Basmul în proză Făt-Frumos din lacrimă, de Mihai Eminescu, a fost publicat în revista „Convorbiri

literare” la 1 şi 15 noiembrie 1870, după Venere şi Madonă (15 aprilie) şi Epigonii (15 august) -
primele creaţii publicate în revista „Junimii”, poetul fiind student la Viena. Basmul este inspirat
după basmul Făt-Frumos crescut din lacrimă, cules de prin părţile Bihorului.

Subiectul basmului este complex, original organizat însă, ca şi basmele populare, din lupta dintre
bine şi rău, cu personaje pozitive şi negative, cu probe pe care le trece eroul principal, cu
personaje fiinţe, obiecte fantastice. Formule, de început şi sfârşit care te conduc în lumea ireală
şi te aduc în realitate. Lumea reală se întrepătrunde cu cea fantastică; visul, lumea excepţională,
cu Făt-Frumos - fără asemănare, cu Muma-pădurii, Genar, babă fermecată - compune o lume pe
care Mihai Eminescu o aduce în faţa cititorului într-o limbă poetică, cum numai el putea s-o facă,
înaintea lui Ion Creangă. Ion Creangă va publica al doilea basm cult din literatura noastră, Harap-
Alb, tot în „Convorbiri literare” la 1 august 1877 şi reprodus tot în acelaşi an în ziarul „Timpul” -
unde Mihai Eminescu lucra.

Născut, prin minunea lui Dumnezeu, din lacrima Maicii Domnului, Făt-Frumos din lacrimă va
cunoaşte de fapt două naşteri divine: prima, a venirii lui pe lume din lacrima fecioarei, iar a doua
din porunca lui Dumnezeu care preface izvorul din nou în fiinţă umană, la rugămintea lui Sf.
Petru. Izvorul era de fapt Făt-Frumos din lacrimă, transformat de Genar, mai întâi în cenuşă -
cenuşa făcându-se un izvor care jelea pe Ileana - împărăteasa bălaie a lui Făt-Frumos.

Făt-Frumos din lacrimă va scăpa pe un împărat vecin de Mama-Pădurilor, o babă bătrână şi urâtă
care umbla prin împărăţia împăratului cu furtuna de mână, cerând ca bir al zecelea din copiii
supuşilor, spre jertfă. Făt-Frumos din lacrimă o învinge, cu ajutorul sfaturilor frumoasei ei fete,
Ileana, pe care o va lua de logodnică. Împăratul îl roagă să-i aducă pe fata Genarului de care era
îndrăgostit. Făt-Frumos din lacrimă, din frăţie de cruce pleacă după fata Genarului. Prefăcut în
râu de Genar, este scăpat de Dumnezeu şi Sf. Petre. Slujind o babă cu şapte iepe năzdrăvane,
ajutat de regele ţânţarilor, de regele racilor cărora le făcuse şi el bine şi de fata babei, Făt-Frumos
va căpăta un cal cu şapte inimi. De urmărirea babei scapă cu ajutorul periei, a cutiei şi a
năframei. Întors acasă găseşte pe Ileana orbită de plâns şi, prin minunea Maicii Domnului, fata îşi
recapătă vederea.

Basmul se termină cu cele două nunti: a împăratului - frate de cruce - cu fata Genarului şi a lui
Făt-Frumos din lacrimă cu Ileana cea frumoasă. Sunt de natură populară:tema basmului- triumful
binelui asupra răului, motivele- călătoria, probele prin care trece, izbânzile, căsătoriile - cele
două, personajele-Făt-Frumos din lacrimă, împăratul, Mama-Pădurilor, fata ei, Genarul, fata lui,
Dumnezeu, Sf. Petre, ajutoarele-calul, împăratul ţânţarilor, al racilor, obiectele-buzduganul,
năframa, cutia, peria, limbaj-caracterizat de realitate, dialogul dominând; fuziunea dintre planul
real şi cel fantastic.

Originalitatea basmului eminescian constă în: arta narativă, dimensiunile fantasticului - aici
intervenind divinul, Genarul, arta portretelor, descrierile fantastice, limbajul poetic - imagini
vizuale, auditive, olfactive - tablouri de vis. Acţiunea este dramatizată cu ajutorul dialogului. Sunt
relevante tonul solemn, patetic, verva. Remarcabilă evocarea lumilor prin care trece eroul ca să
îndeplinească încercările rituale, acestea fiind altele decât cele din basmele populare: palatul din
insula împăratului, grădinile lunei, moartea Mumei pădurii, pădurea crescută din perie, lacul
născut din năframă. „Întinderea verde a mărilor, albastrul luminiscent, de vis, al cerului noptatec,
întinderea nesfârşită a pustiurilor răscolite, în miez de noapte, al procesiunilor morţilor, care urcă
la banchetele din lună - acestea sunt spatiile onirice prin care trece prinţul născut din lacrima
Fecioarei”.