Testament, de Tudor Arghezi
Nu-ți voi lăsa drept bunuri,
după moarte
Decât un nume adunat pe-o
carte.
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la
tine,
Prin râpi și gropi adânci,
Suite de bătrânii mei pe
brânci,
Și care, tânăr, să le urci te-
așteaptă,
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.
Așaz-o cu credință căpătâi,
Ea e hrisovul vostru cel
dintâi,
Al robilor cu saricile pline
De osemintele vărsate-n
mine.
Ca să schimbăm, acum, întâia oară,
Sapa-n condei și brazda-n călimară,
Bătrâni-au adunat, printre plăvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri
pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Și leagăne urmașilor stăpâni.
Și, frământate mii de
săptămâni,
Le-am prefăcut în eresuri și-n
icoane.
• nu - negația accentuează valoarea deosebită a moștenirii.
• ți - dialog imaginar al eului liric cu fiul spiritual. Acesta vizează instanța
referențială, fiul, simbol al generațiilor viitoare.
• După moarte - potențiala despărțire prin moarte explică deschiderea solemnă a
discursului liric.
• Carte este un simbol ce sintetizează întreaga operă a poetului, semn că autentică
avere ce o poate lăsa urmașilor săi este creația sa.
Seara răzvrătită - metaforă care punctează trecutul zbuciumat al poporului,
distanța dintre strămoși și urmași, suferințele, eforturile înaintașilor pentru păstrarea
ființei naționale, dar și a celei spirituale.
Râpi și gropi - efortul foarte intens al poetului. Arghezi susținea: „de la mintea la
condeiul meu e un drum de piedici și prăpăstii”.
Așa cum poetul valorifică experiența trecutului, la fel trebuie să procedeze și
poetul urmaș.
tânăr- neexperimentat; cartea - metonimie pentru creație
Opera fiecărui poet este o treaptă în evoluția unei literaturi, nu se poate ajunge la
poezia autentică fără asumarea celei anterioare;
fiecare poet este o sursă de inspirație și model de învățătură pentru cel care va
urma după el; treptele nu pot fi sărite.
• Literatura reprezintă piatra de temelie a evoluției spirituale a unui popor
• Hrisovul, fiind o carte bisericească de învățătură, transferul de sens la nivelul
creației este elocvent.
• Osemintele - sens conotativ și induce ideea legăturii cu strămoșii.
• Poezia trebuie să exprime suferința celor vechi și îndeamnă indirect pe urmași
să nu uite acest lucru.
Trecerea de la munca fizică la cea intelectuală sau de la formele tradiționale
la cele moderne a necesitat eforturi de generații, poetul fiind
reprezentantul generațiilor ridicate de la țară.
Sapa, brazda - munca fizică / modalitățile poetice tradiționale.
Condei, călimară - munca intelectuală / mijloacele poetice moderne
Munca înaintașilor a avut ca principal scop eliberarea omului, trecerea de la
țăran la intelectual
• Realitatea urâtă e transfigurată în poezie, dar se păstrează ceva din esența ei
• Limbajul popular devine o sursă de inspirație pentru poetul modern.
• Cuvinte potrivite - metaforă pentru materia poetică, pentru însăși poezia
obținută astfel prin transfigurarea lirică a realității chiar și a celei mai
dure, procedeu care presupune un meșteșug;
• potrivite - nimic nu e la întâmplare.
• frământate - naşterea creației nu este un proces simplu
• le-am prefăcut - cuvinte din câmpul semantic al trudei, actul poetic este
comparabil cu cel al țăranului, deoarece presupune trudă, efort
• versuri și icoane este o metaforă pentru produsul ideal artistic obținut.
 Făcui din zdrențe muguri și
coroane.
Veninul strâns l-am
preschimbat în miere,
Lăsând întreagă dulcea lui
putere.
Am luat ocara, și torcând
ușure
Am pus-o când să-mbie, când
Am luat cenușa morților din vatră
Și am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Păzind în piscul datoriei tale.
Durerea noastră surdă și amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un țap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri și noroi
Iscat-am frumuseți și prețuri
noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Și izăvește-ncet pedepsitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptățirea ramurei obscure
Ieșită la lumină, din pădure
Și dând în vârf, ca un ciorchin de
negi,
Rodul durerii de vecii întregi.
Întinsă leneșă pe canapea
Domnița suferă în cartea mea.
Slova de foc și slova făurită
Împerecheate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrățișat în
clește.
Robul a scris-o, Domnul o citește,
Făr-a cunoaște că-n adâncul ei
Zace mânia bunilor mei.
• Muguri și icoane - refigurează ideea dominată a concepții argheziene și anume
estetica urâtului, cititorul fiind provocat inițial să mediteze asupra urâtului
existenței.
• Veninul, miere și putere - structuri metaforice ce vizează ideea suferinței filtrată
poetic în așa fel încât ea să transpare din versuri cu aceeași acuitate.
structuri metaforice ce vizează ideea că în poezie cuvintele trebuie să fie folosite
cu dublă valență, să aibă capacitatea și de a elogia și de a critica. Cuvântul
trebuie supus de către poet.
Cenușa - poetul are datoria de a reactualiza trecutul, de a imortaliza în
structuri poetice esența istorică a poporului său, de a o transforma într-un
ideal artistic încărcat spiritual, cultul strămoșilor devine astfel în poezie o
nouă religie.
Hotar - cele două lumi vizează realul, contingentul, transcendentul
punctând ambiguitate specifică poeziei moderne.
Durerea este o metaforă a suferinței
Vioară este o metaforă pentru poezie
Poetul trebuie să aibă capacitatea de a sintetiza acestei suferințe ale poporului
în așa fel încât cei care s au făcut vinovat de acest lucru să fie vizați și să se
regăsească în versuri astfel poezia capătă un rol social.
Alchimia poetică presupune transfigurarea lirică chiar și a realității celei mai
urâte, folosirea unor cuvinte urâte și transformarea lor în elemente poetice.
Biciul răbdat este o metaforă a suferinței
izbește este o metaforă care sugerează funcția cathartică a poeziei.
Tot ceea ce a suferit un popor va fi întors prin poezie. Poetul are datoria de a
demasca fărădelegile ascunse, de a le face cunoscute indiferent de risc.
Domnița este o metonimie pentru poezie, acesteia fiindu-i atribuit un corp
fizic, având capacitatea de a suferi.
Slova de foc este o metaforă pentru talent, har poetic.
Slova făurită este o metaforă pentru meșteșug, trudă
fierul este metaforă pentru instrumentul poetic tradițional, iar cleștele este
o metaforă pentru instrumentul poetic modern.
Creația reprezintă esența durerii trecutului
Creația autentică presupune îmbinarea talentului cu meșteșugul, așa cum
presupune îmbinarea unor modalități tradiționale cu cele moderne.
Robul simbolizează poetul, iar Domnul simbolizează cel care se bucură
de munca altuia, cititorul.