Testament, T Arghezi – comentariul literar (model/exemplu)

Incipitul poeziei este conceput ca o adresare directă a eului liric către un fiu spiritual
fiule, conţinând ideea moştenirii spirituale un nume-adunat pe-o carte. Poezia apare ca un bun
spiritual. Cartea este motivul central al textului, desemnând cunoaşterea.
În a doua strofă cartea este numită hrisovul vostru cel dintâi, cartea de căpătâi a
urmaşilor, fiind asemeni unui act de proprietate.
Sapa, unealtă folosită pentru a lucra pământul, devine condei, iar brazda devine
călimară, producându-se pentru întâia oară o schimbare fundamentală în existenţa omului.
Pentru ca această transformare să fie posibilă a fost nevoie de efortul îndelungat al străbunilor
Bătrânii-au adunat, printre plăvani,/ Sudoarea muncii sutelor de ani. Limbajul poetic este
rodul transformării cuvântului străvechi Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/ Eu am ivit
cuvinte potrivite. Actul de creaţie poetică este unul încărcat de efort și îndelungat Şi,
frământate mii de săptămâni,/ Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane.
Prin poezie aspectele negative ale vieţii se transformă în aspecte pozitive Veninul
strâns l-am preschimbat în miere, urâtul devine frumos Din bube, mucegaiuri şi noroi/ Iscat-
am frumuseţi şi preţuri noi. Confesiunea lirică Am luat ocara şi torcând uşure/ Am pus-o
când să-mbie, când să-njure sugerează faptul că poetul poate face ca versurile lui să exprime
imagini sensibile, dar şi să condamne răul din jur să înjure, arta având funcţie eliberatoare,
dar şi moralizatoare. Prin intermediul poeziei, trecutul devine un reper sacru Am luat cenuşa
morţilor din vatră/ Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră. Suferința, simbolizată prin motivul
viorii,  este exprimată în poezie și astfel este eliberată Durerea noastră surdă şi amară/ O
grămădii pe-o singură vioară.
Finalul textului poetic aduce imaginea poet-cititor în ipostaza de rob-domn Robul a
scris-o, Domnul o citeşte, poezia fiind rodul îmbinării dintre geniul creator, Slova de foc şi
efort - slova făurită.