https://adevarul.

ro/cultura/carti/5-lucruri-invatam-romanul-de-veghe-lanul-secara-salinger-
1_52c6a3dbc7b855ff562eb2d9/index.html

Caracterizarea persona

Succesul mare dobândit de-a lungul ultimelor decade se datorează faptului că “De
veghe în lanul de secară” ilustrează măcinări care ne privesc doar atunci când
înaintăm în vârstă, atunci când ne maturizăm. Încât trece (de la… la…) și i se conferă
un aer modernist prin temele și metodele de povestire tradiționale, putem spune că
depășește cu mult timpul în care a fost scrisă.

Exmatriculat din a patra școală, Holden Caulfield, protagonistul cărții noastre este un
băiat leneș, cu lehamite față de viață. Profanitățile întâlnite în text exprimă cel mai bine
starea sa psihică frustrată și, de la modul de viață al părinților săi, profesorii lui falși și
până la colegul de cameră care flirtează bolnăvicios cu fete, nimeni nu e scutit în a da de
ea. Sătul de „șmecheriile” maturității, Holden se îndreaptă spre New York în semn de

revoltă (personală, exterioară…? )

Cartea ne spune despre întâlnirile lui cu femei cochete de vârstă mijlocie, femei din
bordeluri, călugărițe, șoferi impredictibili de taxi, alcool și droguri. Călătoria lui Holden
de autodescoperire devine o viață lipsită de cumpăt și înțelepciune, dar Phoebe, sora
lui, îi este nădejde în drumul drept al recuperării. Holden ne povestește toate acestea ca
un flashback. Perspectivele subiective, știm, nu sunt mereu creditabile, ba chiar deloc.
Dar faptele, gândurile, ne fac să credem că Holden e un suflet bătrân, într-un corp de
adolescent. O perspectivă pe care eu o adopt; e un ciclu subiectiv de relatare care se
complace și întărește propria idee.

Dilema adolescentină despre cum funcționează viața, sentimente de înstrăinare și lupta

împotriva lumii artificiale, ipocrite, din jurul lui, totul este descris meticulos în „De veghe
în lanul de secară”, de J. D. Salinger. Limbajul direct, poate ofensiv, adaugă mai mult
puternicelor emoții ale protagonistului.

Cele mai multe cărți sunt scrise ca să fie plăcute, enjoyable. Simt că povestea a fost
scrisă ca să fie mai mult provocatoare (de gânduri, de psihologie, de instinct) decât să fie
citită din plăcere. Scopul ei de bază este să pună lumea într-o altă perspectivă pentru

cititor, sau să sprijine opinia acestuia, dacă e similară celei a lui Holden. Oricine
trece sau a trecut prin faze de detașare, alienare, va rezona cu această carte ușor. Oricine
se găsește mulțumit de lumea în care trăim, nu va potența cartea dacă nu e deschis
opiniilor mai puțin plăcute, ale persoanelor care văd lumea dintr-un punct de vedere nu
atât de admirabil. E cea mai bună explicație pe care o pot oferi, în sensul în care unora le
place și altora nu.

Controversa cărții acesteia, zic eu, s-ar rezolva prin înțelegerea mesajului. Iară mesajul ei
(sau cel puțin cel pe care îl nuanțez eu) este că cinismul conservă mai mult adevăr decât
optimismul. Ei bine, ideea aceasta de pornire și cheful vostru de citit vă va ajuta cu
siguranță să continuați analiza singuri. Cum vi s-a părut vouă?
https://prezi.com/m6nhkf782lxf/de-veghe-in-lanul-de-secara/

Rezumatul „Catcher în secară”

23 Jul, 2019

JD Salinger romanul De veghe în lanul de secară urmează tânăr protagonist

Holden Caulfield, care naratorul unui stagiu de trei zile după ce a fost dat afară
din școală pregătitoare cândva în 1950 . Holden decide să plece înainte de
sfârșitul semestrului și să călătorească la Manhattan, unde își petrece timpul
rătăcind prin oraș și încercând să se conecteze cu vechii prieteni și familie.

Capitolele 1-7

Holden își începe povestea în ziua în care pleacă de la Pencey Prep, internatul
pentru băieți la care frecventează în Pennsylvania. Este sâmbătă și există un joc
de fotbal împotriva Saxon Hill. Holden decide să se ducă la profesorul său de
istorie, domnul Spencer, în loc să urmărească jocul. Domnul Spencer încearcă să-
i vorbească un pic de sens lui Holden, care este expulzat pentru că și-a lăsat
aproape toate clasele. Holden decide că domnul Spencer nu-și va înțelege
niciodată punctul de vedere și se întoarce în cămine.

Înapoi în camera sa, Holden este întrerupt de Robert Ackley, care locuiește
alături. Ackley este destul de nepopular, iar Holden își exprimă supărarea față de
obiceiurile personale neigienice ale lui Ackley. Stradlater, popularul coleg de
cameră al lui Holden, se pregătește pentru o întâlnire. Holden crede că Stradlater
este un „fals” și îi este nemulțumit că întâlnirea lui Stradlater este Jane
Gallagher.Jane este o veche prietenă a lui Holden și știe că Stradlater este un
afemeiat care nu o va trata cu respect.

Stradlater îi cere lui Holden să-și facă sarcina pentru el. Holden este de acord, iar
după ce iese la hamburgeri și la pinball cu Ackley și prietenul său Mal Brossard,
se întoarce la cămin pentru a scrie. Holden scrie eseul despre mănușa de baseball
a fratelui său mai mic Allie. Holden dezvăluie că Allie a murit de leucemie în
1946, iar Holden este înfășurat în amintirile lui Allie în timpul procesului de
scriere.

Când Stradlater se întoarce în cămine, citește eseul și se enervează de Holden

pentru că s-a abătut de la instrucțiunile misiunii. Holden întreabă dacă s-a culcat
cu Jane, dar Stradlater nu va răspunde, iar Holden devine atât de furios încât îl
lovește cu pumnul. Stradlater îl fixează pe Holden la pământ și îi dă nasul
sângeros în represalii. Holden decide să părăsească școala devreme și să se
îndrepte spre New York. Își vinde mașina de scris pentru niște bani în plus. Între
suma respectivă și suma pe care i-a trimis-o bunica lui, își dă seama că are bani
mai mult decât suficienți pentru a-l ține câteva zile.

Capitolele 8-14

În tren, Holden o întâlnește pe mama lui Ernest Morrow, un student pe care

Holden îl numește „cel mai mare ticălos” de la școală. Holden îi spune femeii că
numele său este Rudolf Schmidt și inventează o poveste despre cât de timid,
modest și popular este Ernest. Odată ajunși în New York, Holden își ia rămas bun
de la doamna Morrow și ia un taxi până la hotelul Edmont. Pe drum, devine
preocupat de locul unde se află ratele Central Park în timpul iernii. Îl întreabă pe
șofer, dar întrebarea pare să-l enerveze.

La hotel, Holden se gândește să o sune pe Jane, dar în schimb ajunge să meargă

la bar și să încerce să cumpere o băutură. Dansează cu trei femei turistice. El își
găsește dorința de a observa vedetele jalnice și triste, dar în cele din urmă se
îndrăgostește pe jumătate de una dintre femei din cauza cât de bine
dansează. Când femeile pleacă, Holden începe să se gândească din nou la Jane. El
decide să se îndrepte spre Ernie's, un loc popular pentru copiii de vârstă școlară
și de facultate. Se întâlnește cu Lillian Simmons, care obișnuia să se întâlnească
cu fratele său mai mare DB. Ea îl invită să stea cu ea, dar el o consideră
pretențioasă, așa că el pleacă și se întoarce la hotelul său.

Operatorul de lift al hotelului, Maurice, oferă să trimită o prostituată pe nume

Sunny în camera lui Holden pentru cinci dolari. Holden este de acord, dar când
femeia ajunge, el devine incomod și se răzgândește. El vede cât de tânără și
nervoasă este și îi spune că vrea doar să vorbească. Sunny îi spune lui Holden că
vizita ei costă zece dolari în loc de cinci. Holden refuză să plătească banii în
plus. Maurice și Sunny se întorc împreună pentru a-l bate pe Holden și pentru a
lua banii.

Capitolele 15-19

A doua zi, Holden sună la o fostă iubită pe nume Sally pentru a-și programa o
întâlnire, apoi se îndreaptă spre un sandwich-bar pentru micul dejun. La
sandwich-bar, vorbește cu două călugărițe despre munca lor și despre cărțile pe
care le citește pentru școală. Holden se bucură de compania lor și dona zece
dolari pentru colecția lor. Apoi pleacă să se întâlnească cu Sally. În timpul
plimbării sale, Holden cumpără un disc numit „Little Shirley Beans” pentru sora
lui mai mică Phoebe, știind că îi va plăcea.

La piesă, Holden exprimă cât de mult urăște „prostia” pieselor și a filmelor. Cu

toate acestea, Sally iubește matineea. Holden devine din ce în ce mai enervată
când Sally dă peste un vechi prieten și poartă o conversație puternică cu el despre
diferiți cunoscuți. Apoi Holden și Sally pleacă și merg la patinaj în Central Park,
în principal pentru că Sally iubește costumul de patinaj pe care ajunge să-l
poarte. După patinarea pe gheață, Holden o îndeamnă pe Sally să fugă cu el și să
locuiască într-o cabană în pădurile din New England. Sally refuză, aparent
panicată de comportamentul lui Holden, iar cei doi intră într-o luptă. Holden o
numește „durere în fund”, iar Sally devine atât de supărată încât se despart în
condiții teribile.
Holden încearcă să o sune din nou pe Jane, dar închide telefonul când nu
răspunde. Se duce să vadă un film, urând cât de brânzos este, înainte de a merge
să vadă un bătrân coleg de clasă al său pe nume Carl Luce. Se întâlnesc la Barul
de răchită. Holden face prea multe glume nepotrivite, iar conversația lor devine
rapidă. După ce Luce pleacă, Holden rămâne la bar și se îmbată foarte tare.

Capitolele 20-26

Holden o sună pe Sally noaptea târziu pentru a compensa, dar mama ei răspunde
la telefon și Sally intră pe linie doar pentru a-i spune să plece acasă. Face o
plimbare în Central Park, unde bate accidental recordul pe care l-a cumpărat
pentru Phoebe. Holden decide să plece acasă să o viziteze. El are grijă să se
strecoare în camera ei pentru a evita să fie detectat de părinții săi, care încă mai
cred că este la școală și nu știu despre expulzarea lui.

Holden iubește să vorbească cu Phoebe, dar când află că a fost expulzat, se

enervează pe el. Phoebe îl întreabă pe Holden dacă îi place ceva și nu se poate
gândi la altceva decât la acest băiat, James Castle, care a căzut pe o fereastră la
școală și a murit. Îi spune lui Phoebe că îi place Allie, iar ea răspunde că Allie este
moartă.

Holden îi spune lui Phoebe că el fantasmează despre a fi „prindătorul de

secară”. El prevede un grup de copii care aleargă într-un câmp de secară la
marginea stâncii și își imaginează el însuși prinderea copiilor și salvarea lor de a
cădea peste margine - împiedicându-i efectiv să-și piardă inocența.

Holden pleacă când părinții lui se întorc de la o petrecere. Își sună vechiul
profesor de engleză, domnul Antolini, care locuiește în oraș și predă limba
engleză la NYU. Domnul Antolini încearcă să-i dea sfaturi de viață lui Holden și îl
avertizează că îi pasă prea mult de lucrurile greșite pentru a nu putea funcționa în
societate. El și soția lui au pregătit canapeaua pentru ca Holden să petreacă
noaptea. Holden este trezit de domnul Antolini bătând în cap și devine atât de
incomod încât pleacă. El ajunge să doarmă la Grand Central Station și își petrece
ziua următoare rătăcind pe Fifth Avenue.
Holden fantezizează că va părăsi orașul și se preface că este surd-mut, astfel încât
să poată lucra ca participant la benzinărie în vest și să nu interacționeze niciodată
cu nimeni. El vizitează școala lui Phoebe și lasă un bilet în care îi cere să se
întâlnească cu el la muzeu pentru a-și lua rămas bun de la bine. În timp ce era la
școală, Holden observă o explozie mâzgălită pe perete. Se înfurie gândindu-se la
copiii nevinovați care vor vedea cuvântul și vor învăța semnificația acestuia. El
încearcă să o șteargă, dar este permanent. Phoebe îl întâlnește pe Holden la
muzeu așa cum a cerut. Are o valiză cu ea și îi spune lui Holden că vrea să fugă cu
el. Holden refuză și Phoebe se înfurie atât de tare încât nu va merge pe lângă
el. Se duc la Zoo Central Park. Holden îi spune lui Phoebe că va rămâne și îi
cumpără un bilet pentru carusel. Experimentează fericirea copleșitoare în timp ce
o privește călărind pe carusel.

Holden încheie povestea făcând aluzie la timpul care a trecut de la evenimentele

din roman. El spune că s-a îmbolnăvit, a fost în vizită cu un psihanalist și va
începe o nouă școală în septembrie. Holden încheie romanul exprimând cât de
mult îi este dor de vechii săi colegi de clasă și de ceilalți din viața sa.

Catcher in the Rye , de JD Salinger, este unul dintre cele mai cunoscute romane
de vârstă din literatura americană. Prin narațiunea la prima persoană a
adolescentului Holden Caulfield, romanul explorează alienarea modernă și
pierderea inocenței.
Fapte rapide: Catcher în secară

 Autor: JD Salinger
 Editor: Little, Brown and Company
 Anul publicării: 1951
 Gen: Ficțiune
 Tipul lucrării: Roman
 Limba originală: engleză
 Teme: Alienarea, inocența, moartea
 Personaje: Holden Caulfield, Phoebe Caulfield, Ackley, Stradlater, Allie
Caulfield
 Fapte amuzante: JD Salinger a scris un prequel ( The Ocean Full of
Bowling Balls ) care spune povestea morții fratelui Holden. Salinger a
donat povestea la Universitatea Princeton, cu condiția să nu fie publicată
până la 50 de ani de la moartea sa - anul 2060.
Rezumatul complotului

Romanul începe cu naratorul, Holden Caulfield, care descrie experiența sa ca

student la Pencey Prep. A fost expulzat după ce nu a reușit majoritatea
cursurilor. Colegul său de cameră, Stradlater, vrea ca Holden să scrie un eseu
pentru el, astfel încât să poată merge la o întâlnire. Holden scrie eseul despre
mănușa de baseball a răposatului său frate Allie. (Allie a murit de leucemie cu ani
înainte.) Stradlater nu-i place eseul și refuză să-i spună lui Holden dacă el și
întâlnirea lui au întreținut relații sexuale.

Supărat, Holden părăsește campusul și călătorește în New York. Închiriază o

cameră într-un hotel ieftin. El face aranjamente cu operatorul de ascensoare
pentru ca o prostituată pe nume Sunny să-i viziteze camera, dar când ea ajunge,
el devine incomod și îi spune că vrea doar să vorbească cu ea. Sunny și proxenetul
ei, Maurice, cer mai mulți bani și Holden este lovit cu pumnul în stomac.

A doua zi, Holden se îmbată și se furișează în apartamentul familiei

sale. Vorbește cu sora lui mai mică, Phoebe, pe care o iubește și o consideră
nevinovată. Îi spune lui Phoebe că are fantezia de a fi „prindătorul de secară” care
prinde copii când cad de pe o stâncă în timp ce se joacă. Când părinții lui vin
acasă, Holden pleacă și călătorește la casa fostului său profesor domnul Antolini,
unde adoarme. Când se trezește, domnul Antolini bate din cap; Holden se tulbură
și pleacă. A doua zi, Holden îl duce pe Phoebe la grădina zoologică și îl urmărește
cum călărește pe carusel: prima lui adevărată experiență de fericire din
poveste. Povestea se încheie cu Holden afirmând că s-a „îmbolnăvit” și că va
începe la o nouă școală în toamnă.

Personaje majore
Holden Caulfield . Holden are șaisprezece ani. Inteligent, emoțional și
singuratic disperat, Holden este simbolul unui narator de încredere. Este obsedat
de moarte, în special de moartea fratelui mai mic Allie. Holden se străduiește să
se prezinte ca o persoană cinică, inteligentă și lumească.
Ackley . Ackley este student la Pencey Prep. Holden susține că îl disprețuiește,
dar există indicii că Holden îl vede pe Ackley ca pe o versiune a lui.
Stradlater . Stradlater este colegul de cameră al lui Holden la
Pencey. Încrezător, frumos, atletic și popular, Stradlater este tot ceea ce Holden
dorește să fie.
Phoebe Caulfield . Phoebe este sora mai mică a lui Holden. Este una dintre
puținele persoane pe care Holden le consideră foarte apreciate. Holden îl vede pe
Phoebe ca fiind inteligent, bun și inocent - aproape o ființă umană ideală.
Allie Caulfield . Allie este fratele mai mic al lui Holden, care a murit de
leucemie înainte de începerea narațiunii.
Teme majore
Inocență vs. cinste. „Phony” este insulta de alegere a lui Holden. El folosește
cuvântul pentru a descrie majoritatea oamenilor și locurilor pe care le
întâlnește. Pentru Holden, cuvântul implică artificiu, lipsă de autenticitate și
pretenție. Pentru Holden, telefonia este un simptom al maturității; în schimb, el
consideră inocența copiilor ca pe un semn al adevăratei bunătăți.
Alienare. Holden este izolat și înstrăinat de-a lungul întregului
roman. Aventurile sale se concentrează în mod constant pe realizarea unui fel de
conexiune umană. Holden folosește alienarea pentru a se proteja de batjocură și
respingere, dar singurătatea îl determină să continue să încerce să se conecteze.
Moarte. Moartea este firul care trece prin poveste. Pentru Holden, moartea este
abstractă; ceea ce Holden se teme de moarte este schimbarea pe care aceasta o
aduce. Holden dorește continuu ca lucrurile să rămână neschimbate și să poată
reveni la vremuri mai bune - un moment în care Allie era în viață.
Stil literar

Salinger folosește un limbaj naturalist, plin de argou, pentru a reproduce credibil

vocea unui băiat adolescent și injectează narațiunea cu cuvinte „de umplutură”
pentru a-i împrumuta același ritm ca și cuvântul vorbit; efectul rezultat este
sentimentul că Holden îți spune această poveste. Holden este, de asemenea, un
narator de încredere, care îi spune cititorului că este „cel mai grozav mincinos pe
care l-ai văzut vreodată”. Drept urmare, cititorul nu poate avea neapărat
încredere în descrierile lui Holden.
 De veghe în lanul de secară
de J. D. Salinger

Scrisă din perspectiva unui puşti de 16 ani, Salinger redă pe parcursul romanului toate
confesiunile şi problemele pe care cu siguranţă mulţi tineri la această vârstă le întâmpină.
Poate fi ceva cu totul nou pentru orice adolescent. Pentru mine chiar a fost ceva diferit, mi-a
plăcut neaşteptat de mult, am citit această carte dintr-o suflare. Ea mi-a deschis apetitul
pentru lectură.încă de la prima pagină am fost atrasă de sinceritatea şi uşurinţa cu care
personajul principal îşi acceptă problemele, de limbajul deschis şi comic pe care acesta îl are.
Pe parcursul romanului am observat lupta pe care tânărul o duce pentru propria
identitate, revoltat de ipocrizia şi nedreptatea multor adulţi. Este foarte inteligent, vede
urâţenia şi făţărnicia lumii care-l înconjoară, iar tot ce povesteşte o face într-un mod cinic
şi încearcă să se protejeze folosind două arme simple: sinceritatea şi simţul umorului.
Personajul nu se diferenţiază foarte mult de tinerii din ziua de azi doar prin simplul fapt
că nu foloseşte anumite cuvinte( de exemplu “ cool” şi nu are acces la atâtea informaţii,
internet etc. Această carte te poate înveseli cu adevărat, atmosfera pe care o întâlneşti te
bine dispune.
Este unul dintre cele mai frumoase romane ale secolului alXX –lea, păstându-şi
prospeţimea , având un succes imens în toată lumea şi continuă să fie alături de împăratul
muştelor, cartea de căpătâi a adolescenţilor. Recomand această carte în care, cu siguranţă,
de la prima până la ultima pagină a acesteia , veţi găsi toate ingredientele necesare unei
lecturi perfecte.
ANDREEA PETRUESCU cl. a X-a E

Titlul este unul metaforic, faptul de a sta "de veghe in lanul de secară" reprezintă
oarecum refugiul total de "oamenii mari" și atintirea ochilor spre copii, expresia
apare în partea de final a romanului, este un fragment ce sună cam așa, găsesc
oarecum asemănător cu Micul Prinț, deci la Salinger apare: "În mintea mea am
văzut o mulțime de copiii mitetei jucând un joc în lanul întins de secară. Mii de
copiii si nimeni în jur, adică nici un om mare, în afară de mine. Și eu stau la
marginea unei prăpăstii amețitoare. Și știi ce fac? Prind copiii să nu cadă în
prăpastie. Vreau să spun, când aleargă și nu se uită unde merg, trebuie să le ies în
cale și să-i prind, asta aș face toată ziua, aș sta de veghe in lanul de secară. Știu că-i
o nebunie. Dar e singurul lucru care n-ar tentă. Stiu că-i o nebunie.
Holden Caulfield, după multe peripeții amuzante, dar dureroase uneori, ajunge "să
fie mare", apare tema romanului, evoluția personajului principal, (bildungsroman).
Prăpastia poate fi starea de plictiseală, starea de regret a lucrurilor făcute mai
înainte, a căror experiență neplăcută deja Holden o are, iar el acum " păzește copiii
să nu cadă", găsesc aici un înțeles profund moral-crestin. Când termin examenele
neapărat o să recitesc opera lui Salinger, mulțumesc că mi-ai trezit interesul

Semnificația titlului se numără printre cele mai importante elemente pe care trebuie
să le menționezi în introducerea eseului tău, cu atât mai mult cu cât acesta
anticipează conținutul textului narativ.

În cazul romanului „De veghe în lanul de secară" titlul este unul metaforic, ce
exprimă teama de maturizare a personajului principal, dar și nevoia sa de a-și
proteja inocența și pe cea a celor din jurul său, cum este sora sa Phoebe, însă mai
multe detalii vei afla accesând capitolul „De veghe în lanul de secară | Semnificația
titlului".

Iată un scurt preview al capitolului: Titlul originar, „The catcher în the rye", tradus
în limba română „De veghe în lanul de secară", este o metaforă, la care personajul
principal face referire în capitolele XVI și XXII. Fiind întrebat de către sora sa ce
și-ar dori să devină, Holden îi mărturisește acesteia că își imaginează un...

Semnificația titlului: Catcher în secară

Titlul The Catcher in the Rye este o referință la „ Comin 'Thro the Rye ”, un poem
al lui Robert Burns și un simbol al dorinței personajului principal de a păstra
inocența copilăriei.

Prima referință din text la un „prindător de secară” se află în capitolul 16. Holden
aude:

„Dacă un corp prinde un corp care vine prin secară”.

Holden descrie scena (și cântăreața):

„Copilul era umflat. Mergea pe stradă, în loc să treacă pe trotuar, dar chiar lângă bordură. Își
dădea seama că mergea pe o linie foarte dreaptă, așa cum fac copiii și tot timpul pe care îl păstra
cântând și fredonând ".

Episodul îl face pe Holden să se simtă mai puțin deprimat. Dar de ce? Și-a dat
seama că copilul este nevinovat - cumva pur, nu „fals” ca părinții și alți adulți?

Apoi, în capitolul 22, Holden îi spune lui Phoebe:

"Oricum, îmi imaginez în continuare toți acești copii mici care se joacă în acest câmp mare de
secară și toate. Mii de copii mici și nimeni nu este în jur - nimeni mare, adică - cu excepția mea.
Și stau la marginea unor Ce trebuie să fac, trebuie să prind pe toată lumea dacă încep să treacă
peste stâncă - adică dacă aleargă și nu se uită unde merg, trebuie să ies de undeva și să prind ei.
Asta e tot ce fac toată ziua. Aș fi doar prindătorul de secară și tot. Știu că este o nebunie, dar
acesta este singurul lucru pe care aș vrea să-l fac cu adevărat. Știu că este o nebunie. "

Interpretarea lui Holden a poemului se concentrează în jurul pierderii inocenței

(adulții și societatea corup și distrug copiii) și dorința sa instinctuală de a-i
proteja pe copii (în special pe sora sa). Holden se vede pe sine însuși ca
„prindătorul de secară”. De-a lungul romanului, el se confruntă cu realitățile de a
crește - de violență, sexualitate și corupție (sau „prostie”) și nu dorește nicio parte
din el.

Holden este (în anumite privințe) incredibil de naiv și inocent în ceea ce privește
realitățile lumești. Nu vrea să accepte lumea așa cum este, dar se simte și
neputincios, incapabil să efectueze schimbarea. Procesul de creștere este aproape
ca un tren fugar, care se mișcă atât de repede și cu furie într-o direcție care nu-i
stăpânește (sau chiar, într-adevăr, înțelegerea). Nu poate face nimic pentru a-l
opri sau a-l împiedica și își dă seama că dorința sa de a salva copiii este „nebună”
- poate chiar nerealistă și imposibilă. Pe tot parcursul romanului, Holden este
obligat să se împace cu realitatea de a crește - ceva pe care el se străduiește să-l
accepte.
Caracterizarea persoanjului principal
Holden Caulfield este unul dintre cele mai interesante și complexe personaje adolescente
întâlnite în literatura universală, el reprezentând tipul antieroului și cel al adolescentului
inadaptat. Autorul îi face acestuia portretul atât prin procedeul caracterizării directe, cât și prin
procedeul caracterizării indirecte, pornind de la relația cu alte personaje sau de la acțiunile
întreprinse de către acesta.

Portretul fizic al personajului este realizat în special prin procedeul caracterizării directe, dar și
prin autocaracterizare, Holden referindu-se la el ca fiind un tânăr de înălțime medie, slăbuț,
șaten, cu păr scurt, pentru a nu fi nevoit să îl pieptene mult și cu multe fire de păr alb. După
cum tocmai el afirmă, nu este o fire atletică, iar condiția sa fizică a avut de suferit din cauza
faptului că fumează mult.

Portretul moral al lui Holden, însă, este cel care dă viață personajului. El este un tânăr confuz,
iresponsabil, deprimat și anxios, după cum reiese din întâmplările prin care trece acesta. Astfel,
încă de la început cititorul află că tânărul a mai…

Ești elev în clasa a IX-a și ai studiat la școală romanul De veghe în lanul de secară de J.D.
Salinger, iar acum ai primit ca temă redactarea unui eseu prin care să demonstrezi că opera este
un bildungsroman? Vestea bună este că profesorii noștri de limba și literatura română îți pun la
dispoziție materialul un eseu din care te poți inspira pentru scrierea propriei lucrări de nota 10.

„Bildugsromanul este un roman care prezintă evoluția personajului principal, confruntat cu

mai multe situații de viață. De obicei, acest tip de roman urmărește personajul în trecerea sa de
la copilărie la viața de adult, întocmai cum este și cazul lui Holden, un tânăr de 16 ani prins
între inocența copilăriei și viciile vieții de adult.

În general, bildugsromanul se caracterizează prin faptul că pe parcursul poveștii personajul

evoluează, trecând printr-un proces de maturizare, declanșat de întâmplările cărora trebuie să le
facă față. În cazul lui Holden, povestea începe cu încercarea tânărului de a fugi de
responsabilitate și de a petrece câteva zile de distracție înainte ca familia sa să afle că a fost din
nou exmatriculat. Pe parcursul acestora, însă, adolescentul suferă o serie de transformări ce îi
întăresc caracterul spre a lua decizia corectă.

Un element ce definește clar un bildungsroman este călătoria inițiatică pe care o parcurge eroul
în drumul său spre maturitate. În cazul romanului «De veghe în lanul de secară», este vorba
despre cele câteva zile pe care le petrece Holden în New York, înainte de a merge acasă.”

Povestim astăzi, aşa cum s-a hotărât anterior, despre romanul De veghe în lanul de secară /
Zabhegyező a scriitorului De veghe in lanul de secara.1jpgamerican J.D. (Jerome David) Salinger.
Acesta s-a născut pe 1 ianuarie 1919, în New-York şi a murit la vârsta de 91 de ani (27 ianuarie
2010), în Cornish, New-Hampshire. Tatăl lui era evreu, iar mama sa provenea dintr-o familie
catolică unde se regăseau atât rădăcini scoţiene, irlandeze cât şi germane, dar după căsătorie
şi-a schimbat numele din Marie în Miriam şi a trecut la religia iudaică. J.D. Salinger n-a ştiut că
mama sa nu este evreică decât după vârsta de 13 ani, când a avut loc bar mitzvah său. În afară
de faptul că a devenit celebru pentru romanul De veghe în lanul de secară, mai este cunoscut şi
pentru faptul că a avut o fire solitară, care a detestat toată notorietatea pe care i-a adus-o
romanul scris. A scris foarte puţine lucrări după acest roman şi nu a fost foarte doritor să
publice. Ultima sa carte a apărut în 1965, iar ultimul interviu l-a acordat în 1980. S-a judecat cu
suedezul Fredrik Colting, cel care a semnat sub pseudonimul D.J. California, o continuare a
romanului De veghe în lanul de secară, reluând povestea lui Salinger, cu personajul Holden
Caulfield, aici pensionar în vârsta de 76 de ani. Romanul acestuia s-a intitulat ”60 Years Later:
Coming Through the Rye” („De veghe în lanul de secară, după 60 de ani”). Tribunalul american a
interzis cartea şi i-a dat, prin urmare, dreptate lui J. D. Salinger. Puteţi citi mai multe despre asta
AICI.

Romanul lui J. D. Salinger povesteşte despre Holden Caulfield, un adolescent rebel, (mai ales
dacă este să privim din perspectiva anului în care a apărut cartea, 1951), care este la a treia
exmatriculare din şcoală. Şcoala pe care urmează s-o părăsească este Pencey Prep, situată în
Agerstown, Pennsylvania. De dat afară l-au dat pentru că picase la 4 materii. Singura la care
trecuse şi la care avea mare talent, era literatura. Colegii săi nu păreau să fie foarte ataşaţi de
el. Dar nici lui nu-i plăceau foarte mult. Un adolescent ce pare să nu relaţioneze cu nimeni prea
bine, care, deşi nu pare să ştie, este îndrăgostit de o prietenă din copilărie, Jane Gallagher.
Aceasta şi sora sa Phoebe sunt singurele persoane de sex feminin care par să nu-l
dezamăgească. Din cauza lui Jane se bate cu colegul de cameră, Stradlater şi decide să plece
mai devreme acasă, la New-York. Călătoria lui, zilele pierdute prin New-York, oamenii întâlniţi şi
trăirile sale sunt descrise în carte. Poate din cauză că personajul fuge „în lume”, cartea a fost
comparată cu romanul lui Mark Twain, Aventurile lui Huckleberry Finn. Dar spre deosebire de
Huckeberry Finn, Holden nu are pe nimeni alături. Se adăposteşte, ca după un paravan, sub
şapca roşie de vânătoare. Şapcă pe care o scoate când crede că este văzut. Sună la diferiţi
oameni, încercând să povestească cu cineva. Intră în vorbă chiar şi cu taximetriştii, întrebând ce
se întâmplă cu raţele de pe lac, iarna. Niciunul însă, nu reuşeşte să-i înţeleagă preocuparea. Se
duce într-o cabină telefonică, chiar la coborârea din tren, cu gândul să sune pe cineva. Este o
persoană atât de introvertită, de retrasă, încât nu prea are prieteni. Nu ştie pe cine să sune, nu
are pe cine să sune … aşa că iese din cabina telefonică.
The Catcher in the RyeRomanul, The Catcher in the Rye, a fost interzis, la vremea apariţiei sale,
în unele state din SUA, atât pentru limbajul obscen şi pentru înjurături, cât şi pentru felul în care
se vorbeşte despre catolicism. Un părinte îngrijorat a numărat de câte ori se înjură în roman
(goddamm / blestemată – folosit de 237 de ori, bastard – de 58 de ori, Chrissake / numele
Domnului de 31 de ori şi fuck / (tradus de dictionar ) dracu de 6 ori). Din cauză că romanul a fost
interzis, sau poate tocmai pentru că tinerii s-au regăsit în descrierea adolescentului debusolat şi
introvertit, foarte mulţi au cumpărat romanul, devenind un bestseller care şi-a păstrat
popularitatea până azi. În fiecare an se editează 250.000 de exemplare ale acestei cărţi şi s-a
ajuns la un total de 65 de milioane de exemplare vândute.

M-am întrebat de ce n-am văzut ecranizarea acestei cărţi, dat fiind popularitatea ei dar şi
pentru că se studiază în SUA. Răspunsul a fost, că autorul nu a vrut să vândă drepturile pentru
ecranizare. Nici unul din actorii, care s-au prezentat la casting, n-au fost pe placul lui. Una din
amantele sale, Joyce Maynard a concluzionat zicând că singurul care ar fi putut interpreta rolul
lui Holden Caulfield ar fi fost J.D. Salinger („The only person who might ever have played Holden
Caulfield would have been J. D. Salinger.”). Pe de altă parte, Salinger a spus că romanul nu-i
ecranizabil pentru că toată acţiunea şi trăirea sunt în gândurile lui Holden Caulfield şi acestea nu
pot fi transpuse pe ecran.

Mi s-a părut că avem două personaje Holden Caulfield – cel căruia i se întâmplă toate, care nu
ia atitudine când zabhegyezoar trebui, spune cele mai nepotrivite cuvinte, sau, pur şi simplu,
încearcă să facă conversaţie cu oricine l-ar asculta. Pe de altă parte, este povestitorul Holden,
cel care judecă situaţia, se judecă pe sine şi este extrem de sincer cu privire la ceea ce i se
întâmplă, la sentimentele care-l încearcă. Îşi aminteşte cu drag de fratii lui, faţă de care are un
ataşament deosebit. Genialul Allie, fratele său mai mic, a murit de leucemie, dar în gândurile lui
Holden este mereu prezent şi parcă viu, deşi regretat. Phoebe este cea cu care şi-ar dori să
vorbească şi pentru care cumpără un disc, „Little Shirley Beans” cântat de Estelle Fletcher.
Muzica este şi ea definitorie pentru personaj. Tot de la un cântec pleacă şi titlul cărţii „Comin’
Thro the Rye” – pe versurile lui Robert Burns. Plimbându-se prin New-York ascultă un copil ce
cântă:

„dacă cineva prinde pe careva venind prin lanul de secară” .”Asta m-a făcut să mă simt mai
bine. Mi-a mai luminat puţin sufletul„. (Holden Caulfield în De veghe în Lanul de secară de J.D.
Salinger).

Aminteşte de un coleg care fluiera extrem de frumos „Tin Roof Blues„, fapt pentru care a
acceptat, să fie colegi de cameră, timp de 2 luni. La New-York merge la un local şi-l ascultă pe
Eddie, care cântă bine, dar o ştie şi deci nu mai este atât de frumos. Holden are o scară de valori
interesantă. Nu-i place Laurence Olivier în Hamlet, iar în Romeo şi Julieta – îl preferă pe
Mercutio – care moare fără vină. Pe de altă parte citeşte mult, iar despre Hamlet scrie că:
„De fapt ştiţi ce trebuia să fac? Să citesc piesa! Nenorocirea cu mine e că trebuie să citesc
lucrurile cu ochii mei. Când le joacă un actor, mi-e foarte greu să ascult. Mă tot întreb mereu
dacă nu cumva o să facă ceva aiurea„. (Holden Caulfield în De veghe în lanul de secară de J.D.
Salinger)

Foarte de acord cu Holden, aici – este întotdeauna mai bine să citeşti, să-ţi imaginezi tu, cele
scrise. Personajul citeşte mult, chiar şi cărţi clasice cum este Întoarcerea băștinașului, a
scriitorului Thomas Hardy, pe care simte că l-ar putea suna la telefon:”Mie îmi plac cărţile care,
după ce le isprăveşti, simţi c-ai vrea ca autorul să fie cel mai bun prieten al tău şi să-l poţi chema
la telefon ori de câte ori ai chef”… „Mai degrabă i-aş telefona bătrânului Thomas Hardy. Îmi
place Eustacia Vye”. (Holden Caulfield în De veghe în lanul de secară de J.D. Salinger)

Interesant e că ar prefera să facă meserii umile, nu să-i urmeze tatălui, avocat de succes şi cu
mulţi bani, dar în acelaşi timp este, potrivit creşterii, un demn reprezentant al clasei sale, căruia
nu-i plac lucrurile ieftine (geamantanele unui coleg, coşurile măicuţelor pe care le întâlneşte la
New-York).

e veghe în lanul de secară de J. D. Salinger este arhicunoscută drept una dintre cele mai
bune cărţi ale secolului al XX-lea, având ca teme centrale maturizarea şi înstrăinarea din
timpul adolescenţei. Subiectul este simplu: Holden Caulfield povesteşte experienţele
prin care a trecut în vacanţa de Crăciun a anului precedent după ce a fost exmatriculat
de la şcoala pregătitoare Pencey. Însă ceea ce face romanul lui Salinger cu adevărat
deosebit este multitudinea de simboluri ascunse dincolo de simplitatea lui.

Cartea pare scrisă într-o zi, fără prea multe formalităţi, dar, de fapt, este extreme de
elaborată, având un caracter alegoric pronunțat. Ne dăm seama de aceasta încă din
titlu. Originile numelui ales pentru carte se află în versul „Dacă cineva prinde pe cineva
venind prin secară” al unui cântec pe care Holden îl aude întâmplător pe stradă. Faptul
că versul s-a dovedit greşit reprodus (acesta fiind „Dacă cineva se întâlneşte cu cineva
venind prin secară”) nu are importanţă, ceea ce contează este modul în care Holden
interpretează ce a auzit. El îi mărturiseşte lui Phoebe, sora sa, că îşi imaginează: „o
mulţime de copii care joacă un joc într-un lan întins de secară. Mii de copilaşi şi nimeni prin
preajmă – nimeni mare, vreau să spun – în afară de mine. Şi eu stau în picioare pe buza
unei stânci scrântite. Ce am de făcut, trebuie să prind pe oricine ar trece dincolo de stâncă.
Adică, dacă aleargă şi nu se uită pe unde merg, trebuie să apar de undeva şi să-i prind. Asta-
i tot ce aş face toată ziua. Aş sta de veghe în lanul de secară şi-atât”. Poate sună ciudat, căci,
până la urmă ce tânăr de şaisprezece ani ar vrea să vegheze un lan? Semnificaţia
pasajului, şi a titlului de altfel, este una mult mai profundă şi anume că Holden vrea să-i
salveze pe copii de la maturizare şi implicit, de la a-și pierde inocenţa. Lanul de secară
reprezintă autenticitatea copilăriei: pur, nevinovat şi ludic. Dincolo de stâncă este lumea
adulţilor: superficială, ipocrită și vulgară. Holden este undeva la mijloc, încercând să
conserve inocenţa. Căciula lui roşie de vânătoare are un rol important în acest context,
fiind simbolul celui de veghe: spre final, Holden (care conştientizează în cele din urmă
că maturizarea este un proces inevitabil şi poate nu aşa de rău cum îl percepe inițial) îi
dă căciula lui Phoebe, următoarea ce trebuie să „vegheze lanul”. Căciula este, de
asemenea, un obiect al individualităţii lui Holden, purtând-o numai când nu e nimeni
prin preajmă. Ulterior, Phoebe i-o pune înapoi pe cap, arătându-i că ea îl iubeşte exact
aşa cum e.

Este imposibil să nu remarci obsesia tânărului Caulfield pentru raţele de pe lacul din
Central Park. Veşnica sa dilemma e unde se duc raţele pe timpul iernii, când lacul
îngheaţă? „Mama natură are grijă de ele”, îi răspunde un taximetrist. Holden cumpără
pentru Phoebe discul Little Shirley Beans, dar îl sparge accidental după ce alunecă pe
aleile parcului, chiar lângă lac. Discul este o altă reprezentare a inocenţei (nu degeaba
Phoebe păstrează bucăţelele), iar spargerea lui este urmată de cele mai sumbre
gânduri ale lui Holden. Acestea fac aluzie la iarna care alungă raţele, dar ele vin
întotdeauna înapoi. La fel și sentimentele lui Holden, dacă interpretăm iarna drept o
stare. Iarna reprezintă o latură mai întunecată din sufletul omului, dar sentimentele şi
emoţiile autentice vin mereu înapoi pentru a face totul clar. Este modul în care
funcţionează natura omului.

Nimic nu este întâmplător în De veghe…, nici măcar numele protagonistului: în

engleză, caul este o membrană care în cazuri rare acoperă capul nou-născuţilor. Copiii
care o au se spune că dau dovadă de puteri supranaturale şi prezenţa membranei este
asociată cu norocul. Reiese că Holden este special, diferit de ceilalţi. Mulţi ar putea să
desfinţeze ideea, spunând că poate Caulfield pur şi simplu îi suna bine lui Salinger, dar
la începutul cărţii, autorul face o aluzie la David Copperfield, care s-a născut cu o astfel
de membrană.[1] Deci, nu vorbim de o coincidenţă. De fapt, toţi copiii Caulfield sunt
speciali: D.B. are parte de succes scriind scenarii la Hollywood, Allie era un roşcovan
stângaci care îşi scria poezii pe mănuşa de baseball, Phoebe ţine un jurnal, este o
dansatoare de neîntrecut și fata numărul unu în ochii fraţilor ei. Holden? Ce îl face
pe el atât de special? Aparent, e un simplu adolescent revoltat, care se plânge
încontinuu şi nu ştie ce vrea. Totuși, să nu uităm că engleza este singura materie la care
Holden nu a picat, el însuşi recunoscând că „se pricepe la compuneri”. Dar pe lângă asta,
Holden are un dar aparte de a observa oameneii din jur, el ştie de ce ei reacţionează
într-un anumit fel în diferite circumstanţe şi înţelege emoţiile umane, fiind dotat cu o
sensibilitate aparte.

Un alt mod în care putem interpreta personajul lui Holden Caulfield este drept o
reprezentare a Americii după cel de-al Doilea Război Mondial. O țară care a aruncat
bomba şi şi-a pierdut inocenţa. De remarcat ar fi faptul că mulţi supravieţuitori ai
bombei atomice s-au îmbolnăvit de lucemie, boala care l-a răpus şi pe Allie.[2] Cum am
mai spus, nimic nu este o coincidenţă în De veghe în lanul de secară, Salinger creînd un
întreg sistem ramificat de simboluri, motive si aluzii, problemele punctate aici fiind doar
câteva piese din puzzle-ul uneia dintre cele mai bogate în semnificații opere din
literatura universală.

În ultimă instanţă, recomand citirea romanului în engleză pentru o înţelegere mai

aprofundată. Nu e nevoie de cunoştinţe avansate de limbă engleză, deoarece limbajul e
de o naturalețe remarcabilă. Este imposibil ca traducerea să fie fidelă până la capăt, din
moment ce este folosit tipicul vocabular american al anilor cincizeci: limbajul licenţios şi
degajat face tot farmecul romanului, și tocmai savoarea acestuia se pierde în traducere.
De exemplu, cuvântul phony, probabil unul dintre cele mai des întâlnite în carte, descrie
o persoană superficială, prefăcută şi pretenţioasă, dar nu are un echivalent în română
care să se potrivească contextului, deci se folosesc de fiecare dată termeni diferiţi şi
astfel se elimină senzaţia de repetiţie (specifică modului de a gândi al lui Holden). Un alt
exemplu, o frază de tipul „Then I really started chucking the old crap around” devine
„După aia am început să torn gogomănii la greu”. Farmecul se pierde în traducerea
aproximativă, cum de altfel se întâmplă cu cele mai multe opere care abundă în argou.

Având convingerea că în fiecare dintre noi există un Holden sau măcar o umbră din
modul de a fi al personajului lui Salinger, închei prin a vă îndemna să vă întâlniți cu voi
înșivă prin protagonistul romanului De veghe în lanul de secară. Recunoașterea e
garantată și întâlnirea savuroasă!

[1] Shmoop Editorial Team, „Holden Caulfield in The Catcher in the Rye,” Shmoop
University, Inc., 11 November 2008, http://www.shmoop.com/catcher-in-the-rye/holden-
caulfield.html (accessed March 24, 2015).

[2] Shmoop Editorial Team, „Holden Caulfield in The Catcher in the Rye,” Shmoop
University, Inc., 11 November 2008, http://www.shmoop.com/catcher-in-the-rye/holden-
caulfield.html (accessed March 24, 2015).
Nu vreau să epuizez subiectul. Declar deschisă discuţia la clubul de lectură şi hai Să povestim
despre-o carte! Aştept cu nerăbdare părerile voastre pe marginea acestui roman. Cum aţi văzut
voi povestea, ce v-a plăcut sau displăcut romanul, personajul …

Pentru cei care n-aţi votat încă cartea lunii aprilie sau cea pe trimestru puteţi s-o faceţi acum.
Dacă aţi scris despre De veghe în lanul de secară – anunţaţi-mă, să vă trec link-urile de
trimitere.

Puteţi să citiţi ce-a scris şi: Artele şi ştiinţele vieţii sau Sorin Lucian Berbecaru pe blogul său
Recenzii beletrică ca urmare a acestei lecturi

////////////////////

O carte de capatai a adolescentei: Romanul De veghe in

lanul de secara, scris de autorul american J.D. Salinger
O carte de capatai a adolescentei: Romanul De veghe in lanul de secara, scris de autorul american J.D. Salinger
Prima aparitie a lui J.D.Salinger in limba romana a avut loc, in 1964, sub
egida Editurii pentru Literatura Universala. La cateva decenii dupa
traducerea de referinta, Editura Polirom a oferit noua traducere, pentru
tinerii de azi, a romanului De veghe in lanul de secara. Situata de ani de
zile in topul preferintelor cititorilor din Romania, De veghe in lanul de
secara continua sa fie, la peste 50 de ani de la aparitie, cartea de capatii a
adolescentei. Ce poate fi uimitor pentru tinerii care o citesc acum, la 16 ani,
si ai caror parinti s-au nascut, probabil, in aceeasi perioada ca si romanul, e
ca trec prin aceleasi episoade, angoase si mirari precum Holden Caulfield.
Doar ca el nu folosea atat de des cuvintul cool si nu naviga pe Internet. Iar
cand simtea nevoia sa o sune pe fata de care era indragostit, ori renunta,
pentru ca nu avea chef, ori intra in prima cabina de telefon. Problemele lui
raman insa, si chiar si modul in care sunt rezolvate: prin revolta, prin
negare sau, uneori, prin ignorarea lor. Exista voci care se intreaba de ce
totusi a avut romanul un succes atat de uimitor, in toata lumea si, deja, de
atatia ani. In fond, nu e singura carte care-si pastreaza prospetimea cu
trecerea timpului. E vorba despre altceva, un ceva despre care s-au scris
zeci de mii de pagini. Ceva imposibil de sintetizat intr-o scurta prezentare.
Poate, pur si simplu, e o carte foarte-foarte buna. Atat. Alaturati-va
milioanelor de tineri care au citit-o si veti intelege.

Lanul de secara reprezinta autenticitatea copilariei

De veghe in lanul de secara de J. D. Salinger este arhicunoscuta drept una

dintre cele mai bune carti ale secolului al XX-lea, avand ca teme centrale
maturizarea si instrainarea din timpul adolescentei. Subiectul este simplu:
Holden Caulfield povesteste experientele prin care a trecut in vacanta de
Craciun a anului precedent dupa ce a fost exmatriculat de la scoala
pregatitoare Pencey. Insa ceea ce face romanul lui Salinger cu adevarat
deosebit este multitudinea de simboluri ascunse dincolo de simplitatea lui.
Cartea pare scrisa intr-o zi, fara prea multe formalitati, dar, de fapt, este
extreme de elaborata, avand un caracter alegoric pronuntat. Ne dam
seama de aceasta inca din titlu. Originile numelui ales pentru carte se afla
in versul Daca cineva prinde pe cineva venind prin secara, al unui cantec pe
care Holden il aude intamplator pe strada. Ceea ce conteaza este modul in
care Holden interpreteaza ce a auzit. El ii marturiseste lui Phoebe, sora sa:

- Imi imaginez o multime de copii care joaca un joc intr-un lan intins de
secara. Mii de copilasi si nimeni prin preajma - nimeni mare, vreau sa spun
- in afara de mine. Si eu stau in picioare pe buza unei stanci scrantite. Ce
am de facut, trebuie sa prind pe oricine ar trece dincolo de stanca. Adica,
daca alearga si nu se uita pe unde merg, trebuie sa apar de undeva si sa-i
prind. Asta-i tot ce as face toata ziua. As sta de veghe in lanul de secara si-
atat.
Poate suna ciudat, caci, pana la urma ce tanar de 16 ani ar vrea sa
vegheze un lan? Semnificatia pasajului, si a titlului de altfel, este una mult
mai profunda si anume ca Holden vrea sa-i salveze pe copii de la
maturizare si implicit, de la a-si pierde inocenta. Lanul de secara reprezinta
autenticitatea copilariei: pur, nevinovat si ludic. Dincolo de stanca este
lumea adultilor: superficiala, ipocrita si vulgara. Holden este undeva la
mijloc, incercand sa conserve inocenta. Caciula lui rosie de vanatoare are
un rol important in acest context, fiind simbolul celui de veghe: spre final,
Holden (care constientizeaza in cele din urma ca maturizarea este un
proces inevitabil si poate nu asa de rau cum il percepe initial) ii da caciula
lui Phoebe, urmatoarea ce trebuie sa vegheze lanul. Caciula este, de
asemenea, un obiect al individualitatii lui Holden, purtand-o numai cand nu
e nimeni prin preajma. Ulterior, Phoebe i-o pune inapoi pe cap, aratandu-i
ca ea il iubeste exact asa cum e. Este imposibil sa nu remarci obsesia
tanarului Caulfield pentru ratele de pe lacul din Central Park. Vesnica sa
dilemma e unde se duc ratele pe timpul iernii, cand lacul ingheata?
- Mama natura are grija de ele,, ii raspunde un taximetrist.
Holden cumpara pentru Phoebe discul Little Shirley Beans, dar il sparge
accidental dupa ce aluneca pe aleile parcului, chiar langa lac. Discul este o
alta reprezentare a inocentei (nu degeaba Phoebe pastreaza bucatelele), iar
spargerea lui este urmata de cele mai sumbre ganduri ale lui Holden.
Acestea fac aluzie la iarna care alunga ratele, dar ele vin intotdeauna
inapoi. La fel si sentimentele lui Holden, daca interpretam iarna drept o
stare. Iarna reprezinta o latura mai intunecata din sufletul omului, dar
sentimentele si emotiile autentice vin mereu inapoi pentru a face totul clar.
Este modul in care functioneaza natura omului.Avand convingerea ca in
fiecare dintre noi exista un Holden sau macar o umbra din modul de a fi al
personajului lui Salinger, inchei prin a va indemna sa va intalniti cu voi
insiva prin protagonistul romanului De veghe in lanul de secara.
Recunoasterea e garantata si intalnirea savuroasa!

Un scurt rezumat al romanului De veghe in lanul de secara

Avand un narator subiectiv, romanul scriitorului american contemporan J.D.

Salinger reproduce confesiunea unui adolescent inadaptat. Experientele pe
care le parcurge Holden sunt privite de personaj cu un amestec de deceptie
si detasare. Aceasta opera literara poate fi incadrata in doua teme literare
diferite: tema familiei - in care ne sunt detaliate relatiile dintre personajul
principal, Holden Caulfield familia si prietenii sai -, si tema calatoriei, in
care sunt prezentate drumul si peripetiile prin care va trece Holden cand se
intoarce la New York, unde petrece cateva zile pe care le are la dispozitie
pana la momentul in care va ajunge acasa si le va spune parintilor vestea
cea rea.Tema familiei este prezenta inca din primele pagini ale acestei
opere literare, cand autorul face o scurta prezentare a personajului
principal, un adolescent, pe nume Holden Caulfield, care provine dintr-o
familie bogata, nu prea numeroasa, cu 4 copii, unul mai mare pe nume
D.B., scriitor la Hollywood, care acum se prostitueaza, Holden, unul mai
mic, Allie, care a murit de leucemie cu ceva timp in urma si o sora in clasa
a 4-a pe nume Phoebe. Holden Caulfield povesteste ultimele lui zile
petrecute la Pencey, unde, deoarece era corigent la 3 materii din 4, urma
sa fie exmatriculat inainte de vacanta de Craciun, insa nu pentru prima
oara deoarece el a mai invatat si la alte scoli precum Whooton si Elkton
Hills. Povestea incepe intr-o sambata, cu 4 zile inainte de plecarea la New
York, pe cand statea pe varful unui deal din apropierea stadionului,
urmarind un meci de fotbal dintre Pencey si Saxon Hall. Unul din motivele
pentru care nu s-a dus este si faptul ca el trebuia ca inainte de plecare sa-
si ia ramas bun de la Domnul Spencer, profesorul lui de istorie. Dupa o
discutie moralizatoare despre teza lui la aceasta materie si despre motivul
pentru care a fost lasat corigent, Holden se intoarce la Pencey, in camera
sa, unde il gaseste pe vecinul sau de palier pe nume Ackley. Vorbeste cu
Stradlater, colegul sau de camera, despre fata cu care acesta se intalnea,
pe nume Jane Gallagher si pe care Holden o cunostea, dar nu o mai vazuse
de mult timp. El se hotaraste sa plece la New York pentru a petrece cateva
zile inainte de intoarcerea acasa, unde stia ca o sa fie certat de parinti.
Acestia ar fi aflat de isprava lui Holden abia miercuri cand vor primi o
scrisoare de la director. Dupa ce ajunge la New York se cazeaza la un hotel
amarat unde cunoaste la bar trei fete pe seama carora se distreza aproape
toata noaptea deoarece erau proaste si urate . Apoi pleaca pentru a-si
petrece seara la un cabaret. Neavand nimic de facut deorece era singur si
deprimat, incepe sa bea si sa fumeze pana cand se intalneste cu o prietena
de-a lui D.B.. Voind sa scape de ea se intoarce la hotel, insa cu o
prostituata de pe urma careia mananca din nou bataie si ramane fara o
parte din bani (10 dolari). A doua zi isi da intalnire cu o veche prietena pe
nume Sally pe care o duce la o piesa de teatru in care jucau actorii ei
preferati dar pe care Holden nu-i putea suferi. Apoi se duc la patinoar,
unde, dupa ce obosesc intra intr-un bar si incearca sa o convinga pe Sally
sa mearga cu el intr-o excursie ca sa scape pentru totdeauna de acea lume
nenorocita, dar discutia celor doi se termina cu o cearta . Iesind din
patinoar, Holden pleaca sa manance si deoarece nu avea cu ce sa-si umple
timpul isi suna un fost coleg de la Whooton pentru a se intalni. Dupa ce au
purtat cateva discutii prietenul sau pleaca, iar Holden ramane singur si
incepe sa bea pana se imbata. O suna iar pe Sally si dupa o scurta
convorbire se duce la baie unde se baga cu capul in apa sperand sa se mai
trezeasca. Cand si-a revenit, a plecat spre Cental Park sperand ca va vedea
ratele de pe lac si ca va putea raspunde la intrebarea care il framanta de
ceva vreme - Oare unde se duc ratele cand vine iarna - , dar nu a gasit nici
o rata si, asezandu-se pe o banca, a inceput sa se gandeasca la moartea
sa, la inmormantare si la toata lumea care va veni sa-l vada. Cum statea si
reflecta la toate aceste lucruri s-a hotarat sa se duca acasa ca sa-o mai
vada pe Phoebe macar o data inainte sa moara deoarece i se facea mila
amintindu-si cat de mult tinea la el. Cand a ajuns acasa a avut noroc ca
liftierul de noapte era nou si nu-l cunostea, asa ca, ajuns in fata
apartamentului, s-a strecurat in casa cu mare grija. Intrat in camera in
care dormea Phoebe nu o trezeste imediat, ci sta un timp pentru a se uita
la ea cum doarme. Dupa ce s-au imbratisat si dupa ce au vorbit putin, sora
lui si-a dat seama ca fratele ei a fost dat afara din nou de la Pencey si n-a
mai vrut sa vorbeasca cu Holden pentru ca isi facea griji ca iar o sa-l certe
parintii. Insa au reluat discutiile putin mai tarziu dupa ce a reusit sa o
convinga pe Pheobe ca nu o sa pateasca nimic. Discutiile au fost intrerupte
deoarece auzind usa de la intrare si-au dat seama ca s-au intors parintii de
la petrecere. Dupa trecerea pericolului, Holden a imprumutat cativa dolari
de la Phoebe si a fugit la Domnul Antolini, fostul lui profesor de engleza,
unde si-a petrecut o parte din noapte pana cand s-a trezit cu mana
profesorului pe fruntea sa si s-a speriat, gandindu-se la ce fel de om ar
putea fi acesta si a plecat la gara unde isi lasase bagajele si unde si-a
petrecut restul noptii dormind pe o banca. Dimineata, citind un articol
dintr-o revista uitata pe banca, isi imagineaza ca ar fi bolnav de cancer si
gandindu-se din nou la moarte a inceput sa se plimbe si sa-si faca planuri
pentru o posibila plecare departe, la marginea unei paduri, unde sa-si
constuiasca o cabana, sa munceasca la o benzinarie si sa nu mai calce pe
acasa. Cu acest gand a plecat spre scoala unde invata Phoebe sa-i lase un
mesaj pentru a se intalni sa-si ia ramas bun. In timp ce o astepta in fata
muzeului i-a venit rau si a lesinat, o alta dovada ca starea lui de sanatate
nu era tocmai buna. In cele din urma a aparut Phoebe care cara dupa ea un
geamantan sperand ca fratele sau va fi de acord sa o ia si pe ea. Holden s-
a hotarat in cele din urma ca ar fi mai bine sa nu mai plece, asa ca au mers
impreuna la balci, dupa care s-au indreptat spre casa. Intors printre ai sai,
Holden se imbolnaveste, iar parintii il conving sa se duca din nou la scoala
in anul urmator. In acest timp, a venit fratele sau, D.B., de la Hollywood
sa-l viziteze, iar familia a fost reintregita pentru sarbatoarea de Craciun.