de unde o parte trec în uree, iar alta, după moartea organismelor, sub acțiunea bacteriilor se
transformă în amoniac. Altă sursă de amoniac o reprezintă descărcările electrice din atmosferă și emanațiile
vulcanice; o parte din acest amoniac ajunge în corpul plantelor, iar altă parte, sub influența bacteriilor se transformă în
nitriți și nitrați. Parțial, nitriții, sub acțiunea microorganismelor denitrifiante pot ajunge din nou în atmosferă sub
formă de azot molecular.În prezent, circuitul biogeochimic al azotului este modificat în parte, datorită influenței
factorilor antropici printre care cel mai important este poluarea. Procesele industriale de fixare a azotului atmosferic
pentru a produce îngrășăminte chimice constituie, de asemenea, o altă cauză de perturbare a circuitului biogeochimic
al azotului.