Ion

de Liviu Rebreanu
I. Glasul pământului
Capitolul 1- Începutul
Romanul debutează prin descrierea drumului către satul Pripas pitit într-o scrântitură
de coline, lângă orășelul Armandia, la marginea satului te întâmpină din stânga o cruce strâmbă
pe care e răstignit un Hristos cu fața spălăcită de ploi și o cununiță de flori veștede agățată de
picioare. Intrând în localitatese vede mai întâi casa familiei învățătorului Herdelea. Este vară,
iar la hora duminicală zecile de perechi bat Someșana cu atâta pasiune. Ion, flăcău din sat,
fecior al lui Alexandru Pop, zis Glanetașul și al Zenobiei, o curtează pe Ana, fiica lui Vasile
Baciu, având în priviri un vicleșug neprefăcut. Retrași într-o livadă, Ana se plânge de intenția
tatălui ei de a o căsători forțat cu George al lui Bulbuc. Referitor la sentimentele lui Ion,
naratorul dezvăluie: nu-i fusese dragă Ana și nici acum nu-și dădu seama bine dacă i-e dragă.
Iubise pe Florica și de câte ori o vedea sau își amintea de ea, simțea că tot o mai iubește. Dar
Florica era mai săracă decât dânsul, iar Ana avea locuri și case și vite multe... De altfel, Florica
este fiica văduvei lui Maxim Oprea.
La horă se ivește și familia învățătorului Zaharia Herdelea (soția lui-Maria, Laura-fiica
lor, Titu-fiul, lipsind doar Ghighi-mezina familiei), alături de preotul Ion Belciug. Aceștia
privesc hora cu o oarecare aroganță, Titu fiind singurul care intră în vorbă, dar doar cu
prietenul său, Ion. De asemenea, pentru că George, auzind de la Ilie Onu despre întâlnirea
secretă a Anei cu Ion din livadă, hotărăște să îi comunice informația primită și lui Vasile Baciu.
Astfel, părintele fetei, beat și înfuriat peste măsură , îl atacă verbal și fizic pe Ion, reproșându-i
că un asemenea sărăntoc și hoț ca el nu poate visa la fata lui, dar intervin țăranii și îi despart.
Cei doi flăcăi, Ion și George se vor reîntâlni la cârciumă iar Ion, bănuind cui s-a datorat
incidentul, hotărăște să îl lovească pe George, sub pretextul că acesta nu voia să plătească
lăutarii Briceag, Holbea și Găvan. Ion va câștiga lupta după ce, odată mutată confruntarea pe
uliță, puse mâna pe un par smuls din gard și croi pe George peste spinare, lăsându-l prăbușit de
durere în buruienile de pe marginea drumului.
Capitolul 2- Zvârcolirea
Dis de dimineață, Ion pornește să cosească o fâșie lungă de pământ, de vreo trei care de
fân, atât mai rămăsese din livada de douăsprezece care ce mersese până-n ulița din dos și care
fusese zestrea Zenobiei. Încetul cu încetul Glanetașu îl tot ciopârțise. Îi cam plăcuse bătrânului
rachiul, iar munca nu prea îl îndemnase (...) în tinerețea lui a fost mare cântăreț de fluier (...)
zicea atât de frumos din trișcă, parc-ar fi fost clarinet. De aceea l-a și poreclit
lumea ,,Glanetașul’’ (...) fusese băiat curățel și isteț dar sărac și lenevior...). Însă ce-ar fi trebuit
să fie Glanetașul, a fost feciorul. Era iute și harnic, ca mă-sa. Unde punea el mâna, punea și
Dumnezeu mila. Iar pământul îi era drag ca ochii din cap.Odată ajuns, cu o privire setoasă, Ion
cuprinde tot locul, cântărindu-l. Simțea o plăcere atât de mare, văzându-și pământul, încât îi
venea să cadă în genunchi și să-l îmbrățișeze...Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul
flăcăului, copleșindu-l. Acest glas al pământului l-a determinat pe Ion să renunțe la studii (cu
toate că învățătorul său, Herdelea, îi prețuise înzestrarea intelectuală și îl trimisese la școala
cea mare din Armadia, dar renunță după două luni).
La cosit sosește și Ana, aducând mâncare pentru tatăl ei și cosașii pe care îi angajase
care se aflau în deal. Dar Ion o întâmpină cu o oarecare răceală, iar la scurt timp după ce Ana
va pleca, își va vedea iubitul în vale sărutând-o pe Florica. Acest gest o face să constate cu
amărăciune că nu este iubită. Despre Vasile Baciu, se află că fusese sărac și că s-a însurat cu o
fată bogată și urâtă, dar a iubit-o ca ochii din cap, căci ea îi întruchipa pământurile, casa, vitele,
toată averea. Dar aceasta moare din cauza unei nașteri dificile, prilej cu care și-a pierdut odată
cu ea și băiatul mult așteptat. Astfel începe să își înece amarul în băutură și să își respingă fiica
pe care o asemăna cu copilul ce provocase moartea soției.
Iar despre Titu se spune că era mândria familiei, cu toate că nu reușise să termine
liceul, dar asta nu l-a împiedicat să compună, iar una din poezii i-a fost publicată în revista
Familia.
În legătură cu conflictul dintre Ion și George vor discuta şi membrii familiei Herdelea cu
preotul Belciug, ei luând apărarea vecinului lor, drept urmare, preotului, care se pronunţase în
favoarea lui George, apărarea lui Ion de către familia Herdelea i se părea o jicnire personală.
Capitolul 3-Iubirea
Preotului Belciug, (cel căruia văduvia şi străşnicia i-au dobândit faima de sfânt) faptul că
familia Herdelea luase partea lui Ion, pe care el îl condamna pentru disputa cu George, îl irită,
astfel încât ajunge să îl certe pe flăcăul socotit vinovat, în biserică, în timpul predicii
duminicale. Ruşinat, Ion socoteşte o vreme că ar fi bine să renunţe la ideea căsătoriei cu Ana, şi
promite Floricăi că o să ia de soţie.Pe de altă parte, drept urmare a aceluiaşi act al preotului,
familia Herdelea se nelinişteşte, căci îşi înălţase casa pe un teren al bisericii, tocmai din pricina
aceasta ura împotriva preotului creştea fără voia lor, din ce în ce mai puternică.
Pe Laura, fiica mai mare a Herdelenilor, începe să o curteze George Pintea, un student
teolog care o cunoscuse la băile din Sângeorz, cu prilejul unui bal din anul precedent şi drept
urmare acesta prrin şaptezeci şi nouă de scrisori şi cărţi poştale şi-a dezvăluit încetul cu încetul
pasiunea pentru aceasta. Dar Laura se va îndrăgosti însă de studentul în medicină Aurel
Ungureanu, în ciuda preferinţei părinţilor ei pentru teolog, care afirmase, într-o scrisoare de
cerere în căsătorie, a optzecea, adresată învăţătorului, că nu doreşte zestre. Drept urmare se
împotriveşte, acestei căsătorii, până când Ungureanu o va sfătui să accepte mariajul, dându-i
de înţeles că nu îl interesează o legătură formală cu ea, ceea ce Laura va fi gata să şi facă. Acea
discuţie cu Aurel avusese loc la o „sindrofie” dată pentru prietene de Laura şi Ghighi, existând
obiceiul ca fetele „inteligenţei” satelor din zonă (să se întâlnească în fiecare duminică la câte o
familie). Pentru că Titu se simţea stânjenit de gălăgia fetelor, pleacă spre Armadia, unde voia
să-şi întâlnească iubita platonică, pe Lucreţia, dar renunţă cuprins de inspiraţia creaţiei
poetice, pentru a se întâlni apoi din întâmplare cu Roza Lang. Roza, Soţia învăţătorului evreu
din Jidoviţa „trăia fără nici o ţintă lămurită, mângâindu-se doar cu gândul că şi-a greşit de la
început viaţa, când s-a măritat cu un bărbat nedemn de ea. Dorea însă o iubire mare prin care
să răzbune de toate decepţiile; şi deoarece nu-i ieşise în cale nici una mare, se mulţumea chiar
cu iubiri mai mărunte şi mai variate.”, astfel încât declaraţiile de amor ale junelui Herdelea
(-Te iubesc nebuneşte! ) vor fi uşor acceptate.
În urma episodului Roza Lang, Titu se întâlneşte, pe drumul spre casă, cu Ion, căruia îi
spune că aflase de la un funcţionar al judecătoriei din Armadia cum că Simion Lungu – ţăran în
al cărui pământ, vecin cu al său, Ion intrase cu câteva brazde, mutând însemnele de hotar, şi cu
care se bătuse din această pricină – îl reclamase, dar flăcăul nu dă importanţă faptului. Îl
preocupă necesitatea unei căsătorii cu Ana, în condiţii în care tatăl ei se împotrivea,
solicitându-i un sfat „domnişorului”, iar acesta i-l şi oferă: -Dacă nu vrea el să ţi-o dea de
bunăvoie, trebuie să-l sileşti!. Drept urmare flăcăul tresări. I se păru că în minte i s-a deschis
deodată o dâră luminoasă care îi arăta lămurit calea. Oftă prelung, parcă i-ar fi căzut o povară
uriaşă de pe inimă.
Capitolul 4-Noaptea
De când a văzut că Ion se înstrăinează de Ana, George Bulbuc a început să meargă mai în
fiecare seară pe la Vasile Baciu. Gălăgia ce se făcuse în jurul ei, din pricina lui Ion, i se părea că a
înfrumuseţat-o şi i-a ridicat preţul, pe când Ana, care a crescut lipsită de o dragoste părintească
mângâietoare, odată cu moartea mamei, căci tatăl ei o iubea, dar cu o iubire plină de toane, a
rămas cu inima la Ion, în care descoperise deodată tot ce-i dorea inima. Tristeţea pricinuită de
îndepărtarea flăcăului i s-a risipit când Ion o aşteaptă într-o seară lângă poarta ogrăzii, hotărât
să o cucerească prin dibăcie şi şiretenie.
Are loc procesul intentat de Simion Lungu cu sprijinul preotului Belciug, acesta din
urmă crezând că izbind pe feciorul Glanetaşului are să simtă lovitura şi familia Herdelea. La
proces însă Ion şi Simion se împacă (reclamantul acceptând retragerea plângerii cu
promisiunea de a i se restitui cele trei brazde furate), ca urmare a sfatului primit la faţa locului
de la un bătrân. Dar nu cedează preotul, socotindu-se afectat prin retragerea reclamantului, şi
în mărturia depusă îl acuză pe Ion de tulburarea liniştei satului. Drept urmare, Ion va fi
condamnat la două săptămâni de închisoare, cu executare ulterioară a sentinţei. Simţindu-se
umilit, acesta va solicita învăţătorului să-i redacteze o reclamaţie, iar învăţătorul cedează, cu
precauţia minimă de a o pune pe Laura să scrie textul.
După ce a trimis o telegramă în care îşi anunţă fericirea de a-i fi acceptată cererea în
căsătorie soseşte la casa Herdelenilor şi George Pintea, acceptat cu bucurie de către toţi, deşi în
noaptea următoare Laura l-a visat numai pe Aurel, aspirând la iubirea lui. Iar Titu, pentru a se
iubi cu doamna Lang, îl duce pe soţul acesteia la petrecerea vânătorilor din cârciuma lui
Neumann, de unde ştia că învăţătorul evreu nu se va depărta până în zori. O găsi dormind
(după ce o anunțase că va veni), iar când se culcă lângă ea îl încolăci cu amândouă braţele şi-l
strânse sălbatec.
Ion face şi el progrese, meşteşugite, în relaţia cu Ana, căci ajunse din uliţă în poartă,
apoi în ogradă, pe urmă pe prispă… Acum mai trebuia să pătrundă în casă. Ceea ce se întâmplă,
într-o noapte când Vasile Baciu dormea toropit de alcool, nu într-atât încât să nu o audă pe
Ana, în prima ei noapte de dragoste, dar nu protestează, socotindu-l pe George autor al faptei
alăturate patului său. În timpul acesta George stătuse ascuns în şanţul din faţa casei.
Capitolul 5-Ruşinea
Într-o discuţie întâmplătoare, Ion, îi precizează lui Titu că o socoteşte gravidă pe Ana -
și de n-a rămas până acuma mai are vreme să rămână! Adăugă apoi cu un râs larg care-i
dezvălea gingiile roşii şi-i întipărea pe faţă atâta răutate şi încăpăţânare, încât Titu se înfricoşă.
Are loc logodna dintre Laura şi George Pintea, susţinută financiar de un împrumut
bancar al învăţătorului, de o mie cinci sute de zloţi, de la Banca Someşana. În atmosfera caldă
George povesti cum în Vireag, comuna din Sătmar unde este numit el să păstorească, românii
nici nu ştiu româneşte, încât sunt siliţi să spună pe ungureşte că sunt români, o sarcină pe care
nu ar lua-o fără Laura. După plecare, tatăl spune fiului că s-a pripit, că nu-i place ce a văzut
aici, pe când în casa logodnicei o bucurie mare stăpânea toată familia. Iar pe când Laura se
pregăteşte sufleteşte de căsătorie, Titu, căzut în mrejele iubirii pătimaşe, nu mai trăia decât
pentru Roza Lang până când lumea începu să vorbească, ceea ce îl determină pe tatăl său, să-i
găsească un post de ajutor de notar în comuna Gargalău, pentru a-l îndepărta de obiectul
ispitei.
Dându-şi seama, (în urma discuţiei lămuritoare cu George Bulbuc, care surprinsese
întâlnirea amoroasă din casa fetei) că Ana este însărcinată cu Ion, tatăl ei o bate sălbatic: porni
să-i care pumni în cap, în coaste, în burtă, cu o iuţeală fulgerătoare, gâfâind şi mugind. Cu toată
suferinţa ei fizică şi psihică, Ana trăieşte puternic bucuria sarcinei, atunci când simte în
pântece câte o uşoară zvâcnire. Este trimisă de Vasile Baciu la Ion, să rezolve problema
căsătoriei, dar Ion o primeşte cu indiferenţă, pretinzând o întrevedere cu tatăl ei, pentru
tocmeală şi învoială asupra zestrei. Ca urmare a atitudinii lui Ion, Vasile Baciu continuă să o
bată până ce fata se jigări ca o scoabă de atâtea bătăi, încât abia se mai ţinea pe picioare .
Situaţia însă pare să-l bucure pe tatăl copilului, cel care, într-un schimb de replici pe această
temă cu Laura, socotise că bine-i face! Lasă s-o bată zdravăn, că i se cade!.
Capitolul VI - Nunta
Ajuns în Gargalău, în calitate de ajutor al notarului evreu Friedman, cu care se înţelege
bine pentru că îi aminteşte de familia pe jumătate evreiască a iubitei sale, Roza Lang, Titu
Herdelea constată discrepanţa dintre nivelul de viaţă al populaţiei maghiare şi româneşti,
exprimată şi de aşezarea spaţială a locuitorilor celor două etnii și de înfăţişarea gospodăriilor.
Dar Titu este totuşi patriot şi entuziast, considerând în sine că locul arată, la modul simbolic,
ca o cetate încercuită de o oştire desculţă!.
Aflând despre redactarea reclamaţiei lui Ion de către Zaharia Herdelea (Ion spusese,
chemat fiind la judecătoria din Armadia, cine o scrisese, în ciuda promisiunilor sale repetate de
a nu dezvălui autorul, făcute învăţătorului ), preotul Ion Belciug îl socoteşte pe flăcău drept
unealtă a Herdelenilor împotriva sa şi decide să-l împace cu Vasile Baciu. Întrevederea dintre
familia fetei şi a flăcăului se va termina fără o conciliere de fapt, doar cu un început de
negociere a zestrei, căci Ion pretinde toată averea lui Vasile Baciu, pe când acesta nu acceptă să
dea decât cinci locuri şi o pereche de boi, pentru că, afirmă el, nu vreau să rămân pe drumuri şi
s-ajung la bătrâneţe să cer de pomană. După săptămâni de tocmeală însă Vasile Baciu acceptă
să-i dea zestre toate pământurile şi amândouă casele, cerând doar să fie scrise, după cununie, pe
numele amândurora.
În Gargalău, Titu Herdelea decide să devină luptător în folosul neamului său. Drept
urmare, atunci când Friedman îl trimite să pună sechestru pe bunurile datornicilor la
impozitare, o face dar numai în cazul maghiarilor, nu şi al românilor, ceea ce îi aduce
concedierea. Lucrul nu-l supără prea mult, îi va provoca însă un mic şoc vestea, primită de la
mama sa, că în absenţa lui Roza Lang a fost în stare să se ţină până şi cu practicantul
notarului…. Și referitor la familia Herdelea, aceasta nu plătise de câteva luni ratele pentru
mobila de salon achiziţionată la insistenţele fetelor, firma care o vânduse îl dă în judecată pe
Zaharia Herdelea, însă avocatul reprezentant al firmei îi propune, după procesul soldat cu o
decizie de vânzare la licitaţie a mobilei, să o cumpere el, urmând ca să i se plătească lui ratele
restante şi dobânda aferentă, ceea ce învăţătorul acceptă.
Are loc și nunta Laurei în Armadia, apoi nunta lui Ion, care dansează pătimaş cu mai
vechea sa iubită, Florica. Văzându-i, Ana tresări ca muşcată de viperă. Simţi că nădejdile ei de
fericire se risipesc şi că ea se prăvale iar furtunos în aceeaşi viaţă nenorocită.
II. Glasul Iubirii
Capitolul 7-Vasile
Capitolul VII -Vasile
La licitaţia organizată pentru vinderea formală a mobilei de sufragerie a participat şi
preotul Belciug, spre a cumpăra masa, căci, afirmase acesta, îi lipsea un asemenea obiect, ceea
ce provocase o criză de furiedoamnei Herdelea.
Ion, la rândul său, trăieşte sentimentul de beatitudine deoare tocmai intrase în posesia
pământurilor, manifestat şi gestual: pe uliţă umbla cu paşi mai rari şi cu genunchii îndoiţi.
Vorbea mai apăsat cu oamenii şi veşnic numai de pământ şi de avere, până când socrul refuză
cedarea cu forme legale a pământului, sub argumentul unei nedreptăţi comise astfel.
Iar pe Zaharia Herdelea îl solicită avocatul Victor Grofşoru, din Armadia, să îi facă propagandă
electorală în alegerile pentru un loc de deputat, împotriva contracandidatului său, Bela Beck.
Ceva mai târziu primeşte însă o scrisoare de la subinspectorul Horvat, de solicitare a sprijinului
în direcţia opusă, a candidatului maghiar, însoţită de o vagă promisiune de ajutor, ceea ce-l
determină să meargă pe această cale, se justifică el faţă de Titu, gândind la procesul ce-i fusese
intentat de către judecătorul pârât în numele lui Ion.
Iar Ion, drept urmare a refuzului de a întăbula pământul pe numele său, îşi va trimite
nevasta la socru cu solicitări în acest sens, dar ea se întoarce la soţ bătută de tată, unde se va
bucura de acelaşi tratament: O mai trăzni însă şi peste ochii ce-l priveau cu spaimă, dar care
chiar spăimântaţi îşi păstraseră o clipire de bunătate…”. Purtată astfel între Ion şi Vasile Baciu,
Ana are pentru prima oară dorinţa de a muri, împreună cu sesizarea incapacităţii de a-şi decide
poziţia în conflictul de interese dintre cele două familii, din moment ce toţi au dreptate, şopti
femeia podidită de plâns. Numai eu n-am nici un loc în lume.
Capitolul 8-Copilul
Din rândul celor unsprezece ţărani cu drept de a alege din Pripas, şase îl votează pe
Belciug, iar cinci pe Herdelea, dar a fost ales Bela Beck, cu o majoritate de cinci voturi.
Alungată de Ion, Ana îşi găseşte adăpost în casa părintelui ei, care o primeşte liniştit,
având convingerea că la urmă tot va trebui să vie bărbatul şi s-o ia. Aceasta până când Ion îl dă
în judecată, asistat de avocatul Grofşoru, pentru nerespectarea contractului verbal de dotare
matrimonială, concluzionat cu martori, moment în care începură îndoielile. Astfel ameninţat,
socrul cedează parţial, întăbulând cinci loturi şi o casă pe numele ginerelui, urmând ca
procesul să meargă totuşi înainte, iar Ana se întoarce la soţ.
Deşi însărcinată, Ana robotea ca o slujnică. Zenobia, de când avea noră în casă nu catadicsea
nici să mute un scaun de ici până colo; în schimb însă o dăscălea toată ziua, bruftuluind-o şi
afurisind-o, inclusiv atunci când o apucă durerile facerii şi pleacă la câmp cu mâncare, după o
momentană potolire a lor. Va naşte acolo, spre supărarea soţului -Afurisită muiere! Ştie că-i
soseşte ceasul şi vine să fete pe câmp, mişcat până la urmă în faţa minunei care se petrece zilnic
sub privirea oamenilor.
Pe alt plan al evenimentelor narate, viaţa lui Titu Herdelea cunoaşte o nouă modificare:
tânărul îşi găseşte singur un loc de ajutor de notar în comuna Lucşa, unde o va descoperi pe
învăţătoarea Virginia Gherman, alături de care îşi petrece serile convorbind asupra
românismului.
Are loc botezul copilului Anei şi al lui Ion, numit Petre, dar la nici o săptămână după
aceasta Ion o bate iarăşi, încât acum trebui să-şi dea seama în sfârşit că Ion o urăşte şi deodată
se miră cum n-a înţeles până azi? Sentimentul inutilităţii şi gândul morții îi vor fi întărite de
sinuciderea cârciumarul Avrum, ruinat de o afacere în care îl angrenase notarul Stoessel;
văzând cadavrul spânzuratului, femeia simţea doar o dorinţă aprigă de a citi pe faţa lui taina
care o împiedica pe dânsa.
Înaintea procesului său şi al lui Ion cu judecătorul ofensat de reclamaţie, Zaharia
Herdelea trimite câte o scrisoare subinspectorului Horvat şi deputatului Bela Beck
solicitându-le să pună o vorbă bună însă fără nici un rezultat: Pop-Glanetaşu este condamnat la
o lună închisoare şi o sută coroane amendă, iar Zaharia Herdelea, învăţător în Pripas, la opt zile
închisoare şi cincizeci de coroane amendă.

Capitolul 9-Sărutarea
Laura, însărcinată, îşi vizitează părinţii, arătându-se încântată de soţ şi de noua condiţie
socială : -mă şi mir cum am putut trăi aici, fără a cunoaşte pe George atâta vreme.
În acest timp Vasile Baciu, înspăimântat de perspectiva procesului cu Ion hotărăşte să
cedeze toată averea ginerelui, ceea ce şi face, dincolo de realele simţiri, exprimate după
întocmirea actelor, la cârciuma unde intrase cu Ion ca să-şi stâmpere amarul: -tâlharule,
tâlharule, m-ai lăsat pe drumuri! izbucni deodată Vasile Baciu, otrăvit de furie, şi-şi înfipse
mâinile în gâtul ginerelui.
Procesul învăţătorului Herdelea se soldează şi cu suspendare din funcţie, datorită
condamnării primite, în locul său fiind numit un tânăr învăţător, Nicolae Zăgreanu, dar
avocatul Grofşoru îl angajează la cancelaria sa pe cel suspendat temporar şi în vederea
următoarelor alegeri.
Iar visul de iubire al tânărului Herdelea se sfârşeşte când descoperă relaţia dintre Virginia
Gherman şi plutonierul maghiar din Luşca, odată cu hotărârea fermă de a se stabili în
România. Deoarece nu avea banii necesari, se va angaja, pe un salariu mai bun, în biroul
notarial al fostului său coleg de bancă, Alexe Căldăraru, din Măgura. În drumul către Măgura,
dus de către Ion cu căruţa, ţăranul îi mărturiseşte, surprinzându-l astfel, a-i fi îndatorat pentru
ideea de a proceda cum procedase cu Ana: Dacă nu m-ai fi învăţat dumneata, domnişorule,
rămâneam mai rău ca un ţigan!.
Primăvară fiind, Ion merge îmbrăcat sărbătoreşte să-şi vadă pământurile. Acolo încet,
cucernic, fără să-şi dea seama, îşi coborî fruntea şi-şi lipi buzele cu voluptate de pământul ud.
Şi-n sărutarea aceasta grăbită simţi un fior rece, ameţitor…
Capitolul 10-Ştreangul
Stând la sora ei, care născuse o fetiţă, Ghighi se maturizează: povestea bătrânilor cu
mare însufleţire viaţa fericită şi armonioasă ce o ducea Laura cu Pintea. Aspect pe care îl
observă, probabil, şi tânărul învăţător suplinitor Zăgreanu, din moment ce îşi înteţeşte vizitele
…
La nunta lui George Bulbuc şi a Floricăi (unde mirele avea mulţumirea, ce-l măgulea
grozav, că a cucerit pe Florica, iar mireasa se topea de fericire. Nu nădăjduise ea niciodată
norocul să o ia feciorul unui bocotan, ca Toma Bulbuc) participă şi Ion împreună cu Ana care,
văzând privirile soţului îndreptate către mireasă, înţelege că Ion pofteşte pe Florica. Odinioară
s-ar fi prăpădit de durere; acuma numai o ruşine crâncenă îi ardea sufletul, că toţi oaspeţii o văd
batjocorită. Drept urmare se simte total însingurată, chiar şi faţă de copilul ei, pentru că acesta
semăna atât de bine cu Ion încât ea, care se îngrozea de bărbatul ei, îi ocolea privirea de frică să
nu vadă într-însa ochii din noaptea ospăţului, cei ce-au pătruns ca nişte săgeţi aprinse în carnea
celeilalte femei. Până când o informaţie căpătată de la Savista Oloaga (femeia găzduită din milă
de către George) asupra vizitelor repetate ale soţului la noii căsătoriţi o determină să se
spânzure, în grajd. Murind, un fior o furnică prin tot corpul. Simţi o plăcere grozavă, ameţitoare,
ca şi când un ibovnic mult aşteptat ar fi îmbrăţişat-o cu o sălbăticie ucigătoare…
Capitolul 11-Blestemul
În faţa cadavrului Anei care atârna în ştreang, Ion se simte afectat de mila stranie,
alcătuită din groază şi mirare, ce te cuprinde instinctiv în faţa morţii, dar apoi, obişnuindu-se
puţin cu faţa schimonosită cumplit a femeii, îl munci întrebarea cum a putut el trăi în acelaşi pat
cu ea şi sfârşi zicându-şi că bine a făcut că s-a omorât.

Are loc, din iniţiativa avocatului Grofşoru, care şi pledează, rejudecarea procesului
Herdelea, soldată cu achitarea inculpatului, astfel încât acesta redobândeşte dreptul de a
funcţiona ca învăţător în Pripas, spre marea dezamăgire a suplinitorului său.
În acest timp Ion, cel condamnat odată cu Herdelea, face luna de pedeapsă la
închisoarea judecătoriei din Armadia, în condiţii plăcute chiar, însă la eliberare îşi găseşte
copilul grav bolnav. Cu toate că bunica Zenobia încearcă vindecarea cu ajutorul unor
descântece, copilul va muri, probabil din pricina hrănirii necorespunzătoare, constatase
medicul ajuns în urma decesului. Imediat după înmormântare Vasile Baciu se va simţi
îndatorat să-l avertizeze pe Ion, cum că îşi doreşte pământurile şi casele înapoi dacă a murit şi
Ana şi copilul, cuvine-se ce-a fost al lor să se întoarcă înapoi la mine. Aşa-i legea şi omenia…,
ameninţând şi cu un proces, în cazul în care întâmpină opoziţie.
Verificând modul de desfăşurare a examenului de sfârşit de an, fostul subinspector
Horvat, devenit acum inspector, reproşează învăţătorului Herdelea faptul că soţia sa nu
vorbeşte limba maghiară, că nu ştiu copii Tatăl nostru în limba maghiară (spre indignarea
preotului Belciug, cel care predă religia, manifestată în faţa oficialului) şi că nivelul de
cunoaştere a limbii maghiare – obligatorie ca limbă de predare în şcolile de stat – de către copii
este redus şi, drept urmare, sugerează învăţătorului să ceară pensionarea, înainte de vreme.Iar
la băile din Sângeorz se petrece o întâlnire între clanul Pintea, reunit împreună cu rudele din
România (sora lui George Pintea, Eugenia, acompaniată de soţul ei, Gogu Ionescu), şi
Herdeleni, prilej cu care se discută critic situaţia românilor din Ungaria, Titu fiind invitat de
către familia Ionescu în Regat, cu promisiunea de a i se găsi o slujbă de jurnalist la gazeta
partidului reprezentat de către Gogu în Parlamentul României.
Tot la o întâlnire întâmplătoare, în plin câmp, Ion (care acum i se adăoga în creieri,
nechemată, întrebarea: ce folos de pământuri, dacă cine ţi-e pe lume drag nu-i al tău) se va
întâlni cu Florica. Stând cei doi de vorbă în marginea lanului pe care el îl cosea, aşezaţi pe
sumanul aflat acolo din întâmplare, după câteva momente de ezitare, brusc, o cuprinse de
subţiori şi-i muşcă buzele. Apoi Florica se lăsă pe spate, moale, gemând…
Capitolul 12-George
Ion, pentru a se întâlni cu Florica, îl vizitează pe George ca pe un frate bun, când să-i
ceară un sfat, când să-i dea el o povaţă, găsind totdeauna o pricină care să-i îndreptăţească
venirea..., dar supravegheat atent de Savista Oloaga, căci fiindcă George a strâns-o de pe
drumuri şi glumea uneori cu dânsa şi mai ales fiindcă nu uita niciodată, când aducea rachiu, să-i
dea şi ei câte un păhărel, Savista îl iubea cu o furie sălbatică și ar fi fost în stare să strângă de gât
pe oricine pentru dânsul. Iubindu-l pe George, îl ura însă pe Ion de când a simţit că umblă după
Florica şi, drept urmare, avertizează soţul asupra intenţiilor necurate ale lui Ion.
În acest timp Zaharia Herdelea primeşte vizita învăţătorului Zăgreanu, sosit cu mesajul
de grăbire a cererii de pensionare, din partea inspectorului Horvat, sub ameninţarea, limpede
în subtext, că altfel va fi destituit, ceea ce îl determină pe titularul postului să se resemneze ca
femeia când trebuie să-şi dea seama că a îmbătrânit.
Pe de altă parte, Vasile Baciu fusese la trei avocaţi în Bistriţa şi toţi trei îi spuseseră la
fel: legea zice că copilul moşteneşte pe tată şi tata moşteneşte pe copil (...) se revolta împotriva
legii care permitea ca un tâlhar să-i ademenească fata, să-i smulgă moşia şi pe urmă, după ce
bagă în groapă femeia, să rămână cu pământurile şi averea luate cu japca… Mânat de aceste stări
sufleteşti, Vasile Baciu ajunge să accepte o propunere a preotului făcută celor doi adversari cu
prilejul convocării lor în casa parohială, alături de fruntaşii satului, spre a se găsi o soluţie de
compromis: urmează a păstra în folosinţă pe viaţă, dar fără a fi proprietar, trei loturi şi casa în
care stătea. Ion acceptă şi el propunerea, în plus semnează un act prin care lasă bisericii, dacă
moare fără urmaşi, toată averea (aceasta la cererea părintelui, susţinută prin ideea de a evita
risipirea bunurilor în direcţii neprevăzute şi pe nemerit).
În drumul său către Bucureşti, unde vrea să ajungă spre a răspunde invitaţiei rudelor
sale prin alianţă şi din dorinţa de a se realiza în centrul românismului, Titu se opreşte la Sibiu,
ca trimis al ziarului Tribuna Bistriţei la serbările Asociaţiei pentru Cultura şi Literatura
Poporului Român. Acolo îi va cunoaşte, pe Virgil Pintea şi Liviu Pintea, fraţii cumnatului său.
Cel din urmă, căpitan al armatei austro-ungare, îl va uimi printr-o atitudine, pentru el,
neaşteptată: „Sunt român şi eu, dar mai-nainte de a fi român, sunt ofiţer şi servitor al
majestăţii-sale împăratul. În schimb Virgil, drept răspuns la dezamăgirea lui Titu în privinţa
atitudinii participanţilor la serbări, orientată mai ales către micile probleme individuale decât
către interesul naţional, afirma că Duşmanul ne atacă prin toate mijloacele (...)Dacă ne
menţinem la suprafaţă, am izbutit.
Avizat de către Savista, George îi comunică lui Ion că va pleca noaptea după lemne la
pădure, dar se va întoarce din drum și seara așteaptă venirea iubitului Floricăi, alături de ea,
spre disperarea femeii care își aștepta amantul . Când Ion sosește, în întuneric, în grădină,
George îl izbește cu sapa de trei ori, dintre care o dată în mâna dreaptă și de două ori în cap.
Ion se târa cu disperare ca să plece, dar din păcate, lângă poartă moare.
Capitolul 13-Sfârșitul
Naratorul reia evenimentele din perspectiva victimei: Ion se prăbușește sub lovitura a
doua care-i crăpase țeasta. Lovitura următoare n-o mai simți. Înainte de a muri își amintește
repede de copilăria lui, de dragostea lui dintâi (fata dascălului Simion Butunoiu), apoi de Ana
și de copil. În continuare, deși grav rănit la mâna dreaptă, la piept și la cap, se târăște până
aproape de gardul dinspre uliță, sub un nuc, unde îl lasă puterile. Ultimul său gând fusese: mor
ca un câine! Toată noaptea va geme înfiorător, ascultat de către Florica. De dimineață George
își recunoaște omorul în fața mulțimii adunate. Oamenii din sat și cei din împrejurimi
compătimesc atât victima cât și pe ucigaș, iar Belciug îl îngroapă în curtea noii biserici în
calitate de donator excepțional.
Același Belciug, împăcat acum cu familia Herdelea, face actul de donare a
pământuluipe care se construise casa învățătorului, astfel încât Ghighi, în cazul în care
Zăgreanu o cere în căsătorie, să aibă drept zestre casa și pământul. De la Titu sosește o
scrisoare ușor amară, trimisă din București, unde nu s-a întâlnit cu rudele care-l invitaseră, căci
acestea nu au revenit în capitală, fiind astfel nevoit să se descurce cu banii pe care îi avea.
Romanul se încheie prin descrierea festivității sfințirii noii biserici din Pripas, inclusiv
relatându-se petrecerea poporului unde participă aceiași protagoniști, mai puțin Ion și George,
ultimul aflat după gratii. Nu s-au petrecut în fond mari schimbări, consemnează naratorul
odată cu descrierea drumului pe care ieșea din Pripas căruța cu bătrânii Herdelea. De
asemenea, viața își reia cursul ei firesc: câțiva oameni s-au stins alții le-au luat locul. Peste
zvârcolirile vieții, vremea vine nepăsătoare, ștergând toate urmele. Se remarcă și o dedicație
finală adresată celor mul