Analiza titlului

model de analiză
Etiologia scrierii de faţă se regăseşte în redundanţa, aproape încăpăţânată, a
subiectelor de Bacalaureat de a analiza titlul unui text liric.
În antichitate era folosit sporadic; necesitatea şi impunerea lui a fost determinată
de apariţia tiparului şi, deci, de sporirea, uneori imensă, a tipăriturilor, iar catalogarea lor
se făcea strict în funcţie de titlu.
Cea mai bună definiţie a titlului este, după părerea mea, cea dată de Arnold Roth:
titlurile formează „un corpus literar pertinent”1. „Pentru a-l atrage pe cititor trebuie ca
numirea operei să fie nu atât corectă, cât şocantă, nu atât exactă, cât sugestivă” 2. „Un titlu nu
trebuie să fie o carte de bucate. Cu cât mai puţin îşi dezvăluie conţinutul, cu atât mai bine”3.
Parcurgerea unei bibliografii de specialitate, a determinat strucutrarea pe patru
paliere de interpretare a titulului.
a) G. Genette vorbeşte de componenta constructivă a titlului, în special la nivelul
textului liric. Astfel avem titluri exterioare şi interioare textului literar. De ex.
poezia Nedreptate a lui Nichita Stănescu, este, la nivel de construcţie, un titlu
exterior, conform principiului lui Genette, iar o poezie ca Fiind băiet păduri
cutreieram se comportă ca o construcţie interioară, reluarea lui în versul
incipit deschizând universul liric şi impunând atât câmpul semantic al
motivelor literare, cât şi temporalitatea poetică.
b) Primele decenii ale secolului al XX-lea, în acord cu dominanta convenţiei
realiste în proză şi într-un climat concurenţial, sunt marcate de titluri cu
caracter prevalent „enunţiativ, transparent şi tematic”4. Ele anunţă
protagoniştii şi locul desfăşurării acţiunii (de ex. Fraţii Jderi, Mara, Ion sau
Calea Victoriei, La Medeleni etc) şi pot fi uşor numite eponime; tema
(Răscoala, Ultima noapte..., Enigma Otiliei) şi se numesc transparente;
caută valenţele ascunse ale cuvântului şi rezistă în text prin simbolul cât mai
încifrat ( Eu nu strivesc corola.., Plumb etc), numite tiluri simbolice; sau,
dimpotrivă uzitează efectul de „bumerang” încercând o relaţie aproape
autarhică (de întoarcere spe textul pe care-l deschid) şi se numesc titluri
metalingvistice ( Versuri, Povestea lui..., Fabule etc).
c) Al treilea principiu de analiză a titlului este dat de nivelul obviu de lectură,
adică „ceea ce se vede”5, nivelul pertinent „lectorului hylic „6
d) Ultimul principiu este cel al nivelului obtuz de lectură, adică ceea ce trebuie
gândit, ceea ce nu se vede decât printr-o deschidere amplă7, nivelul accesibil
lectorului iniţiat, „pneumatic”(cel care aspiră la adevăr)8
În concluzie, titlul este reflecţia scriptică a talentului: „ a da un titlu nu este o rutină, ci un
har”9:numai sfârşitul lecturii poate stabili pe deplin atributele titlului.

1
Roth, Arnold, O convenţie literară neglijată: titlul, în Revista de istorie şi teorie literară, 1,2,3, 1985
2
Cornea, Paul, Introducere în teoria lecturii, Buc. Ed. Minerva, 1988
3
Schiller, apud Cornea, Paul, Introducere în teoria lecturii, Buc. Ed. Minerva, 1988
4
Cornea, Paul, idem
5
vezi Roland Barthes, apud Lăcrămioara Mutoiu, Alchimia textului poetic, Iaşi, Ed Versus
6
Umberto Eco, Opera deschisă, Buc, Ed Paralela 45, 2002
7
vezi Roland Barthes, apud Lăcrămioara Mutoiu, Alchimia textului poetic, Iaşi, Ed Versus
8
Umberto Eco, Opera deschisă, Buc, Ed Paralela 45, 2002
9
Cornea, Paul, Introducere în teoria lecturii, Buc. Ed. Minerva, 1988