„Ion”

de Liviu Rebreanu
A fost publicată în 1920,fiind publicat în perioada interbelică. Nucleul
romanului se află în nuvelele anterioare „Zestrea” și „Rușinea”.
Sursele de inspirați sunt: experiența de viață a autorului care și-a
petrecut copilăria în Ardeal, acesta find sub ocupație austro-ungară,
gestul țăranului care îngenuncheat și a sărutat pământul, convorbirea
pe care Rebreanu a avut-o cu un țăran pe nume Ion Pop Glanetașu
despre pământ și istorisirea întâmplării de sora sa Livia despre o fată
bogată care a rămas însărcinată cu un băiat sărac, dar tatăl fetei refuză
să se încuscreze cu sărăcia. Fata a fost bătută de tatăl său ca și Ana
Baciu.
Roman realist-obiectiv prin tematica socială, perspectiva narativă
obiectivă, construirea personajelor în relație cu mediul în care acestea
trăiesc, alegerea unor personaje tipice pentru o categorie socială
(preotul, învățătorul, avocatul, judecătorul, țăranul), tehnica detaliului
semnificativ, veridicitatea, stilul sobru și concis, timpul și spațiul reale.
Roman interbelic, monografic (caracterul monografic constă în
surprinderea diverselor aspecte ale lumii satului: nunta, botezul,
înmormântare, jocul popular, portul, stratificarea socială, realațiile de
familie, relațiile social-economice, instituțiile (biserica, școala,
judecătoria), autoritățile).
Tema romanului o constituie problematica pământului analizată în
condițiile socio-economice ale satului ardelenesc de la începutul
secolului al XX-lea. Romanul prezintă lupta unui tăran sărac pentru a
avea pământ și consecințele faptelor sale. Teme secundare pot fi:
destinul, familia, iubirea, tema națională și tema socială.
Titlul este dat de numele personajului principal care devine exponent
al țărănimii prin dragostea lui pentru pământ, individualizat însă prin
modul în care îl obține.
 Perspectiva narativă este obiectivă, naratorul este obiectiv și
omniscient narează la persoana a III-a.
Timpul este reprezentat de începutul secolului al XX-lea, iar spațiul
este reprezentat de localitățiile transilvănene Pripas și Armandia, un
spațiu real și un spațiu imaginar reprezentat de trăirile interioare din
sufletul și conștiința personajelor.
Conflictele romanului sunt: conflictul interior se dă în conștiința lui
Ion între cele două glasuri „Glasul pământului” reprezentat de Ana lui
Vasile Baciu și „Glasul iubirii” reprezentat de Florica lui Maxim Oprea.
Conflictele exterioare sunt: conflictele dintre Ion și Vasile Baciu pentru
Ana și averea acestuia, conflictul dintre Ion și George Bulbuc care o
iubea pe Ana, dintre Ion și Siomon Lungu căruia îi ară o brazdă de
pământ, iar Simon îi intentează proces. Conflictul dintre Ion și
Învățătorul Herdelea care i-a scris jalba către autorități, iar Ion îi spune
preotului Belciug, între preotul Belciug și învățătorul Herdelea care și-a
construit casa pe pământul bisericii, iar preotul refuză să-i întocmească
act. Conflictul național între români și maghiari.
Tehnicile narative sunt: tehnica detaliului semnificativ în descrierea
horei Duminicale, tehnica simetriei prin prezentarea drumului către și
spre ieșirea din satul Pripas a crucii cu un Hristos cu fața poleită de
atâtea ploi și cu o coroană veștejită pe cap.
Romanul este alcătuit din două volume „Glasul Pământului” care
cuprinde 6 capitole și „Glasul Iubirii” având 7 capitole cu titluri
sugiestive.
Incipitul îl constituie descrierea drumului către satul Pripas care
semnifică simbolic destinul oamenilor. Imaginea crucii anticipează
destinul tragic al personajelor. Sunt prezentate casa învățătorului, a lui
Vasile Baciu și a lui Alexandru Glanetașu ceea ce ilustrează condiția
socială a acestor familii. Se vede biserica în construcție.
 Finalul este redat simetric cu incipitul ilustrând același drum care
duce la ieșirea din sat, trecătorul este întâmpinat de aceeași cruce, iar
romanul se încheie cu o dedicație celor mulți umili.
Prin tehnica planurilor paralele este prezentată viața țărănimii și a
intelectualității satului.
În expozițiune ne este prezentat într-o zi de Duminică Ion Pop
Glanetașu la hora lui din curtea Tudosiei, văduva lui Maxim Oprea. Ion o
invită pe Ana lui Baciu să joace someșana spre supărarea Florică-i care-l
iubea pe Ion. Descrierea jocului tradițional este o pagină etnografică
prin înfățișarea portului popular, a dansului tinerilor și a cântecului
băutorilor. Fruntașii satului discută separat cu țăranii bogați așezați pe
prispă, iar cei mijlocași privesc. În satul tradițional lipsa pământului este
echivalentă cu lipsa demnității. Este prezentată și Savista oloaga satului
piaza rea, Intelectualii satului, preotul Belciug și familia învățătorului
Herdelea vin să privească petrecerea poporului fără a se amesteca în
joc. Rolul horei în viața comunității este de a facilita întemeierea unei
familii de aceea în horă sunt numai flăcăi și fete.
Intriga romanului este declanșată de sosirea lui Vasile Baciu beat la
horă și află de la George că Ana este împreună cu Ion în grădină. Vasile
Baciu îi adresează lui Ion o serie de injurii (sărăntoc, fleandură, tâlhar,
hoț, vânător de zestre). Ion se i-a la bătaie cu George pentru plata
lăutarilor însă adevăratul motiv este Ana. După bătaie preotul îl ceartă
pe Ion de față cu întreg satul, iar Ion este hotărât să pună mâna pe
pământurile lui Baciu. Supărat de dojana părintelui ară pământul său și
intră să are și o bucată din pământul lui Simion Lungu. Acesta îi
intentează proces, iar Herdelea îi întocmește flăcăului o plângere către
ministrul justiției. Baciu nu vrea să i-o dea pe Ana lui Ion, iar soluția vine
de la Titi Herdelea care-l îndeamnă cu nonșalanță să-l silească pe Vasile.
Lui Ion îi încolțește în minte ideea de a o seduce pe Ana și-l forțează pe
Baciu să accepte căsătoria. După tocmeli, jigniri, injurii și amenințări,
Baciu acceptă să-i dea Anei ca zestre toate pământurile și amândouă
casele cerând doar să fie scrise, după cununie pe numele amândurora.
La nuntă Ion dansează cu Florica pe care Ana a ales-o domnișoară de
onoare pentru că era însărcinată, iar Ana înțelege pentru prima dată că
Ion o i-a pentru avere.
După nuntă Vasile refuză să întocmească actele și le dă cinci loturi de
pământ. Ion nu acceptă și o trimite pe Ana la Baciu intentându-i proces
acestuia. Ana este bătută și alungată de cei doi bărbați din viața ei, iar la
insistența avocatului Ion o aduce acasă pe Ana. De frica judecătorului
Baciu trece toată averea pe numele copilului nenăscut. În toată aceast
agitație Ana naște pe câmp un băiețel pe care Zenobia îl spală în râu și îi
pune numele Petrișor. Ana este atenționată de oloaga satului că Ion se
întâlnește cu Florica și îi spune acestuia că o să se omoare. Florica ca să
nu rămână nemăritată se căsătorește cu George, iar Ana se spânzură în
grajdul din curtea Zenobiei. După moartea Anei toată atenția lui Ion se
îndreaptă spre Petrișor deoarece toată averea era pe numele lui. Ion
face închisoare o lună pentru ararea brazdei lui Simion.
Petrișor se îmbolnăveșt, medicul este chemat prea târziu, iar acesta
moare. După moartea copilului, Vasile Baciu vrea înapoi pământurile
însă preotul Belciug intervine și îl convinge pe Vasile și Ion să lase toată
averea bisericii în cazul în care „Doamne păzește, vă veți prăpădii fără
urmași direcții, adică fără copii”.
Ion scăpat de Ana, este din ce în ce mai nestăpânit în iubirea pentru
Florica, îl vizează pe George prefăcându-se că-i este prieten declanșând
punctul culminant.
Deznodământul este previzibil. Prevenit de Savista, oloaga satului,
George vine acasă pe neașteptate, aude zgomot în curte, ia sapa și
pentru că nu-i răspunde nimeni izbește la întâmplare fără să vadă nimic.
Simte că „a pătruns în ceva moale”, apoi mai lovește încă odată și aude
„un pârâit surd”, iar când lovește a treia oară este convins că la omorât.
George este arestat așteptând sentința în închisoare din Bistrița, iar
Florica rămâne de rușinea satului.
În celălalt plan narativ ne este prezentat preotul Belciug care are un
conflict cu învățătorul Herdelea. Învățătorul are familie (soție, un băiat-
poietul visător Titu și două fete de măritat dar fără zestre: Laura și
Ghighi). În plus învățătorul și-a construit casa pe terenul bisericii cu
acordul preotului însă fără acte. Cu, relațiile dintre ei se degradează,
pornind de la atitudinea lor față de faptele lui Ion , Învățătorul se teme
că va fi dat afară din casă. Mărturisirea lui Ion, preotului că învățătorul i-
a scris jalba(plângere) către autorități determină conflictul acestuia cu
autoritățile austro-ungare. Aceptă inutil compromisul votându-l la
alegeri pe candidatul maghiar. Herdelea este suspendat din serviciu pe
timp nelimitat sub pretextul că nici el și nici elevii săi nu știu ungurește.
Incidentul cu Ion îl apropie pe preot de învățător care îi face acte pe
casă. În locul lui Zaharia vine în sat ca învățător tânărul Zăgreanul care
nu știe maghiară, se căsătorește cu Ghighi urmând să locuiască în casa
învățătorului.
Finalul romanului este închis și surprinde satul adunat la sființirea
bisericii, unde au participat episcopul și protopopul de Armandia, iar
după slujbă fetele și flăcăii îmbrăcați în haine de sărbătoare joacă
someșana în curtea văduvei lui Maxim Oprea, iar intelectualii participă
la banchetul organizat în școală.
Stilul este neutru, impersonal fiind specific prozei realiste obiective,
autorul respectă autenticitatea limbajului regional. Este sumbru lipsit de
imagini artistice, anticalofil (împotiva scrisului frumos).
Ca moduri de expunere întâlnim: narațiunea obiectivă care își
realizează funcția de reprezentare a realității prin absența mărcilor
subiectivității, descrierea inițială are rolul de a fixa coordonatele
spațiale și temporale, are o funcție simbolică, iar personajele
descriptive susțin interesul cititorului pentru desfășurarea acțiunii.
Dialogul susține veridicitatea și concentrarea epică, iar monologul
interior urmărește frământările personajului Ion măcinat de cele doua
glasuri.