ION

(1920)
de
Liviu Rebeanu 1
2
3
 Liviu
Rebeanu:
• „În Ion am lucrat într-un fel şi până la un punct după modele vii. Astfel, Ion
Pop al Glanetaşului, eroul însuşi, a existat aievea şi se numea aproape aşa.
Mai mult, el trăieşte şi azi, necăjit şi amărât, copleşit de copii, vreo şapte.
Cel ce poartă numele eroului meu a rămas un biet ţăran ca vai de capul lui,
pe când cel din roman se ştie câte pozne şi totuşi ce carieră face înainte de
a muri asasinat”.
• Alte nume autentice păstrate în roman sunt cele ale preotului Ion Belciug,
notarului Soessel, care mai târziu l-a vizitat pe Liviu Rebreanu în Bucureşti
pentru a-i mulţumi pentru felul cum l-a zugrăvit în roman.
(Citeste mai mult: adev.ro/pbdiq8)
„A crea oameni nu înseamnă a copia după natură indivizi
existenţi: asemenea realism ar fi mai prost decât o fotografie proastă”.
„La noi, singura realitate permanentă, inalterabilă a fost şi a
rămas ţăranul. Pământul nostru are un glas pe care ţăranul îl aude şi îl
înţelege”.
4
 ALEXANDRU GLANETASUL

• e tatăl lui Ion, sărac;

• căsătorit cu o fată foarte
bogată (ZENOBIA, o fată
foarte bogată şi harnică; îi
pierde averea);
• „sărac iască şi lenevior de
n-avea pereche”;
• cânta foarte frumos la
fluier, ca la clarinet (de
aceea este poreclit
Glanetaşul);
• leneş, beţiv, nepriceput.

5
FLORICA - ţăranca săracă, dar frumoasă
GEORGE – „greoi, spătos şi umeros ca un taur; umbla legănat şi cu genunchii
înmuiaţi”; rivalul lui Ion; promis Anei; se însoară cu Florica; îl ucide pe Ion.

6
 Familia HERDELEA:
Zaharia Herdelea preia imaginea tatălui lui Rebreanu, învăţător în
Prislop cu 13 copii; deşi Herdelea votează un candidat ungur pentru a-
şi menţine slujba, el este destituit. E ajutat chiar de avocatul Grofşoru.

7
Maria Herdelea – soţia învăţătorului; fiică de ţăran, dar cu educaţie citadină. Din 9 copii îi mor 6;
Copiii familiei Herdelea: 1. Titu(23 de ani),
2. Laura (19 ani) – se căsătoreşte cu teologul George Pintea (25 de ani) după a 80-a scrisoare,
deşi era îndrăgostită de studentul la medicină Aurel Ungureanu;harnică, frumoasă;
3. Ghighi – cea mai mică dintre copiii familiei Herdelea; se căsătoreşte cu învăţătorul Zăgreanu,
cel care rămâne învăţător în locul lui Zaharia Herdelea; vor locui în fosta lor casă din Pripas.

8
VASILE BACIU - tatăl Anei, din 6 copii mai trăieşte doar Ana.
E un Ion în toată puterea; tipul ţăranului avar.

9
 ANA

• Ion: „tare-i slăbuţă şi urâţică”, „se leagănă în mers ca o trestie bolnăvicioasă,

fără vlagă, slăbănoagă”;
• este cel mai cutremurător personaj, cu o existenţă tragică;
• sclava tatălui, roaba soţului;
• suflet frumos şi capabil de jertfă;
• poartă povara urâţeniei şi a averii tatălui;
• „În societatea ţărănească , femeia reprezintă două braţe de lucru, o zestre şi
o producătoare de copii. Odată criza erotică trecută, ea încetează de a mai
însemna ceva pentru feminitate. Soarta Anei e mai rea, dar deosebită cu
mult de a oricărei femei, nu”. (G. Călinescu)
• Concluzie: Cuplul Ion - Ana evoluează previzibil. Naivitatea Anei, lipsa ei
de experienţă, sinceritatea şi intensitatea sentimentelor fac din ea un personaj
tragic, iar Ion evoluează în limitele unor trăsături sufleteşti precum lăcomia,
orgoliul nemăsurat, sfidarea moralei lumii satului, impulsivitatea. Format pe
considerente materiale, nu afective, cuplul cunoaşte o involuţie,
curmată de moartea celor doi.
10
Scena cositului: Ion este trimis de către mama sa, Zenobia, la coasă.
Aici, Ion se întâlneşte cu Ana, care se ducea cu mâncare la tatăl ei.
După ce Ana pleacă, apare Florica, care îi surprinde pe cei doi (Ion şi
Florica). Ion rupe un smoc de fire şi le mototoleşte pătimaş în palme
(cap. II, „Zvârcolirea”). 11
12
VASILE BACIU
• tatăl Anei; în tinereţe a
fost sărac, dar s-a
căsătorit cu o fată
bogată, urâţică, dar a
iubit-o şi respectat-o;
• îşi urăşte fiica,
deoarece nevasta a
murit la o naştere;
• îl urăşte pe Ion, pentru
că îşi dă seama că
iubeşte doar averea
lui, nu pe Ana;
• îl preferă ginere pe
GEORGE BULBUC
(bogat, greoi, spătos,
mai puţin arătos şi
inteligent decât Ion).
13
 Scena
cositului:
• Acum Ion se simte
„mic şi slab”, ca o
slugă credincioasă
în faţa pământului.
• „Glasul pământului
pătrundea năvalnic în
sufletul flăcăului ca o
chemare, copleşindu-l.
• Se simţea mic şi slab
cât un vierme pe
care-l calci în
picioare”. 14
Conflictul lui Ion cu Simion Lungu, căruia i-a furat
câteva brazde de pământ (=setea de pământ)→ 2
săptămâni/ 1 lună în închisoare; Ion, în timp ce lucra
pământul, într-un gest nechibzuit, intră cu o brazdă în
pământurile lui Simion Lungu, care îl dă în judecată.

15
16
• Astfel, se iscă un proces
în care învăţătorul
Herdelea se implică de
partea lui Ion.
• Astfel, Ion primeşte o
citaţie să meargă la
judecată; iniţial, se
împacă cu Simion Lungu,
dar preotul îl învrăjbeşte
pe judecător, care îl
primite pe Ion în temniţă.
• Herdelea îi scrie o
plângere lui Ion pentru a-l
scăpa de ispăşirea
pedepsei.

17
TITU HERDELEA
Titu: alter ego al autorului, este un
personaj martor.
Are 23 de ani, e înalt, are ochi
albaştri.
E tipul tânărului cărturar care pleacă
„în Țară”.
Face legătura între medii: ţărani -
intelectuali (Titu e prieten cu
Ion), români - unguri (e
îndrăgostit de Roza Lang),
transilvăneni - românii din ţară
(Titu pleacă la Bucureşti).
Ca ajutor de notar, are ocazia să
observe nedreptăţile trăite de
români în relaţie cu statul austro-
ungar.
Titu are sentimente de iubire pentru:
Lucreţia Dragu, Roza Lang şi
învățătoarea Virginia Gherman.
18
Lui Ion, îi vine ideea să o necinstească pe Ana, plan pe care îl pune în practică
până la ultimul detaliu. Reuşita flăcăului este sprijinită şi de faptul că Ana este
îndrăgostită de el. Tânăra îl primeşte pe Ion în fiecare noapte, până când
acesta este convins că fata este însărcinată, după care o părăseşte în
aşteptarea reacţiei lui Vasile Baciu.

19
Baciu merge la George, convins că acesta o lăsase însărcinată pe Ana,
dar acesta îi spune adevărul: Ana a rămas însărcinată cu Ion. Baciu,
supărat, se întoarce acasă şi o bate pe Ana, lăsând-o aproape moartă.
Astfel, Ana se duce la Ion, dar acesta nu o primeşte şi îi spune că el
trebuie să vorbească cu Vasile Baciu. Ion nu vrea să o ia de nevastă,
iar pentru Ana viaţa se transformă într-un coşmar.

20
Între timp, are loc logodna lui George Pintea cu
Laura Herdelea.
Familia băiatului este invitată în sat, la nuntă.

21
Negocierile pentru nunta Anei

22
 Are loc nunta lui Ion cu Ana, iar naşi sunt soţii Herdelea. NUNTA ANEI ține trei zile,
după obicei. Sâmbătă porneşte tot alaiul în căruțe, la notar, în Jidovița.
Ion se întreabă cum de a putut-o el săruta şi îmbrățişa pe fata asta urâtă. Ana, pentru
că nu putea dansa, stătea deoparte, timp în care Ion dansa cu Florica.

23
Ion: „ – Amu ce te mai boceşti, Ană? Că
doar nu te duci la spânzurătoare?”

24
După nuntă, Ion îşi face planul cu privire la toate pământurile ce vor intra în posesia lui, dar
când se duse la Vasile Baciu, acesta refuză să semneze actele. Ion, supărat, o trimite pe
Ana să vorbească cu tatăl ei. Acesta o bate şi când se întoarce la Ion, primeşte o bătaie şi
de la acesta; Ana, necăjită, primeşte ajutor de la Macedon Cercetaşu.

25
 Când Ion merge la Vasile Baciu, să-i facă acte, acesta refuză. Îi spune că-şi
poate alege cinci locuri care-i plac şi poate să le muncească liniştit. Dar acte nu
vrea să-i facă.

26
Ana naşte un copil pe pământ, ceea ce sugerează
sărăcia lumii ţărăneşti şi legătura strânsă cu
pământul pe care o avea băiatul.

27
28
Ion angajează un avocat, şi de frica proceselor, Vasile Baciu îi dă acestuia
toate pământurile.
29
30
31
32
Ion – la judecată, pentru că a furat din
pământul lui Simion Lungu

33
Ion şi Herdelea sunt condamnaţi, primul la o
lună de detenţie, iar Herdelea opt zile şi o
amendă.

34
Familia Herdelea

35
Cearta dintre preot şi învăţător

36
37
 Preotul BELCIUG
-văduv de tânăr;
- tipul preotului avar autoritar,
ranchiunos, dar activ;
-poreclit de Maria Herdelea
„Pămătuful”.
-bun patriot;
-se ceartă cu Herdelea din
cauza lui Ion, dar se împacă la
sfârşit din cauza ungurilor,
care îi nedreptăţeau pe
amândoi.

38
 Are loc nunta Floricăi cu George Bulbuc. Ion era foarte gelos, iar Ana vedea
acest lucru. În ascuns, ia hotărârea să se omoare, şi chiar îi spune lui Ion, dar
acesta nu o ia în serios. 39
40
41
42
 SAVISTA anunţă nenorocirile; are 25 de ani; e oloaga satului; vara Floricăi.

Când Ana merge la tatăl ei, Savista oloaga o avertizează că Ion umbla
cu Florica şi că George l-ar omorî.
Anei nu îi mai pasă, aşa că se spânzură în staulul cu vite, alături de
animale, unde este găsită de fenobia.
Moartea Anei sugerează viaţa plină de chin pe care a trăit-o şi arată că a
43
fost tratată ca un animal.
 Copilul seamănă cu Ion. Este rău, plânge mult, până se învinețeşte. Ana e tot mai
tristă după nunta Floricăi cu George. E obsedată de chipurile lui Avrum şi Dumitru.
Când se desprimăvărează, Ana se duce zilnic pe la tatăl ei. Într-o zi o opreşte
Savista-Oloaga. Florica, de când se măritase, o luase la ea. Îi spune Anei ceva
despre Ion, Geoge şi Florica. Ana înțelege. Îşi aduce aminte că, după nuntă, Ion s-a
împrietenit cu George şi merge deseori pe la el.
Ana se întoarce acasă şi închină copilul de trei ori. Iese în aerul primăvăratic. Apoi
intră în grajd şi ia ştreangul nou-nouț, cu care legau vițelul pe care l-a vândut Ion
ca să plătească avocatul. Ana se spânzură de o grindă. O găseşte Zenobia.

44
 La înmormântare, Ion îşi dă seama că doar prin intermediul copilului,
Petrişor, putea să îşi păstrează pământurile. 45
La prohod, Ion şi Vasile Baciu stau ca nişte vinovați de o parte şi de alta a
coşciugului. Singurul care e îndurerat cu adevărat e Glanetaşu. Venise aproape tot
satul. De frică să nu rămână fără copil, adică fără avere, Ion îl ia în brațe şi-l 46
protejează. Cei care-l credeau vinovat de moartea Anei îşi schimbă astfel părerea.
 După înmormântare, Baciu îl avertizează pe Ion „să nu cadă bolnav
nepoțelul”. Ion i-l dă în grijă Zenobiei pe Petrişor. Femeia se miră, crezând că,
totuşi, fiul ei şi-a iubit soția, deşi nu a arătat niciodată asta. 47
48
 Cât Ion este la închisoare, o roagă pe Zenobia să aibă grijă de copil.
Petrişor se îmbolnăveşte, dar Zenobia nu cheamă doctorul şi copilul
moare. Vasile Baciu cere pământurile înapoi, Ion şi Baciu cad la
înţelegere: dacă nu vor mai avea urmaşi, pământurile vor intra în posesia
bisericii.

49
 George Bulbuc se întâlneşte sâmbătă cu Ion la cârciumă. Îi spune că pleacă
duminică seara la pădure. Vede bucuria din ochii lui Ion. Pleacă cu tatăl său la
50
pădure. Spune apoi că nu se simte bine şi se întoarce pe jos acasă.
 Florica se sperie când îl vede. Se aşază amândoi în pat şi aşteaptă
încordați venirea lui Ion. Cei doi aud scârțâind poarta uşor şi nişte
paşi. Ion începe să fluiere. George ia sapa cea nouă din colțul tinzii,
de după uşă. Loveşte de trei ori, fără să vadă unde. Când intră în casă
îi spune Floricăi că l-a omorât.
51
 Înainte de a muri, Ion stă
sub un pom, plin de sânge.
Este găsit de văduva lui
Dumitru Moarcăş, Paraschiva.
Doctorul face autopsia.
Spune că ar fi putut să trăiască
o sută de ani.
George e arestat, îşi
recunoaşte crima şi este dus la 52
închisoare.
 Dacă în urma conflictului cu Simion Lungu, Ion este certat de preot, acum el este
lăudat şi înmormântat în curtea bisericii, ca un ctitor, fiindcă toată averea lui a rămas
bisericii. În concluzie, în pământ se duc toate pământurile. Belciug face o slujbă de 53
înmormântare fastuoasă, ştiind că pământurile au rămas bisericii.
Herdelenii s-au hotărât să intabuleze locul şi casa din Pripas pe numele Ghighiței.
Preotul şi învățătorul fac repede toate actele. Herdelea îşi retrage plângerea
împotriva preotului Belciug. Primeşte comunicarea prin care i se încuviințează
trecerea la pensie. Zăgreanu primeşte numirea în Pripas, dar încă nu îndrăzneşte
să-i ceară lui Herdelea mâna lui Ghighi.

54
Preotul îi spune lui Vasile Baciu că poate folosi ca şi până
acum ce se înțelesese cu Ion, dar dacă mai bea, îl va da
afară şi din casă.

55
 Sfinţirea noii biserici din Pripas
Preotul şi familia învățătorului merg la hora
din curtea Todosiei

56
 Alexandru Glanetaşu era „mai umilit ca odinioară”.
Când ajunge grupul de domni, jocul se opreşte brusc, în semn de respect.
Toți bărbații îşi scot pălăriile.
Ilie Onu rămăsese capul flăcăilor. Îl pofteşte pe Zăgreanu să danseze cu
cea mai frumuşică fată din sat, Maria lui Trifon Tătaru, pe care şi-o ochise
dânsul s-o ia de nevastă în câşlegi. Zăgreanu, nedezlipit de Ghighi, refuză
zăpăcit.
Toma Bulbuc îi spune lui Herdelea că Florica îl va aştepta pe George cu
copilaşul în brațe, pentru că-i însărcinată. Prin sat însă umblă zvonul că Florica
ar fi însărcinată cu Ion.

57
 Final
• „Peste drum, pe crucea de lemn, Hristosul de tinichea, cu fața
poleită de o rază întârziată, parcă-i mângâia, zuruindu-şi uşor trupul
în adierea înserării de toamnă”. Zăgreanu urmăreşte cu privirea
trăsura, stând în dreptul crucii.
• Este prezentat din nou drumul.
• „Satul a rămas înapoi acelaşi, parcă nimic nu s-ar fi schimbat. Câțiva
oameni s-au stins, alții le-au luat locul. Peste zvârcolirile vieții vremea
vine nepăsătoare, ştergând toate urmele. Suferințele, patimile,
năzuințele, mari sau mici, se pierd într-o taină dureros de necuprinsă, ca
nişte tremurări plăpânde într-un uragan uriaş.
• Herdelenii tac toți trei ! Numai gândurile lor, ațâțate de speranța
împodobitoare a tututor sufletelor, aleargă neîncetat înainte. Copitele
cailor bocănesc aspru pe drumul bătătorit şi roțile trăsurii uruie mereu,
monoton – monoton ca însuşi mersul vremii.
• Drumul trece prin Jidovița, pe podul de lemn, acoperit, de peste Someş,
şi pe urmă se pierde în şoseaua cea mare şi fără început...”
58
 Opera lui Liviu Rebreanu
I. Romane:
- „Ion” (prezintă dorinţa pătimaşă de a avea pământ);
- „Pădurea spânzuraţilor” (urmăreşte conştiinţa unui locotenent
în armata austro - ungară, neştiind dacă să dezerteze ca să nu
lupte împotriva românilor, sau dacă să-şi îndeplinească datoria
faţă de imperiu, trăgând în fraţii din „Țară”);
- „Răscoala”;
- „Adam şi Eva” – roman filosofic pe tema metempsihozei;
- „Ciuleandra”;
- „Gorila” – decăderea, politicianismul;
- „Amândoi” – roman poliţist în spaţiul urban ş.a..

II. Piese de teatru („Plicul”, „Apostolii”)

III. Nuvele: „Frământări”, „Golanii”, „Mărturisiri”, „Răfuiala”,

„Proştii”, „Catastrofa”, „Iţic Ştrul dezertor”, „Hora morţii”

Obs.: „Ion” este primul roman scris de Liviu Rebreanu. 59

 NUVELE
Rebreanu a scris nuvele, care pregătesc romanele prin unele motive şi
personaje: „Ruşinea”, „Catastrofa”, „Iţic Ştrul, dezertor”, „Frământări”,

„Golanii”, „Mărturisiri”, „Răfuiala”, „Proştii”, „Catastrofa”, „Hora morţii”.

60
TEATRU

61
ROMANE
Lui Rebreanu i se datorează crearea câtorva categorii
romaneşti:
1. romanul social şi ţărănesc
- primul roman scris de Rebreanu, „Ion”, considerat epopeea
individuală a ţăranului român)
- „Răscoala”, considerat epopeea lui colectivă,
2. romanul istoric şi psihologic („Pădurea spânzuraţilor” şi
„Ciuleandra”),
3. romanul poliţist („Amândoi”) şi
4. romanul bazat pe motive mitice („Adam şi Eva”, care este
construit pe teoria metempsihozei = reincarnării).

62
 Rebreanu
• creatorul romanului românesc modern
• primul roman realist obiectiv din
literatura română, „Ion”
• primul roman obiectiv de analiză
psihologică din proza românească,
„Pădurea spânzuraţilor”.
• Tudor Vianu: „un poet al Ardealului”.

63
 OPINII CRITICE
• Eugen Lovinescu:
„Ion” este „Cea mai puternică
creaţie obiectivă a literaturii
române”.

• Constantin Ciopraga:
„L. Rebreanu rămâne un
excepţional observator al
concretului. E, înainte de toate,
un arhitect, un constructor de
edificii atent la problemele de
echilibru şi de perspectivă”.
64
 Încadrarea într-o perioadă:
• Apărut în 1920, romanul „Ion”
aparţine perioadei interbelice.
• „Ion” este CEL MAI MARE ROMAN
AL IUBIRII DE PĂMÂNT din
literatura română;
• a fost tradus în mai multe limbi încă
din timpul vieţii lui Rebreanu (6
versiuni străine).

65
TRADITIONALISTI
NECHIFOR VASILE
EUGEN LUCIAN TUDOR ION
CRAINIC VOICULESCU
LOVINESCU BLAGA ARGHEZI BARBU
MODERNISTI
MIHAIL CAMIL GEORGE MIRCEA LIVIU
SADOVEANU PETRESCU CALINESCU ELIADE REBREANU

PERIOADA INTERBELICA 66
 „Ion”
• „Ion” este primul roman scris de Liviu Rebreanu.
• „Ion” primeşte Premiul Academiei Române.
• Romanul este dedicat „Celor mulţi umili” (Marţi
1913 – iulie 1920).
• Romanul „Ion” (1920) constituie finalul unei
gestaţii îndelungi, de 10 ani.
• Primul proiect a fost nuvela „Ruşinea”.
• A urmat un început de roman „Zestrea”, datat
1910.
• Rebreanu găseşte „un titlul nou, care, deşi
anodin, mi s-a părut expresiv: <Ion>”.
67
 Romanul are ca izvoare de inspiraţie
mai multe episoade din viaţa satului:
1. La Prislop (- sat în care a locuit familia Rebreanu - devenit, în roman, Pripas) se
întâmplase un omor pentru pământ, despre care prozatorul (instalat la
Bucureşti) avea să fie informat într-o scrisoare de una din surori.

2. Pe Liviu Rebreanu l-a impresionat o scenă văzută pe colinele dimprejurul satului,

lângă Năsăud, la începutul primăverii: Aflat la vânătoare, Rebreanu a observat
„…un ţăran îmbrăcat în haine de sărbătoare”, care s-a aplecat, deodată „şi-a
sărutat pământul. L-a sărutat ca pe-o ibovnică. Scena m-a uimit şi mi s-a
întipărit în minte, dar fără vreun scop deosebit, ci numai ca o simplă ciudăţenie”.

3. Imediat după scena „sărutării pământului”, L. Rebreanu ia cunoştinţă de drama

unei fete care „păcătuise” (motiv de sălbatică sancţiune paternă) = nuvela
„Ruşinea”: Rudovica, o fată frumoasă şi bogată, este bătută îngrozitor pentru
că păcătuise cu cel mai sărac flăcău din sat;

4. Rebreanu va discuta în satul Prislop cu un Ion Boldijar al Glanetaşului, tânăr,

voinic, harnic, muncitor şi foarte sărac, obsedat de lipsa de pământ;

5. Scene din familia împovărată de necazuri a învăţătorului Vasile Rebreanu (tatăl

lui L.Rebreanu) şi din alte medii. Casa învăţătorul Herdelea este de fapt a
învăţătorului Vasile Rebreanu. Rebreanu a fost primul din cei 13 copii ai familiei.
Tatăl a fost coleg cu George Coşbuc. La plecarea în România, tatăl îi urează
fiului: „Să trăieşti şi să te văd cât Coşbuc de mare”. (Replica apare în roman ca
68
fiind spusă de preotul Belciug.)
 Prezentarea curentului literar/ tendinţei:
• „Ion” este un roman realist (prezintă viaţa reală a ţăranilor şi intelectualilor din Ardeal).
• Romanul „Ion” reflectă estetica realistă pentru că zugrăveşte realitatea satului cu obiectivitate,
foarte exact (principiul MIMESISULUI= arta este imitarea realului)”, scriitorul e OBIECTIV în
prezentarea faptelor, fără implicarea sa (DETAȘAT), fără a înfrumuseţa realitatea.
• Naraţiunea e la persoana a III-a. Autorul realist este un fel de demiurg aflat deasupra lumii
personajelor sale, pe care le manipulează după propria voinţă.
• TEMA REALISTǍ din roman este pământul/ averea/ BANUL (Balzac: „Zeul la care se închină toţi este
banul”).
• COMPOZIŢIA este cronologică, lineară şi monografică.
• LOCUL ŞI TIMPUL sunt FOARTE CLAR PRECIZATE chiar DIN PRIMELE RÂNDURI ale romanului.
PERSONAJELE sunt prezentate încă de la început foarte detaliat, fiind adunate într-o scenă comună
(HORA);
• INCIPITUL este simetric cu FINALUL.
• MONOGRAFIA SOCIETĂŢII. se realizează prin descrieri amănunţite (ale satului, locuinţelor, portretelor,
vestimentaţiei).
• PERSONAJE sunt TIPICE, acţionând în împrejurări TIPICE (Ion este tipul parvenitului.).
• SCOPUL ARTEI REALISTE este de a CRITICA DEFECTELE UMANE și SOCIETATEA.
• Descrierile sunt minuţioase, valorificându-se tehnica detaliului semnificativ.
• Adoptând un stil sobru, impersonal, autorul omniscient şi omniprezent devine un stăpân
atotputernic al textului, al lumii prezentate, ca în operele semnate de Balzac, Dickens, Stendhal,
Flaubert, Dostoievski, Thackeray, Twain, Tolstoi sau Cehov.
• Principiul verosimilităţii = opera sa este „o oglindă purtată de-a lungul unui drum...” (Stendhal)
• „Ion” este un roman naturalist (bătaia de la cârciuma lui Avrum, bătăile date Anei şi moartea lui Avrum,
a Anei, a lui Ion).
• REALISM = reprezentarea veridică a realităţii, opusă idealizării şi fanteziei” = principiul mimesisului =
literatura transfigurează realitatea.
• Realismul este un curent literar apărut în Franţa. Manifestele realiste sunt Prefaţa ediţiei din 1842
„Comediei umane” semnată de Honore de Balzac şi studiul „Le Realisme” al lui Jules Champfleury,
„Le Realisme”. Champfleury este considerat adevăratul teoretician la Realismului.
• În textele realiste, naratorul e auctorial, impersonal, detaşat de întâmplări şi personaje, stilul sobru,
impersonal. 69
• E. M. Forster („Aspecte ale romanului”): „Romanul realist este istoria unui eşec.”
 Definiţia şi trăsăturile
genului/ speciei:
• GENUL EPIC
• ROMANUL
• Roman doric = realist de tip obiectiv (Nicolae Manolescu);
• Roman realist şi social,
• frescă (creează tablouri sociale de mari dimensiuni),
• etnografic (prezintă evenimente tradiţionale, nunţi, botezuri, sfinţiri de biserici,
înmormântări, hora / someşana, învârtita/ balul domnesc, slujbe religioase
duminicale),
• monografic (prezintă viaţa satului cu întreaga lume ţărănească: „bocotani”,
sărăntoci, oameni de pripas, preot, învăţător, funcţionari de stat, oameni
politici, reprezentanţi ai autorităţilor austro-ungare formează o galerie ce
ilustrează o realitate social -economică, politică şi culturală din satul
ardelenesc din primele decenii ale secolului al XX-lea;
• Instituţiile de stat: şcoala, biserica, judecătoria , notariatul;
• Familia, ca instituţie socială: familia învăţătorului Herdelea, familia
Glanetaşului, familia Bulbuc, familia Vasile Baciu etc;

G. Călinescu: „Hora în sat, bătaia între flăcăi, tocmeala

pentru zestre, nunta […], naşterea, moartea […] sunt
momente din calendarul sempitern al satului”.
70
 Temele operei:
TEMELE sunt:
1. pământul, în partea I,
2. iubirea, în partea a II-a şi
3. viaţa satului transilvănean
înainte de primul război
mondial.

N. Manolescu:
„În centrul romanului se află patima lui

Ion, ca formă a instinctului de posesiune”. 71

 Paralele cu alte opere:
„Ion” – Liviu Rebreanu= radiografie
a satului transilvănean
- ţăranul este devorat de pasiunea posesiunii
pământului,
- refacerea unei gospodării decăzute, prin voinţa
aproape demonică a lui Ion
Cuplul Ion Birică – Polina Bălosu= Polemică la adresa cuplului Ion – Ana din romanului lui L.
Rebreanu: Fata= bogată, flăcăul= sărac
- Vasile Baciu vrea s-o mărite pe Ana cu George
Bulbuc, pentru că acesta e bogat şi n-ar fi cerut
zestrea în timpul vieţii lui Baciu
- Marin Preda: Ana= „o femeie lipsită de voinţă, o
jucărie în mâna lui Ion, căruia îi face un copil şi
nuştie să-l apere, pe ea o bate, când bărbatul, când
tatăl şi care, până la urmă se sinucide în grajd. Pe
mine acest personaj nu m-a convins deloc. Am
imaginat, cred eu, un personaj feminin , aproape egal
în voinţă cu cel al bărbatului, fiindcă ştiu ce rol joacă
ea în familie şi cum îşi impune punctul de vedere
tuturor”.
„Moromeţii” – Marin Preda=
radiografia satului din
Câmpia Dunării
- ţăranul îşi doreşte doar păstrarea
pământului.
- declinul unei gospodării şi al unei familii.
- Tudor Bălosu vrea s-o mărite pe Polina
cu Stan Cotelici, un flăcău şchiop, urât,
dar cu mult pământ, care nu i-ar fi cerut
zestrea imediat.
- Marin Preda: Polina= fata lui Bălosu,
care se mărită cu un flăcău sărac şi care
are caracter voluntar, care îi impune
bărbatului să se lupte cu părinţii ei ca să
obţină drepturile ce i se cuvin.
- Pâmântul= şansa de a gândi şi la altceva
decât la ziua de mâine.
72
 Semnificaţia titlului:
• Importanţa personajului Ion este atât de mare încât titlul
romanului e chiar numele lui.
• Ion este un personaj realist tipic, un flăcău sărac care
doreşte pământ: „Toţi flăcăii din sat sunt varietăţi de Ion”
(G. Călinescu).
• Ion este un personaj complex, pentru că fiecare dintre
celelalte personaje îl vede diferit, niciunul nereuşind să-i
surprindă esenţa: pentru George Bulbuc e rivalul
principal; pentru Vasile Baciu: „fleandură, sărăntoc, hoţ
şi tâlhar”.
• Titlul este simbolic: ION=NOI. Ion este antroponimul
(nume de persoană) tipic al ţăranului român.
73
 Structura şi compoziţia (părţi, planuri):
• Arhitectura romanului susţine, la nivel macrotextual, funcţia epică de interpretare.
• Romanul este alcătuit din două părţi opuse şi complementare, coordonate ale
evoluţiei interioare a personajului principal: „Glasul pământului” şi „Glasul iubirii”.
• Romanul este construit sferic, simetric, pentru că se începe şi se termină cu imaginea
drumului ce duce până în satul Prislop. Primul capitol se numeşte semnificativ „Începutul”
(hora) , iar ultimul „Sfârşitul” (sfinţirea noii biserici), cele două părţi ale romanului
conţinând un număr aproximativ egal de capitole, notate cu cifre romane.
• Titlurile sunt metaforice, sugestive. Fiecare capitol este, la rândul lui, împărţit în mici
diviziuni cuprinzând câte o scenă semnificativă. Romanul are 13 capitole (6 + 7) şi este
compus din 2 părţi:
• Glasul pământului (I): 1. Începutul; 2. Zvârcolirea; 3. Iubirea; 4. Noaptea; 5.
Ruşinea; 6. Nunta (conţine eforturile lui Ion de a obţine pământul dorit);
• Glasul iubirii (II): 7. Vasile; 8. Copilul; 9. Sărutarea; 10. Ştreangul; 11. Blestemul; 12.
George; 13. Sfârşit (după ce obţine pământul lui Vasile Baciu, reizbucneşte patima eroului
pentru Florica).
• Titlurile alese sunt adevărate elemente de paratextualitate, ce reflectă conflictul
dominant al unui capitol.
• L. Rebreanu mărturiseşte că este „foarte superstiţios: mi-e frică de ziua de marţi, nu încep
niciodată nimic sâmbăta, îmi merge rău toată ziua când primul om întâlnit e un popă,
precum îmi ies toate în plin dacă-mi iese în cale un ţigan sau un coşar, şi alte asemenea
lucruri. Numărul 13 însă mi-e aducător de noroc şi deci nu m-am speriat că întâiul
meu roman avea să apară cu 13 capitole. Pentru a le fixa mai bine, le-am însemnat pe
fiecare cu câte un cuvânt ce rezuma, întrucâtva cuprinsul sau cel puţin indica un moment
din capitolul respectiv”.
74
 Comentarea incipitului şi finalului:

• „Prima frază marchează marchează ritmul deosebit, unic, al unui

roman. La fel şi primul capitol zugrăveşte atmosfera generală a
acestei lumi sau cel puţin o prevesteşte”. (Liviu Rebreanu)

• „Pentru mine, chinul cel mai mare este prima frază şi primul
capitol.” (L. Rebreanu)

• N. Manolescu: „dificultatea de a începe – prima frază, primul

capitol – este, la Rebreanu, dificultatea de a sfârşi: celui dintâi
acord trebuie să-i răspundă neapărat peste sute de pagini un
altul. Finalurile exercită o puternică presiune asupra restului.”

• Romanul se deschide cu o vestită frază-prag, cu un rol decisiv

pentru ritmul cărţii. Arhitectonic privită, opera este concepută de
Rebreanu ca pe „un corp geometric perfect, sferoid”, circular,
incipitul fiind simetric cu finalul.
75
 INCIPITUL
• Art: „Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea drumului
care intră şi iese din satul Pripas, loc al acţiunii romanului. Personificat cu
ajutorul verbelor („se desprinde”, „aleargă”, „urcă”, „înaintează”), drumul
are semnificaţia simbolică a destinului unor oameni şi este învestit cu
funcţie metatextuală. Asemenea ramei unui tablou, el separă viaţa reală
a cititorului de viaţa ficţională a personajelor din roman. [...]

• Descrierea iniţială a drumului, supusă convenţiei veridicităţii prin

detaliile toponimice, introduce cititorul în viaţa satului ardelean de la
începutul secolului XX, cu aspecte topografice, etnografice (hora),
sociale. Descrierea caselor ilustrează, prin aspect şi aşezare, condiţia
socială a locuitorilor şi anticipează rolul unor personaje (Herdelea,
Glanetaşu) în desfăşurarea narativă. Crucea strâmbă, de la marginea
satului, cu un Hristos de tinichea ruginită, anticipează tragismul destinelor.”

• INCIPITUL constă în fixarea indicilor spaţiali prin descrierea drumului spre

satul Pripas, loc fictiv, şi prin enumerarea toponimelor reale (Armadia,
Cârlibaba, Someş, Pasul Bârgăului) şi a celor fictive (Râpele -Dracului,
Cişmeaua -Mortului.

76
 INCIPITUL
• În incipitul textului apare şi sintagma „drum alb”. Simbolul drumului fusese
folosit în literatură la Ion Creangă ca etapă a iniţierii, la Slavici ca obstacol
în calea împlinirii de sine, dar Rebreanu îi dă un sens special: „este un
drum al ficţiunii pe care cititorul îl alege, părăsind realitatea. La sfârşit,
pe acelaşi drum, mai bătătorit, cititorul iese din lumea cărţii,
amestecând-o cu propriile-i amintiri din viaţa-i proprie”, spunea Liviu
Rebreanu.
• În al doilea alineat al incipitului, fraza „drumul urcă anevoie, pe urmă
înaintează vesel, neted” sugerează evoluţia personajelor, care ajung pe
parcursul romanului de la un dezechilibru iniţial la un echilibru final.
Toponimele malefice (Cişmeaua Mortului, Râpele Dracului) sunt detalii
anticipative pentru păcatele pe care le vor face personajele şi pedeapsa
capitală pe care unele dintre ele o vor primi.
• Al treilea paragraf constituie descrierea satului: la intrarea în sat, „te
întâmpină […] o cruce strâmbă pe care e răstignit un Hristos cu faţa
spălată de ploi şi cu o cununiţa de flori veştede agăţată de picioare”.
Imaginea este reluată simbolic nu numai în finalul romanului, ci şi în
desfăşurarea acţiunii, în scena licitaţiei la care se vindeau mobilele
învăţătorului, sugerând destinul tragic al lui Ion şi al Anei, precum şi viaţa
tensionată şi necazurile celorlalte personaje: Titu, Zaharia Herdelea, Ioan
Belciug, Vasile Baciu, George Bulbuc. Tehnica detaliului conferă
verosimilitate descrierii, înregistrându-se şi detalii cu funcţie simbolică:
crucea în stare deplorabilă sugerează îndepărtarea de credinţă a oamenilor
77
din sat şi a virtuţilor religioase.
 INCIPITUL
• Motivul crucii, pe care e răstignit un Hristos cu faţa spălăcită de ploi şi cu o
cununiţă de flori veştede agăţate de picioare-de la marginea satului sugerează
degradarea materială, dar şi morală („de pripas” = fără stăpân). La sfârşit, Hristosul de
tinichea - care are faţa poleită de o rază întârziată – sugerează speranţa, finalul
optimist al romanului. Satul a rămas înapoi acelaşi, parcă nimic nu s-ar mai fi
schimbat.

• Imaginea drumului face legătura între lumea reală şi lumea romanului, a ficţiunii. Îl
ajută pe cititor să intre în lumea prezentată în roman. Asigură simetria şi sfericitatea
romanului. La sfârşit, drumul sugerează şi ieşirea personajului principal din viaţă.
Rebreanu foloseşte un procedeu cinematografic: camera se apropie de satul adormit
de căldura zilei şi aproape pustiu. Sunt descrise: casa învăţătorului şi peste drum casa
lui Ion. Ajunşi în faţa cârciumii lui Avrum, simţim că totuşi satul trăieşte (2 ţărani beau
ţuică).

• Într-o zi de duminică, în satul Pripas, toţi locuitorii se aflau adunaţi la hora traditională,
la Todosia, văduva lui Maxim Oprea. Cei trei lăutari cântau de zor, iar băieţii şi fetele
dansau. Mai departe erau bărbaţii, iar mai târziu apare şi Savista, oloaga satului,
alături de Florica, cea mai frumoasă fată din sat. Pretextul narativ prin care sunt
adunate toate personajele în aceeaşi scenă (aşa cum se întâmplă şi în „Enigma Otiliei”
prin jocul de table din casa lui Giurgiuveanu sau în „Moromeţii” prin scena cinei) îl
constituie hora, care are triplu rol: prezentarea personajelor, pe categorii sociale, în
aceeaşi scenă (dansatori, fete neinvitate, mame, copii, bărbaţi discutând treburi
obşteşti, intelectuali), prefigurarea conflictelor dintre Ion şi Vasile Baciu, dintre Ion si
George, realizarea unei pagini etnografice prin descrierea unei realităţi esenţiale din
viaţa satului. 78
 INCIPITUL
• scena horei de duminică, din curtea Todosiei (mama Floricăi, care e
văduvă) - „o horă a soartei “ (N. Manolescu):
• Ion al Glanetaşului, protagonistul romanului, joacă someşana cu Ana lui
Vasile Baciu, unul dintre „bocotanii” satului. După horă, Ion o urmăreşte în
spatele cârciunii lui Avrum. Ion o iubea pe Florica foarte mult, dar era
săracă. În schimb, Ana era bogată, avea multe case şi pământuri. De
aceea, Ion îi face curte Anei şi o ascultă cum se plânge că tatăl său o voia
măritată cu George Bulbuc. George dansează cu Florica. Ion, numit de
Vasile Baciu „sărăntoc” şi „fleandură”, se hotărăşte să-i obţină pământul.
Toate personajele centrale apar în această scenă şi Rebreanu le face o
scurtă prezentare. Ierarhia satului se observă din comportamentul
primarului, oamenilor bogaţi, preotului şi învăţătorului. Alexandru Glanetaşu
stă pe lături, „ca un câine la uşa bucătăriei”.
• Familia de intelectuali a satului, alături de preotul Belciug, vin şi ei la horă.
Titu, prietenul lui Ion, întreabă de acesta şi află că acesta era cu Ana sub
nuc. Mai apoi soseşte Vasile Baciu, beat şi, aflând unde se afla Ana, vrea
să îl lovească pe Ion. Ion se abţine să nu sară la bătaie, timp în care Ana
Pleacă plângând, iar Baciu este ţinut de oameni.
• Băieţii pleacă la cârciumă, unde între Ion şi George izbucneşte un conflict.
Ion se ia la bătaie cu George, pe care îl lasă inconştient.
79
 FINALUL
• Prin dorinţa de a o avea pe Florica, soţia lui George Bulbuc, Ion comite un
hybris care îi va atrage sfârşitul violent; agonia lui este surprinsă în detaliu,
într-o manieră naturalistă: „se gândea însă numai la băltoaca în care se
bălăcea, care-l scârbea şi din care vroia să scape cu orice preţ... Mor ca un
câine”.
• Finalul prezintă adunarea personajelor la sfinţirea noii biserici clădite de
Belciug, care simbolizează purificarea spaţiului, apoi drumul parcurs de
Herdeleni spre ieşirea din Pripas. Finalul are un caracter dublu: este închis
pentru că deznodământul este cert, conflictul soluţionându-se prin noartea
personajului principal, Ion, pe de altă parte, finalul este deschis: la sfârşitul
romanului alte personaje din lumea ţăranilor apar la horă. Rebreanu
sugerează că, în ciuda tuturor nenorocirilor, viaţa continuă. Dacă unii s-au
stins (Ana, Ion), alţii le-au luat locul, iar timpul nepăsător acoperă totul.
• Motivul drumului: alături de familia Herdelea, care părăseşte satul Pripas,
cititorul se desparte de această lume în care viaţa merge mai departe:
„Pripasul de-abia îşi mai arăta câteva case. Doar turnul bisericii noi,
strălucitor, se înălţa ca un cap biruitor. […] Apoi şoseaua coteşte, apoi se
îndoaie, apoi se întinde iar dreaptă ca o panglică cenuşie în amurgul
răcoros. […] Satul a rămas înapoi acelaşi, parcă nimic nu s-ar fi schimbat.
Câţiva oameni s-au stins, alţii le-au luat locul. […] Drumul trece prin
Jidoviţa, pe podul de lemn, acoperit, de peste Someş, şi pe urmă se pierde
în şoseaua cea mare şi fără început…”.
80
 Rezumatul pe momentele subiectului (E Ion de pe deal):
I. ÎNCEPUTUL: -drumul de intrare în XIII. SFÂRȘITUL: Ion este înmormântat în curtea bisericii. Preotul îi face acte pe teren lui Ghighi,
Pripas; - TROIȚA (un Hristos); - mezina învățătorului. Termină construcția noii biserici, cu banii de pe pământurile lui Ion. Sfințește
casa învățătorului Herdelea; -casa biserica (petrecerea domnilor - la școală; a țăranilor - la HORĂ). Învățătorul, soția și Ghighi ies din
lui Alexandru Pop Glanetașu (Ion); sat, pe același DRUM ca la început. Pe CRUCEA ruginită cad câteva raze de soare.
cârciuma lui Avrum; HORA (în curte
XII. GEORGE: Belciug îi împacă pe Ion și Vasile
la Florica); Ion îl bate pe George.
Baciu. Ei hotărăsc că dacă Ion moare fără
moștenitori, toată averea lui să rămână bisericii.
După ce învățătorul spune că dacă moare copilul,
II. ZVÂRCOLIREA: Ion suferă că a rămas fără PRIPAS/ PRISLOP toată averea îi rămâne lui Ion, Petrișor moare.
pământ din cauza tatălui;Ion pleacă la cosit; JUD. BISTRIȚA Savista îi spune lui George de vizitele lui Ion la
își dorește cu patimă pământ. NĂSĂUD, ̴ 1910 Florica. Îl omoară pe Ion cu 3 lovituri de sapă.
George merge la închisoare. Florica este
însărcinată. Preotul și învățătorul se împacă.
GLASUL II. GLASUL
III. IUBIREA: Ion este certat de preot în PĂMÂNTULUI XI. BLESTEMUL: La înmormântarea Anei,
biserică pentru că l-a bătut pe George Bulbuc;
IUBIRII
Ana + Ion Florica + George Vasile Baciu îl avertizează pe Ion că s-ar putea
o vizitează pe Florica, muncește foarte mult, să-i moară copilul și să rămână fără avere. Ion
ca să poată să se însoare cu ea, dar tot nu merge o lună la închisoare.
scapă de sărăcie; Titu se îndrăgostește de
Roza Lang; Ion fură câteva brazde de la ION, LIVIU X. ȘTREANGUL: Ana se spânzură în grajd.
Simion Lungu, se ceartă cu el și apoi se bat. REBREANU
IX. SĂRUTAREA: Herdelea este înlocuit de tânărul
IV. NOAPTEA: Ion petrece noaptea cu Ana
VI. NUNTA: VII. VASILE: Zăgreanu. Laura rămâne însărcinată. Ion sărută
și o lasă însărcinată; George află;
Preotul îl împacă Vasile Baciu primăvara pământul, îmbrăcat în straie de
învățătorul Zaharia Herdelea scrie o
pe Ion cu Vasile e fericit că l- sărbătoare, deși e luni, pentru că l-a obținut legal, în
reclamație în numele lui Ion împotriva
Baciu; Ana se a păcălit pe sfârșit. Dumitru Moarcăș moare, iar Ana se
preotului (care a insistat pe lângă judecător
căsătorește cu Ion. Nu-i gândește tot mai mult la moarte, după ce aflase de
ca Ion să facă închisoare pentru că a furat
Ion, a doua zi făcuse acte la Savista că Ion îi vizitează pe George și pe Florica.
din pământul lui Simion Lungu, deși aceștia
se împăcaseră înainte). Herdelea îi cere lui după Paști. Nunta pe pământ.
ține 3 zile. Laura Nu vrea să-i VIII. COPILUL: De frică să nu-și piardă serviciul (Ion
Ion să nu spună cine i-a scris-o.
se căsătorește cu dea decât 5 mărturisise că reclamația împotriva preotului i-a
Pântea în același loturi. Ana e scris-o Herdelea), învățătorul îl votează pe
V. RUȘINEA: Vasile Baciu află că Ana este timp (tehnica bătută și de candidatul ungur. De frica tribunalului, Vasile Baciu
însărcinată și că Ion este tatăl, nu George. contrapunctului). tată, și de Ion. dă toate pământurile. Ana naște pe câmp un băiat. Îi
Ana mănâncă zilnic bătaie de la tatăl ei. Titu e notar într- În casa lui Ion vor spune Petrișor, pentru că l-au botezat de Sf.
Laura se logodește cu viitorul preot, George un sat. Începe să- vine Dumitru Petru. Florica se mărită cu George. Herdelea este
Pântea, care nu-i cere zestre, ca familia i urască pe Moarcăș. dat afară și se mută la Armadia. Cârciumarul Avrum
studentului la medicină Aurel Ungureanu. unguri. s-a spânzurat. Îl vede Ana. Ion este condamnat la o
lună de închisoare și la plata unei amenzi.81
 Caracterizarea personajului principal:
În roman apar peste 100 de personaje. Fiecare personaj intră în roman cu o biografie sumară.

Critica literară l-a încadrat pe Ion în tipologii diferite, uneori contradictorii:

• Eugen Lovinescu: „Ion este expresi instinctului de stăpânire a

pământului, în slujba căruia pune o inteligenţă ascuţită, o
cazuistică strânsă, o viclenie procedurală şi, cu deosebire, o voinţă
imensă”;

• George Călinescu: „Ion nu este însă decât o brută, căreia

şiretenia îi ţine loc de deşteptăciune. [...] Lăcomia lui de zestre e
centrul lumii şi el cere cu inocenţă sfaturi dovedind o ingratitudine
calmă. Nu din inteligenţă a venit ideea seducerii, ci din viclenia
instinctuală, caracteristică oricărei fiinţe reduse”. „(…) în planul
creaţiei Ion este o brută. A batjocorit o fată, i-a luat averea, a
împins-o la spânzurătoare şi a rămas în cele din urmă cu pământ”.

• Nicolae Manolescu: „Ion e bruta ingenuă” deoarece trăieşte în

„preistoria moralei”.
82
 SAVISTA
• oloaga satului, are 25 de ani, este vara
Floricăi, prevesteşte răul.
• Anunţă la horă că Vasile Baciu este beat
şi le spune Anei şi lui George de vizitele lui
Ion la Florica;
• are „picioare încâlcite din naştere, iar
braţele lungi şi oase ca nişte căngi… şi o
gură enormă cu buze alburii de sub care
se întind gingiile îmbălate cu colţi de dinţi
galbeni, rari şi lungi”… 83
 ION
Tip de personaj: principal, masculin, titular/ EPONIM (dă numele
romanului), complex (are calități şi defecte), prezentat în evoluție;
Portret fizic: tânăr, „ochi negri, lucitori”, slab, dar vânjos;
Portret moral: viclean, inteligent, agresiv, neomenos.
STATUT SOCIAL : Ion este un țăran sărac, îmbogățit prin căsătoria cu
o fată bogată, dar urâtă.
STATUT PSIHOLOGIC : Ion
• Are o personalitate foarte puternică.
• Va călca pe morminte pentru a-şi atinge scopurile.
• Este un extrovertit, fiind impulsiv şi autoritar.
• Este foarte inteligent şi are încredere în calitățile lui.
• Are calități de lider, fiind şeful flăcăilor din Pripas.
STATUT MORAL :
- Ion este un personaj complex, având atât calități, cât şi defecte.
- Este personaj pozitiv deoarece este harnic, priceput şi inteligent;
- Este personaj negativ pentru că este un bătăuş, un ucigaş şi un
adulterin (îşi înşală soția). „Avea întipărite pe faţă răutate şi
încăpăţânare”, „rânjet răutăcios”. 84
 MODALITǍŢI DE CARACTERIZARE:
• A. CARACTERIZAREA DIRECTĂ este făcută:
1. de narator: Ion este:

• „iute şi harnic ca mă-sa”,

• „mândru şi mulțumit ca orice învingător”;
• La tratative: „semeţ şi cu nasul în vânt".

2. de către alte personaje:

D-na Herdelea: „Ion este băiat cumsecade. E muncitor, e harnic, e

săritor şi isteţ.”;
G. Bulbuc: „un lup nemâncat”;
Ilie Onu: „ăsta-i ucigaş, oameni buni, ăsta-i hoţ!”;
Părintele Belciug: „un bătăuş şi un om de nimic”;
VASILE BACIU: „fleandură, sărăntoc, hoţ şi tâlhar"; „ cum a fost
dânsul în tinereţe, aşa e feciorul Glanetaşului azi”.
Învățătorul Herdelea: „cel mai iubit elev”.
85
 B. CARACTERIZAREA INDIRECTĂ, rezultă:

1. din nume - Ion este un nume specific lumii satului → Ion =

personaj reprezentativ;
2. din limbaj (Ion e respectuos cu învățătorul, preotul, dar ironic cu
Vasile Baciu);
3. comportamentul, gesturile şi mimica îi trădează intențiile,
dovedindu-se harnic, viclean, ambițios, orgolios, lacom, isteț,
silitor şi cuminte (la şcoală), impulsiv (bătaia cu George Bulbuc;
4. din relaţiile cu celelalte personaje (E şeful flăcăilor din Pripas,
deşi George Bulbuc e cel mai înstărit flăcău din sat. Se impune prin
inteligență sau violență. Crede că totul i se cuvine.)
5. din gândurile, sentimentele personajului = obsedat de pământ:
„pământul îi era drag ca ochii din cap";
6. din fapte:Ion e interesat doar de averea fetei, prefăcut;
SĂRUTAREA PĂMÂNTURILOR = obsedat de avere.

86
 Comentarea a 2 episoade /
secvenţe importante:
I. Scena sărutării pământului ca pe o ibovnică – luni, la începutul
primăverii, în haine de sărbătoare:
• Vasile Baciu merge la notar pentru a trece pământurile pe numele
lui Ion.
• După aceasta, Ion merge să-şi vadă pământurile, pe care le sărută
ca într-o închinăciune.
• Fericit că tot pământul lui Vasile Baciu este al lui, Ion se lăsă în
genunchi , îşi coborî fruntea şi-şi lipi buzele cu voluptate de
pământul ud.
• Şi-n sărutarea aceasta grăbită simţi un „fior rece” (răceala
pământului pare să prevestească moartea lui Ion).
• Acum Ion se simte „mare şi puternic” ca şi cum ar fi biruit, în lupte
grele, „ceată de balauri îngrozitori”.
• „Şi pământul parcă se clătina, se închina în faţa lui”.
• Ion e prezentat acum ca un uriaş care stăpâneşte pământul
(comparat cu un balaur).
87
 Precizarea şi explicarea tipului de acţiune, de
conflicte, indicilor spaţio-temporali:
• ACŢIUNEA: d. p. d. v. al timpului, este continuă
(cronologică).
• Acţiunea este cronologică, trecerea de la un plan narativ
la altul realizându-se prin alternanţă, secvenţele narative
înlănţuindu-se.
• D. p. d. v. al spaţiului, acţiunea are loc în planuri paralele.
• Trecerea de la un plan la altul se realizează prin
ALTERNANȚǍ.
• Succesiunea secvenţelor narative (respectarea cronologiei
faptelor) se realizează prin ÎNLĂNȚUIRE.
• Romanul este structurat pe două planuri de acţiune,
care se întrepătrund:
a) viaţa ţăranilor (destinul lui Ion) şi
b) viaţa intelectualităţii rurale (familia învăţătorului
Herdelea, preotul Belciug). 88
 CONFLICT
• conflictul central e ilustrat de lupta pentru pământ în satul tradițional, unde
respectul e condiționat de posesia pământului; acesta este şi un conflict exterior,
social, între Ion şi Vasile Baciu;
• conflict interior: între glasul pământului şi glasul iubirii (din conştiința lui Ion)
• conflicte secundare: între Ion şi Simion Lungu (Ion îi fură o brazdă de pământ, se
bat, Simion Lungu îl dă în judecată şi Ion face închisoare); între Ion şi George Bulbuc
pentru Ana, apoi pentru Florica;
• conflict naţional: în planul intelectualității, între preot şi învățător, deoarece satul era
sub stăpânire austro-ungară;
• conflict tragic dintre om (ţăran) - pământul – mamă, ibovnică, stihie;
• conflicte exterioare: Ion -Vasile Baciu (decalanşat în scena horei, se menţine pe
parcursul romanului prin refuzul lui Vasile Baciu de a-i da cu acte pământurile lui Ion,
prin discuţiile iscate după sinuciderea Anei şi după moartea lui Petrişor), Ion -
George (scena horei, scena uciderii lui Ion), Ion - Herdelea (a recunoscut că
plângerea lui este redactată în maghiară de învăţător), Ion - preot (este mustrat
duminică la biserică, deoarece l-a bătut pe George), Ion - Simion Lungu (Ion îi fură
o brazdă de pământ, se bat, Simion Lungu îl dă în judecată şi Ion face închisoare),
preot - învăţător (preotul nu trece pe numele lui Herdelea pământul pe care e casa
învăţătorului), români - autorităţi.
• conflicte interioare: Ion – între glasul iubirii şi glasul pământului, care domină
succesiv sufletul personajului, Ana – conflict tragic între datoria faţă de tată şi
dragostea pentru Ion, Herdelea – spiritul patriotic şi obligaţia de preda în
maghiară, sentimentul patern – neputinţa de a le oferi fetelor zestre.
89
90
 RELAŢII TEMPORALE SI
SPAŢIALE:
• acţiunea romanului se desfăşoară în satul Pripas, în Ardeal, la începutul
secolului al XX-lea, pe durata câtorva ani.
• Acțiunea începe într-o duminică de vară.
• Spaţiul este fictiv, iar incipitul romanului prezintă drumul către universul rural
prin tehnica detaliului şi a restrângerii perspectivei, prin selectarea unor
toponime reale (Cârlibaba, Someş, Cluj etc. = folosite pentru a crea efectul de
verosimilitate, tipic scriitorilor realişti) şi fictive, prin surprinderea unor detalii
cu funcţie simbolică (crucea deplorabilă ce anticipă înstrăinarea sătenilor de
sacralitate).
• De asemenea, pe parcursul romanului personajele evoluează şi în
împrejurimile Pripasului: Jidoviţa, Armadia, iar plecarea lui Titu în Regat
este precedată de trecerea graniţei la Sibiu.
• Deci, perspectiva temporală este cronologică, bazată pe relatarea
evenimentelor în ordinea derulării lor, iar cea spaţială reflectă un spaţiu
real, acela al satului Pripas (în realitate Prislop) şi unul imaginar închis, al
trăirilor interioare din sufletul şi conştiinţa personajelor.
91
 Elemente de stil/ tehnică:
• PERSPECTIVĂ NARATIVĂ: este obiectivă, specifică romanului realist,
textul fiind scris la persoana a III-a. Rebreanu nu îşi arată nici simpatia, nici
antipatia față de personaje.
• E impresionantă această neimplicare emoțională a autorului în mai multe
scene: sinuciderea lui Avrum, sinuciderea Anei şi moartea violentă a lui Ion.
• Naratorul se află în afara evenimentelor, este obiectiv, detaşându-se de
personajele sale.
•
• Focalizarea este zero, neutră (Gerard Genette = „privirea lui Dumnezeu”).
Naratorul ştie mai mult decât orice alt actor al diegezei (=povestire, narațiune;
expunere).

• Viziunea este „par derriere” (dindărăt) (Jean Pouillon).

• Narator > personaj (Naratorul ştie mai mult decât personajele = Tzetan
Todorov).
• Naratorul este de tip auctorial (Jaap Lintvelt).

• Naraţiunea este HETERODIEGETICă (naratorul este diferit de personaj).

92
 Tehnicile narative
compoziţionale sunt moderne:
Contrapunctul = prezentarea aceleiaşi teme în planuri
diferite:

• Titi – Ion au vârste apropiate, dar reprezintă medii

diferite;
• învățătorul şi preotul se ceartă;
• Ion şi Vasile Baciu se ceartă;
• Laura şi Ana se căsătoresc;
• Alexandru Glanetaşu şi Vasile Baciu sunt taţi
diferiţi;
• Ana şi Florica sunt amândouă orfane;
• Ion şi George Bulbuc sunt ţărani diferiţi;
Prin tehnica contrapunctului se pun în evidenţă
secvenţe narative/ episoade simetrice şi antitetice,93
care conferă aspect polifonic acţiunii.
 Tehnicile narative compoziţionale

Tehnica planurilor paralele

Rebreanu construieşte două planuri paralele:
Primul plan: viaţa ţăranilor (destinul lui Ion) şi
Al doilea plan, paralel şi interferat primului, prezintă viața familiei învățătorului
Zaharia Herdelea. Herdelea, învățător de stat, depindea de autoritățile
austro-ungare. El se considera înțelept şi prudent, dar toate acțiunile sale
sfârşesc prin înfrângeri, până ce va fi obligat să ceară în scris
pensionarea spre a nu fi dat afară.
Acest procedeu e denumit tehnica planurilor paralele, trecerea de la un plan
narativ la altul realizându-se prin alternanță, succesiunea secvențelor
narative (respectarea cronologiei faptelor), valorificând înlănțuirea.
În planuri secundare apare:
• lupta îndârjită a lui Vasile Baciu pentru a-şi apăra pământul;
• lupta lui Avram pentru salvarea averii implicate într-o afacere,
• lupta preotului Ion Belciug pentru a zidi biserica de piatră în satul Pripas;
• lupta fetelor şi a familiilor lor pentru o partidă, un mariaj cât mai bun;
• concurența dintre avocații şi funcționarii mărunți, ca şi
• luptele pentru o brazdă din ogorul vecinului.

94
 Tehnica pluralităţii perspectivelor asupra lui Ion („luminile şi
umbrele” din care este alcătuit eroul): opinia învăţătorului, a
familiei Herdelea („mai deştept decât toţi flăcăii din Pripas”), a
preotului Belciug, a satului, a Anei, a lui Vasile Baciu
(„fleandură, sărăntoc, hoţ şi tâlhar”).

• Portretul personajului Ion se realizează astfel

CALEIDOSCOPIC.
• Personajul Ion e reliefat prin tehnica basoreliefului.
El domină întreaga lume care gravitează în jurul său
(Ana, Vasile Baciu, Florica, George) şi care contribuie
la evidenţierea trăsăturilor lui, a caracterului complex,
cu însuşiri contradictorii.

Basorelief (dex): Lucrare de

sculptură în care figurile ies în
relief din blocul la care aderă. 95
 Tehnicile narative compoziţionale

Anticipări în conţinut:
• dispariţia lui Avrum şi a lui Dumitru
Moarcăş prefigurează moartea Anei;

• replici premonitorii:
Ion: „ – Amu ce te mai boceşti, Ană? Că
doar nu te duci la spânzurătoare?”

96
 Tehnicile narative
compoziţionale

Scene matriceale (= importante) în

care sunt concentrate relaţii, conflicte ce
se dezvoltă în întreaga carte.

Ex.: Scena horei de duminică;

Scena sărutării pământului.

97
 Tehnicile narative compoziţionale

Tehnica romanului este

circulară:
descrierea
detaliată a
drumului, atât în
incipitul, cât şi în
finalul romanului,
ca simbol al vieţii
care îşi continuă
cursul.

98
 SCENA SĂRUTĂRII PĂMÂNTULUI
• „Haina de zăpadă se zdrenţuia dezvelind trupul negru al câmpurilor.
• Ion de-abia aşteptase zilele acestea. Acuma, stăpân al tuturor pământurilor,
râvnea să le vadă şi să le mângâie ca pe nişte ibovnice credincioase. Ascunse
sub troienele de omăt, degeaba le cercetase. Dragostea lui avea nevoie de inima
moşiei. Dorea să simtă lutul sub picioare, să i se agaţe de opinci, să-i soarbă
mirosul, să-şi umple ochii de culoarea lui îmbătătoare.
• Ieşi singur, cu mâna goală, în straie de sărbătoare, într-o luni. (...) Cu cât se
apropia, cu atât vedea mai bine cum s-a dezbrăcat de zăpadă locul ca o fată
frumoasă care şi-a lepădat cămaşa arătându-şi corpul gol, ispititor…
• (...) Pământul se închina în faţa lui tot, pământul…Şi tot era al lui, numai al lui
acum…
• (...) Îl cuprinse o poftă sălbatică să îmbrăţişeze huma, să o crâmpoţească în
sărutări. Întinse mâinile spre brazdele drepte, zgrunţuroase şi umede. Mirosul
acru, proaspăt şi roditor îi aprindea sângele.
• Se aplecă, luă în mâini un bulgăre şi-l sfărâmă între degete, cu o plăcere
înfricoşată. Mâinile îi rămaseră unse cu lutul cleios ca nişte mănuşi de doliu.
Sorbi mirosul, frecându-şi palmele.
• Apoi încet, cucernic, fără să-şi dea seama, se lăsă în genunchi, îşi coborî fruntea
şi-şi lipi buzele cu voluptate de pământul ud. Şi-n sărutarea aceasta grăbită simţi
un fior rece, ameţitor…
• (...) Se vedea acum mare şi puternic, ca un uriaş din basme care a biruit, în lupte
grele, o ceată de balauri îngrozitori.” 99
 Vocabular:
LIMBAJ, REGISTRE STILISTICE
• stilul este aspru, colţuros, bolovănos, banal;
• G. Călinescu: „Frazele, considerate singure,
sunt incolore ca apa de mare ţinută în palmă,
câteva sute de pagini au tonalitatea neagră-
verde şi urletul mării".
• figura de stil folosită este comparaţia.
• Stilul e neutru, impersonal;
• e prezent şi stilul indirect liber, iar limbajul e
regional, „metoda fără strălucire artistică, fără
stil” (E. Lovinescu).
100
 Stilul indirect liber
= specific analizei psihologice, deoarece constituie un
mijloc de realizare a introspecţiei= stil mixt, pentru
că în interiorul stilului indirect (vocea naratorului), se
reproduc cuvintele personajului (vorbire directă),
fără însă să se marcheze trecerea cu linie de dialog,
ghilimele, după care iar se continuă vocea
naratorului:

„Îşi zicea din ce în ce mai des că, roboind oricât, nu

va ajunge niciodată să aibă şi el ceva. Va să zică va
trebui să fie veşnic slugă pe la alţii? Toată isteţimea lui
nu plăteşte o ceapă degerată, dacă n-are şi el pământ
mult, mult...”
101
 Stilul
• Stilul este anticalofil (împotriva scrisului frumos), lipsit de imagini artistice,
întrucât crezul prozatorului era că „strălucirile artistice, cel puţin în opere de
creaţie, se fac mai totdeauna în detrimentul preciziei şi al mişcării de viaţă
[…], e mult mai uşor a scrie frumos, decât a exprima exact”.
• „M-am sfiit totdeauna să scriu pentru tipar la persoana I. [...]Temelia
creaeţiei rămâne, negreşit, expresia, nu însă ca scop, ci ca mijloc.
Prefer să fie expresia bolovănoasă şi să spun într-adevăr ce vreau,
decât să fie şlefuită şi neprecisă. Strălucirea stilistică [...] se face mai
întotdeauna în detrimentul preciziei şi al mişcării de viaţă”. (L.
Rebreanu)
• G. Călinescu constata folosirea limbajului regional: „Observarea limbajului
ardelenesc e făcută cu foarte multă exactitate”.
• T. Vianu observa utilizarea diverselor registre stilistice, în fucţie de originea
personajelor: „variaţiile de vocabular în trecerea de la mediul rural la acela
orăşenesc sau la acela intelectual”.
• Constantin Ciopraga: „Senzaţia vieţii reale, fără nimic idealizat, e continuă.
Oamenii sunt vii, trăiesc, se agită.”

102
 Figuri de stil:

În ciuda caracterului anticalofil al romanului,

se observă, totuşi, prezenţa figurilor de stil
(personificarea, epitetul, comparaţia şi
hiperbola), folosite cu scop expresiv:
„Brazda culcată îl privea neputincioasă,
biruită, umplându-i inima deodată cu o mândrie
de stăpân. Şi atunci se văzu crescând din ce
în ce mai mare. Vâjâiturile stranii păreau nişte
cântece de închinare.”
103
 Aprecierea valorică a operei comentate, a
scriitorului + o opinie critică:

• „Ion” este CEL MAI MARE ROMAN AL IUBIRII

DE PǍMÂNT din literatura română.
• Aşa cum spunea G. Călinescu, „<Ion> este un poem
epic solemn, ca un fluviu american, o capodoperă
de măreţie liniştită.”
• Liviu Rebreanu: „Nu se poate pune să trăiască într-o
carte copia fidelă, fotografia psihologică a unui individ
din viaţă [... deşi pornite de undeva, aceste personagii
se înfăţişează numai în forma pe care am încercat şi
am vrut să le-o dau eu.”
• Liviu Rebreanu: „Este, negreşit, o oglindă a vieţii
literatura, dar o oglindă selectivă, sintetică, în care
arată sufletul cel mare şi etern al omului şi al
neamului...” 104
 Bibliografie
• Alexandrescu, Emil, „Analize şi sinteze de literatură română”, Ed. Moldova, Iaşi,
1995.
• Badea, Mariana, „Literatura română pentru elevii de liceu. Proza. Poezia.
Dramaturgia (examenul de BAC!)”, Ed. Badea @ Professional Consulting, Bucureşti,
2003.
• Columban, M. H, Corcheş, H, Gal V., Lascăr, M., Lupu, M, Paicu, L, „Cartea
definitivă. Pregătirea examenului de Bacalaureat”, Grup Editorial Art, Bucureşti.
• Manualele de liceu de „Limba şi literatura română” (în vigoare)
• Paicu, L., Lazăr, M., „Literatura română. Eseul”, Bucureşti, Ed. Art, 2008.
• Slavici, Ioan, „Moara cu noroc”, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1987.
• Stoleru, Cecilia, „70 de eseuri pentru majoritatea subiectelor esențiale”, Ed.
Pestalozzi, Bucureşti, 2008.
• Stoleru, Cecilia, „Literatura română”, Ed. Pestalozzi, Bucureşti, 2002.
• www.didactic.ro
• www.google.ro (imagini)
• Ş.a.

105