MAITREYI

de MIRCEA ELIADE

Romanul a apărut în 1933, fiind un roman al experienţei dar şi un roman exotic. Este o poveste de
dragoste. Pompiliu Constantinescu afirma :,,se va citi romanul domnului Eliade într-un moment de graţie al
autorului”.Cartea este comparată cu marile poveşti de iubire:,,Paul şi Virginia” , Romeo şi Julieta
sau ,,Tristan şi Isolda.
Punctul de plecare al romanului îl constituie o experienţă proprie, povestea de iubire trăită de autor
alături de fiica profesorului Dasgupta, gazda lui din India, unde Eliade a petrecut câţiva ani dedicându-se
studiilor de orientalistică. Notele din jurnalul acestei perioade vor sta la baza creaţiei epice de ficţiune,fiind
modificate numele şi ocupaţiile unor personaje şi finalul întâmplării, după cum mărturiseşte autorul în
cartea ,,Memorii”.
Romanul e scris sub forma unui jurnal, naratorul personaj are o dublă perspectivă asupra
evenimentelor: una contemporană, el scrie jurnalul în momentul în care ajunge în India şi alta ulterioară,
în care revine asupra acestuia după ce povestea de iubire s-a sfârşit şi se opreşte la acele moment importante
care relevă legătura dintre el şi Maitreyi. Procedeul dublei perspective reiese din incipit, din mărturisirea
autorului:,,Am şovăit în faţa acestui caiet pentru că n-am izbutit să aflu încă ziua precisă când am întâlnit-o
pe Maitreyi. În însemnările mele de atunci n-au găsit nimic.”.Pe lângă rolul de narator, Allan va fi şi
protagonist. Manolescu compară această tehnică cu replay-ul din televiziune sau stop cadrul din
cinematografie.
Inspirat din experienţa indiană, romanul prezintă o poveste emoţionantă de iubire dintre Allan, un
tânăr englez venit la Calcutta şi Maitreyi, fiica protectorului său, Narendra Sen. Acţiunea se petrece în anul
1929, unde trăieşte o lume pestriţă, formată din trei comunităţi:autohtonă, foarte conservatoare, comunitatea
albă, preponderent engleză şi cea eurasiatică care dispreţuieşte obiceiurile indiene.
Incipitul constituie şi prima întâlnire a personajelor care are loc accidental, cînd Allan o vede pe
Maitreyi în maşina tatălui său pe care îl aştepta să aleagă câteva cărţi pentru vacanţa de Crăciun. Din
amănuntele evidenţiate la început referitoare la frumuseţea stranie a tinerei bengaleze se poate deduce că
înfiriparea unei poveşti de iubire e iminentă.
Allan este chemat în casa lui Sen pentru a-i înlesni viaţa într-o Indie prea complicată pentru un
european, d-nul Sen având intenţia secretă de a-l înfia pe Allan şi apoi să se mute în Anglia. Tinerii se
îndrăgostesc însă, apropierea lor se va produce treptat. Identificăm astfel mai multe trepte ale erosului:
indiferenţa, instalarea sentimentului, apoteoza, năruirea brutală. El va fi fascinat de viaţa familiei
bengaleze dar şi de complexitatea sufletului fetei. Va începe să ia lecţii de bengaleză de la Maitreyi iar el o
învaţă franceza. Cu floarea roşie pe care i-o oferă tânărului, ea va declanşa involuntar jocul seducţiei. Acesta
va continua cu discuţii despre cărţi în bibliotecă ,apoi cu un joc al privirilor şi al atingerilor mâinilor şi
picioarelor, specific indienilor. Deşi iniţial îşi neagă sentimentele ,pare indiferent, în cele din urmă,
autoanalizându-se cu luciditate se lasă prins în jocurile fetei şi e gata să-şi lase şi religia şi să treacă la
hinduism crezând că aşa se va putea căsători cu ea. El mărturiseşte acest sentiment profund ,,mă tulbură, mă
fascinează dar nu sunt îndrăgostit” iar mai târziu constată:,,eram vrăjit nu îndrăgostit”.
Erosul apare în roman sub forma ludicului. Întâlnim prima dată un joc al cărţilor pe care îl promite
fata lui Allan care are loc în bibliotecă când cei doi aşează pe masă cărţi, pornind din capete opuse, se
întâlnesc la un titlu simbolic şi fata se simte ruşinată. Apoi va urma un joc al privirilor care stabileşte legătura
lor. Atâta timp cât se privesc nu se pot sustrage farmecului erotic. Urmează jocul mâinilor care este de o
senzualitate mai pronunţată, presupune tandreţe,deoarece Allan nu va profita vulgar de fata iubită. Ca să o
lămurească că între ei există sentimente adevărate o lasă să se convingă singură de propriile pasiuni. Jocul
picioarelor este treapta cea mai de sus a acestei experienţe şi semnifică pasiunea absolută. Acest joc se
transformă într-o beatitudine a simţurilor. Fata e îndrăgostită şi pentru a-şi demonstra iubirea depune pe
altarul sentimentelor una dintre cele mai copleşitoare ofrande:îi dă lui Allan cutia din lemn în care păstreză o
şuviţă din părul mentorului ei,Tagore. Prin acest gest îi dăruieşte iubitului prezentul ei purificat, prin ruptura
de trecut.
Punctul culminant al iubirii, apoteoza, este atinsă în excursia de la lacuri unde Maitreyi oficiază
logodna lor după un ritual sacru,real. După ce primeşte un inel de logodnă, de fier şi aur cu doi şerpi
încolăciţi,Allan va primi şi legământul de iubire al fetei:,,Mă leg de tine pământule că voi fi a lui Allan şi a
nimeni altuia.Voi creşte din el ca iarba din tine.Şi cum aştepţi tu poaia aşa îi voi aştepta şi eu iubirea..” Din
acest legământ transpare iubirea absolută. În numele acestei iubiri, ea este gata să se sacrifice: ,,asupra mea să
cadă tot răul,,. Ea invocă două elemente ale naturii: glia, principiul feminin şi cerul, principiul masculin,
sugerând în plan simbolic mitul cosmogonic care explică formarea Universului prin hierogamia cer-pământ.
După apogeul iubirii, urmează întreruperea brutal.
Când Maitreyi îşi sărbătoreşte ziua de naştere, cei 17 ani, Chabu, sora ei, mărturiseşte părinţilor că cei
doi tineri s-au sărutat în excursia de la lacuri.La aflarea adevărului ,părinţii îl alungă din casa lor, le interzic
să se mai întâlnească iar Narendra Sen îi va scrie o scrisoare lui Allan cerându-i categoric să nu mai ia
legătura cu Maitreyi. Scrisoarea este reală. A fost trimisă de către Dasgupta lui Mircea Eliade şi a fost găsită
în arhiva personală a acestuia.
Deznodământul este dramatic. Allan încearcă să-şi vindece sufletul prin retragere în pustnicie, va
suferi cumplit şi chiar îi trece prin minte să se arunce în Gange, pentru a-i demonstra lui Sen cât de puternică
a fost iubirea lui. Maitreyi suferă pedepse mari pentru că încălcase legile tradiţionale.În numele iubirii îşi
forţează destinul, dăruindu-se unui vânzător de fructe, în speranţa că va fi alungată de acasă şi va merge la
Allan. Observăm că şi Chabu va suferi ,ea este o victimă nevinovată. Îl iubeşte şi ea pe Allan fără să-şi dea
seama, dar sufletul ei fragil nu va suporta atâta tensiune şi va ceda. Până la urmă Allan pare a se vindeca. Are
o relaţie cu Jenia Isaac, o evreică preocupată de muzică, mai apoi o cunoaşte pe Geurtie, de la care
dobândeşte credinţa că viaţa este un miracol.
Finalul deschis al romanului sugerează că nici distanţierea temporal şi nici rememorarea faptelor nu
pot epuiza misterul iubirii pentru Maitreyi. Allan îşi analizează cu luciditate trăirile prin introspecţie şi
monolog interior, astfel romanul e subiectiv, de analiză psihologică.Maitreyi rămâne cel mai exotic personaj
feminine din literatura română simbolizând misterul feminităţii.