Săvescu Andreea

Grupa a-II-a

35 de kile de speranță

Anna Gavalda

Anna Gavalda este o romancieră franceză. Aceasta este profesoară de limba franceză la
Colegiul Nazareth din satul Voisenon aflat în departamentul francez, Seine-et-Marne. Scriitoarea
mărturisește că își petrece în fiecare dimineață câte trei ore scriind ,,...pentru adulții care trebuie
să fie treziți din somn”. Activitatea sa include și scrierea rubricii de cronică literară în ediția
franceză a revistei Elle.
În anul 2002, Anna Gavalda publică volumul pentru copii și adolescenți 35 de kile de
speranță. În România această carte a apărut în anul 2017, la editura Polirom, colecția ,,Junior”,
în traducerea Alexandrei Cozmolici. Volumul nu este structurat pe capitole, având o scriere
lejeră, pe parcursul a 107 pagini.
Cartea îl are în prim plan pe Grégoire Dubosc, băiatul de treisprezece ani, care este în
clasa a cincea, acesta fiind și naratorul volumului. Explicația faptului că băiatul este abia în clasa
a cincea o primim încă de la prima pagină, când am aflat că lui Grégoire nu îi place deloc școala
,,Urăsc școala. O urăsc mai mult decât orice pe lume. Ba chiar mai mult... Îmi mănâncă viața.” .
Nucleul acțiunii îl reprezintă relația minunată dintre Grégoire și bunicul Leon, care sunt mai mult
decât bunic și nepot, sunt prieteni și confidenți.
Viața lui Grégoire era minunată până la vârsta de trei ani și cinci luni, când părinții l-au
dus la școala. Realizase că școala este inutilă, deoarece acasă avea alte lucruri mai importante de
făcut, care nu necesitau amânare, cum ar fi să îi construiască lui cățelușui său de jucărie,
Plușache, o mașină de detectat oase. Așadar, școala nu era o prioritate.
În tot parcursul său școlar, Grégoire rămâne repetent de două ori. Prima dată în clasa a
doua, apoi, în clasa a cincea, atunci fiind și exmatriculat. Școala reprezenta tragedia familiei sale,
existând în permanență certuri între părinți, dar și între părinți și el, băiatul fiind afectat de
acestea. Anna Gavalda conturează portretul unui elev căruia nu îi este rușine să recunoască faptul
că școala este chineză pentru el și că nu înțelege nimic ,,Pe-o ureche îmi intră și pe alta îmi
iese”.
Singura persoană care îi era alături a fost bunicul Leon. Bunicul e cel care îl înțelege și îl
încurajează. Alături de el împărtășește pasiunea de a construi lucruri interesante în atelierul său
,,Atelierul lui Bunu-Leon e viața mea, locul meu de refugiu, peștera mea de Ali Baba”.
Când Grégoire rămâne repetent a doua oară, bunicul Leon l-a certat, regretând că i-a luat

1
Săvescu Andreea
Grupa a-II-a

apărarea de atâtea ori în fața părinților, acum dezamăgindu-l și pe el. Exmatriculat fiind, dar și
repetent pentru a doua oară, nicio școală nu îl primea pe Grégoire. Speranța părinților era școala
Jean Moulin. Însă de această dată nu au fost mulțumiți părinții, așadar, a urmat o altă variantă:
internatul.
Următoarea întâlnire cu bunicul Leon avea să îi aducă lui Grégoire și bucuria împăcării.
Ca de obicei, bunicul începe prin a-și încuraja nepotul, mărturisindu-i că el însuși a venit cu
ideea internatului ,,Cred că e mai bine pentru tine să pleci puțin, să schimbi aerul, să mai vezi și
altceva. Te sufoci între părinții tăi”. În ciuda conversației prietenești pe care a avut-o cu bunicul,
băiatul a simțit că era ceva schimbat în vocea lui, dar nu știa ce.
Pentru Grégoire a urmat o perioadă în care a fost nevoit să se familiarizeze cu ideea
internatului, dar și cu faptul că bunicul Leon se simțea rău și era la spital. Următoarele
evenimente relatate de Grégoire sunt sfâșietoare pentru el, deoarece orice lucru îi amintește de
bunicul Leon. Nu își putea imagina lumea fără el.
Nu voi dezvălui modul în care s-a terminat cartea, deoarece consider că povestea va
emoționa și va oferi oferi cititorilor o lecție unică și frumoasă.
În opinia mea, acest volum are toate ingredientele unei povești menite să cucerească
adulții și copiii. Anna Gavalda reușește să construiască o carte de care te vei îndrăgosti
iremediabil datorită scriiturii simple, dar pline de emoție. 35 de kile de speranță este o carte
sensibilă, în care eu cred că se regăsește fiecare individ, fie în postura părinților, a bunicului, sau
a băiatului care nu reușea să învețe nimic.
Narațiunea lui Grégoire este însuflețită și de micile reflecții, sub forma încurajărilor la
adresa propriei persoane ,,M-am întrebat cam ce aș putea să fac ca să-mi iau viața în propriile
mâini. Normal că voiam să construiesc totul” .
De asemenea, m-am regăsit de multe ori în pielea lui Grégoire și am avut momente în
care mai aveam puțin și plângeam. Dragostea sa pentru bunicul Leon m-a trimis cu gândul la
propii mei bunici, fără de care nu aș fi reușit să fiu nimic din ce sunt astăzi. Așa cum reiese și din
această carte, bunicii au un rol important în educația copiilor. Așadar, consider că personajele au
fost alese cu grijă, deoarece un alt personaj ar fi distrus farmecul poveștii. Un lucru pe care l-aș
adăuga ar fi prezența bunicii. Pe cât de prezent este bunicul Leon, pe atât de absentă este bunica
Charlotte.

2
Săvescu Andreea
Grupa a-II-a

Trebuie să recunosc, îmi plac foarte mult poveştile, deoarece îţi oferă o lume frumoasă şi
îţi transmit în acelaşi timp un îndemn. 35 de kile de speranță este o carte care m-a făcut să simt,
să mă gândesc la multe lucruri și să nu judec oamenii după aparențe. A fost interesant pentru
mine să realizez că o poveste pentru copii de 107 pagini, mi-a arătat cât de importantă este
sinceritatea în recunoaşterea lucrurilor negative pe care toți le avem în noi. Puterea lui Grégoire
de a găsi soluţii şi mai ales speranța pe care fiecare dintre noi ar trebui să o păstreze în fiecare
clipă a vieții este cea mai importantă învățătură a acestei cărți.
35 de kile de speranță este scrisă într-o manieră simplă și emoționantă, care creează
dependență, cartea Annei Gavalda fiind potrivită pentru a stârni dragostea pentru cărți
adolescenților care au uitat cât de frumoasă este lectura, ori nu au știut niciodată.