Ultima noapte de dragoste, întâia

noapte de război- Camil Petrescu

roman modern, psihologic, citadin, subiectiv și al experienței

Romanul este specia literara a genului epic, in proza, de mare intindere cu personaje numeroase,
complexe si amplu caracterizare, cu o intriga complicata si o actiune ampla.

Romanul psihologic are drept obiect investigarea detaliata a vietii interioare, observarea
psihologica, iar drept subiect are cazurile de constiinta. Este scris de obicei la persoana intai pentru
ca pune accent pe descrierea starilor sufletesti, a problemelor de constiinta sau chiar patrunderea in
zonele obscure ale inconstientului.

Modernismul, in sens restrans, deseneaza miscarea literara constituita in spatiul hisparo-american,

la sfarsitul secolului al XIX-lea, miscare care orienteaza poezia spre o estetica a sinceritatii si a
rafinamentului. In sens larg, modernismul reprezinta o manifestare radical, indrazneata a celor mai
recente forme de expresie in planul creatiei. E opus traditionalismului.

Rezumat
Stefan Gheorghiu, rememorează povestea de iubire cu Ela după ce aude o discuție la popota
ofiterilor, despre un bărbat ce a fost achitat în instanță după ce și a ucis soția infidelă. Stefan,
student la filozofie, se căsătorește cu Ela, studenta la litere, orfană crescuta de o mastusa; ei
trăiesc modest dar fericiți, vreo 2 ani, până când Stefan primește o moștenire de la un unchi.
Moștenirea asta o face pe Ela interesata de viața mondenă, iar în timpul unei excursii la
Odobești ea pare să ii acorde prea multă atenție domnului G., avocat și dansator, iar Stefan
începe să fie gelos. Urmează o serie de certuri și impacari, iar povestea ajunge la momentul
inițial, cu Ștefan in armată. Aici el începe să și dea seama că drama lui în dragoste nu e chiar
așa importanta, pentru că pe front trăiește spaima morții, frigul, durerea, absurdul razboiului. Se
întoarcere în București după ce e rănit în lupta și decide sa o părăsească pe Ela si sa ii lase
casa și tot ce e in ea, adică tot trecutul lor.

Personaje
Ştefan Gheorghidiu, locotenent.

Soţia sa, Ela, este studentă la Litere.

Nae Gheorghidiu - unchiul lui Ştefan.

Tache Gheorghidiu - Unchiul bogătaş(avea 2 unchi).

Grigoriade - Amantul Elei.

Vasile Lumânăraru - Afacerist analfabet.

Camil Petrescu face parte din perioada interbelica, cea care ii cuprinde atat
piesele de teatru cat si poeziile si romanele scriitorului. Coexista in epoca
atat romanul modern subiectiv, cat si romanul realist balzacian sau cel mitic
traditional.

Opera “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” a fost publicata

in anul 1930. In 1933 apare al doilea roman “Patul lui Procust”.
Semnificatia sintagmei titlului din al doilea volum se aplica atat primuluii
roman cat si dramelor de idei, fiind considerata spatiu al nepotrivirii.
Conotativ, titlul indica cele doua carti ale romanului desemnand povestea
de iubire dusa pana undeva si experienta razboiului care omoara si ceea
ce a ramas din iubirea lui Stefan si a Elei. Cele doua secvente sunt unite
de substantivul “noapte” in mod simbolic, el desemnand dezamagirea,
deziluzia, decaderea valorilor in care persoajul credea si care iau o alta
ordine.

Tema o constituie drama intelectualului inadaptat, lucid si cu probleme de

constiinta. Subtemele operei sunt si cele doua experiente care marcheaza
destinul personajului, iubirea si razboiul.

Romanul contine doua carti ce corespun celor doua secvente din titlu. Este
sunt structurate in capitole cu titlu sugestiv pentru a rezuma situatiile care
declanseaza sentimentele contradictorii ale personajelor. Din cartea intai se
remarca urmatoarele capitole “La Piatra Craiului in munte”, “Diagonalele
unui testament”, “E tot filozofie”, “Ultima noapte de dragoste”, iar in a doua
parte “Intaia noapte de razboi”, “Fata cu obraz verde la vulcan”, “Ne-a
acoperit pamantul lui Dumnezeu”. Se remaca o subordonare a discursului
narativ unor tehnici specifice: tehnica flashback-ului, memoria involuntara si
fluxul memoriei, cea din urma fiind supusa analizei psihologice si a
introspectiei (analiza propriilor sentimente).

Romanul este scris la persoana intai, sub forma unei confesiuni a

personajului principal, Stefan Gheorghidiu care traieste doua experiente
fundamentale: iubirea si razboiul. Naratiunea la persoana intai presupune
existenta unui narator implicat. Punctul de vedere unic si subiectiv, al
personajului narator care mediaza intre cititor si celelalte personaje, face ca
cititorul sa cunoasca despre ele atat cat stie si personajul principal. Insa
situatia eului narativ in centrul povestirii confera autenticitate, iar faptele si
personajele sunt prezentate ca evenimente interioare, interpretate si
analizate.
In incipitul romanului se apeleaza la un artificiu compozitional. In primavara
anului 1916, personajul principal se afla concentrat pe Valea Prahovei.
Incipitul pune in evidenta cele doua planuri temporale din discursul narativ
timpul nararii si timpul naratiunii (trecutul povestii de iubire).

Romanul incepe cu prezentarea lui Stefan Gheorghidiu, potrivit jurnalului

de frnt al acestuia, ca proaspat sublocotenent rezervist in primavara anului
1916, contribuind la amenajarea fortificatiilor ed pe Valea Prahovei si din
apropierea Dambovicioarei. In acest prim capitol, intitulat “La piatra
Craiului, in munte” autorul se refera cu o ironie usturatoare la incompetenta
sistemului de aparare militara al tarii, in preajma primului razboi mondial.
Desi frontul se intindea pe 10-15km cu “niste santulete ca pentru scurgere
de apa”, pe care “zece porci tiganesti cu bauturi puternice ” le-ar fi ramas
intr-o jumatate de zi. Ca sa nu fie demascata tactica militara atat de bine
gandita si atat de eficienta, temerile “nu circulau decat cu perdelele trase
sau, daca nu erau perdele, cu geamurile majite de vopsea alba, iar de la
Sinaia, pe fiecare culoar erau santinele cu boieneta la arma “Despre aceste
transee-jucarii” se vorbea cu mandrie si respect in toata tara, in Parlament
si in presa.
Discutia celor paisprezece ofiteri adunati “in odaita scunda a popotei” se
poarta in jurul unui fapt divers comentat de presa, privind achitarea de
catre tribunal – a unui barbat care isi ucisese sotia surprinsa in flagrant
delict de adulter. Dezbaterea asupra acestui caz este aprinsa si
contradictorie privind relatiile dintre soti si sentimentul de casnicie poate
sau nu sa dea celuilalt dreptul de a decide asupra vietii partenerului.
Capitanul Dimiu, corabu si Floraiu vin fiecare cu pareri diferite sustinute cu
argumente rationale sau nu. Insa interventia lui Stefan este surprinzatoare
pentru ceilalti confirmand principiul estetic ca poti vorbi sincer numai
despre tine, despre trairile si receptarile proprii. Discutiile starnite
minimalizeaza superioritatea sentimentului de dragoste in conceptia eroului
si-i declanseaza acestuia prima experienta a cunoasterii, iubirea, simtita cu
forta si dominata de incertitudini, in numele careia se straduieste din
rasputeri sa obtina permisiunea sa plece la Campulung pentru a se intalni
cu sotia.
Prin memorie involuntara, declansata de discutia de la popota, Gheorghidiu
nareaza faptele retrospective in jurnalul de campanie, aducand in prezent
(in timp subiectiv) experienta sa erotica “Eram insurat de doi ani si jumatate
cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala” este fraza cu care
debuteaza abrupt cel de-al doilea capitol, dar si retrospectiva iubirii dintre
Stefan si Ela.
Casatoria lor este linistita o vreme, mai ales ca duc o existenta modesta,
aproape de saracie, bucuriile lor erau “excursia la Mosi si strengaria de a
ne da in calusei, de a manca floricele si de a bea un top de bere”, iubirea
fiind singura lor avere. Echilibrul tinerii familii este tulburat de o mostenire
pe care Gheorghidiu o primeste la moartea unchiului sau avar, Tache.
Stefan descopera ca sotia sa este subjugata de problemele pragmatice si
ca in procesul care urmeaza intre rude din cauza testamentului ambiguu,
ea tine cu indarjire ca sotul sa nu renunte la mostenire, Stefan fiind uimit de
aceasta atitudine a sotiei sale, pe care ar fi vrut-o “mereu feminina”.
In cele din urma, Gheorghidiu cedeaza in fata rudelor, ba chiar investeste o
parte din bani intr-o fabrica de metalurgie. Licitatia fabricii a iesit prost,
deoarece s-a ivit un “concurent extrem de periculos in persoana unuia,
Tanase Vasilescu Lumanararu. Afacerea cu fabrica se dovedeste a fi un
dezastru atat din lipsa de specialitati, cat si din cauza razboiului din
Germania.
Intr-o dupa-amiaza, pe cand cei doi soti se plimbau la Sosea, o intalnesc
pe Anisoara, verisoara cu Stefan si maritata cu un mare msoier. Sub
influenta acestei verisoare, Ela este atrasa intr-o lume mondena lipsita de
griji, dar si de adevarate orizonturi, preocupata numai de moda, de distractii
nocturne sau escaade, lume in care ea se incadra uimitor.
Fire reflexiva si pasionala, Stefan Gheorghidiu diseca si analizeaza cu
luciditate noua comportare a Elei, aducand progresiv nelinisti si indoieli
interioare care devin sfasietoare. In casa Anisoarei, cunoscusera “un vag
avocat, dansator, foarte cautat de femei”, care le invata pe doamne un
dans nou si la moda, tango-ul. Anisoara care avea mania excursiilor,
hotaraste ca de Sf. C-tin si Elena sa plece cu totii pentru trei zile la
Odobesti cu trei masini. Stefan este surprins de eforturile pe care sotia le
facuse pentru a-l avea pe domnul G. Cuplul evolueaza spre o inevitabila
criza matrimoniala, al carui moment culminant are loc cu ocazia excursiei la
Odobesti. In timpul acestei excursii se pare ca Ela ii acorda o atentie
exagerata unui anume domn G, care dupa opinia personajului anrator ii va
deveni mai tarziu amant. Nervos peste masura, Stefan ii spune la
intoarcere ca va divorta de ea, insa Ela este candida si nevinovata, jura ca
nu stie despre ce este vorba.
In concluzie, romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”
este un roman modern, psihologic, avand drept caracteristici timpul prezent
si obiectiv cat si autenticitatea trairii.