Perioada Marilor Clasici

PROF.
LĂZĂRUICĂ ALINA – INFORMAȚII UTILE
I.L. Caragiale
I.Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale unui text
dramatic studiat, aparținând lui I.L.Cargiale.
Legendă (părți din eseu care se repetă)

-roșu= introducere
-albastru= două elemente de conținut
-maro= scene relevante: temă, personaj, relație două personaje
Introducere
Perioada marilor clasici în literatura română este caracterizată de efervescența lucrărilor autorilor
acestui moment. În timp ce M.Eminescu rămâne tributar unui singur curent literar, după cum însuşi
mărturisea: ,,Nu mă-ntoarceţi nici cu clasici/Nici cu stil curat şi antic/Toate-mi sunt deopotrivă/Eu
rămân ce-am fost: romantic`` (Eu nu cred nici în Iehova); I.Slavici revoluţionează literatura autohtonă
prin prima nuvelă realistă de factură psihologică ,,Moară cu noroc”, iar I.Creangă imprimă operelor sale
un puternic caracter de bildsungroman ,,capodopera Amintiri din copilărie” şi scrie cel mai cunoscut
basm cult românesc, Povestea lui Harap-Alb.
Critică literară îi recunoasrte lui I.L.Caragiale marele merit de a fi îmbogăţit literatura română cu
un nou concept literar, comedia de moravuri, renunţând la patosul retoric, ironistul dramaturg atinge
un al patos, pe acela al lucidităţii şi al adevărului” (Tudor Vianu). Comedia este o specie a genul
dramatic ce stârneşte râsul prin satirizarea unor aspecte ale societăţii contemporane, folosind personaje
implicate în conflicte comice date de esenţă versus aparență, aşteptări versus rezultate, pretenţii versus
realitate. Râsul spectatorului/cititorului este generat prin comicul de situaţie, de nume, de intenţie şi de
moravuri. Apartenenta operei la genul dramatic este uşor sesizabilă:, O scrisoare pierdută” prezintă încă
de la început lista de personaje, iar singurele intervenţii ale autorului sunt didascaliile (notaţiile
autorului).
– evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului dramatic studiat într-o
perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
Din punct de vedere al încadrării într-un curent literar, comedia ,,O scrisoare pierduta” aparţine
realismului, mişcare artistică, literară şi intelectuală apărută în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi
care promova reflectarea societăţii în mod obiectiv.
O primă trăsătură ce susţine realismul operei analizate este respectarea principiului stabilit de
Balzac, teoreticianul curentului, care aprecia că, ,,opera trebuie să fie o oglindă a moravurilor societăţii”.
În cuprinsul piesei se regăsesc moravuri ale societăţii, ,,din capitala unui judeţ de munte, în zile noastre”.
Inedit este faptul că, ,,O scrisoare pierdută” evidențiază moravuri pentru toate categoriile sociale care
apar în piesă: omul de rând şi patima alcoolului (cetăţeanul turmentat), reprezentanţii autoritățiilor locale
şi slugărnicia combinată cu obiceiul însuşirii bunurilor/fondurilor publice (Ghiţă). În viaţa de familie
este evidenţiat adulterul, singurul personaj femin al operei: Zoe Trahanache trăieşte de opt ani o poveste
de dragoste cu Ştefan Tipatescu, aliatul politic şi prietenul soţului ei.
O altă trăsătură care evidenţiază caraterul realist al piesei este reprezentată de utilizarea
personajelor tipice în situaţii tipice. Se impune observaţia că personajele piesei depăşesc cadrul comediei
clasice deoarece sunt individualizate prin limbaj, statut social şi trăsături neaşteptate: Zaharia
Trahanache nu este doar încornoratul, dar şi vanitosul (deşi i se prezintă adesea indicii ca Zoe şi Ștefan
Tipătescu ar fi amanţi, eforturile sale nu se concentrează pe elucidarea acestui mister. Z nu este doar
cocheta, aduletrina, ci şi femeia voluntară, femeia*-bărbată”, care încurcă şi descurcă singură situaţiile,
Ș.Tipătescu nu este doar junele prim, don juanul, ci şi îndrăgostitul naiv, gata să renunţe la tot pentru
amanta sa. Alte tipologii pe care le regăsim sunt: prostul fudul (Farfuridi şi Branzovenescu), serviabilul
linguşitor, raaissoneur, gata oricând să schimbe taberele (Ghiţă) etc.
– comentarea a două episoade/secvențe relevante pentru tema textului dramatic studiat;
PROF. LĂZĂRUICĂ ALINA – INFORMAȚII UTILE
Tema este dată atât de apartenenţa operei analizate la curentul realism, cât şi de calitatea
comediei de moravuri. ,,O scrisoare pierdută” prezintă aspecte ale vieţii private, publice şi politice ale
burgheziei autothone din a doua jumătatea a secolului al XIXlea din, capitala unui judeţ de munte”,
evidenţiind şi satirizând defectele personajelor din piesă: adulterul, corupţia, incultura, demagogia, ,
lipsa scrupulelor, lipsa unor repere morale etc.
O primă scenă relevantă pentru tema comediei are loc în în actul I, scena V şi subliniază
diferenţa de atitudine în faţa unei probleme: posibila publicare a scrisorii de amor ar însemna
compromiterea reputaţiei prefectului şi ar face cunoscut tuturor că Zoe Trahanache îşi înşală soţul cu
prietenul lui cel mai bun, Ştefan Tipatescu. Bărbatul resimte puternic efectele veştii că Nae Caţavencu
deţine scrisoare de amor TIPĂTESCU (vine amețit și-mpleticindu-se... cade pe un scaun cu capul în
mâini), este dezorientat şi disperat Ce să fac? Ce să fac?, cauta soluţii care sunt lipsite de simţ al realităţii
Luptă este desperată. Vrea să ne omoare, trebuie să-l omorâm!... La polul opus este Zoe, o femeie
hotărâtă, care înţelege şi ea gravitatea situaţiei, dar nu se lasa pradă lamentărilor, identifică rapid cel mai
bun aliat-slugarnicul poliţai al urbei, Ghiţă Pristanda-, i-am spus tot: numai el ne poate scăpa” şi caută
o soluţie pe cât de pragmatică, pe atât de realistă: Pe Ghiță l-am trimes eu la Cațavencu, să-i cumpere
scrisoarea cu orice preț.
În Actul al ÎI lea, scena VI avem o nouă secvenţă care evidenţiază modul diferit în care Ştefan
şi Zoe se raportează la povestea lor de dragoste. Bărbatul este sincer îndrăgostit şi gata să renunţe la tot
pentru femeia iubită, dispus să o ia de la cap oricând şi oriunde alături de aceasta, ,,Să fugim împreună”.
Reacţia promptă a Zoei, ,,Ai înnebunit?” evidenţiază o femeie raţională, calculată, interesată mai degrabă
de efectele propunerii pe care nu o percepe ca un gest măreţ, sacrificiu din iubire, ci ca un act necugetat,
dar Zaharia? Dar poziția ta? Dar scandalul și mai mare care s-ar aprinde pe urmele noastre?”. Replica
femeii arata interesul ei faţă de ceea ce gândeşte lumea despre ea dar şi refuzul unui viitor incert.
Următoarele schimburi de replici conturează tot mai mult imaginea unei femei puternice, hotărâte şi gata
să apeleze la şantaj emoţional, lacrimi şi ameninţări: Fănică, dacă mă iubești, dacă ai ținut tu la mine
măcar un moment în viața ta, scapă-mă... scapă-mă de rușine!, mă omor înainte de izbucnirea
scandalului, astăzi, acuma, aici! Pentru a obţine de la Ştefan promisunea că îl va alege pe Nae
Cavanencu. În fata refuzului atitudinea mieroasă a Zoei devine una belicoasa: ,,omoară-mă pe mine care
te-am iubit! Am să lupt! Și cu tine am să lupt din toate puterile, cu tine, om ingrat și fără inimă! Cu tine
trebuie să lupt, pentru că acuma tu ești piedica a mai grea, care mă oprește să-mi capăt iar liniștea!...
Da, sunt hotărâtă, și trebuie să biruiesc tot, și pe tine!.
– analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj, semnificative pentru textul
dramatic studiat (de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final, limbaj
etc.).
Două elemente de structură semnificative pentru textul dramatic sunt: relația incipit-final
și tipurile de comic.
Incipitul comediei analizate fixează coordonatele spaţio-temporale ale evenimentelor relatate, în

capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre”. Critica literară atrage atenţia că deşi aceste repere par
vagi ele pot fi uşor desluşite dacă sunt luate în considerare sursele de inpsiratie pentru comedia O
scrisoare pierdută, trei evenimente istorice reale din primăvara anului 1883: alegerile pentru Camera
Deputaţilor desfăşurate la nivel naţional - în piesă, anul de graţie 1883”, actul de ratificare a contitutiei
în vederea aderării României la Tripla Alianţa în octombrie 1883- în piesă Farfuridi primeşte, să se
revizuiască, dar să nu se schimbe nimic sau să nu se revizuiască, dar să se modifice pe ici pe colo, prin
punctele esențiale- şi conflictele interne ale Partidului Naţional Liberal, scindarea în aripa moderată a
lui I.C. Brătianu şi cea radicală a lui C.A.Rosseti- în piesă Frafuridi şi Branzovenescu sunt gata să
genereze un scandal intern pe baza presupunerii că Zaharia Trahanache va trăda partidul şi va susţine
candidatura lui Nae Cațavencu. În aceste condiţii, evenimentele susţin iluzia vietii- veridicitatea şi
verosimilitatea sunt principii ale realismului-, evenimentele s-ar desfăşura pe durata a trei zile> vineri,
11 mai - duminica 13 mai 1883. Tot critica literară apreciază ca Piatra Neamţ este capitala judeţului de
munte în care au loc evenimentele.
Având în vedere că opera este destinată a fi reprezentată pe scenă, ,,O scrisoare pierdută” se
deschide cu lista personajelor, o primă serie de indicaţii scenice (didascalii) şi menţionarea intrigii: o
scrisoare de dragoste, dovadă a unui adulter, se afla în posesia unui om politic care ameninţa cu
publicarea conținutului.
Finalul este unul închis, dar fericit, evenimentele au luat o întorsătură neaşteptată, dar favorabilă
fiecărui personaj în parte, scena finală prezintă petrecere fastuoasă organizată de NC după indicaţiile
precise ale ZC, sărbătorirea alegerii ca deputat al lui AD. Atmosfera este una de bucurie, personajele s-
au împăcat unele cu altele şi cu noua situaţie:, Muzica atacă marșul cu mult brio. Urale tunătoare.
Grupurile se mișcă. Toată lumea se sărută, gravitând în jurul lui Cațavencu și lui Dandanache, care se
strâng în brațe, în mijloc. Dandanache face gestul cu clopoțeii. Zoe și Tipătescu contemplă de la o parte
mișcarea”.
Pe baza celor precizate mai sus, în operă analizată constatăm că incipitul şi finalul se află
într-o relaţie de opoziţie: incipitul evidenţiază o stare de dezechilibru şi o nelinişte a personajelor, în
timp ce finalul este dominat de o aparentă veselie, iar tot ceea ce s-a întâmplat pare mai degrabă o furtună
într-un pahar cu apa, în urma căreia toată lumea se simte eliberată că nu a pierdut nimic.
Se impune menţiunea că arta dramaturgică din această comedie este una superioară, lucru uşor
sesizabil având în vedere prezenţa celor patru tipuri de comic, care acţionează simultan şi relevă
înclinaţia lui I.L.Caragiale spre caricatură. Comicul de situaţie se referă la întâmplările care
provoacă râsul prin caracterul lor neaşteptat (bătaia din şedinţă, repetarea istoriei cu scrisoarea).
Comicul de moravuri (intenţie) se referă la aspectele sociale/defectele umane pe care autorul doreşte
să le ironizeze. Comicul de caracter rezidă din discrepanța între ce vor să pară personajele şi ce sunt de
fapt, de pildă, Trahanache este convins că este un bun politician respectabil şi un cetăţean onorabil, dar,
este un bătrân senil şi încornorat, aroape toată lumea este cosntientă de apropierea nefirească dintre soţia
sa şi bunul său prieten, dar el insistă ,,că cei trei trăiesc, de 8 ani... ca frații”. Comicul de limbaj se
manifestă prin greşelile de exprimare care arată incultura personajelor. Regăsim în limbajul personajelor
deformări „bampir”, „printipuri”, „sotietate”, „famelie”, etimologii populare „renumeratie”, confuzii
paronimice : Ghiţă se laudă că e „scrofulos la datorie”. Comicul de nume are rol şi în caracterizarea
personajelor: Caţavencu vine de la câtă sau caţaveica (haina cu două fete); Trahanache: trahana (coca
moale); Pristanda: dans moldovenesc în care se bate pasul pe loc; Agamemnon Dandanache
(dandana=boacăna).
Concluzionând, această comedie oferă un exemplu negativ de comportament prin situațiile în
care sunt puse personajele. Astfel, viziunea lui Caragiale pune în lumină contrastul dintre esență și
aparență evidențiind faptul că defectele umane pot fi corectate dacă sunt demascate cu ajutorul
cuvintelor: „Niciodată gândirea n-are alt vrăjmaș mai cumplit decât vorba, […] nimic nu arde pe ticăloși
mai mult ca râsul”.
II. Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de
construcție a unui personaj dintr-un text dramatic studiat, aparținând lui I.l. Caragiale.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales; 6p
– evidenţierea unei trăsături a personajului ales prin două scene comentate; 6p
– analiza a două componente de structură şi/sau de limbaj ale textului dramatic studiat, semnificative
pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict dramatic, modalităţi de caracterizare,
notațiile autorului,registre stilistice, limbaj, act, scenă etc.). 6p
Introducere
autorului).
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales;

Zoe Trahanache este unul dintre personajele principale ale textului, singurul personaj feminin
din operă.
Ca statut social, este soția unui important om politic din județ, Zaharia Trahanache, liderul local
al partidului de guvernământ. Din punct de vedere psihologic este o femeie cu o personalitate puternică,
care-i domină pe cei din jur. Din cauza pierderii scrisorii devine o fire agitată și nestăpânită care trece
ușor de la o stare la alta: ,,agitată, scoate gazeta și citește", ,,dezolată, revenindu-i deodată toată energia".
În ceea ce privește statutul moral, aceasta întruchipează tipul adulterinei, având o relație
extraconjugală cu Ștefan Tipătescu, prefectul județului. Firea ei teatrală, prefăcută se remarcă în relația
cu cei doi bărbați din viața sa, singura preocupare a acesteia este de a salva aparențele, de a-și păstra
imaginea de femeie onorabilă.
– evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate
O trăsătură a personajului ales, pe care o voi prezenta prin două secvențe comentate, este
puterea de convingere.
O primă scenă relevantă are loc în actul I, scena V şi subliniază diferenţa de atitudine în faţa
unei probleme: posibila publicare a scrisorii de amor ar însemna compromiterea reputaţiei prefectului
şi ar face cunoscut tuturor că Zoe Trahanache îşi înşală soţul cu prietenul lui cel mai bun, Ştefan
Tipatescu. Bărbatul resimte puternic efectele veştii că Nae Caţavencu deţine scrisoare de amor
TIPĂTESCU (vine amețit și-mpleticindu-se... cade pe un scaun cu capul în mâini), este dezorientat şi
disperat Ce să fac? Ce să fac?. La polul opus este Zoe, o femeie hotărâtă, care înţelege şi ea gravitatea
situaţiei, dar nu se lasa pradă lamentărilor, identifică rapid cel mai bun aliat-slugarnicul poliţai al urbei,
Ghiţă Pristanda- ,,I-am spus tot: numai el ne poate scăpa” şi caută o soluţie pe cât de pragmatică, pe
atât de realistă: Pe Ghiță l-am trimes eu la Cațavencu, să-i cumpere scrisoarea cu orice preț.”
În Actul al II-lea, scena VI avem o nouă secvenţă care evidenţiază modul diferit în care Ştefan
femeii arata interesul ei faţă de ceea ce gândeşte lumea despre ea, dar şi refuzul unui viitor incert.
Cavanencu. În fața refuzului, atitudinea mieroasă a Zoei devine una belicoasă: ,,omoară-mă pe mine
care te-am iubit! Am să lupt! Și cu tine am să lupt din toate puterile, cu tine, om ingrat și fără inimă! Cu
tine trebuie să lupt, pentru că acuma tu ești piedica a mai grea, care mă oprește să-mi capăt iar
liniștea!... Da, sunt hotărâtă, și trebuie să biruiesc tot, și pe tine!.
– analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj, semnificative pentru
textul dramatic studiat (de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final,
limbaj etc.).
Două elemente de structură semnificative pentru textul dramatic, pe care le voi prezenta
sunt: relația incipit-final și tipurile de comic.

mișcarea”.
(dandana=boacăna).
Zoe este ridicolă prin manifestări, dar, spre deosebire de alte personaje feminine din teatrul lui
I. L. Caragiale, nu e ironizată până la sarcasm. Într-o oarecare măsură, reacțiile ei se justifică dacă se
ține seama de poziția socială dobândită cu efort și de dorința ei arzătoare de a nu-și pierde influența de
care este conștientă. Spre deosebire de Mița Baston sau de Didina Mazu, Zoe Trahanache a depășit
stadiul mahalalei și nu mai vrea să se întoarcă acolo.
III. Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți relația dintre două
personaje dintr-un text dramatic studiat, aparținând lui I.L. Caragiale.
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al celor două personaje;
– evidențierea evoluției relației dintre cele două personaje, prin două episoade/secvențe comentate;
– analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi/sau de limbaj, semnificative pentru evoluția
relației dintre personaje (de exemplu: acțiune, conflict, modalităţi de caracterizare, relaţii temporale şi
spaţiale, incipit, final, tehnici narative, instanţe ale comunicării narative, perspectivă narativă, registre
stilistice, limbaj etc.).
Introducere
autorului).
-prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al celor două personaje;
Personajele din comedii au trăsături care înlesnesc încadrarea lor în diferite tipuri. I.L. Caragiale
este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română. Ele aparţin viziunii clasice pentru că
se încadrează într-o tipologie comică, având o dominantă de caracter şi un repertotiu fix de trăsături.
Cuplul Ştefan Tipătescu- Zoe Trahanache reflectă viaţa de familie şi moravurile „aristocraţiei”
provinciale – marcate de adulter.
Zoe Trahanache este unul dintre personajele principale ale textului, singurul personaj feminin
din operă.
Ca statut social, este soția unui important om politic din județ, Zaharia Trahanache, liderul local
al partidului de guvernământ. Din punct de vedere psihologic este o femeie cu o personalitate puternică,
care-i domină pe cei din jur. Din cauza pierderii scrisorii devine o fire agitată și nestăpânită care trece
ușor de la o stare la alta: "agitată, scoate gazeta și citește", "dezolată, revenindu-i deodata toată energia".
În ceea ce privește statutul moral, aceasta întruchipează tipul adulterinei, având o relație
extraconjugală cu Ștefan Tipătescu, prefectul județului. Firea ei teatrală, prefăcută se remarcă în relația
cu cei doi bărbați din viața sa, singura preocupare a acesteia este de a salva aparențele, de a-și păstra
imaginea de femeie onorabilă.
Ca statut social, Ştefan Tipătescu este prefectul judeţului, fiind superior celorlalţi prin
pregătire și avere. Psihologic, Tipătescu are aere senioriale şi îşi foloseşte funcţia învestită ca
privilegiu personal, în avantaj propriu, dovedind moravurile specifice clasei politice, pe fondul
alegerilor pentru Camera Deputaţilor . În cadrul partidului, Trahanache este şef politic al puterii locale-
“prezidentul”, iar Tipătescu- reprezentant al puterii centrale.
Din punct de vedere moral, el întruchipează în comedie tipul donjuanului, al primului
amorez, redus în manieră clasică la câteva trăsături dominante. Prietenul cel mai bun al lui Zaharia
Trahanache, Tipătescu o iubeşte pe soţia acestuia, Zoe, chiar de la o jumătate de an după ce ea se
căsătoreşte cu neica Zaharia, după cum observă acesta cu naivitate : „pentru mine să vie să bănuiască
cineva pe Joiţica, ori pe amicul Fănică, totuna e… E un om cu care nu trăiesc de ieri, de alaltăieri,
trăiesc de opt ani, o jumătate de an după ce m-am însurat a doua oară. De opt ani trăim împreună ca
fraţii, şi niciun minut n-am găsit la omul acesta măcar atâtica rău.”
– evidențierea evoluției relației dintre cele două personaje, prin două episoade/secvențe
comentate;
O primă scenă relevantă pentru analiza relației dintre Zoe și Ștefan Tipătescu are loc în actul I,
scena V şi subliniază diferenţa de atitudine în faţa unei probleme: posibila publicare a scrisorii de
amor ar însemna compromiterea reputaţiei prefectului şi ar face cunoscut tuturor că Zoe Trahanache îşi
înşală soţul cu prietenul lui cel mai bun, Ştefan Tipatescu. Bărbatul resimte puternic efectele veştii că
Nae Caţavencu deţine scrisoare de amor TIPĂTESCU (vine amețit și-mpleticindu-se... cade pe un scaun
cu capul în mâini), este dezorientat şi disperat Ce să fac? Ce să fac?. La polul opus este Zoe, o femeie
hotărâtă, care înţelege şi ea gravitatea situaţiei, dar nu se lasa pradă lamentărilor, identifică rapid cel mai
bun aliat-slugarnicul poliţai al urbei, Ghiţă Pristanda- ,,I-am spus tot: numai el ne poate scăpa” şi caută
o soluţie pe cât de pragmatică, pe atât de realistă: Pe Ghiță l-am trimes eu la Cațavencu, să-i cumpere
scrisoarea cu orice preț.”
În Actul al II-lea, scena VI avem o nouă secvenţă care evidenţiază modul diferit în care Ştefan
femeii arată interesul ei faţă de ceea ce gândeşte lumea despre ea, dar şi refuzul unui viitor incert.
Cavanencu. În fața refuzului, atitudinea mieroasă a Zoei devine una belicoasă: ,,Omoară-mă pe mine
care te-am iubit! Am să lupt! Și cu tine am să lupt din toate puterile, cu tine, om ingrat și fără inimă! Cu
tine trebuie să lupt, pentru că acuma tu ești piedica a mai grea, care mă oprește să-mi capăt iar
liniștea!... Da, sunt hotărâtă, și trebuie să biruiesc tot, și pe tine!.
– analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi/sau de limbaj, semnificative pentru
evoluția relației dintre personaje (de exemplu: acțiune, conflict, modalităţi de caracterizare, relaţii
temporale şi spaţiale, incipit, final, tehnici narative, instanţe ale comunicării narative, perspectivă
narativă, registre stilistice, limbaj etc.).
Două elemente de structură semnificative pentru textul dramatic sunt: relația incipit-final
și tipurile de comic.
mișcarea”.
(dandana=boacăna).
ION CREANGĂ
1. I.Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale unui text
narativ studiat, aparținând lui I.Creangă.

-roșu= introducere
-portocaliu= scene relevante: temă, personaj, relație două personaje
Introducere-
acestei perioade. În timp ce Mihai Eminescu rămâne tributar unui singur curent literar, după cum însuși
mărturisea ,,Nu mă-ntoarceţi nici cu clasici/Nici cu stil curat şi antic/Toate-mi sunt deopotrivă/Eu rămân
ce-am fost: romantic``, I. Slavici scrie prima nuvelă realistă de factură psihologică ,,Moara cu noroc” a
literaturii autohtone, în timp ce I.L.Caragiale preferă să stârnească râsul cititorului prin comedii de
moravuri: ,,O scrisoare pierduta”; ,,O noapte furtunoasă.”
Critica literară îi recunoaște lui I.Creangă marele merit de a fi imprimat operelor sale un puternic
caracter de bildsungroman -capodopera ,,Amintiri din copilarie”- și de a fi îmbogățit literatura română
cu un concept literar inedit, basmul cult.
La nivel teoretic, basmul este o specie a genului epic, de întindere amplă, în care ,,își dau
întâlnire” personaje cu valori simbolice, într-o acțiune ce ține de domeniul fabulosului, dar realizată pe
tipare convenționale, toate acestea urmărite în și pe drumul de maturizare al eroului principal. Din
basmul popular, I.Creangă preia câteva trăsaturi definitorii: lupta binelui cu răul și victoria celui dintâi,
repere de timp și de loc vagi, clișee compoziționale -cifre magice, metamorfozele eroilor și conturarea
tuturor personajelor prin raportarea la eroul principal- familia, antagoniștii, donatorii, ajutoarele etc.
CERINȚA I: CURENTUL REALISM+DOUĂ TRĂSĂTURI

,,Povestea lui Harap-Alb” aparține realismului. Realismul este un curent literar care se manifestă
în secolul XIX-lea, începând din Franța și având ca principiu de bază reflectarea credibilă, verosimilă
a realității în datele ei esențiale, obiective. Două trăsături ale realismului prezente în acest basm
sunt: utilizarea detaliului semnificativ și prezența personajelor tipice în situații tipice.
O primă trăsătură ce susține încadrarea operei analizate în realism este utlizarea detaliului
semnificativ. Astfel, în incipit naratorul alocă un spațiu larg prezentării situației craiului și a lui Verde
împărat: ,,mulți ani trecură la mijloc de când acești frați mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii,
adică feciorii craiului și fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei”, tocmai pentru a
facilita schimbul de identități dintre Spân și feciorul craiului.
O altă trăsătură realistă identificată în ,,Povestea lui Harap-Alb” este prezența
personajelor tipice în situații tipice. Harap-Alb este tipul naivului, fiul craiului cel mai mic pe care
evenimentele au rol de a-l maturiza; Spânul este ,,răul necesar” și prototip al parvenitului; Sfânta
Duminică este figura înțeleptului: ,,Căci multe au mai văzut ochii mei de-atâta amar de veacuri câte port
pe umerii aceștia”; Crăiasa Furnicilor întruchipează hărnicia; în timp ce prietenii eroului reprezintă
defectele oamenilor: excesul de băutură, curiozitatea etc.
CERINTA II: TEMA+DOUĂ EPISOADE

Tema basmului ,,Povestea lui Harap-Alb” este trimful binelui asupra răului. Regăsim în
operă o serie de motive narative specifice: superioritatea mezinului, motivul drumului, motivul
subjugării binelui prin vicleșug, motivul căsătoriei. Unii critici literari consideră că superioritatea lui
I.Creanga provine din modul în care inserează, pe parcursul basmului, motive inedite, unele de factură
filozofică: motivul podului ca simbol al trecerii într-o nouă etapă a vieții, motivul fântânii și motivul
pădurii-labirint ca simbol ambivalent al morții și regenenării, motivul coborârii în infern/motivul morții
inițiatice (decapitarea eroului)
Un prim episod reprezentativ pentru tema basmului este cel al coborârii fiului de crai în
fântâna- simbol ambivalent al vieții și al morții. Convins să se lase însoțit de Spân la primul obstacol
dificil- pădurea labirint- ,,un loc unde i se închide calea și încep a i se încurca cărările”, și dând uitării
vorbele tatălui ,,în călătoria ta să te ferești de omul roș, iară mai ales de span``, fiul de crai cade în
capcana Spânului. Notația naratorului evidențiază diferența dintre cele două personaje: ,,Fiul craiului,
boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului…”. Dacă Spânul are o îndelungă experiență
, fiul de crai, protejat până atunci la casa părintească, ignoră pericolul. Schimbarea identității înseamnă
începutul inițierii sale, iar numele oximoronic dobândit oglindește noblețea sufletească a slugii,
contrastul dintre esență și aparență. Jurământul pe ascuțișul sabiei-simbol cavaleresc- închide inițierea
în limitele sacrului. La ieșirea din fântână, Harap-Alb va fi nevoit să înfrunte o nouă etapă existențială .
Un alt episod ilustrativ pentru tema textului narativ studiat este cel final, în care are loc
pedepsirea răufăcătorului și restabilirea echilibrului. Harap-Alb a traversat etapele inițierii, a devenit
îndurător și tolerant, a învățat prudența, răbdarea, valoarea ajutorului, a învățat să ocolească
vicleșugurile. Deși depășește toate probele la care este supus de Împăratul Roș, abia pe drumul de
întoarcere se confruntă cu cea mai dificilă încercare a sa: ,,sălățile din grădina ursului, pielea și capul
cerbului le-a dus la stăpânul său cu toată inima, dar pe fata împăratului Roș mai nu-i venea s-o ducă,
fiind nebun de dragostea ei”. Capacitatea de a renunța la sine, la iubire, sunt încă o dovadă a maturității
eroului ce alege să își respecte jurământul depus. În tot acest timp, Spânul urzește planuri de răzbunare
și ,,icnește în sine”. Deconspirat de fata lui Roș Împărat, Spânul retează capul lui Harap-Alb anulând
jurământul ,,atâta vreme să ai a mă sluji până când ii muri și iar ii invia”. Pedepsirea răului este realizată
de cal ,,mi ți-l înfașcă cu dinții de cap, zboară cu dânsul în înaltul cerului și dându-i drumul de acolo se
face Spânul până jos praf și pulbere”. Harap-Alb este înviat cu ajutorul smicelor de măr dulce, apă vie
și apa moartă de către fata împăratului Roș. Finalul basmului aduce cu sine validarea erolui- căsătoria
cu aleasa inimii și preluarea împărăției.
CERI NȚA III: DOUĂ ELEMENTE DE COMPOZIȚIE.
Pin plasarea în titlul basmului a substantivului ,,povestea``, Creangă îşi anunţă încă de la început
cititorul că va asista la o serie de evenimente care au conturat existenţa unui erou pe nume Harap-Alb.
Critică litera considera că alegerea numelui personajului principal nu este întâmplătoare, iar semantismul
celor doi termeni este vast şi generează mai multe interpretări. În timp ce albul sugerează puritatea,
naivitatea, vârstei fragede, dar şi originii nobile a eroului principal ,,fiul craiului cel mai mic”, Harap, cu
înţelesul de rob negru, trimite, ca semnificaţie, la statutul social neaşteptat, acela de sclav al aceluiaşi
personaj, statut menținut în cea mai mare parte din basm. Pe de altă parte,la nivel de simbol, amestecul
de alb şi negru are valoare de metaforă a împletirii răului cu binele, a stăpânirii celor două tendinţe ale
sufletului uman în vederea obţinerii unui echilibru, este practic maturitatea de care tânărul crai trebuie
să dea dovadă pentru a prelua împărăţia unchiului său.
O altă interpretare oximoronică, utilizarea împreună a doi termeni cu sens opus, a fost aleasă în
mod intenţionat de către autor nu pentru a evidenţia trăsături contradictorii, ci pentru a contura o imagine
unitară, deosebit de expresivă. Interesant este faptul că cititorul nu va cunoaşte niciun moment numele
real al eroului, el apare în text ca ,,fiul craiului ”, iar Sfânta Duminica i se adresează cu ,,luminate
crăișor``.
În ceea ce priveşte relaţia incipit-final, în basmul cult cele două concepte sunt considerate elemente
de strucutura cu semnificaţii bine determinate şi se afla într-o relaţie de simetrie. În timp ce incipitul
reprezintă poarta magică pentru pătrunderea într-un univers miraculous, al tuturor posibilităţilor, al
situaţiilor tragice sau dramatice, hazlii sau atroce, finalul este cealaltă poartă magică, de data aceasta
necesară pentru revenirea în realitatea cotidiană. În ,,Povestea lui Harap-Alb”, inciputul este
supraîncărcat, fiecare prag al intrării în lumea basmică este sintagma ,, amu...cica``. Observăm deja o
diferenţă majoră faţă de basmul popular în care formula ,,A fost odată ca niciodată`` plasa acţiunea în
registrul fabulosului şi nega de la început veridicitatea faptelor relatate, I.Creangă oferă posibilitatea
cititorului să decidă singur dacă cele relatate sunt credibile sau nu deşi, la fel ca în basmul popular,
coordonatele spaţio-temporale sunt vagi-,,Odată, într-o ţară, într-o altă ţară mai depărtată, la o margine
a pământului, la o altă margine a pamantului``. Folosind verbe la imperfect, I.Creangă aduce
evenimentele narate mai aproape de timpul lectorului.
Primul prag introduce motivul celor trei fii de crai, dar şi pe al împăratului fără urmaş. Cel de al
doilea prag are rolul intrigii „Amu cică împăratul acela, aproape de bătrâneţe, căzând la zăcare, a scris
carte frăţâne-său, craiul…”. Dacă prima serie de enunţuri urmează modelul discursiv obişnuit în epica
populară (nararare prin relatare), seria a doua face loc discursului personajelor, după modelul narării prin
reprezentare. Această alternanţă între vocile instanţelor narative este unul dintre elementele de
originalitate ale basmului lui Creangă.
Finalul este canonic, ca în toate basmele el coincide cu o nuntă la care participa toată lumea ,,
Crăiasa Albinelor, Crăiasa Furnicilor, Crăiasa Zânelor, crai, crăiese şi-imparati etc.” Şi de această
dată I.Creangă alege să se detaşeze de modelul tradiţional, cititorul nu mai este scos din spaţiul şi timpul
fabulos călare pe-o sa, Formula finală este plină de umor şi ironie căci naratorul subliniază că în lumea
basmului „A ţinut veselia ani întregi şi acum mai ţine încă; cine se duce acolo bea şi mănâncă`` în timp
ce realitatea este dominată de inechitate socială ,,Iar pe la noi, cine are bani mănâncă şi bea, iar cine
nu, se uită şi rabdă.”
Concluzionând, putem spune că tema și viziunea despre lume și creație constă în evidențierea
elementelor fantastice, împletite cu cele realiste, scriitorul recreând o lume care oglindește realitatea.
Toate aspectele analizate mai sus demonstrează autenticitatea acestui material epic și împlinirea dorinței
autorului de a crea un basm care să impresioneze prin felul în care valorile tradiționale sunt apărate și
prin modul în care răul este pedepsit.
Eseu: CARACTERIZAREA DE PERSONAJ
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi de construcţie a

unui personaj dintr-un text narativ studiat, aparținând lui I. Creangă.
– evidenţierea unei trăsături a personajului ales prin două episoade/secvenţe comentate;
– analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ, semnificative
pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, modalităţi de caracterizare, relaţii
narativă, registre stilistice,
limbaj etc.)
Introducere
Cerința 1: statut social, psihologic și moral
Harap-Alb este personajul principal al basmului, pozitiv, simbolizând forțele binelui. El

este personaj eponim, întrucât dă titlul operei literare, numele său fiind alcătuit dintr-un oximoron care
concentreză esența binelui și a răului (Harap –rob; Alb-stăpân).
Statutul social al eroului se schimbă pe parcursul basmului, în incipit el este mezinul familiei,
,,fiul craiul cel mic, ,,crăişor”, pe durata desfăşurării acţiunii el este sluga Spânului- de unde şi numele
de Harap-Alb- şi abia după atingerea punctului culminat el este soţ şi împărat în ţara unchiul său, ambele
condiţii sunt obligatorii în basm pentru validarea eroului.
Statutul psihologic este în strânsă legătură cu cel social şi variază, se modifică în funcţie de
experienţă dobandită de erou. Iniţial, Harap-Alb este timid, ruşinos şi lipsit de curaj, dovadă fiind faptul
că îşi doreşte asemeni fraţilor săi să plece către ţara lui Verde-Împărat, dar în faţa reproşului colectiv al
tatălui ,,din trei feciori câţi are tata niciunul să nu fie bun de nimic”, reacţia sa este una copilărească
,,Rșs cum îi gotca, începe a plânge lovit în adâncul sufletului de spusele tatălui”. Prima întâlnire cu Sf
Duminca este o dovadă a superficialității cu care eroul îi tratează pe cei din jur ,,ia lasă-mă mătuşă...lasă-
mă-n pace..tocmai de la una că dumneata. ţi-ai găsit a aştepta eu ajutor”. Tot o dovadă a tendinţei de a
judeca după aparenţe este şi scena de la grajd în care eroul trebuie să îşi aleagă calul, răpciuga care
înfuleca jăraticul nu îl convinge pentru că tânărul crai este mai interesat de ce va zice lumea ,,Mă tem că
m-oi face de râs,,. Pe parcursul călătoriei iniţiatice eroul va face dovada şlefuirii personalităţii, în urma
probelor pe care trebuie să le treacă dobândind stăpânire de sine, curaj, altruism, iar prietenia cu cele
cinci fiinţe himerice, hidoase este elocventă pentru schimbarea atitudinii faţă de cei din jur şi renunţarea
la obiceiul de a judeca după aspectul fizic.
Trăsătura dominantă de caracter este naivitatea, generată de vârstă fragedă, de lipsa de
experienţă.
Statutul moral al eroului se schimba mai puţin, pe tot parcursul basmului, el da dovadă în
permanenţă de bunătate, milă-relevante fiind în acest sens scenele în care el oferă ajutor furnicilor şi
albinelor- sau buna-credinţă, căci îşi respectă jurământul depus faţă de stăpân.
Cerința II: – evidenţierea unei trăsături a personajului ales prin două episoade/secvenţe
comentate;
O trăsătură a personajului principal pe care o voi prezenta prin două episoade semnificative este
moralitatea.
Un prim episod reprezentativ este cel al coborârii fiului de crai în fântâna- simbol ambivalent
al vieții și al morții. Convins să se lase însoțit de Spân la primul obstacol dificil- pădurea labirint- ,,un
loc unde i se închide calea și încep a i se încurca cărările”, și dând uitării vorbele tatălui ,,în călătoria
ta să te ferești de omul roș, iară mai ales de span``, fiul de crai cade în capcana Spânului. Notația
naratorului evidențiază diferența dintre cele două personaje: ,,Fiul craiului, boboc în felul său la trebi
de aieste, se potrivește Spânului…”. Dacă Spânul are o îndelungă experiență , fiul de crai, protejat până
atunci la casa părintească, ignoră pericolul. Schimbarea identității înseamnă începutul inițierii sale, iar
numele oximoronic dobândit oglindește noblețea sufletească a slugii, contrastul dintre esență și aparență.
Jurământul pe ascuțișul sabiei-simbol cavaleresc- închide inițierea în limitele sacrului. La ieșirea din
fântână, Harap-Alb va fi nevoit să înfrunte o nouă etapă existențială .
Un alt episod ilustrativ pentru tema textului narativ studiat este cel final, în care are loc
jurământul ,,Atâta vreme să ai a mă sluji până când ii muri și iar ii invia”. Pedepsirea răului este realizată
de cal ,,Mi ți-l înfașcă cu dinții de cap, zboară cu dânsul în înaltul cerului și dându-i drumul de acolo
se face Spânul până jos praf și pulbere”. Harap-Alb este înviat cu ajutorul smicelelor de măr dulce, apă
vie și apa moartă de către fata împăratului Roș. Finalul basmului aduce cu sine validarea erolui- căsătoria
-cerința III: analizaa două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ,
semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, modalităţi de
caracterizare, relaţii temporale şi spaţiale, incipit, final, tehnici narative, instanţe ale comunicării
narative, perspectivă narativă, registre stilistice,
limbaj etc.)
Două elemente de compoziție ale textului narativ, semnificative pentru construcția personajului
sunt titlul și relația incipit-final.
crăișor``.
În ceea ce priveşte relaţia incipit-final, în basmul cult cele două concepte sunt considerate elemente
de strucutura cu semnificaţii bine determinate şi se afla într-o relaţie de simetrie. În timp ce incipitul
Primul prag introduce motivul celor trei fii de crai, dar şi pe al împăratului fără urmaş. Cel de al
doilea prag are rolul intrigii „Amu cică împăratul acela, aproape de bătrâneţe, căzând la zăcare, a scris
carte frăţâne-său, craiul…”. Dacă prima serie de enunţuri urmează modelul discursiv obişnuit în epica
Finalul este canonic, ca în toate basmele el coincide cu o nuntă la care participa toată lumea ,,
Crăiasa Albinelor, Crăiasa Furnicilor, Crăiasa Zânelor, crai, crăiese şi-imparati etc.” Şi de această
dată I.Creangă alege să se detaşeze de modelul tradiţional, cititorul nu mai este scos din spaţiul şi timpul
Concluzie- personaj
Personajul prinicipal al basmului analizat este departe de ceea ce cititorul ar fi aşteptat, fiul de
crai nu este, ci devine în urma încercărilor pe care le traversează un model, Harap Alb învăţa din greşeli
şi se maturizează, se validează ca om de ,,soi bun” şi ajunge să merite să devină împărat. Evoluţia erolui
principal este modul lui I.Creangă de a pune în evidenţă idealul de dreptate, cinste şi adevăr, iar basmul
în sine devine ,,o oglindere a vieţii în moduri fabuloase”.
personaje dintr-un text narativ studiat, aparținând lui I.Creangă.
Introducere
Cerința 1: – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al celor două personaje;
Harap-Alb este personajul principal al basmului, pozitiv, simbolizând forțele binelui. El
este personaj eponim, întrucât dă titlul operei literare, numele său fiind alcătuit dintr-un oximoron care
concentreză esența binelui și a răului (Harap –rob; Alb-stăpân). În ceea ce îl privește pe spân, acesta
este personaj antagonist, secundar, masculin, negativ și complex prin problematica pe care o
propune.
Statutul social al eroului se schimbă pe parcursul basmului, în incipit el este mezinul familiei,
,,fiul craiul cel mic, ,,crăişor”, pe durata desfăşurării acţiunii el este sluga Spânului- de unde şi numele
de Harap-Alb- şi abia după atingerea punctului culminat el este soţ şi împărat în ţara unchiul său, ambele
condiţii sunt obligatorii în basm pentru validarea eroului.
Statutul psihologic este în strânsă legătură cu cel social şi variază, se modifică în funcţie de
experienţă dobandită de erou. Iniţial, Harap-Alb este timid, ruşinos şi lipsit de curaj, dovadă fiind faptul
că îşi doreşte asemeni fraţilor săi să plece către ţara lui Verde-Împărat, dar în faţa reproşului colectiv al
tatălui ,,din trei feciori câţi are tata niciunul să nu fie bun de nimic”, reacţia sa este una copilărească
,,Rșs cum îi gotca, începe a plânge lovit în adâncul sufletului de spusele tatălui”. Prima întâlnire cu Sf
Duminca este o dovadă a superficialității cu care eroul îi tratează pe cei din jur ,,ia lasă-mă mătuşă...lasă-
mă-n pace..tocmai de la una că dumneata. Ţi-ai găsit a aştepta eu ajutor”. Tot o dovadă a tendinţei de
a judeca după aparenţe este şi scena de la grajd în care eroul trebuie să îşi aleagă calul, răpciuga care
înfuleca jăraticul nu îl convinge pentru că tânărul crai este mai interesat de ce va zice lumea ,,Mă tem că
m-oi face de râs,,. Pe parcursul călătoriei iniţiatice eroul va face dovada şlefuirii personalităţii, în urma
probelor pe care trebuie să le treacă dobândind stăpânire de sine, curaj, altruism, iar prietenia cu cele
cinci fiinţe himerice, hidoase este elocventă pentru schimbarea atitudinii faţă de cei din jur şi renunţarea
la obiceiul de a judeca după aspectul fizic. Trăsătura dominantă de caracter este naivitatea, generată
de vârstă fragedă, de lipsa de experienţă.
Statutul moral al eroului se schimba mai puţin, pe tot parcursul basmului, el da dovadă în
permanenţă de bunătate, milă-relevante fiind în acest sens scenele în care el oferă ajutor furnicilor şi
albinelor- sau buna-credinţă, căci îşi respectă jurământul depus faţă de stăpân.
Pe de altă parte, spânul este un personaj plat, din punct de vedere social, al cărui statut nu se
modifică deloc pe parcursul operei, însă acesta are funcție de mentor spiritual în dezvoltarea eroului.
Din punct de vedere psihologic, se remarcă faptul că face parte din altă tipologie umană: cea a omului
viclean și experimentat. El este un bun manipulator al psihologiei umane și este deținător al artei
disimulării, atrăgându-l pe Harap-Alb de partea sa. Din punct de vedere moral, spânul este viclean, plin
de răutate și lipsit de scrupule, lipsa sa de moralitate fiind constantă pe tot parcursul desfășurării acțiunii.
Inițial, este lingușitor și servil, însă, în urma transformării fiului de crai în Harap-Alb, își manifestă
adevăratul caracter autoritar și poruncitor.
Cerința 2: – evidențierea evoluției relației dintre cele două personaje, prin două episoade/secvențe
comentate;
Un prim episod reprezentativ pentru relația dintre Spân și fiul de crai este cel al coborârii fiului
de crai în fântâna- simbol ambivalent al vieții și al morții. Convins să se lase însoțit de Spân la primul
obstacol dificil- pădurea labirint- ,,un loc unde i se închide calea și încep a i se încurca cărările”, și dând
uitării vorbele tatălui ,,în călătoria ta să te ferești de omul roș, iară mai ales de span``, fiul de crai cade
în capcana Spânului. Notația naratorului evidențiază diferența dintre cele două personaje: ,,Fiul craiului,
boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului…”. Dacă Spânul are o îndelungă experiență
, fiul de crai, protejat până atunci la casa părintească, ignoră pericolul. Schimbarea identității înseamnă
începutul inițierii sale, iar numele oximoronic dobândit oglindește noblețea sufletească a slugii,
contrastul dintre esență și aparență. Jurământul pe ascuțișul sabiei-simbol cavaleresc- închide inițierea
în limitele sacrului. La ieșirea din fântână, Harap-Alb va fi nevoit să înfrunte o nouă etapă existențială .
Un alt episod ilustrativ pentru relația dintre cele două personaje este cel final, în care are loc
jurământul ,,Atâta vreme să ai a mă sluji până când ii muri și iar ii invia”. Pedepsirea răului este realizată
de cal ,,Mi ți-l înfașcă cu dinții de cap, zboară cu dânsul în înaltul cerului și dându-i drumul de acolo
se face Spânul până jos praf și pulbere”. Harap-Alb este înviat cu ajutorul smicelelor de măr dulce, apă
vie și apa moartă de către fata împăratului Roș. Finalul basmului aduce cu sine validarea erolui- căsătoria
Cerința III– analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi/sau de limbaj, semnificative pentru
evoluția relației dintre personaje (de exemplu: acțiune, conflict, modalităţi de caracterizare, relaţii
narativă, registre stilistice, limbaj etc.).
Două elemente de structură semnificative pentru evoluția relației dintre cele două personaje sunt:
titlul și relația incipit-final.
crăișor``.
În ceea ce priveşte relaţia incipit-final, în basmul cult cele două concepte sunt considerate elemente de
strucutura cu semnificaţii bine determinate şi se afla într-o relaţie de simetrie. În timp ce incipitul
Primul prag introduce motivul celor trei fii de crai, dar şi pe al împăratului fără urmaş. Cel de al doilea
prag are rolul intrigii „Amu cică împăratul acela, aproape de bătrâneţe, căzând la zăcare, a scris carte
frăţâne-său, craiul…”. Dacă prima serie de enunţuri urmează modelul discursiv obişnuit în epica
Finalul este canonic, ca în toate basmele el coincide cu o nuntă la care participa toată lumea ,, Crăiasa
Albinelor, Crăiasa Furnicilor, Crăiasa Zânelor, crai, crăiese şi-imparati etc.” Şi de această dată
I.Creangă alege să se detaşeze de modelul tradiţional, cititorul nu mai este scos din spaţiul şi timpul
Consider că intenția autorului de a-l introduce pe spân pentru dezechilibrarea temporară a
eroului duce, de fapt, la un echilibru desăvârșit: îndeplinirea dorinței lui Verde Împărat de a avea
urmaș la tron, dar și maturizarea eroului și dovedirea vredniciei sale. Intervenția spânului și
comportamentul acestuia îl pregătesc pe Harap-Alb pentru viață, eroul evoluând treptat.
Concluzionând, putem spune că valorile pozitive sunt promovate în basm și ridicate la loc de
cinste, spânul fiind personajul ideal pentru realizarea antitezei dintre protagonist și antagonist. Cu
ajutorul celor două personaje este demonstrată autenticitatea acestui material epic, autorul reușind să
creeze un basm care impresionează prin felul în care sunt apărate valorile tradiționale.
Ioan Slavici
1. I.Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale
unui text narativ studiat, aparținând lui I.Slavici
-roșu= introducere
-maro = scene relevante: temă, personaj, relație două personaje
I. INTRODUCERE
Moara cu noroc
Perioada marilor clasici în literatura română este caracterizată de efervescența lucrărilor
acestui moment. În timp ce I.Creangă imprimă operelor sale un caracter de bildungsroman ,,Amintiri din
copilărie” şi scrie cel mai cunoscut basm cult autohton ,,Povestea lui Harap Alb”; I.L.Caragiale preferă
să stârnească râsul cititorilor prin comediile sale ,,O scrisoare pierdută, O nopate furtunoasă”, în vreme
ce Mihai Eminescu rămâne tributar unei singure orientări tematice, după cum însuşi mărturisea, ,,,,Nu
mă-ntoarceţi nici cu clasici/Nici cu stil curat şi antic/Toate-mi sunt deopotrivă/Eu rămân ce-am fost:
romantic`` (Eu nu cred nici în Iehova)”
Critică literară îi recunoaşte lui I.Slavici marele merit de a fi îmbogăţit literatura autohtonă cu un
nou concept literar - nuvelă realistă de factură psihologică, ,,Moară cu noroc”
-– evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului narativ studiat într-o
perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
Opera sa se încadrează în curentul literar realism, orientare ce se manifestă începând cu secolul al XIX-
lea și continuă, în forme specifice, de-a lungul timpului, până în zilele noastre. Principalele sale trăsături,
evidente și în opera literară a lui Ioan Slavici, sunt: prezentarea veridică a realității, obiectivitatea, observația
tipurilor umane caracteristice, reliefarea individului ca produs al societății în care trăiește, prezentarea
amănuntelor semnificative și alcătuirea descrierilor minuțioase, stilul impersonal, sobru și concis.
O trăsătură a realismului prezentă în nuvela ,,Moara cu noroc” este perspectiva narativă obiectivă.
Întâmplările din nuvelă sunt relatate la persoana a III-a, de către un narator detașat, omniscient și omniprezent.
Interferența dintre planul naratorului și cel al personajelor se realizează prin folosirea stilului indirect liber: ,,Ana
își călcă pe inimă și se dete la joc. La început se vedea că a fost prinsă de silă, dar ce avea să facă? La urma
urmelor, de ce să nu joace?”
O altă trăsătură realistă evidențiată în nuvela studiată este simetria incipit-final, structura
compozițională închisă. Nuvela începe și se sfârșește cu vorbele bătrânei, precum corul în tragediile antice:
,,Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei te face fericit”; ,,Pesemne
c-au uitat fereastra deschisă. Simțeam eu că nu are să iasă bine, dar așa le-a fost dat!” Focul are efect de catharsis
și purifică locul. Bătrâna stabilește concluzia și pleacă mai departe, semn că ciclul vieții continuă.
-– comentarea a două episoade/secvențe relevante pentru tema textului NARATIV studiat;
Tema nuvelei respectă ideea teoreticianului curentului realist, Balzac, care în prefaţa,
Comediei umane`` aprecia că operă literară este, ,,o oglindă a moravurilor sociale”. ,,Moara cu noroc``
are în centrul ei tema degradării umane ca urmare a setei de înavuţire a erolui principal, Ghiţă.
Problematica nuvelei se analizează pe mai multe planuri: social, psihologic şi moral. Astfel, Ghita-
cizmarul cauta în mod legitim, firesc şi natural să îşi schimbe statutul social pentru a asigura un trai mai
bun familiei, nemulţumit de viitorul incert:, ,,Să rămânem aici să cârpesc mai departe cizmelor
oamenilor ce toată săptămâna umblă desculţi sau în opinici, iar dacă duminica este noroi îşi duc cizmele
în mână până la biserica”. Planul psihologic al nuvelei suprinde frământările lui Ghiță-cârciumarul,
prins între două opţiuni: aceea de a rămâne fidel familiei, un om cinstit, ,,Sâmbăta seara numărau banii...
Ana se uita la el, el se uita la Ana şi amândoi la cei doi copii căci erau doi acum... şi sporul era de la
Dumnezeu, dintr-un câştig făcut cu bine” şi drumul mai scurt, spre înavutire care presupune tovărăşia
cu Lică, compromisuri, complicitatate, ,,Trei ani, numai trei ani să pot sta aici să mă pun pe picioare...
de dragul acestui câștig ar fi fost gata să-și pună pe un an, doi capul în primejdie”. Mesajul moralizator
al operei este exprimat prin intermediul vocii unui personaj episodic, soacra lui Ghiţă (în incipitul şi în
finalul nuvelei) şi face referire la sensul existenţei umane, ,,Omul să fie mulţămit cu sărăcia să... liniştea
colibei tale te face fericit” dar şi la tarele destinului, dar aşa le-a fost dat!”.
O primă scenă relevantă pentru tema nuvelei este prima ceartă între Ana și Ghiță, o dovadă a
unui soţ mereu preocupat, îngândurat şi dezorientat. ,,Ce am? Am o nenoricire, pierd ziua de astăzi
pentru cea de mâine`` şi a unei soţii obediente până la supunere totală, dar fără iniţiative, idei sau planuri
concrete de viitor. Întâlnirea cu Lică Sămădăul şi atitudinea pasivă a lui Ghiţă în faţa acestuia sunt
dovada acordului tacit a unei înțelegeri între cei doi. În perioada imediat următoare însă Ghiţă îşi
cumpără pistoale, o nouă slugă şi doi căţei. Îngrijorarea lui Ghiţă creşte pe măsură ce întelege că, ,,La
Moara cu noroc, nu putea să stea nimeni fără voia lui Lică: în zadar te înțelegi cu arândașul, în zadar
te pui bine cu stăpânirea, căci, pentru ca să poți sta mai trebuie să te faci și om al lui Lică. În tot acest,
timp Ghiţă se simte neînţeles de către propria soţie pe care nu o mai percepe ca pe fiinţa lipsită de
apărare pentru care obişnuia să se trezească în miezul nopţii s-o acopere, ci ca pe o piedică în calea
posibilului câştig din tovărăşia cu Lică, ,,Dar avea nevasta şi copii şi nu putea face ce îi plăcea”.
Încercările Anei de a afla ce îl preocupă declanşează accese de furie, ,,Dă-mi pace! Parcă nu tot pentru
voi îmi mistuiesc viata``. Lacrimile Anei îl afectează, ,,Ar fi voit să meargă la ea, să-i ceară iertare, și să o
împace, dar nu putea; era în el ceva ce nu-l lăsa, și așa ieși afară, ca să fie singur cu gândurile sale``. În ciuda
atitudinii împăciuitoare a Anei, dispusă să plece sau să rămână la Moara cu noroc dacă şi când Ghiţă va
decide.,, — Atunci plecăm... atunci să rămânem aici. Tu știi mai bine cum are să fie bine`` , acesta constată cu
amărăciune că Ana nu îl va putea înţelege niciodată, ,,Eu nu ți-am vorbit niciodată despre lucruri de aceste,
dar trebuie să fii și tu om, Ano, și să te gândești la viață, căci nu pot să-ți vie mereu toate de-a gata., iară tu ești
bună, Ano, și blândă, dar ești ușoară la minte și nu înțelegi nimic: sunt cu tine ca fără de tine``.
Scena finală evidenţiază dezumanizarea lui Ghiţă, dar face lumină şi asupra adulterului Anei. În
înţelegere cu Pintea, Ghiţă decide să îl dea pe Lică pe mâna autorităţilor, dar face încă o dată dovada
degradării sale morale, căci în fața refuzului Anei de a pleca de Paşti de la Moară cu noroc, împreună cu
copiii, alege să îşi duce planul până la capăt,. — Tare om ești tu, Ghiță, grăi Pintea pe gânduri. Și eu îl
urăsc pe Lică; dar n-aș fi putut să-mi arunc o nevastă ca a ta drept momeală în cursa cu care vreau să-
l prind``. Pentru că Lică reuşeşte în prima fază de scape Ghiţă alege să îşi facă singur dreptate, se întoarce
la Moară şi îşi ucide soţia. Cinismul de care dă dovadă este atroce, îi comunică ceea ce urmează să îi se
întâmple, ,,Am să te omor cum mi-aș omorî copilul meu când ar trebui să-l scap de chinurile călăului,
ca să-ți dai sufletul pe nesimțite``, recunoscând că face asta din egoism, ,,Nu mai pot trăi, iară pe tine
nu pot să te las vie în urma mea``, fă-ţi cruce că nu mai avem timp``. În timp ce Ghiţă pare a căuta o
scuză pentru trădarea Anei, acu văd c-am făcut rău că eu te-am aruncat ca un ticălos în brațele lui``,
Ana se simte nedreptățită, ,,Nu vreau să mă omori!``, se aruncă la picioarele lui şi implora dreptul la
viaţă, ,,Fă ce vrei cu mine, dar nu mă omorî``, dar demonstrează şi ea ipocrizie, ,,De ce să mă omori?
Cu ce am greşit eu?``.
– analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj, semnificative pentru
textul narativ studiat (de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final,
limbaj etc.).
Două elemente de structură, semnificative pentru textul narativ studiat sunt: relația incipit-final
și acțiunea.
Incipitul şi finalul sunt elemente de structură compoziţională, regăsite în relaţie de simetrie,

ambele fixează coordonatele spatiale- la jumătatea drumul dintre Arad şi Ineu, Funfureni, Sucula- dar şi
temporale, cu valoare de simbol- Sfântul Gheorghe, începutul primaverii, anotimp al speranţei – viaţă
nouă pe care Ghiţă şi Ana o încep la cârciuma Moară cu Noroc- şi Sf. Paști- sărbătoare a purificării
trupeşti şi sufleteşti. Croonotopurile reale amplifică senzaţia de verdidicitate, verosmiltate şi
obiectivitate- ,,cititorul simte, iluzia vieții``.
Două elemente sunt comune, incipitul şi finalul- vorbele bătrânei cu caracter anticipativ şi
simbolul drumului care vine şi pleacă de la cârciumă, aducând cu el destine şi subliniind în final că viaţa
continuă şi după tragedia de la Moară cu noroc, Apoi ea luă copiii și plecă mai departe``.
Începutul nuvelei îi prezintă pe Ghiță, pe soția sa Ana, pe soacră și pe copii ca fiind o familie
fericită. Pentru a-și mări veniturile, aceștia hotărăsc să ia în arendă hanul „Moara cu noroc”, urmând ca
întreaga familie să locuiască acolo. Dacă la început afacerea merge bine, iar relația de familie este din
ce în ce mai armonioasă, totul se schimbă în momentul în care, la han, își face apariția Lică Sămădăul.
Personaj diabolic, acesta îi propune lui Ghiță o modalitate rapidă de îmbogățire și, deși acesta din urmă
este tentat să o refuze, odată ce s-a implicat în afacerile necurate ale lui Lică, nu mai are cale de
întoarcere.
Transformarea lui Ghiță începe imediat ce decide să își cumpere pistoale și să își angajeze o
slugă. Și relațiile de familie sunt tot mai tensionate, Ghiță devenind din ce în ce mai impulsiv și chiar
violent cu soția. Tot din cauza afacerilor necurate ale lui Lică, Ghiță este implicat într-un jaf și o crimă,
fiind apoi nevoit să dea explicații în fața autorităților și chiar să mintă pentru a-l proteja pe Lică.
Pe parcursul nuvelei, supunerea lui Ghiță față de Lică se accentuează din ce în ce mai mult, iar
acesta ajunge chiar să-și împingă soția în brațele Sămădăului. Având conștiința încărcată, Ghiță
consideră că sigura soluție e aceea de a-și ucide soția. La rândul lui, Ghiță este ucis din ordinul lui Lică,
iar acesta din urmă se sinucide.
Concluzionând, putem spune că nuvela lui Slavici impresionează nu doar prin complexitate, ci
și prin autenticitate, realismul scriitorului influențând într-o mare măsură construcția personajelor.
Caracterul excepțional al nuvelei este conferit de tensiunea epică, ce reiese din viziunea scriitorului,
concentrată într-o ipoteză morală: setea de îmbogățire poate duce la dezechilibru.
III. Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție ale
unui personaj, aparținând lui I. Slavici.
– evidenţierea unei trăsături a personajului ales prin două episoade/secvenţe comentate;
– analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ, semnificative
pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, modalităţi de caracterizare, relaţii
narativă, registre stilistice,
limbaj etc.)
Perioada marilor clasici în literatura română este caracterizată de efervescența lucrărilor acestui
moment. În timp ce I.Creangă imprimă operelor sale un caracter de bildungsroman ,,Amintiri din
Personajul principal Ghiță este ilustrativ prin drama sa inviduală pentru o ideea generală a
autorului care asociază dorința exagerată de înavuțire cu depășirea limitelor morale și, în final, cu eșecul.
Ghiță este personaj rotund, care se transformă radical pe parcursul evenimentelor care au loc.
Social, el este un cizmar modest, dar cu spirit de inițiativă. Ca mic întreprinzător într-o societate
capitalistă în formare, el are dorința de a-și îmbunătăți statutul în comunitate, iar planul său inițial nu-i
depășește realist posibilitățile. Ca și cârciumar, își face un bun renume și prin el locul devine
binecuvântat.
La început, el are tăria morală de a-și asuma destinul celorlalți, și se dovedește un om harnic,
iubitor și cinstit. În relațiile cu Ana și copiii este atent, tandru și protectiv. Devenit cârciumar și pus în
situația de a-și asigura prosperitatea materială doar prin întovărășirea cu Lică, un personaj asupra cărora
planează cele mai negre suspiciuni, Ghiță își pierde treptat respectul de sine și fermitatea morală,
ajungând să accepte tâlhăria și crima. El suferă o degradare treptată, încălcându-și principiile și
autoiluzionându-se cu privire la responsabilitatea faptelor sale.
Psihologic, Ghiță este un om învins de propria slăbiciune. El reprezintă conștiința sub influența
corupătoare a banului care nu sesizează gravitatea compromisului deoarece percepția sa e alterată de
înclinația către lăcomie. Zbuciumul interior al personajului dă realism tezei morale exprimate.
- evidenţierea unei trăsături a personajului ales prin două episoade/secvenţe comentate;
O trăsătură a personajului pe care o voi prezenta prin intermediul celor două episoade este
dezumanizarea.
O primă scenă relevantă pentru dezumanizarea lui Ghiță este prima ceartă cu soția sa, o dovadă
a unui soţ mereu preocupat, îngândurat şi dezorientat. ,,Ce am? Am o nenoricire, pierd ziua de astăzi
pentru cea de mâine`` şi a unei soţii obediente până la supunere totală, dar fără iniţiative, idei sau planuri
concrete de viitor. Întâlnirea cu Lică Sămădăul şi atitudinea pasivă a lui Ghiţă în faţa acestuia sunt
dovada acordului tacit a unei înțelegeri între cei doi. În perioada imediat următoare însă Ghiţă îşi
Scena finală evidenţiază dezumanizarea lui Ghiţă, dar face lumină şi asupra adulterului Anei. În
înţelegere cu Pintea, Ghiţă decide să îl dea pe Lică pe mâna autorităţilor, dar face încă o dată dovada
degradării sale morale, căci în fața refuzului Anei de a pleca de Paşti de la Moară cu noroc, împreună cu
copiii, alege să îşi duce planul până la capăt,. — Tare om ești tu, Ghiță, grăi Pintea pe gânduri. Și eu îl
urăsc pe Lică; dar n-aș fi putut să-mi arunc o nevastă ca a ta drept momeală în cursa cu care vreau să-
l prind``. Pentru că Lică reuşeşte în prima fază de scape Ghiţă alege să îşi facă singur dreptate, se întoarce
la Moară şi îşi ucide soţia. Cinismul de care dă dovadă este atroce, îi comunică ceea ce urmează să îi se
întâmple, ,,Am să te omor cum mi-aș omorî copilul meu când ar trebui să-l scap de chinurile călăului,
ca să-ți dai sufletul pe nesimțite``, recunoscând că face asta din egoism, ,,Nu mai pot trăi, iară pe tine
nu pot să te las vie în urma mea``, fă-ţi cruce că nu mai avem timp``. În timp ce Ghiţă pare a căuta o
scuză pentru trădarea Anei, acu văd c-am făcut rău că eu te-am aruncat ca un ticălos în brațele lui``,
Ana se simte nedreptățită, ,,Nu vreau să mă omori!``, se aruncă la picioarele lui şi implora dreptul la
viaţă, ,,Fă ce vrei cu mine, dar nu mă omorî``, dar demonstrează şi ea ipocrizie, ,,De ce să mă omori?
Cu ce am greşit eu?``.
– analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ,
semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, modalităţi de
caracterizare, relaţii temporale şi spaţiale, incipit, final, tehnici narative, instanţe ale comunicării
narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.)
Incipitul şi finalul sunt elemente de structură compoziţională, regăsite în relaţie de
simetrie, ambele fixează coordonatele spatiale- la jumătatea drumul dintre Arad şi Ineu, Funfureni,
Sucula- dar şi temporale, cu valoare de simbol- Sfântul Gheorghe, începutul primaverii, anotimp al
speranţei – viaţă nouă pe care Ghiţă şi Ana o încep la cârciuma Moară cu Noroc- şi Sf. Paști- sărbătoare
a purificării trupeşti şi sufleteşti. Croonotopurile reale amplifică senzaţia de verdidicitate, verosmiltate
şi obiectivitate- ,,cititorul simte, iluzia vieții``.
întoarcere.
Consider că, personajul principal este construit în jurul ideii de arivism, autorul intenționând
să evidențieze faptul că schimbarea cu orice preț a statusului social are consecințe distrugătoare.
Caracterul moralizator al nuvelei realiste nu poate fi ignorat, autorul pedepsind personajele care au
contribuit la producerea dezechilibrului moral. Împinsă în brațele Sămădăului chiar de către soțul ei,
Ana cedează, fiind apoi ucisă de Ghiță. La rândul lui, Ghiță este ucis din ordinul lui Lică, iar acesta din
urmă se sinucide. Hanul este cuprins de flăcări purificatoare, semn al triumfului dreptății.
Așadar, dezumanizarea lui Ghiță produsă de obsesia îmbogățirii pune în evidență viziunea lui
Slavici despre societatea rurală de la sfârșitul secolului al XIX-lea. De asemenea, corelând printr-un stil
simplu, clar și concis cele mai adecvate tehnici narative (descrierea realistă și analiza psihologică),
autorul nuvelei „Moara cu noroc” construiește un personaj complex care, alături de Ion și Ilie Moromete,
rămâne un prototip al universului rural românesc.
personaje dintr-un text narativ studiat, aparținând lui I.Slavici.
Perioada marilor clasici în literatura română este caracterizată de efervescența lucrărilor acestui
moment. În timp ce I.Creangă imprimă operelor sale un caracter de bildungsroman ,,Amintiri din
Personajul principal Ghiță este ilustrativ prin drama sa inviduală pentru o ideea generală a
autorului care asociază dorința exagerată de înavuțire cu depășirea limitelor morale și, în final, cu eșecul.
Ghiță este personaj rotund, care se transformă radical pe parcursul evenimentelor care au loc.
Social, el este un cizmar modest, dar cu spirit de inițiativă. Ca mic întreprinzător într-o societate
capitalistă în formare, el are dorința de a-și îmbunătăți statutul în comunitate, iar planul său inițial nu-i
depășește realist posibilitățile. Ca și cârciumar, își face un bun renume și prin el locul devine
binecuvântat.
La început, el are tăria morală de a-și asuma destinul celorlalți, și se dovedește un om harnic,
iubitor și cinstit. În relațiile cu Ana și copiii este atent, tandru și protectiv. Devenit cârciumar și pus în
situația de a-și asigura prosperitatea materială doar prin întovărășirea cu Lică, un personaj asupra cărora
planează cele mai negre suspiciuni, Ghiță își pierde treptat respectul de sine și fermitatea morală,
ajungând să accepte tâlhăria și crima. El suferă o degradare treptată, încălcându-și principiile și
autoiluzionându-se cu privire la responsabilitatea faptelor sale.
Psihologic, Ghiță este un om învins de propria slăbiciune. El reprezintă conștiința sub influența
corupătoare a banului care nu sesizează gravitatea compromisului deoarece percepția sa e alterată de
înclinația către lăcomie. Zbuciumul interior al personajului dă realism tezei morale exprimate.
Ana este un personaj secundar, feminin, fiind soția lui Ghiță, femeia care i-a dăruit doi copii și
care i-a fost alături mereu. Portretul fizic al personajului este realizat de către autor, în mod direct, Ana
fiind o femeie tânără, frumoasă, fragedă și subțirică. Aceste trăsături fizice sugerează fondul moral al
Anei, o femeie tandră, blândă, frumoasă. Calitățile acestea asigură armonia căminului ei, precum și
dragostea lui Ghiță, rămasă neștirbită. Psihologic, Ana are și o intuiție aparte, avertizându-și soțul cu
privire la pericolele impuse de contactul cu Lică.
-– evidențierea evoluției relației dintre cele două personaje, prin două episoade/secvențe comentate;
O primă scenă narativă importantă pentru evoluţia cuplului de personaje este prima lor ceartă, o
dovadă a unui soţ mereu preocupat, îngândurat şi dezorientat. ,,Ce am? Am o nenoricire, pierd ziua de
astăzi pentru cea de mâine`` şi a unei soţii obediente până la supunere totală, dar fără iniţiative, idei sau
planuri concrete de viitor. Întâlnirea cu Lică Sămădăul şi atitudinea pasivă a lui Ghiţă în faţa acestuia
sunt dovada acordului tacit a unei înțelegeri între cei doi. În perioada imediat următoare însă Ghiţă îşi
Scena finală este sfârşitul vieţii de cuplu şi evidenţiază dezumanizarea lui Ghiţă, dar face lumină
şi asupra adulterului Anei. În înţelegere cu Pintea, Ghiţă decide să îl dea pe Lică pe mâna autorităţilor,
dar face încă o dată dovada degradării sale morale, căci în fața refuzului Anei de a pleca de Paşti de la
Moară cu noroc, împreună cu copiii, alege să îşi duce planul până la capăt,. — Tare om ești tu, Ghiță,
grăi Pintea pe gânduri. Și eu îl urăsc pe Lică; dar n-aș fi putut să-mi arunc o nevastă ca a ta drept
momeală în cursa cu care vreau să-l prind``. Pentru că Lică reuşeşte în prima fază de scape Ghiţă alege
să îşi facă singur dreptate, se întoarce la Moară şi îşi ucide soţia. Cinismul de care dă dovadă este atroce,
îi comunică ceea ce urmează să îi se întâmple, ,,Am să te omor cum mi-aș omorî copilul meu când ar
trebui să-l scap de chinurile călăului, ca să-ți dai sufletul pe nesimțite``, recunoscând că face asta din
egoism, ,,Nu mai pot trăi, iară pe tine nu pot să te las vie în urma mea``, fă-ţi cruce că nu mai avem
timp``. În timp ce Ghiţă pare a căuta o scuză pentru trădarea Anei, acu văd c-am făcut rău că eu te-am
aruncat ca un ticălos în brațele lui``, Ana se simte nedreptățită, ,,Nu vreau să mă omori!``, se aruncă la
picioarele lui şi implora dreptul la viaţă, ,,Fă ce vrei cu mine, dar nu mă omorî``, dar demonstrează şi
ea ipocrizie, ,,De ce să mă omori? Cu ce am greşit eu?``,
Incipitul şi finalul sunt elemente de structură compoziţională, regăsite în relaţie de simetrie,

ambele fixează coordonatele spatiale- la jumătatea drumul dintre Arad şi Ineu, Funfureni, Sucula- dar şi
temporale, cu valoare de simbol- Sfântul Gheorghe, începutul primaverii, anotimp al speranţei – viaţă
nouă pe care Ghiţă şi Ana o încep la cârciuma Moară cu Noroc- şi Sf. Paști- sărbătoare a purificării
trupeşti şi sufleteşti. Cronotopurile reale amplifică senzaţia de verdidicitate, verosmiltate şi obiectivitate-
,,cititorul simte, iluzia vieții``.
întoarcere.

Perioada Marilor Clasici

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Perioada Marilor Clasici

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PROF.

LĂZĂRUICĂ ALINA – INFORMAȚII UTILE

Legendă (părți din eseu care se repetă)

Incipitul comediei analizate fixează coordonatele spaţio-temporale ale evenimentelor relatate, în

– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales;

Incipitul comediei analizate fixează coordonatele spaţio-temporale ale evenimentelor relatate, în

Legendă (părți din eseu care se repetă)

CERINȚA I: CURENTUL REALISM+DOUĂ TRĂSĂTURI

CERINTA II: TEMA+DOUĂ EPISOADE

Eseu: CARACTERIZAREA DE PERSONAJ

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi de construcţie a

Harap-Alb este personajul principal al basmului, pozitiv, simbolizând forțele binelui. El

Incipitul şi finalul sunt elemente de structură compoziţională, regăsite în relaţie de simetrie,

Incipitul şi finalul sunt elemente de structură compoziţională, regăsite în relaţie de simetrie,

S-ar putea să vă placă și