Fișă de lectură

Titlul operei: ,,Ion’’

Autor: Liviu Rebreanu
Anul apariției: 1920
Ediția citită: Editura Adevărul, București, 2008
Părți: 2
Capitole: Partea I: 6, Partea a II-a: 13
Număr de pagini: 445
Construcția subiectului: Locul acțiunii: în satul Pripas
Timpul acțiunii: într-o zi de duminică
Personaje: Ion Pop al Glanetașului, Ana Baciu, Vasile Baciu,
George Bulbuc, Florica, Zaharia Herdelea, Titu Herdelea, Laura,
Ghighi, părintele Belciug
 Rezumatul operei:
Acțiunea romanului începe cu prima parte, ,,Glasul pământulu’’,
unde se fixează timpul și spatiul în care vor avea loc evenimentele şi
anume, într-o zi de duminică, în satul Pripas, când top locuitorii se află
adunați la hora tradițională, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea.
Nu lipsesc nici fruntaşii satului, învățătorul Herdelea cu familia, preotul
Ioan Belciug, primarul şi bocotanii care cinstesc cu prezența lor
sărbătoarea, naratorul aducând încă de la începutul acțiunii numeroasele
personaje ale romanului.
Ion al Glanetaşului, protagonistul romanului, joacă someşana cu
Ana lui Vasile Baciu, unul dintre bocotanii satului. Ion o iubea pe
Florica, fiica văduvei Maxim Oprea, ,,fata cea mai frumoasă din
Pripas’’, pe când ,,Ana avea locuri și case si vite multe’’. De aceea Ion îi
face curte Anei, pe care o cheamă în dosul șurii, sub un nuc bătrân, şi o
ascultă cum se plânge de faptul că tatăl ei vrea s-o mărite cu George
Bulbuc, dar fetei îi este drag Ion. În aceeaşi seară, conflictul mocnit
dintre George şi lon izbucneşte la cârciuma lui Avrum, învingător fiind
băiatul Glanetaşului.
Alexandru Glanetaşu, tatăl lui Ion, risipise zestrea Zenobiei, îi
placuse rachiul, dar cânta frumos la fluier, de aceea lumea l-a
poreclit ,,Glanetaşu’’. De când crescuse lon, cele trei petice de ogor
rămăseseră întregi, pentru că băiatului îi plăcea să muncească pământul
si nicio brazdă nu se mai înstrainase de când devenise el stâlpul casei.
Patima pentru pământ determină s-o aleagă pe Ana, deși n-o iubea
şi o vedea ,,slăbuță și urâțică, saraca de ea’’. Vasile Baciu, flăcău sărac,
se însurase cu mama Anei, care fusese bogată și urâtă, dar bărbatul o
iubise.
 Satul vuia de variante despre bătaia de la cârciuma lui Avrum, iar
Toma Bulbuc reclamă preotului Belciug faptul că Ion ,,i-a schilodit
feciorul’’. Naratorul omniscient reliefează starea interioară a lui Ion,
căruia ,,îi ardeau obrajii şi tot sufletul de ruşine și necaz’’, dar familia
Herdelea era ,,cu trup şi suflet de partea lui Ion’’. Belciug rămăsese
văduv în primul an al preoției şi pierderea iubitei soții ,,i-a înăcrit
sufletul’’.
Ion lucrează pământul cu îndârjire şi, într-un gest nechibzuit, intră
cu o brazdă în delnița lui Simion Lungu, ceea ce iscă un conflict puternic
şi o bătaie îngrozitoare, Simion amenintând cu judecata. Mai hotărât ca
oricând să se însoare cu Ana pentru averea ei, este convins că pământul
i-ar fi dat şi respectul celorlalți şi nimeni n-ar mai fi avut curaj să-l
jignească și să-l facă tâlhar sau hoț. El se întâlneşte întâmplător cu
Titu, ,,mândria familiei Herdelea’’, un tânăr de douăzeci şi trei de ani, un
poet visător, având o iubit la Armadia, pe domnişoara Lucreția (fiica
profesorului de matematici Valentin Dragu) şi la Jidovita o amantă, pe
unguroaica Roza Lang, nevasta învățătorului. Titu îl avertizează pe Ion
că Simion îl daduse în judecată, dar mai îngrijorător este faptul că
preotul amenințase să nu se lase până nu îl "vede la răcoare". Gândurile
lui Ion sunt preocupate însă de dorința de a pune mâna pe fata lui Vasile
Baciu, care nu Vrea să i-o dea cu nici un chip.
Desi Toma Bulbuc este ,,cel mai bogat tăran din Pripas’’, iar
George este singur la părinți, Ana este îndrăgostită de Ion, chiar dacă îşi
dadea seama că acesta o plăcea pe Florica. Ea îl primeşte pe lon în
fiecare noapte până când flăcăul este convins că fata rămăsese
însărcinată, vizitele acestea fiind urmărite din întuneric de George.
În acest timp, feciorul Glanetaşului trebuie să facă față și
procesului cu Simion Lungu și, deşi cei doi se împacă, preotul Belciug
insistă pe lângă judecător, îl denigrează pe lon, nu se lasă până când
acesta nu este condamnat la temniță, pentru două săptămâni. Întors în
sat, Ion îl roagă pe Herdelea să-i facă o plângere, dar învățătorul se teme
să se amestece într-un conflict cu preotul Belciug, mai ales că avea casa
construită pe un teren al bisericii, pentru care nu avea acte. În cele din
urmă, la insistențele familiei, Herdelea compune petiția către ministrul
justiției şi o dă fiicei sale, Laura, ca să o transcrie, de teamă să nu i se
recunoască scrisul.
Vestea că Ana lui Vasile Baciu este însărcinată se răspândeşte
repede în tot satul, iar taică-său, convins că de vină este George, se miră
că acesta nu venea s-o ceară de nevastă. Ion nu mai trece nici el pe la
Ana, asteptând reacția lui Baciu, care, atunci când află adevărul, o bate
cu brutalitate cumplită, spre groaza satului care se adunase la poarta lui.
Singurul care rămâne impasibil, afişând chiar o satisfacție vizibilă, este
lon, spre indignarea familiei Herdelea, care-l simpatiza. A treia zi, Baciu
o trimite pe Ana la Glanetaşu, însă Ion nu vrea să vorbească decât cu
Vasile Baciu, cu care să se învoiască asupra zestrei. Intoarsă acasă, Ana
este din nou bătută de tatăl său. Ura preotului Belciug împotriva
învățătorului ia amploare, după ce, nerecunoscătorul lon, îi spune că
plângerea înaintată la ministrul justiției, care declanşase o anchetă
asupra magistraților, fusese scrisa de Herdelea. După tocmeli, amenințări
și jigniri îndelungate, Vasile Baciu consimte să-i dea Anei ca zestre
,,toate pământurile și amândouă casele, cerând doar să fie scrise, după
cununie, pe numela amândurora’’. Nunta are loc după Paşti și ține trei
zile, după obicei, naşi fiind Zaharia şi Maria Herdelea, care sunt însoțiți
de Titu și Ghighi, familia trecând incă o dată cu vederea ticăloşia lui Ion,
deşi învățătorul se alesese cu un proces din cauza plângerii pe care o
făcuse ca să-l ajute. Pentru că Ana era gravidă şi nu putea juca, o alesese
drușcă pe Florica şi Ion are o ultimă tentație, la care însă renunțăă
imediat, deoarece patima pentru pământ învinge și de data aceasta. De
altfel, Ion işi dă seama, pentru prima oară, că ,,împreună cu pământul
trebuie să primească și pe Ana’’, care-i părea o străină.
Partea a doua a romanului, ,,Glasul iubirii’’, sugereaza cealaltă
patimă a lui Ion, căruia nu-i dă pace tânjirea după Florica, gândul la ea
făcând să-i fiarbă sângele. Altfel, umbla țanțoş pe ulita satului, vorbea
mai apăsat cu oamenii, fără să-i treacă prin minte că Vasile Baciu nu mai
vrea să-i dea averea, spunând că toată averea le va reveni după moartea
sa. Din acest moment, Ana devine victima fiecaruia dintre cei doi
bărbati, fiind batută şi alungată, atât de sotul său, cât și de tată. Ion îl dă
în judecată pe Vasile Baciu, angajându-l ca avocat pe Victor Grofșoru,
deşi socru-său îi donase totuşi câteva locuri de pamânt. Ducându-se cu
mâncare la câmp, Ana naşte un baiețel, pe care Zenobia îl spală în râu,
iar în ziua de Sfantul Petru copilul este botezat şi îi pun numele Petre.
O întâmplare tragică zguduie satul, cârciumarul Avrum se
spânzură, din cauza unei afaceri nenorocite. De teama procesului, Vasile
Baciu merge cu ginerele la notar şi-i donează tot pamântul. Ion este
pătruns de fericire privind pământul, apoi, fără să-şi dea seama,
îngenunchează ,,şi-şi lipi buzele cu voluptate de pamântul ud’’,
simțindu-se ,,mare şi puternic ca un uriaş din basme’’.
George Bulbuc se hotărăşte să se însoare cu Florica, nunta
fastuoasă are loc în noua casă a mirelui, naş fiind notarul Stoessel. Ion
nu-și ia ochii de la mireasă. Ana era din ce în ce mai amărâtă din cauza
comportamentului rece şi indiferent al lui Ion, căruia se confesează într-
un moment de disperare: ,,-Am să mă omor Ioane!’’, dar el, nepăsător, îi
răspunde cu cinism: ,,- Da omoară-te dracului că poate aşa am să scap de
tine!’’. Într-una din zile, Ana se spânzura în grajd, unde o găseşte
Zenobia, dar lon se bucura că murise si toată atenția lui se îndreaptă
asupra lui Petrişor, deoarece ,,numai în sufletul copilului tine averea lui,
numai cât tine sufletul copilului tine si mosia...’’. Ion îşi avertizează
mama să aibă grijă de baietel, în timp ce el trebuia să-şi ispăşeasca
pedeapsa de o lună la închisoarea din Armadia, dar când se întoarce
acasă îl găseşte grav bolnav şi, în cele din urmă, copilul moare. Vasile
Baciu vrea înapoi pământurile, deoarece murise şi Ana şi baietelul,
însemnând că lui Ion nu i se mai cuvine nimic din ceea ce fi donase ca
zestre fiicei sale. Preotul Belciug îi cheama pe cei doi bărbati să-i
împace şi, dând dreptate fiecaruia dintre ei, îi convinge să lase averea "s
bisericii.
Scăpat de Ana, Ion este din ce in ce mai nestapânit în iubirea lui
pentru Florica, pe care o urmărea peste tot şi care i se parea mai
importantă decât toate pamânturile: ,,ce folos de pamânturi, dacă cine i-e
pe lume drag nu-i al tau?’’. Savista-Oloaga se mutase împreună cu
Florica la George Bulbuc, căruia îi era devotată, considerându-l
binefacătorul ei, de aceea era foarte atentă la vizitele tot mai dese ale lui
lon. Din clipa in care Savista i-a deschis ochii, George întelege de ce lon
vine mereu acasă la ei. Bărbatul o anunță pe nevastă că duminică
noaptea va pleca împreună cu tatăl său la Pădurea Fulgerată pentru a
aduce lemne, plănuind să revină pe neașteptate şi, dacă va fi cazul, să se
răfuiască definitiv cu Ion. Aflând şi Glanetaşu despre plecarea sotului, se
înțelege cu Florica să o viziteze duminică noaptea. Intors acasă în plină
noapte, George aude zgomote în curte, ia sapa şi, pentru că nu-i
răspunde nimeni, izbeşte la întâmplare, fără să vadă nimic. Simte ca
fierul a pătruns în ceva moale, apoi mai loveşte încă o data şi aude un
pârâit surd, iar când dă a treia oară este convins că a omorât. Aşadar,
Rebreanu propune pentru sfărşitul pătimaşului Ion o crimă pasională.
George este arestat, aşteptând sentința în închisoarea din Bistrița, iar
Florica rămâne de ruşinea satului.
Citate din operă:
o ,,Dacă aş mai sta mult aici, ar trebui să mă scufund în noroiul
realităţii.’’
o ,,Fericirea e clădită din închipuirile fiecăruia şi fiecare şi-o
potriveşte ca o haină. Poate că eu sunt un croitor prea
neîndemânatec...’’
o ,,Se pare că viaţa toată e un şir lung de neîntrerupte deziluzii,
o luptă crâncenă între vis şi realitate!’’
o ,,Iubirea are totdeauna un scop egoist. De aceea, în sfârşit, îţi
lasă un gol în suflet.’’
o ,, Şiretenia ţine loc de deşteptăciune.’’
o ,, Ideea nu poate muri. Ideea e sufletul omului.’’