Ion

- rezumat -

Ion este primul roman obiectiv din literatura română, apărut în anul 1920, după o lungă
perioadă de elaborare, din 1913 până în 1920.
Romanul pornește de la surse de insiparație reale, la care se adaugă ficțiunea,
Rebreanu creând astfel o nouă realitate artistică.
Prima variantă a romanului a fost o schiță scris în 1908, care purta titlul de „Rușinea”,
subiect reluat în altă proză, „Zestrea”, în conturarea trăsăturilor lui Ion și schițează întâlnirea
dintre el și Ileana (Ana din roman).
Romanul este structurat în două mari părți „Glasul pământului” și „Glasul Iubirii”. Fiecare
parte are capitole și fiecare capitol are mai multe subcapitole.
Romanul începe cu descrierea drumului către satul Pripas, la care se ajunge prin
„șoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărășind Someșul” până la Cluj, trece prin Jidovița, pe la
Râpile Dracului și ajunge în sat. La intrarea în sat te întâmpină o cruce strâmbă pe care e
răstignit un Hristos cu fața spălată de ploi și cu o cununiță de flori vestede agățată la picioare.
Acestea ne sugerează destinul tragic al personajelor, precum și faptul că satul Pripas este un
loc malefic.
Acțiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care toți sătenii erau adunați la hora
tradițională, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. Nu lipsesc nici fruntașii satului,
învățătorul Herdelea cu familia lui, preotul Belciug și „bocotanii”.
Lui Ion îi place de Florica, dar la horă joacă numai cu Ana, spre disperarea lui Vasile
Baciu, tatăl Anei. Vasile Baciu apare beat la horă și-l ceartă pe Ion, spunându-i să-i lase fata în
pace pentru că el vrea să o mărite cu George, care are pământ. El îl numește pe Ion „sărăntoc,
fleandură, tâlhar, mișel, hoț” pentru că nu are pământ.
Supărat pe Ion că-i face curte Anei, George se bate cu acesta la cârciuma lui Avrum. A
doua zi dimineață, mama lui Ion îl trezește, ca să se ducă la coasă. În drumul său, Ion, vede
pământul pe care tatăl său l-a vândut „pământul nostru sărac” îl privește și exclamă „cât pământ
Doamne”. Alexandru Glanetașu, tatăl lui Ion, a risipit averea Zenobiei care s-a măritat cu el fără
voia părinților. După ce s-au căsătorit, încet, încet Glanetașu a risipit toată averea soției sale,
din cauza viciului său, băutura.
Ion e la coasă iar pe acolo trece Ana. El lasă coasa și-și cere scuze pentru că nu s-a dus
la întâlnire. Ana pleacă, și apoi vine Florica. Pe aceasta Ion o oprește, o îmbrățișează și îi spune
că numai ea este crăiasa sufletului său.
Seara, Ion se întâlnește cu popa, care îl ceartă că s-a bătut cu George. Ion intră în
conflict cu popa și în urma discuțiilor purtate cu acesta este gata să rămână omul care a fost.
Se duce la Florica și o cere în căsătorie. O perioadă nu mai merge pe la Ana, care deși îl
iubește se întâlnește cu George.
După câtva timp, Ion se întoarce la Ana și într-o noapte o necinstește. Vasile Baciu
crede la început că George este de vină și îi reproșează că nu mai trece pe la Ana, dar află că
Ion este vinovat pentru tot.
Vasile Baciu se întoarce acasă, o bate pe Ana, o umilește și o trimite la Ion. Acesta la
rândul lui o umilește și o trimite acasă spunându-i că dacă vrea ceva să vină tatăl ei să-i spună
ce zestre îi dă.
Ana se căsătorește cu Ion, iar la nuntă acesta joacă numai cu Florica. Ion vrea tot
pământul lui Baciu pe numele lui, devine agresiv cu Ana, o alungă din nou acasă, iar în cele din
urmă Vasile Baciu trece toată averea pe numele lui Ion.
Florica se căsătorește cu George. La nuntă, Ion se uită numai la Florica, dar aceasta se
teme de soțul ei și-l respinge. Moartea lui Avrum, îl face pe Ion să-i spună Anei vorbe grele, iar
consecința acestora este spânzurătoarea Anei. După moartea Anei, Ion se teme să nu piardă
averea, dar se linistește când află că micuțul mostenește totul.
După ce moare și copilul, teama lui Ion se reînnoiește, dar cum orice piedică înspre
Florica a dispărut, glasul iubirii revine în prim plan.
Ion se reîmprietenește cu George ca să ajungă la Florica, îl vizitează tot mai des chiar și
când nu e acasă. George află despre vizitele lui de la Savista. Într-o seară George se preface
că pleacă pentru câteva zile de acasă cu treburi, dar se întoarce și îl prinde pe Ion cu soția lui.
Furios pentru că i-a luat-o și pe Ana și acum și pe Florica, George îl omoară pe Ion, dându-i cu
sapa în cap.
În celălalt plan narativ, locul central îl ocupă în familia învățătorului Herdelea, iar
planurile secundare sunt conturate de comunitatea și fruntașii satului Pripas, de preot, de
oficialitățile statale : notari, judecători, politicieni, profesori. Planurile epice se înlănțuie și se
influențează reciproc, în funcție de relația lui Ion cu celelalte personaje : necazurile lui Herdelea
sunt pricinuite de atitudinea ostilă a preotului și de trădarea lui Ion, care mărturisește că
învățătorul îi scrise jalba, atrăgând după sine conflictul acestuia cu autoritățile austro-ungare,
supărările lui Ion privind obținerea pământului sunt provocate de viclenia lui Vasile Baciu, iar
nefericirea lui George Bulbuc este cauzată de patima lui Ion pentru Florica.
Învățătorul Zaharia Herdelea, prezent încă de la începutul romanului la hora duminicală
a țăranilor, este căsătorit și are trei copii : poetul visător Titu, domnișoarele Laura și Ghigi,
nemăritate și fără zestre. Familia învățătorului are necazurile sale, care nu sunt puține și nici
simple. Herdelea își zidise casa pe lotul ce aparținea bisericii, cu învoirea verbală a preotului,
dar fără acte. Relațiile dintre ei se degradează cu timpul, Belciug având impresia că Herdelea îi
sapă autoritatea în sat, mai ales după ce aflase că învățătorul scrisese jalba pentru Ion.
În sat, domină mentalitatea că oamenii sunt respectați dacă au oarecare agoniseală,
fapt ce declanșează conflicte sociale între „sărăntoci” și „bocotani”, ducând la o luptă aprigă
pentru existență. Destinele personajelor sunt determinate de această mentalitate, de faptul că
familiile nu se întemeiază pe sentimente, ci pe interese economice. Soluția lui Rebreanu este
aceea că Ion se căsătorește cu o fată bogată, Ana, deși nu o iubește, Florica se căsătorește cu
George pentru că are pământ, iar Laura, fiica învățătorului Herdelea, care-l îndrăgea pe
studentul medicinist Aurel Ungureanu, îl acceptă pe Pintea ca soț numai pentru că nu cere
zestre.
Un alt plan secundar al narațiunii urmărește conflictul național cu oficialitățile ungurești și
politicienii vremii. În alegerile de deputați, Titu votează cu avocatul român Victor Grofșoru, dar
învățătorul, interesat să câștige procesul intentat din cauza plângerii făcute lui Ion, voteză cu
ungurul Bela Beck, spunând că politicianul va interveni în favoarea sa. Cu toate acestea,
învățătorul Zaharia Herdelea e suspendat din „serviciu pe timp nelimitat”, sub pretextul că nici el
nici elevii săi nu știu ungurește, subinspectorul Horvat fiind foarte indignat că nu cunoșteau
„limba statului”. Incipitul îl apropie din nou pe învățător de preotul Belciug, care-i face acte
pentru lotul pe care e construită casa. În locul lui Herdelea, ieșit la pensie, vine învățător la
școala din Pripas, tânărul Zăgreanu, care se îndrăgostește de Ghigi, mezina familie Herdelea,
pe care o cere în căsătorie, urmând să locuiască în casa din Pripas.
Finalul închis al romanului surprinde satul adunat la sărbătoarea sfințirii noii biserici, la
care participă episcopul și protopopul de Armadia. Cincezi și doi de preoți, cu episcopul în
frunte, slujesc sfințirea bisericii. Fetele și flăcăii satului, îmbrăcați în haine albe de sărbătoare,
jucau someșeana în băutura văduvei lui Maxim Oprea, iar intelectualii participă la banchetul
organizat în „școala golită de bănci și înfrumușețată de verdeață”.
Prin simetrie cu începutul, circularitatea operei este argumentată și de finalul romanului,
unde, descrierea drumului care iese din satul Pripas, sugerează că viața colectivității își
urmează cursul firesc.
În opinia mea romanul „Ion” îl consacră pe scriitorul Liviu Rebreanu drept unul dintre cei
mai mari romancieri ai problematicii țărănești și al cazurilor de conștiință în romanul european.