Romanul interbelic de analiza, cultivat Camil Petrescu, pune accent, prin utilizarea unor

tehnici ale analizei psihologice si, adesea, a unei perspective subiective, pe descrierea a
problemelor de constiinta sau chiar patrunderea in zonele obscure ale inconstientului, in
psihologia abisala.
     Roman psihologic prin tema, conflict, protagonist si prin utilizarea unor tehnici modern
ale analizei psihologice (introspective, monolog interior, fluxul constiintei), romanul lui
Camil Petrescu este apreciat de critica vremii drept  o monografie a indoielii (C.
Ciopraga),  monografia unui element psihic - gelozia (G. Calinescu).
     Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern de tip
subiectiv, deoarece are drept caracteristici: unicitatea perspective narrative, timpul prezent si
subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectiva, naratiunea la persoana I, luciditatea analizei,
anticalofilismul, dar si autenticitatea definite ca identificarea actului de creatie cu realitatea
vietii, cu experienta nepervertita, cu trairea febrile.

  Viziunea despre lume a scriitorului, transferata personajului-narator Stefan Gheorghidiu

este viziuneaunui spirit reflexive cu preocupari filozofice si literare, ceea ce da nastere unei
proze analitice de facture subiectiva. Accentul cade pe factorul psihologic, pe inregistrarea si
analizarea ecoului pe care il au exenimentele exterioare in constiinta personajului, epicul fiind
diminuat.
     Trasaturile noului roman al secolului XX
sunt substantialitatea si autenticitatea. Substantialitatea este caracteristica
romanului Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, intrucat naratiunea reflecta
esenta concreta a vietii, structurandu-se pe o pasiune (monografie a indoielii), iar personajele
sunt exemplificari ale unor principii, niste constiinte individuale. Autenticitatea presupune
reflectarea realitatii prin propria constiinta si are drept marca naratiunea la persoana I.
     Textul narativ este structurat in doua parti precizate in titlu, care indica temele romanului
si in acelasi timp cele doua xperiente fundamentale de cunoastere traite de
protagonist: dragostea si razboiul. Daca prima parte reprezinta rememorarea iubirii
matrimonial esuate dintre Stefan Gheorghidiu si Ela, partea a doua, construita sub forma
jurnalului de campanile a lui Gheorghidiu, urmareste experienta de pe front, in timpul
Primului Razboi Mondial. Prima parte este in intregime fictional, in timp ce de a doua
valorifica jurnalul de campanile al autorului, articole si documente din epoca, ceea ce
confera autenticitate textului.
     Titlul romanului indica temele acestuia si poate fi considerat o metafora a timpului
psihologic, a modului in care timpul obiectiv si evenimentele exterioare sunt asimilate in
prezentul constiintei. Substantivul noapte exprima trairea in constiinta si abolirea principiului
cronologic, iar cuvintele prima si ultima sunt frontierele temporale ale unor epoci diferite
fundamental prin viziune si traire, marcand momentele de accent ale tranformarii sale.
     Roamnul debuteaza printr-un artificiu compozitional: actiunea primului capitol, La Piatra
Craiului, in munte, este posterioara intamplarilor relatate in retul Cartii I.
     Chiar daca este vorba de un roman modern, in incipit sunt fixate cu precizie
realista coordonatele spatio-temporale:  In primavara anului 1926, ca sublocotenet
proaspat, intaia data concentrate, luasem parte, cu un regiment de infanterie din capital, la
fortificarea vaii Prahovei, intre Busteni si Predeal.

Drăghici Maria-Antoneta – Liceul Sanitar ,,Antim Ivireanu”, Rm.Vâlcea Particularități ale unui text
narativ studiat aparținând lui Camil Petrescu ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război ” –
de Camil Petrescu Opera ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu a
fost publicată în anul 1930 și aparține speciei literare romanul deoarece are o acțiune amplă,
desfășurată pe mai multe planuri, conflict complex, personaje numeroase al căror destin este
determinat de trăsături, de caracter și de întâmplările ce constituie subiectul operei. Este un roman
psihologic, modern, subiectiv, deoarece are drept caracteristici: unicitatea perspectivei narative,
raportul dintre timpul cronologic și timpul psiholgic, memoria afectivă, introspecția, narațiunea la
persoana I, anticalofilismul, dar și autenticitatea trăirii. Perspectiva narativă e subiectivă, romanul
este scris sub formă de jurnal și reprezintă o confesiune a personajului principal, Ştefan Gheorghidiu,
care trăiește zbuciumându-se între certitudine şi incertitudine Textul narativ este structurat în 13
capitole și două părţi precizate încă din titlu: „ultima noapte de dragoste”- ce face referire la iubirea
matrimonială eșuată dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela - și „întâia noapte de război” – care urmărește
experiența de pe front din timpul Primului Război Mondial. Prima parte este în întregime ficțională, în
timp ce a doua se bazează pe amintirile reale ale scriitorului care a participat la luptele din Primul
Război Mondial. Cuvântul noapte repetat în titlu redă simbolic necunoscutul, incertitudinea, îndoiala,
iraționalul, nesiguranța și absurdul. Tema romanului o constituie drama intelectualului lucid care
trăiește prin două experienţe fundamentale: iubirea şi războiul. Conflictul interior al personajului-
narator este de natură filozofică: el caută cu încăpăţânare adevarul, fiind un pasionat al certitudinii
absolute. Opera debutează printr-un artificiu compozițional și se deschide cu imaginea lui Ștefan
Gheorghidiu pe front. În incipit sunt fixate cu precizie realistă coordonatele spațio-temporale:
primavara anului 1926, între Bușteni și Predeal. Protagonistul, și în același timp naratorul
întâmplărilor din roman, Ștefan Gheorghidiu, asistă la popota ofițerilor la o discuție despre dragoste
și infidelitate, pornind de la un fapt divers aflat din presă: un bărbat care și-a ucis nevasta infidelă a
fost achitat de tribunal. Această discuție declanșează memoria afectivă a protagonistului, trezindu-i
amintirile legate de cei doi ani și jumătate de căsnicie cu Ela: „Eram însurat de doi ani şi jumătate cu
o colegă de la Universitate şi bănuiam că mă înşală.” Tânărul, pe atunci student la Filosofie, se
căsătorise din dragoste cu Ela, cea mai frumoasă studentă de la Facultatea de Litere. Povestea lor de
iubire începe, după cum mărturisește Ștefan, dintr-un orgoliu: deși nu-i plăceau deloc blondele, se
simte măgulit când Ela începe să-i acorde atenție. După căsătorie, cei doi duc un trai modest,
aproape de sărăcie, dar sunt fericiţi. Echilibrul tinerei familii este tulburat de o moştenire pe care
Gheorghidiu o primește de la unchiului său Tache. Noul statut social şi material o transformă pe Ela
într-o femeie emancipată, devine atrasă de viața luxoasă, de petrecerile nocturne, iar Ștefan
simte ,,cum zi de zi femeia mea se înstrăinează.” Sub influența Anișoarei, verișoara lui Ștefan, Ela
pătrunde în lumea mondenă, aparent lipsită de griji. Un episod semnificativ din roman o reprezintă
excursia la Odobești, atunci când se declanșază criza de gelozie a lui Ștefan. În timpul acestei excursii,
se pare că Ela îi acordă o atenţie exagerată unui anume domn G. (Grigoriade), care, după opinia
personajului-narator, îi va deveni mai târziu amant. Compania insistentă a domnului G., așezarea Elei
lângă el, la masă și în mașină, gesturile familiare (mănâncă din farfuria lui, îi toarnă vin în pahar,
comandă amândoi clătite etc.) sunt ocazii de observație Drăghici Maria-Antoneta – Liceul
Sanitar ,,Antim Ivireanu”, Rm.Vâlcea atentă și frământare interioară care provoacă eroului o
chinuitoare suferință: ,,în cele trei zile, cît am stat la Odobeşti, am fost ca şi bolnav, cu toate că
păream uneori de o veselie excesivă. Îmi descopeream nevasta cu o uimire dureroasă.” Începând din
acest moment viața cuplului se desfășoară prin succesive acumulări de tensiune, împăcări și
despărțiri. Într-o astfel de criză, Gheorghidiu aduce acasă „o cocotă destul de frumuşică, voinică şi
nespus de vulgară” pentru a-și demonstra că ,,tot ce oferă una, îţi poate oferi şi cealaltă şi că nu
merită, că e ridicol să suferi atât de mistuitor, pentru atât de puţin lucru.” Ela îl părăsește, iar el o
caută și se simte cu sufletul golit de mizeria degradării în care se aflau amandoi, se împacă și petrec o
lună de vis la Constanța. Sosind pe neașteptate într-o noapte de la Azuga, unde fusese concentrat de
doua săptămâni, nu-și găsește soția acasă, iar drama se amplifică. Ela sosește acasă pe la opt
dimineața, el o alungă fără să-i asculte explicațiile, îi propune să divorțeze, iar ea acceptă. Împăcarea
are loc după ce Ștefan răsturnând din greșeala un teanc de cărți, găsește un bilet de la Anișoara, prin
care o chema pe Ela să doarmă la ea, întrucât soțul ei plecase la moșie și îi era urât să doarmă
singură. Biletul avea data de 15 februarie, adică seara când se întorsese el de la Azuga. Concentrat pe
front, Ștefan trăiește chinuit de gelozie. Obține cu greu o permisie și merge la Ela, care se mutase la
Câmpulung pentru a-i fi aproape. Aici trăiește alături de ea, ultima noapte de dragoste. Ela încearcă
să-l convingă să-i treacă o parte din bani pe numele ei, pentru a se asigura în cazul morții lui pe front.
Totul se întunecă definitiv când Gheorghidiu îl zărește întâmplător, pe stradă, în Câmpulung, pe
domnul G.,"venise pentru ea aici, îi era deci sigur amant." Protagonistul trăiește o dramă pe care
reușește să o depășească prin implicarea într-o experiență mult mai puternică: războiul. Partea a
doua a romanului ilustrează imaginea de groază de pe front. Această nouă experiență (lipsa hranei,
frigul, iminența morții, suferința aproapelui) îl marchează profund pe Ștefan și îl face să
conștientizeze ce înseamnă adevărata suferință. Drama războiului anulează drama iubirii. Un alt
moment semnificativ pentru relația celor doi îl reperezintă finalul romanului. Pe front, Ştefan
Gheorghidiu este rănit şi spitalizat. Se întoarce acasă, în Bucureşti și o percepe pe Ela ca o străină şi îşi
dă seama, cu luciditate, că oricând ar fi putut „găsi alta la fel”. Găsește o scrisoare anonimă, prin care
e avertizat că ,,nevasta dumitale te înșală ca o târfă cu un individ Grigoriade", dar constată cu
surprindere că nu-i pasă: „ sunt obosit, mi-e indiferent chiar dacă e nevinovată”. Se hotărăşte să o
părăsească lăsându-i totul: „absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ la cărţi ..., de la lucruri
personale la amintiri. Adică tot trecutul”. În romanul modern, de analiză psihologică, relatarea şi
povestirea sunt înlocuite cu analiza şi interpretarea. Stilul anticalofil, folosit de autor, susţine
autenticitatea limbajului, care se caracterizează prin claritate, sobrietate, fraze scurte. Opera literară
„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu este un roman modern de
analiză psihologică, fiind, totodată, şi un roman al autenticităţii şi al experienţei prin temele abordate
(iubirea şi războiul) și prin complexitatea personajelor.