„De veghe în lanul de secară” – de J. D.

Salinger
Autor:
Jerome David Salinger s-a născut pe 1 ianuarie 1919, în New-York şi a murit
la vârsta de 91 de ani (27 ianuarie 2010), în Cornish, New-Hampshire.
În afară de faptul că a devenit celebru pentru romanul ”De veghe în lanul de
secară”, mai este cunoscut şi pentru faptul că a avut o fire solitară. A scris foarte
puţine lucrări după acest roman şi nu a fost foarte doritor să publice. Ultima sa
carte a apărut în 1965, iar ultimul interviu l-a acordat în 1980.
S-a judecat cu suedezul Fredrik Colting, cel care a semnat sub pseudonimul
D.J. California, o continuare a romanului ”De veghe în lanul de secară”, reluând
povestea lui Salinger, cu personajul Holden Caulfield, aici pensionar în vârsta de
76 de ani. Romanul acestuia s-a intitulat ”60 Years Later: Coming Through the
Rye” (“De veghe în lanul de secară, după 60 de ani”). Tribunalul american a
interzis cartea şi i-a dat, prin urmare, dreptate lui J. D. Salinger.

Despre carte:
Romanul a apărut în anul 1951, având titlul “The Catcher in the Rye”. A
fost interzis, la vremea apariţiei sale, în unele state din SUA, atât pentru limbajul
obscen şi pentru înjurături, cât şi pentru felul în care se vorbeşte despre catolicism.
Din cauză că romanul a fost interzis, sau poate tocmai pentru că tinerii s-au regăsit
în descrierea adolescentului debusolat şi introvertit, foarte mulţi au cumpărat
romanul, devenind un bestseller care şi-a păstrat popularitatea până azi.
Poate din cauză că personajul fuge “în lume”, cartea a fost comparată cu
romanul lui Mark Twain “Aventurile lui Huckleberry Finn”. Dar spre deosebire de
Huckeberry Finn, Holden nu are pe nimeni alături.
Adresandu-se direct cititorului, Holden povesteste “intamplarile demente pe
care le-a trait in preajma Craciunului, inainte sa ajunga la capatul puterilor si sa fie
nevoit sa vina aici sa se potoleasca”, amintindu-si in acelasi timp si alte trairi din
viata sa. Este ceea ce se cheama povestire in rama sau povestire in povestire.
Autorul nu a vrut să vândă drepturile pentru ecranizarea acestei cărţi.
Salinger a spus că romanul nu-i ecranizabil pentru că toată acţiunea şi trăirea sunt
în gândurile lui Holden Caulfield şi acestea nu pot fi transpuse pe ecran.

Rezumat:
Romanul lui J.D.Salinger povesteşte despre Holden Caulfield, un adolescent
rebel(mai ales dacă este să privim din perspectiva anului în care a apărut cartea),
care este la a treia exmatriculare din şcoală.
Şcoala pe care urmează s-o părăsească este Pencey Prep, situată în
Agerstown, Pennsylvania. De dat afară l-au dat pentru că picase la 4 materii.
Singura la care trecuse şi la care avea mare talent, era literatura. Colegii săi nu
păreau să fie foarte ataşaţi de el. Dar nici lui nu-i plăceau foarte mult aceştia.
Un adolescent ce pare să nu relaţioneze cu nimeni prea bine, care, deşi nu
pare să ştie, este îndrăgostit de o prietenă din copilărie, Jane Gallagher. Aceasta şi
sora sa Phoebe sunt singurele persoane de sex feminin care par să nu-l
1
dezamăgească. Din cauza lui Jane se bate cu colegul de cameră, Stradlater şi
decide să plece mai devreme acasă.
Exmatriculat din nou, Holden decide sa ia trenul spre New York si sa stea la
holtel pana miercuri, cand incepea de drept vacanta si parintii il asteptau acasa. Si-
n tot acest timp, umbla aiurea, intalneste diverse persoane, isi face tot felul de
planuri, isi imagineaza scenarii si se hotaraste sa fuga in lume pentru a nu-si
infrunta parintii.
Călătoria lui, zilele pierdute prin New York, oamenii întâlniţi şi trăirile sale
sunt descrise în carte. Tânărul de numai 17 ani experimentează via ța de noapte a
orașului și încearcă să-și alunge tristețea prin conversații cu persoane cunoscute
sau mai puțin cunoscute.
Ceea ce este evident e faptul că îl supărăși întristează orice dialog pe care -l
are cu adulții și îl determină să se întoarcă mereu spre discuții cu copiii.
Se adăposteşte, ca după un paravan, sub şapca roşie de vânătoare. Şapcă pe
care o scoate când crede că este văzut. Sună la diferiţi oameni, încercând să
povestească cu cineva. Intră în vorbă chiar şi cu taximetriştii, întrebând ce se
întâmplă cu raţele de pe lac, iarna. Niciunul însă, nu reuşeşte să-i înţeleagă
preocuparea. Se duce într-o cabină telefonică, chiar la coborârea din tren, cu
gândul să sune pe cineva. Este o persoană atât de introvertită, de retrasă, încât nu
prea are prieteni. Nu ştie pe cine să sune, nu are pe cine să sune … aşa că iese din
cabina telefonică.
Holden are o imaginație bogată și este predispus să cadă pradă viciilor și să
se lase băgat în tot soiul de încăierări.
În cele din urmă băiatul se întoarce acasă și ajunge să își istorisescă
peripețiile dintr-un spital de boli mintale de unde vașiiecurând , iar din toamna
următoare va învăța la o altă școală.

Personajul principal:
Impresia este că există două personaje Holden Caulfield – cel căruia i se
întâmplă toate, care nu ia atitudine când ar trebui, spune cele mai nepotrivite
cuvinte, sau, pur şi simplu, încearcă să facă conversaţie cu oricine l-ar asculta. Pe
de altă parte, este povestitorul Holden, cel care judecă situaţia, se judecă pe sine şi
este extrem de sincer cu privire la ceea ce i se întâmplă, la sentimentele care-l
încearcă. Îşi aminteşte cu drag de fraţii lui, faţă de care are un ataşament deosebit.
Genialul Allie, fratele său mai mic, a murit de leucemie, dar în gândurile lui
Holden este mereu prezent şi parcă viu, deşi regretat. Phoebe este cea cu care şi-ar
dori să vorbească şi pentru care cumpără un disc, “Little Shirley Beans” cântat de
Estelle Fletcher.
Sora sa, Phoebe, este singura persoana careia ii dezvaluie fantezia sa, si
anume aceea de a fi ,,the catcher in the rye", adica o persoana care supravegheaza
copii care sunt gata sa cada de pe un deal, si la nevoie ii prinde pe acestia, o
imagine pe care protagonistul o retinuse partial gresit dintr-o poezie.
Muzica este şi ea definitorie pentru personaj. Tot de la un cântec pleacă şi
titlul cărţii “Comin’ Thro the Rye” – pe versurile lui Robert Burns. Plimbându-se
prin New York ascultă un copil ce cântă: “dacă cineva prinde pe careva venind
2
prin lanul de secară” .”Asta m-a făcut să mă simt mai bine. Mi-a mai luminat puţin
sufletul“. (Holden Caulfield în “De veghe în Lanul de secară” de J.D. Salinger).
Aminteşte de un coleg care fluiera extrem de frumos “Tin Roof Blues“, fapt pentru
care a acceptat, să fie colegi de cameră, timp de 2 luni. La NewYork merge la un
local şi-l ascultă pe Eddie, care cântă bine, dar o ştie şi deci nu mai este atât de
frumos.
Holden are o scară de valori interesantă. Nu-i place Laurence Olivier în
Hamlet, iar în Romeo şi Julieta – îl preferă pe Mercutio – care moare fără vină. Pe
de altă parte citeşte mult, iar despre Hamlet scrie că: “De fapt ştiţi ce trebuia să
fac? Să citesc piesa! Nenorocirea cu mine e că trebuie să citesc lucrurile cu ochii
mei. Când le joacă un actor, mi-e foarte greu să ascult. Mă tot întreb mereu dacă nu
cumva o să facă ceva aiurea“. (Holden Caulfield în „De veghe în lanul de secară”
de J.D. Salinger).
Personajul citeşte mult, chiar şi cărţi clasice cum este „Întoarcerea
băștinașului” a scriitorului Thomas Hardy, pe care simte că l-ar putea suna la
telefon:”Mie îmi plac cărţile care, după ce le isprăveşti, simţi c-ai vrea ca autorul
să fie cel mai bun prieten al tău şi să-l poţi chema la telefon ori de câte ori ai
chef”… “Mai degrabă i-aş telefona bătrânului Thomas Hardy. Îmi place Eustacia
Vye”.(Holden Caulfield în „De veghe în lanul de secară” de J.D. Salinger).
E un vesnic nemultumit, totul il plictiseste, nimic nu-i convine, nimeni nu e
pe placul lui, nu-i scapa niciun defect al celorlalti, bea exagerat, fumeaza intruna,
se gandeste numai la sex, are un limbaj trivial (in vocabularul sau abunda cuvinte
ca “infect”, “imputit”, “pacatos”, “cretin”, “nenorocit”), atitudinea fata de cei din
jur lasa de dorit, e mincinos, cinic si misogin.
Pe de alta parte, impresioneaza prin modul simplu, direct si sincer de a
povesti, prin generozitatea de care da dovada, prin dragostea imensa pe care i-o
poarta surorii sale mai mici, Phoebe si caldura si respectul cu care vorbeste de
fratele sau Allie, mort de leucemie.
Dar cel mai mult starneste compasiune. E doar un pusti debusolat, prins intre
doua lumi, varsta inocenta a copilariei si cea dificila a maturitatii, de unde si
frustrarea si inadaptarea lui. Penduleaza intre extreme, e incapabil sa relationeze cu
ceilalti, dar simte constant nevoia de a avea prieteni cu care sa discute; uraste
snobismul si prefacatoria, dar el insusi se declara “cel mai mare mincinos”; isi
aminteste cu melancolie de copilarie, dar se considera matur; e inteligent, dar pica
la aproape toate materiile; e rational, dar actioneaza la primul impuls; e obsedat de
sex, dar e incapabil sa intretina relatii sexuale cu prostituata de la hotel; nu
comunica bine cu parintii, dar nici nu vrea sa-i vada dezamagiti; e pueril cand tot
incearca sa afle ce se intampla cu ratele din Central Park cand ingheata apa, dar
denota responsabilitate cand are grija de surioara sa. Ea e cea care il convinge sa se
intoarca acasa, sa dea ochii cu parintii si sa-si asume raspunderea pentru esecul
scolar. Holden devine constient ca plecarea lui, mai ales dupa ce pierduse deja un
frate, o va afecta teribil pe Phoebe si da astfel dovada de maturitate.
Interesant e că ar prefera să facă meserii umile, nu să-i urmeze tatălui, avocat
de succes şi cu mulţi bani, dar în acelaşi timp este, potrivit creşterii, un demn

3
reprezentant al clasei sale, căruia nu-i plac lucrurile ieftine (geamantanele unui
coleg, coşurile măicuţelor pe care le întâlneşte la NewYork).
Holden este adolescentul tipic şi nu prea. Este la vârsta la care are impresia
că deţine adevărul absolut, la care totul este alb sau negru, adulţii sunt “naşpa”, iar
copiii, cei care nu şi-au pierdut deci inocenţa, sunt ideali. Chiar se imaginează ca
paznic al acestei inocenţe prin “visul” lui etern că-i prinde exact când să cadă în
prăpastia lângă care se joacă, el stând ascuns în lanul de secară.
Din amintirile pe care Holden incepe sa le astearna pe hartie reiese ca a fost
un copil problematic. Este un baiat speriat de faptul ca se maturizeaza, prins intre
lumea inocenta a copilariei si cea corupta a adultilor, care alege ca forma de
protectie izolarea.
Imposibilitatea de a socializa il pune astfel pe Holden in fata unei alegeri:
siguranta lumii simple a copilariei sau problemele ce trebuie infruntate in lumea
complicata a adultilor?

Limbaj:
Cartea a fost scrisă cu gândul la un public adult, de aceea scriitorul nu şi-a
cenzurat limbajul vulgar, dar, de regulă e citită în liceu, cu toate că a ajuns de
multe ori pe liste cu “cărţi interzise”.

Titlu: Titlul nu prea are legătură cu con

ținutul cărții, poate doar prin faptul
că lui Holden îi place o poezie scrisă de Robert Burns
Această lungăși totuși scurtă aventură prin „lanul de secară” este exact
drumul maturizării pe care Holden se chinuie să-l parcurgă până la capăt și la
finalul căruia să devină un om care știe ce vrea de la viață. Dacă a reușit sau nu,
asta e greu de spus, deoarece finalul e unul deschis interpretărilor.

Impresii:
Romanul lui Salinger este de fapt povestea regăsirii sinelui într-o lume
închistată în norme și tradiții; un roman de răzvrătire adolescentină.
Părerea mea este că Holden este un inadaptat. El însuşi spune că se simte
“îngrozitor de singur şi trist”. Moartea fratelui său Allie l-a afectat mult mai mult
decât lasă el să se vadă, de unde şi psihicul său labil.
Ceea ce a vrut să spună autorul este faptul că fiecare suferim schimbări
majore în viață în această perioadă și simțim uneori că nu suntem înțeleși, iar o
parte dintre noi ne cufundăm tot mai mult în prăpastieși nu ne înțelegem viața sau
rostul ei.