Sunteți pe pagina 1din 2

Harap Alb este personajul principal al basmului “Povestea lui harap Alb” scris de Ion Creangă.

Numele lui Harap-Alb demonstrează dualitatea caracterului său, prin oximoronul negru – alb, ce exprimă pe de o parte o persoana inzestrata cu rabdare, care stie sa fie supusa asemenea unei slugi ("Harap") şi pe de altă parte originea sa nobilă, dar şi complexitatea psihologică a protagonistului, care reprezinta principiul binelui, al curateniei sufletesti ("Alb").

La început va fi boboc(este posibilă intrepretarea dublei semnificaţii a termenului:

boboc de floare – cusensul de „nedeschis”, încă, spre viaţă sau boboc de pasăre – cu sensul de neputincios, neştiutor), dar vaajunge „împărat, care n-a mai stat altulpe faţa pământului, aşa de iubit, de slăvit şi de puternic”, o dată cusfârşitul călătoriei. Între aceste două „coordonate” se va desfăşura devenirea eroului ce va dobândi o întreitămăreţie, căci va fi iubit (el însuşi descoperind sensul iubirii), va fi slăvit datorită binelui săvârşit, va fi puternic,fiindcă de-a lungul călătoriei a fost nevoit să dovedească putere.

O mare parte din trasaturile personajului sunt date in mod direct. Fiul craiului nu este o persoana matura, ci una naiva, care nu poate lua o decizie de una singura. Atunci cand spanul incearca sa il convinga sa il ia drept sluga, acesta spune ca “din copilaria mea sunt deprins a asculta de tata”.

Celelalte personaje au o contributie importanta in caracterizarea eroului principal. Sfanta Duminica ii spune atunci cand Harap Alb se plange de greutatea probelor la care il supune spanul ca este “slab de inger” si “mai slab decat o femeie”. Nu are deloc incredere in fortele proprii, dorind chiar sa renunte la viata pentru a scapa de aceste corvoade(“de- as muri mai degraba, sa scap odata de zbucium”).

Imparatul Verde il considera o persoana deosebita, pe care te poti bizui si care merita respect: "Ia cand as avea eu o sluga ca aceasta nu i-as trece pe dinainte".Spanul insa il numeste "sluga vicleana".

Naratorul ne spune ca protagonistul este “boboc in felul sau”. Tot naratorul ne informeaza ca, dupa ce salveaza viata furnicilor, Harap Alb este “multamit de sine pentru aceasta facere de bine”. Eroul se considera oarecum un om superior, creste in proprii ochi datorita faptei sale, pe care o considera demna de toata lauda si neobisnuita pentru un om de rand.

Faptele si comportamentul personajului ne ajuta sa descoperim noi trasaturi ale acestuia. Astfel observam ca fiul craiului este un om demn, care se rusineaza atunci cand tatal sau spune lucruri umilitoare la adresa sa si a fratilor sai: “facandu-se rosu cum ii gotca (…) incepe a plange in inima sa, lovit fiind in adancul sufletului de apasatoarele cuvinte alea tatalui sau”. Protagonistul este un om milos, trasatura ce reiese din citatul:

“dar tot mai bine sa dau prin apa, cum a da Dumnezeu, decat sa curm viata atator gazulite nevinovate.”

Fiul craiului este un om care se ia dupa aparente, crezand ca o fiinta poate fi puternica numai daca are si un aspect satisfacator.

Relatiile cu alte personaje joaca un rol deosebit in caracterizarea personajului. Fiul craiului este obsinuit inca de mic copil a asculta pe tatal sau, ale carui ordine si sfaturi incearca sa le asculte mereu. Relatia sa cu spanul este una mai putin obisnuita. Harap Alb este deosebit de respectuos si umil cu stapanul sau, pe care nici nu incearca sa se razbune sau sa il demaste. Relevant este citatul: “Da stapane, zise Harap Alb, lasand ochii in jos…”, precum si “stapanul meu, luminarea sa, nepotul imparatului Verde, a fi imbatranit asteptandu-ma”. Desi ar fi putut profita de nenumaratele ocazii pe care sarcinile spanului i le-au oferit pentru a spune adevaraul, Harap Alb se tine de cuvant si ramane credincios spanului pana la sfarsit.

Din citatul “ca tovaras, era partas la toate, si la paguba, si la castig, si prietenos cu fiecare, pentru ca avea nevoie de dansii in calatoria sa la imparatul Roş” observam ca Harap Alb se poarta ca un adevarat prieten cu tovarasii sai, dar de asemenea este notabil faptul ca face acest lucru pentru un motiv. El este astfel o persoana interesata.

Harap-Alb are simtul umorului, este comunicativ, sociabil, calitati dovedite de usurinta legarii de prietenii (cu Setila, Flamanzila etc.).

Folosind obiecte apartinand tatalui sau (frâul, arcul, sagetile etc.), fiul craiului poate fi considerat ca depozitar si valorificator de traditii.

Ca orice personaj de basm, Harap-Alb are si insusiri miraculoase, cum ar fi aceea de a intelege graiul animalelor si al insectelor.

Ca si Nica, Harap-Alb parcurge o perioada de initiere, de formare a personalitatii. El se transforma, evolueaza, având ca scop desavarsirea sa spirituala.

Este un personaj tridimensional, care iese din tipar, te surprinde (ca atunci cand da calului cu fraul in cap). Calatoria pe care o face pentru a ajunge imparat este o initiere a flacaului in vederea formarii lui. El parcurge o perioada de a deprinde si alte lucruri decat cele obisnuite, de a invata si alte aspecte ale unei lumi necunoscute pana atunci, experienta necesara noului adult. Desi inzestrat cu importante calitati, are si slabiciuni omenesti, momente de tristete si disperare, de satisfactii ale invingatorului, toate conducand la desavarsirea lui ca om.

Harap-Alb nu este modelul de frumuseţe fizică şi morală din basmele populare, ci parcurge o călătorie iniţiatică ce îi conferă acest statut la sfârşitul basmului =>basmul se poate citi ca un bildungsroman (o operă a formării personalităţii eroului).

In concluzie, putem spune ca Harap Alb are trăsături caracteristice basmului nuvelistic, părând în multe situaţii un om obişnuit, neajutorat, faptele eroice aparţinând, cele mai multe, personajelor adjuvante.