Sunteți pe pagina 1din 3

Exemple de sisteme haotice

Într-un sistem complex, comportamentul haotic este un comportament care pare


neregulat şi imprevizibil, dar care este, de fapt, bine stabilit. Acest comportament aparent
întâmplător şi imprevizibil, guvernat de legi deterministe complicate (nelineare), este
rezultatul unei sensibilităţi mari faţă de condiţiile iniţiale. De exemplu, Edward Lorenz a
descoperit că un model simplu de convecţie a căldurii prezintă un comportament haotic. În
exemplul, astăzi clasic, de astfel de sensibilitate la condiţiile iniţiale, el a sugerat că simpla
bătaie de aripi a unui fluture poate conduce până la urmă schimbări pe scară largă a
vremii (efectul fluture).

Comportamentul haotic a fost observat in laborator intr-o varietate de sisteme:


circuite electrice, lasere, reactii chimice oscilante, dinamica lichidelor. Comportamentul
haotic din natura cuprinde: dinamica satelitilor in Sistemul Solar, evolutia in timp a
campului magnetic al corpurilor ancestrale. Exista anumite controverse asupra existentei
haosului in dinamica placilor tectonice.

Un fulg de zapada este compus din molecule de apa.


Aceste molecule nu au un sistem nervos sau A.D.N. care sa
le spuna ce sa faca. Cum de stiu aceste molecule unde sa
se duca si ce sa faca ca sa formeze o stea cu sase
colturi? Si de ce sunt diferite de fiecare data? De unde stie
molecula, ce formeaza unul din colturile fulgului, ce model o
sa urmeze celelalte molecule, din alte colturi ale fulgului?

Un fulg de zapada este un aranjament superior ordonat de molecule de apa. Prin


creerea unui fulg de zapada , entropia apei scade , dar al doilea principiu al termodinamicii
nu este contrazis deoarece moleculele de apa nu formeaza un sistem izolat.

Turbulenţa creată de aripile unui avion


este studiată după modelul comportamentului haotic.
Curgerea aerului in jurul unei aripi de avion provoaca
turbulente la scara mare; curenti si vartejuri in urma
lasata de avion. Formarea acestora afecteaza
aerodinamica avionului si poate creea situatii
neprevazute pentru aparatele de zbor . Vartejurile
sunt structuri ordonate la scara macroscopica dar
acestea sunt produse din dezordine din ciocniri
intamplatoare ale moleculelor de aer .

Page 1
Un sistem în care sensibilitatea la conditiile initiale este
evidenta este aruncarea unei monede. Exista doua variabile în
acest experiment: cât de rapid moneda loveste pamântul, si
cât de rapid se învârte. Teoretic, ar trebui sa fie controlabile
aceste variabile în totalitate, precum si rezultatul aruncarii. În
practica, este imposibil de controlat exact cât de sus va sari
moneda si cât de repede se va roti. Se pot încadra variabilele
într-un interval anume, dar este imposibil de controlat astfel
încât sa se stie exact ce fata va arata moneda.

O problema similara este întâlnita în predictia populatiei biologice. Ecuatia ar fi


simpla daca populatia ar creste indefinit, dar efectul calamitatilor si a resurselor de hrana
limitate fac aceasta ecuatie incorecta. Cea mai simpla ecuatie care considera aceste
aspecte ar arata astfel:

Populatia anului viitor = r * populatia anului curent * (1 - populatia curent).

În aceasta ecuatie, populatia este un numar între 0 si 1, unde 1 reprezinta


populatia maxima posibila, iar 0 reprezinta extinctia. R este rata de crestere.

Cum afecteaza acest parametru ecuatia? Evident, pentru o rata mare, populatia se
va stabiliza la o valoare mare, pentru o rata mica, se va stabiliza la o valoare mica. Dar
ecuatia manifesta un comportament socant, dupa cum a demonstrat biologul Robert May
în 1970, schimbând rata de crestere în ecuatie. La valori mici ale ratei de crestere,
populatia se va stabiliza într-adevar la o singura valoare: de exemplu, pentru o rata de 2,7,
populatia va fi 0.6292. Pe masura ce creste rata, populatia finala va creste si ea. Dar când
rata a devenit mai mare decât 3, linia s-a descompus în doua. În loc sa ramâna la un
singur numar, populatia oscila an dupa an între doua valori. Cu fiecare crestere a ratei,
linia se bifurca în continuare, pâna când a aparut haosul. Peste o anumita valoare a ratei
de crestere, devine imposibil de prezis comportamentul ecuatiei. Asadar, la început,
rezultatele se înscriu pe o dreapta, iar în final manifesta o neregularitate haotica. Auto-
similaritatea, faptul ca graficul are o copie exacta a sa ascunsa în structura sa, a devenit
un aspect important al haosului.

Diagrama bifurcatiei pentru ecuatia populatiei

Page 2
Fractal a ajuns sa însemne orice imagine care dispune de auto-similaritate.
Bifurcatia diagramei ecuatiei populatiei este un fractal.

Structurile fractale au fost observate si in alte locuri. Vasele de sange care se


ramifica, ramurile unui copac, structura interna a plamanilor, graficele de la bursa etc.

Piata este de asemenea un sistem instabil si haotic, iar teoria haosului este si mai
interesanta când este aplicata evenimentelor umane, precum bursa de valori.
Teoreticienii haosului au combatut direct teoria neoclasica a bursei de valori, care
presupunea ca asteptarile cu privire la piata sunt "rationale", adica omnisciente despre
viitor. Daca toate preturile de pe piata bunurilor sau preturile actiunilor cotate la bursa
încorporeaza cunostinte exacte despre viitor, atunci orice înclinatie a bursei ar fi total
accidentala, neînsemnata, adica nici un pret nu are legatura cu vreun altul, fie viitor, fie
trecut. Dar un aspect crucial al istoriei umanitatii este ca toate evenimentele sunt
interconectate, orice eveniment economic are efecte asupra altora, si, piata are memorie
atât pe termen scurt, cât si pe termen lung. Sistemul liniar în care exista doar doi atractori:
cererea si oferta nu este suficient pentru a modela structura neliniara, complexa,
turbulenta si volatila specifica pietei. Pentru aceasta trebuie plasat un al treilea atractor,
care va induce haosul si structura fractala în sistem.

Recunoasterea haosului in economie este importanta atat din punct de vedere


teoretic, cat si practic. Din punct de vedere teoretic, daca un sistem este haotic, putem
construi modele matematice care ar putea oferi o intelegere mai buna a dinamicii sale.

Din punct de vedere practic, descoperirea comportamentului haotic face posibila


controlarea lui. Utilizand sensibilitatea la conditiile initale pentru a trece de la o stare la
alta, inseamna sa accepti alte comportamente ale sistemului, adica alte rezultate ale
politicilor economice. Mai mult, folosirea unor instrumente de control al resurselor pentru a
atinge un anumit scop in cadrul unei politici economice va fi mai mica decat in cazul
tehnicilor traditionale de control. Aplicarea controlului haosului este de asteptat sa fie mai
eficienta in atingerea scopurilor unei politici economice. Putem obtine destul de multe
imbunatatiri in ceea ce priveste performanta sistemului prin folosirea unui control minim.
Economisirea resurselor si alegerea dintre mai multe variante ale unei politici
economice pot fi motive importante pentru folosirea modelelor haotice in analiza
economica.

Haosul a devenit o parte a stiintei moderne. Teoria haosului a schimbat directia in


stiinta: in ochii publicului, fizica nu mai e un simplu studiu asupra particulelor subatomice
intr-un accelerator de particule care valoreaza bilioane, ci este un studiu asupra sistemelor
haotice si a modului cum functioneaza acestea.

Page 3

S-ar putea să vă placă și