De veghe în lanul de secară

de J. D. Salinge

Cartea pare scrisă într-o zi, fără prea multe formalităţi, dar, de fapt,
este extreme de elaborată, având un caracter alegoric pronunțat. Ne
dăm seama de aceasta încă din titlu. Originile numelui ales pentru carte
se află în versul „Dacă cineva prinde pe cineva venind prin secară” al unui
cântec pe care Holden îl aude întâmplător pe stradă. Faptul că versul s-a
dovedit greşit reprodus (acesta fiind „Dacă cineva se întâlneşte cu cineva
venind prin secară”) nu are importanţă, ceea ce contează este modul în
care Holden interpretează ce a auzit. El îi mărturiseşte lui Phoebe, sora
sa, că îşi imaginează: „o mulţime de copii care joacă un joc într-un lan întins
de secară. Mii de copilaşi şi nimeni prin preajmă – nimeni mare, vreau să spun
– în afară de mine. Şi eu stau în picioare pe buza unei stânci scrântite. Ce am de
făcut, trebuie să prind pe oricine ar trece dincolo de stâncă. Adică, dacă
aleargă şi nu se uită pe unde merg, trebuie să apar de undeva şi să-i prind.
Asta-i tot ce aş face toată ziua. Aş sta de veghe în lanul de secară şi-atât”.
Poate sună ciudat, căci, până la urmă ce tânăr de şaisprezece ani ar
vrea să vegheze un lan?
Semnificaţia pasajului, şi a titlului de altfel, este una mult mai
profundă şi anume că Holden vrea să-i salveze pe copii de la maturizare
şi implicit, de la a-și pierde inocenţa. Lanul de secară reprezintă
autenticitatea copilăriei: pur, nevinovat şi ludic. Dincolo de stâncă este
lumea adulţilor: superficială, ipocrită și vulgară. Holden este undeva la
mijloc, încercând să conserve inocenţa. Căciula lui roşie de vânătoare
are un rol important în acest context, fiind simbolul celui de veghe: spre
final, Holden (care conştientizează în cele din urmă că maturizarea este
un proces inevitabil şi poate nu aşa de rău cum îl percepe inițial) îi dă
căciula lui Phoebe, următoarea ce trebuie să „vegheze lanul”. Căciula
este, de asemenea, un obiect al individualităţii lui Holden, purtând-o
numai când nu e nimeni prin preajmă. Ulterior, Phoebe i-o pune înapoi
pe cap, arătându-i că ea îl iubeşte exact aşa cum e.
 Nimic nu este întâmplător în De veghe în lanul de secară, nici măcar
numele protagonistului: în engleză, caul este o membrană care în cazuri
rare acoperă capul nou-născuţilor. Copiii care o au se spune că dau
dovadă de puteri supranaturale şi prezenţa membranei este asociată cu
norocul. Reiese că Holden este special, diferit de ceilalţi. Mulţi ar putea
să desfinţeze ideea, spunând că poate Caulfield pur şi simplu îi suna
bine lui Salinger, dar la începutul cărţii, autorul face o aluzie la David
Copperfield, care s-a născut cu o astfel de membrană. Aparent, e un
simplu adolescent revoltat, care se plânge încontinuu şi nu ştie ce vrea.
Totuși, să nu uităm că engleza este singura materie la care Holden nu a
picat, el însuşi recunoscând că „se pricepe la compuneri”. Dar pe lângă
asta, Holden are un dar aparte de a observa oameneii din jur, el ştie de
ce ei reacţionează într-un anumit fel în diferite circumstanţe şi înţelege
emoţiile umane, fiind dotat cu o sensibilitate aparte.
Un alt mod în care putem interpreta personajul lui Holden Caulfield
este drept o reprezentare a Americii după cel de-al Doilea Război
Mondial. O țară care a aruncat bomba şi şi-a pierdut inocenţa. De
remarcat ar fi faptul că mulţi supravieţuitori ai bombei atomice s-au
îmbolnăvit de lucemie, boala care l-a răpus şi pe Allie. În De veghe în
lanul de secară, Salinger creează un întreg sistem ramificat de simboluri,
motive și aluzii.
Având convingerea că în fiecare dintre noi există un Holden sau
măcar o umbră din modul de a fi al personajului lui Salinger, închei prin a
vă îndemna să vă întâlniți cu voi înșivă prin protagonistul romanului De
veghe în lanul de secară. Recunoașterea e garantată și întâlnirea
savuroasă!