„De veghe în lanul de secară” este un roman scris de J. D.

Salinger. A apărut în anul 1951, tipărit în limba engleză. Acesta

conturează emoțiile simțite în adolescență.
După ce a picat la patru din cinci materii, Holden
Caulfield, a fost exmatriculat de la o altă școală.
Se apropia vacanța de Crăciun, așa că se hotărâse să nu
meargă acasă până la începerea acesteia. În ciuda acestui fapt,
pentru că se simțea foarte singur și nu îi mai suporta pe cei de la
Pencey, băiatul hotărăște să plece spre New York, să se cazeze
la un hotel, iar la începerea vacanței, să meargă acasă.
În acele zile, Holden a avut parte de multe experiențe,
întâlniri. A trăit un amalgam de sentimente caracteristice
perioadei adolescentine, iar planul său de a nu se întoarce acasă
până la venirea vacanței, nu a mers întocmai așteptărilor sale.
După citirea cărții, aceasta chiar m-a făcut să mă întreb de
ce autorul nu i-a dat un alt titlu. Am această curiozitate, pentru
că s-ar fi potrivit o mulțime de alte titluri, dar el a ales „De
veghe în lanul de secară”. Nu pot spune că este un titlu care nu
are legătură cu conținutul romanului. Chiar personajul principal
îi povestește surioare sale despre cum visează să stea de vghe în
lanul de secară.
Sora lui Holden este Phoebe Caulfield, o fetiță de zece ani.
Ea reprezintă personajul meu preferat. Acest lucru se datorează
seriozității cu care tratează toate situațiile, inteligența pe care o
are, și dragostea pe care i-o poartă fratelui său.
Deși romanul oglindește perioada cuprinsă între copilărie și
maturitate, eu, ca adolescdent, nu aș fi luat deciziile pe care
Holden le-a crezut bune. Spre exemplu, n-aș fi stat pe gânduri în
privința lui Jane, fata pe care el o știa din copilărie. M-aș fi dus
să o salut, să schimb câteva vorbe cu ea. Nu știu de ce Holden
nu a vrut să o facă. Era clar că Jane înseamnă mult pentru el.
M-am regăsit în numeroase situații evidențiate în carte, dar
cel mai mult și mai mult, m-am regăsit în dorința lui Holden de a
pleca departe, de a începe o nouă viață, de a lăsa totul în urmă.
Uneori și eu mă gândesc la acest lucru, dar nu-l pot face. Nu pot
lăsa totul în urmă, mai ales la vârsta asta, dar îmi imagnez cât de
frumos ar fi să te plimbi prin lume, într-o rulotă, să vizitezi o
mulțime de locuri, să găsești pe cineva care să-ți fie alături,să
știi că ești mereu acasă.
Secvențele în care Holden vorbește despre Jane reprezintă
citatele mele preferate: „Cu Jane nici măcar nu-ți făceai griji
vreodată dacă ți-a transpirat palma sau nu. Nu știai decît atît, că
ești fericit. Și chiar erai.” Mi-a plăcut entuziasmul său când a
auzit de ea: „M-am ridicat de pe chiuvetă cînd mi-a zis. Mai că
n-am căzut pe jos.”, faptul că se gândea des la ea: „Nu-mi ieșea
din cap” și faptul că vorbea foarte frumos despre ea: „Jane era o
fată mai altfel. N-aș putea să o descriu ca fiind frumoasă în
sensul strict al cuvîntului, dar pe mine mă dădea pe spate.”
 Pot spune că mi-a plăcut cartea, dar nu în întregime. Am
urât faptul că între Holden și Jane nu s-a întâmplat nimic. Voiam
ca măcar să se vadă, să-și vorbească, lucruri care nu s-au
înâmplat. Mi-a părut cu adevărat rău, pentru că felul în care
băiatul vorbea despre fată mi-a arătat că o place. Mi-a arătat că
pentru el, Jane nu era ca restul fetelor și femeilor cu care ieșise.
Ea era specială.
Pe scurt, cartea mi-a creat un interes față de o potențială
poveste de iubire, începută în copilăria celor doi, iar faptul că nu
s-a întâmplat niciun alt lucru legat de Jane și Holden, mi-a
provocat o mare dezamăgire.
Acest roman mă duce cu gândul la „Castle on The Hill”,
melodia lui Ed Sheeran și la o parte din versurile ei: „When I
was six years old, I broke my leg/ I was running from my
brother and his friends/ And tasted the sweet parfume of the
mountain grass/ I rolled down/ I was younger than, take me back
to when I/ Found my heart and broke it here/ Made friends and
lost them trough the years/ And I have not seen the roaring fields
in so long/ I know I have grown, but I cant wait to go home/ I
am on my way.
Consider că versurile de mai sus se potrivesc cu romanul
pentru că și în melodie, dar și în conținutul cărții ne sunt oferite
informații despre lucruri întâmplate în copilărie și în
adolescență. Sngura diferență este reprezentată de faptul că în
melodie ne este prezentată situația unei persoane care vrea să
ajungă mult mai rapid acasă, iar în „De veghe în lanul de
secară”, este evidențiată situația lui Holden, care voia să ajungă
acasă, mai mult pentru sora lui, dar ezita să o facă din caua
părinților.
Într-un final, deși m-a dezamăgit, pot spune că romanul
ilustrează foarte bine perioada adolescenței, prin intermediul lui
Holden Caulfield.