Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1.Incadrare
Adept al esteticii urâtului , concept teoretizat de catre Rosenkranz în 1852 şi valorificat la nivel
european de Baudelaire, Tudor Arghezi este un poet modernist prin noutatea şi expresivitatea limbajului
artistic, prin profunzimea filosofică a textului poetic, prin originalitatea viziunii artistice si prin
renuntarea partiala la canoanele metricii traditionale.
Universul artistic arghezian se dezvoltă pe patru coordonate tematice distincte:
A. Lirica filosofică:
a) arte poetice - „Testament”, „Flori de mucigai”
b) viziunea asupra morţii - „De-a v-aţi ascuns” ( moartea ca joc), „Duhovniceasca” (spaima de
moarte), ,,De ce-aş fi trist?” (acceptarea impacata a mortii)
c) relaţia cu divinitatea - „Psalmii” din volumul „Cuvinte potrivite” - oscilează între credinţă şi
necredinţă
B. Lirica erotică: „Cuvinte potrivite”, „Versuri de seară” - oscilează între dorinţă şi refuz
C. Lirica socială: volumul „Flori de mucigai"
D. Poezia pentru copii: „Buruiene”, „Mărţişoare”, „Cartea cu jucării”
Testament
de Tudor Arghezi
2.Crezul artistic
Crezul artistic arghezian este exprimat în arte poetice precum „Testament”, „Rugă de seară”,
„Vraciul”, „ Flori de mucigai”, dar şi într-un sugestiv text în proză intitulat „Ars poetica I, Scrisori unei
fetiţe”: ,,Am căutat cuvinte virginale, cuvinte puturoase, cuvinte cu râie. Le-am excitat aroma, le-am
avivat rănile cu sticlă pisată şi le-am infectat pe unele complet. Şi cum de la ele la azur e o distanţă directă, o
corespondenţă am făcut pe cale artificială şi cuvinte oglinditoare sau străvezii şi am silit să intre în lumina
lor eterogenul ca într-o vitrină de optician ambulant. Mai pe scurt, m-a posedat intenţia de a împrumuta
vorbelor însuşiri materiale, astfel încât unele să supere pupila prin scânteiere, altele să fie pipăibile,
dure sau musculate şi cu păr de animal.”
Publicată în fruntea volumului „Cuvinte potrivite” (1927), poezia „Testament” este una dintre cele
mai complexe arte poetice argheziene. Discursul liric se structurează pe cinci secvenţe inegale şi imbracă
forma unui mesaj testamentar adresat de către poet descendenţilor săi spirituali. Poetul se doreşte a fi
astfel un liant între generaţii şi îşi propune să sintetizeze în creaţia sa experienţa existenţială şi culturală
a înaintaşilor, pentru a o lăsa urmaşilor drept moştenire. În felul acesta, propria sa contribuţie
artistică apare ca o treaptă într-un proces neîntrerupt de înălţare spirituală „Cartea mea-i, fiule, o
treapta”.
A.Condiţia creatorului
Eul liric apare în poem în cinci ipostaze:
a. Prima este cea a creatorului care dobândeşte prin creaţie o nouă identitate, graţie căreia depăşeşte
graniţele timpului, eternizându-se „Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte / Decât un nume adunat
pe-o carte”.
b. Poetul se doreşte a fi un liant între generaţii:,,In seara razvratita care vine/ De la strabunii mei
pana la tine,/ Prin rapi si gropi adanci,/Suite de bartanii mei pe branci/ Si care, tanar, sa le urci te-
asteapta,/Cartea mea-i, fiule’ o treapta”. Din punct de vedere social, poetul este descendent al robilor de
odinioara: ,,Asaz-o cu credinta capatai, Ea e hrisovul vostru cel dintai,/Al robilor cu saricile, pline / De
osemintele vărsate-n mine.”
c. Ca „alchimist al verbului” (Baudelaire), poetul înzestrat cu harul demiurgic al creaţiei are menirea
de a metamofoza urâtul în frumos „ Din bube, mucegaiuri şi noroi / Iscat-am frumuseţi şi preţuri
noi.”
d. Ca reprezentant al „ramurii obscure” a anonimilor de odinioară care au trăit şi au murit într-o
umilitoare robie, poetul apare ca o instanţă justiţiară şi vindicativă, astfel „durerea surdă şi amara”,
umilinţa robiei „veninul strâns” sunt transfigurate artistic şi ajung să pedepsească şi să răzbune o realitate
socială inechitabilă: Durerea noastra surda si amara/ O gramadii pe-o singura vioara, /Pe care ascultand-o a
jucat/ Stapanul ca un tap injunghiat”.
e.Ultima ipostază a eului liric este aceea de rob al scrisului, truditor al condeiului care se dedică
stăpânului său, cititorul, înnobilat prin cultură:
,,Intinsa lenesa pe canapea
Domnita sufera in cartea mea
Slova de foc şi slova făurită
Împarechiate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Făr-a cunoaşte ca-n adîncul ei
Zace mânia bunilor mei.”
D)Poezia „Testament” anunţă deja două mari teme ale creaţiei: lirica filosofică şi lirica socială. În ansamblul
liricii filosofice artele poetice ocupă un loc aparte, astfel poezia „Testament” anunţa predilecţia pentru
estetică urâtului, poezia „Vraciul” evidenţiază calitatea poetului de „alchimist al verbului”, iar poezia „Flori
de mucigai” pune în evidenţa fibra demonică din care se naşte poezia infernului carceral.
În ceea ce priveşte lirica socială, aceasta reflectă atât dorinţă poetului de a transfigura artistic
experienţele istoriei de la începuturi până în prezent, cât şi de a evidenţia multiplele ipostaze ale
umanităţii.
E)Motive
Dintre motivele predilecte ale creaţiei argheziene se remarcă cel al credinţei, al cărţii, al nopţii ,al
robiei şi al metamorfozelor. Acesta din urmă e prezent în text prin verbe precum: „am prefăcut”, „am
preschimbat”, „făcui”,,,iscat-am” ,,am pus”.
F) Dintre atitudinile poetice predilecte se remarcă respectul faţă de tradiţie şi încrederea în progres.
Mai mult, Arghezi consideră că poezia poate institui un adevărat cult al strămoşilor: „Am luat cenuşa
morţilor din vatră/ Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră/ Hotar înalt, cu două lumi pe poale/ Păzind în
piscul datoriei tale”. De asemenea, lectura îi înnobilează pe cei care, cunoscând trecutul, îşi pot
construi temeinic viitorul: „Robul a scris-o, Domnul o citeşte”.