Cărţile cu Apolodor

de Gellu Naum

(povestire)

Poezia vieții pinguinului tenor este cea a căutării de sine.

Asemenea unui personaj dintr-un Bildungsroman, Apolodor se trezește într-
o zi copleșit de dorul fraților săi din Labrador, așa că pornește în căutarea
lor. Ideea căutării familiei, a centrului, a locului inițial este cea care-l
motivează pe Apolodor să plece la drum. Dorind să se afle pe sine,
pinguinul nu mai poate trăi nici măcar o zi departe de adevărul de care are
nevoie și pentru aflarea căruia este pregătit să înfrunte toate dificultățile care i-ar putea ieși în cale.
Drumul către centru nu este unul ușor, Apolodor trecând prin nenumărate peripeții. În primul rând,
Apolodor se vede nevoit să accepte faptul că nu știe decât foarte puține despre sine, căci, de pe drum, află că
familia sa nu este în Labrador, ci la Polul Sud. Tot pe drum, pinguinul descoperă că oamenii sunt de mai
multe feluri, iar pentru a reuși să le faci față chiar și celor mai necinstiți dintre ei, trebuie să dai dovadă de
curaj și perspicacitate chiar și când ești mai mic și mai neputincios decât adversarul. Când însă numărul
dușmanilor sporește, iar Apolodor este trimis pe lună, reușind totuși să supraviețuiască și acestei încercări,
evoluția pinguinului nu se mai mărginește la universul vizibil, la lumea palpabilă, ci cunoașterea de sine
capătă dimensiunea verticalității și a universalității. Nicio încercare nu poate fi depășită prin fraudă, așa că
racheta cu care este trimis în spațiu de tâlharii americani aterizează în același loc de unde a plecat, iar
Apolodor se vede nevoit să înfrunte încă o dată aceleași pericole.
Ajuns în Africa, Apolodor cunoaște dragostea la întâlnirea, într-o oază, cu o maimuțică. Pentru a nu o întrista,
pinguinul acceptă să o ia de soție, însă părinții sunt nevoiți să intervină pentru a-i împiedica, argumentul
acestora fiind nepotrivirea dintre cei doi: Apolodor nu poate rămâne în Africa, în timp ce maimuțica nu-l
poate urma la Polul Sud. Masculinul este spiritul călător, în timp ce feminitatea este domestică, stabilă.
Ajuns în Asia, Apolodor dă, întâmplător, peste o comoară și întreaga sa fire se modifică. Putem
vedea în ce măsură tentația binelui imediat poate pune stăpânire chiar și pe idealul pentru care personajul s-a
sacrificat până în acel moment. În răsfățuri de tot soiul, Apolodor pierde câțiva ani. Însă nevoia de
autocunoaștere este mai mare decât dorința de bine, așa că, la un moment dat, Apolodor își amintește care
este misiunea vieții sale și o reia.
În cele din urmă, pinguinul reușește să ajungă la Polul Sud și să-și regăsească familia care îi face o
primire călduroasă. Un singur amănunt ne face totuși să ne punem semne de întrebare despre locul respectiv
și despre modul în care societatea este structurată la Pol: faptul că pinguinii locuiesc în Golful Terror. De
altfel, nu mult îi ia lui Apolodor până să conștientizeze că îi este dor de prietenii săi din târgul Moșilor și să
dorească să se întoarcă la București.
În urma nenumăratelor pericole prin care a trecut și al anilor petrecuți în căutarea sinelui, Apolodor își dă
seama că adevăratul său centru, locul în care simțea că își aparține este cel de unde a plecat. Așa că Apolodor
parcurge drumul înapoi.
Nu puține sunt motivele care ne fac să credem că această regăsire de sine în punctul inițial este
simbolul copilăriei, al întoarcerii, după o viață plină de aventuri, în care cunoaștem și dragostea, și frica de
moarte și de ratare, și absolutul, către copilăria aparent naivă, dar plină de sens.
Deși copiii nu vor descifra, cel mai probabil, multe dintre sensurile ascunse ale călătoriei lui Apolodor, ei se
vor putea bucura de rimele pline de haz. Adulților, în schimb, cartea le va spune multe despre ei înșiși și
despre reînnoirea permanentă a pactului cu sinele.