FRAM, URSUL POLAR

CEZAR PETRESCU

CAPITOLUL I
Povestirea debutează cu reprezentaţia de adio o circului Struţki în iarna anului 1924.
Primul număr este cel al lui miss Ellian şi al celor doisprezece tigri de Bengal. Tigri executau
supuşi ordinele acesteia, însă între timp, cel mai neastâmpărat dintre ei, Rajah, visa la viaţa pe
care o avea înainte, când trăia în sălbăticie şi era liber. Cei din public, printre care o fetiţă şi
un băieţel, pe nume Petruş, priveau cu sufletul la gură reprezentaţiile.
CAPITOLUL II
În cadrul reprezentaţiei de adio au avut loc spectacole minunate, cu acrobaţi, clovni,
elefanţi, iar cel mai aşteptat moment era al lui Fram, ursul polar. Acesta nu avea nevoie de
dresor, îşi făcea numerele singur, era hazliu şi avea mare succes. Acum însă când a urcat pe
scenă, dar nu a făcut nimic. Doar stătea supărat. Lumea nu înţelegea ce se întâmplă. Bunicul
Lilicăi i-a spus acesteia că urşii polari de la vârsta de 4-5-6 ani nu mai sunt în stare să facă
nimic, deoarece li se face dor de locul în care s-au născut. Lilica şi Petruş erau mâhniţi.
CAPITOLUL III
Circul Struţki a plecat în alt oraş în preajma sărbătorilor de iarnă. Petruş îşi dorea
foarte mult o carte despre urşi polari, dar primise cadou de la părinţi una despre explorări
polare, iar aceştia nu îşi permiteau să îi mai cumpere alte cărţi. Întâlnindu-se cu Lilica, care
şi-a revenit după o săptămână de stat în pat din cauza gripei, află că bunicul acesteia este un
fost profesor care are foarte multe cărţi din care i-ar împrumuta şi lui, acesta iubind copiii
care citesc.
În noul oraş Fram nu mai apărea pe afiş în programul spectacolului. Doi băieţi au
făcut un pariu dacă va apărea Fram în spectacol sau nu, unul din ei punând în joc un briceag,
iar celălalt cartea Robinson Crusoe. Deoarece nu s-au înţeles, s-au luat la bătaie, amândoi
mergând acasă cu câte un cucui în frunte. S-au împăcat uşor şi au mers împreună cu părinţii
lor la circ, vizitând şi menajeria pentru a vedea toate animalele.
CAPITOLUL IV
Menajeria era o adevărată Arcă a lui Noe. Aici erau foarte multe animale care nu au
putut fi dresate şi erau ţinute din lăcomia directorului de circ, care căştiga bani de pe urma
vizitării lor. Erau rinoceri, crocodili, şerpi, broaşte ţestoase, cămile, o girafă, o panteră,
papagali, maimuţe. Aici era şi Fram, care stătea trist în cuşca lui. Noaptea animalele visau că
sunt libere, în ţara lor. Visurile lui Fram erau scurte şi îndepărtate.
CAPITOLUL V
Fram visa mereu acelaşi lucru. Visa despre vremea în care era pui şi trăia în ţinuturile
polare împreună cu mama sa. Acesta s-a născut într-o peşteră în timpul nopţii polare. După ce
a început ziua polară, cei doi au început să călătorească de pe un sloi de gheaţă pe altul şi se
hrăneau cu morse. Într-o zi au ajuns pe o insulă şi erau fericiţi că pot mânca rădăcini, fiind
sătuli deja de carne. Aici s-au întâlnit cu un câine. Ursoaica a simţit că se află în primejdie şi
a vrut să plece de pe insulă, dar sloiurile de gheaţă erau departe şi au rămas captivi pe insulă.
Ea simţea că îşi va pierde puiul şi viaţa.
CAPITOLUL VI

1
 Ursoaicei îi erau străini atât câinii, cât şi oamenii şi puştile lor. Curând, însă, a făcut
cunoştinţă cu toţi trei. Un vânător o împuşcă şi îl prinse pe pui cu nişte curele. Ursoaica a fost
jumulită, iar carnea ei au împărţit-o eschimoşii între ei. Puiul a fost dus într-o colibă şi a
adormit pe blana mamei sale.
CAPITOLUL VII
Puiul se deşteptă pe o barcă. Acesta a fost vândut de către eschimoşi unor pescuitori
de balene şi vânători de foci pentru câteva legături de tutun. Un bărbat pe nume Lars i-a dat
lapte ursuleţului şi la mângâiat, ursuleţul văzând că oamenii au şi o parte bună. Lars a început
să îşi amintească de călătoria sa de 3 ani la pol, cu căpitanul Nansen, pe corabia Fram. Când a
venit acasă logodnica şi mama lui erau moarte, iar de atunci şi-a pierdut sensul vieţii şi a
căzut în patima alcoolului. Lars i-a dat ursuleţului numele de „Fram”, care în limba
norvegiană înseamnă înainte. În primul port al Norvegiei a şi fost vândut Fram pe zece sticle
de rom, apoi a ajuns la circul Struţki, unde a stat 7 ani. Acesta tânjea după gheţurile
copilăriei.
CAPITOLUL VIII
Directorul circului Struţki chemă un fost vânător bătrân şi scriitor de cărţi despre urşi
să vadă ce s-a întâmplat cu Fram de s-a transformat din atracţia circului într-un animal care
parcă a prostit. Bătrânul îi propune directorului să îl trimită pe Fram înapoi la pol. Directorul
acceptă, gândindu-se că astfel îi va face reclamă circului şi l-a trimis spre tărâmurile de
gheaţă pe un vapor. Acolo, la rugămintea unei tinere, căpitanul îl lăsă pe Fram să circule liber
pe punte, iar acesta se împrieteni cu toată lumea.
CAPITOLUL IX
Vaporul a ajuns la destinaţie cu o saptămână înainte de ziua care va dura 6 luni. Fram
a coborât nerăbdător de pe vapor într-o barcă, fără să îşi mai ia rămas bun de la oamenii de pe
vapor, şi a fost dus pe o insulă pustie. Vânătorii care l-au dus până la insulă i-au lăsat
provizii, apoi au plecat. Fram, din vârful stâncoasei insule, îi salută pe oameni, ducându-şi
laba la tâmplă, apoi s-a făcut nevăzut.
CAPITOLUL X
Lui Fram îi era greu să se adapteze. Nu şi-a găsit nici adăpost, nici mâncare, cum era
obişnuit să aibă mereu cineva grijă de el. Pe lângă acestea, deoarece se dezobişnuise de ger, îi
era frig. Ca să se încălzească, a început să facă acrobaţii. Când a văzut foci, chiar dacă îi era
foarte foame, nu le-a putut ataca, acestea amintindu-i de focile de la circ. Era necăjit şi simţea
că se întorsese prea târziu şi total nepregătit pentru viaţa de dincolo de cercul polar. În timp
ce se gândea el, simţi mirosul proviziilor lăsate de oameni şi mâncă, păstrând şi pe ziua
următoare o porţie.
Fram a plecat de pe insula stâncoasă şi a ajuns pe o altă insulă unde găsi urme de paşi.
Spera că va întâlni un alt urs care să îl înveţe tot ce nu ştia. Întâlnirea din cei doi nu a fost
precum şi-ar fi dorit Fram. El a vrut să se împrietenească, dar celălalt a vrut să lupte. A fost
însă surpins de Fram, care l-a speriat cu salturile sale mortale şi cu şiretlicurile pe care le
învăţase de la circ. Nu putea să îl învingă, aşa că a luat-o la goană, doar să scape de el. Fram
era dezamăgit că prima sa întâlnire cu un frate a decurs atât de prost şi începea să îi fie dor de
oameni, care îl alinau când era supărat. Îl mai vedea uneori, dar când voia să meargă către el,
ursul o lua la goană. Odată l-a văzut în timp ce mânca în adăpostul său, aşa că a făcut câteva

2
salturi, iar celălalt urs a fugit, lăsându-şi hrana acolo. Fram era fericit că îşi putea câştiga
hrana datorită lecţiilor de la circ.
CAPITOLUL XI
Fram învăţase să îşi construiască adăpostul şi nu mai suferea din cauza frigului. Nu
putea vâna pentru sine, deoarece nu putea să ucidă, îi era milă chiar şi de vulpile care îl
enervau. Hrana şi-o procura de la ursul căruia îi era frică de el, pe care îl porecli Căpăţânosul,
până când acesta, sătul să vâneze pentru altul, porni pe un sloi plutitor, către alte ţinuturi,
Fram rămânând singur şi flămând.
A pornit şi el spre alte ţinuturi, mergând pe ţărm şi se întâlni cu o ursoaică şi cu cei
doi pui ai săi. A vrut să se împrietenească, dar a fost atacat de ursoaică. A scăpat datorită
figurilor de la circ şi a vicleşugurilor învăţate. La fel a păţit şi cu ceilalţi urşi pe care îi întâlni.
Nu a reuşit să se împrietenească cu nimeni şi nu înţelegea de ce, dar partea bună era că toţi
fugeau, lăsându-i hrana lor. Astfel călătorea Fram de pe o insulă pe alta, sperând că va găsi
astfel de tovarăşi, până când sosi noaptea polară. Undeva departe, Petruş citea o carte despre
expediţii polare.
CAPITOLUL XII
Petruş nu îl uitase pe Fram. A auzit că directorul l-a trimis înapoi în gheţurile unde se
născuse şi se întreba unde ar putea fi. Acesta a citit multe cărţi despre urşi albi şi expediţii
polare şi dorea şi el să ajungă acolo A primit cărţi de la bunicul Lilicăi şi de la un fost
profesor, printre care şi însemnările lui Nansen, care a călătorit cu vasul Fram oceanul şi
mările de la Polul Nord. Scopul expediţiei era verificarea mersului curenţilor din ocean, iar
Nansen şi Johansen au pornit pe jos, lăsând echipajul pe navă, pentru a cerceta ţinuturile
pustii, apoi s-au întors în patrie, unde au fost primiţi cu urale. Petruş citea cu sufletul la gură
însemnările şi în ziua următoare le povesti prietenilor aventurile lui Nansen. Datorită cărţilor
pe care le citea, a învăţat să cugete, să fie spontan, să nu fugă de răspunderi şi să nu lase
nimic la voia întâmplării. Astfel, era tot mai preţuit de prieteni, de profesori, de familie.
CAPITOLUL XIII
Fram suferea de foame în adăpostul său şi se simţea singur, aşa că a pornit la drum în
căutarea unui loc cu mai multă viaţă. După ce a mers o vreme, a întâlnit un pui de urs, care
era cocoţat pe o stâncă şi nu mai putea coborî. Fram l-a ajutat să coboare, iar aceştia s-au
împrietenit; îl numi Zgăibărici. Puiul era jucăuş şi neastâmpărat, dar avea o poveste tristă.
Pentru că nu putea să i-o povestească lui Fram, l-a dus în locul în care zăcea mama sa, care a
murit în timp ce se lupta cu un alt urs. Fram l-a luat pe pui în braţe şi l-a dus de acolo,
mergând pe urmele ursului ucigaş.
CAPITOLUL XIV
Cei doi au mers până au ajuns la ursul ucigaş. Fram i-a dat o lecţie acestuia: l-a bătut,
l-a ştirbit, fără să îl ucidă însă. Veni şi puiul şi îl muşcă pe ursul ucigaş. Au găsit apoi
adăpostul şi proviziile ştirbului şi au mâncat pe săturate, apoi au intrat în peşteră. Prietenia lor
a durat cât noaptea polară. Când sosi primăvara s-au întâlnit cu ştirbul care era foarte slabit.
Puiul a vrut să îl omoare, dar Fram l-a dat la o parte, l-a dus pe ştirb în peşteră şi l-a hrănit.
Cei doi au plecat, însă puiul, când nu observă Fram, a fugit înapoi la peşteră şi îl ucise
pe cel care l-a lăsat orfan. Au mers mai departe şi au avut mereu ce mânca, Fram speriind
ceilalţi urşi cu trucurile sale. După ce Fram l-a văzut pe Zgăibărici că încearcă să repete
paiaţeriile sale, şi-a dat seama că trebuie să se îndepărteze de el, pentru ca acesta să poată

3
avea o viaţă normală de urs, aşa că a plecat pe un sloi de gheţă plutitor şi nu s-a mai uitat în
urmă.
CAPITOLUL XV
Fram înainta pe sloiul său de gheaţă şi visa la perioada în care era atracţia circului
Struţki, apoi se trezi când simţi o zguduitură; sloiul intră într-un fiord. La ieşire zări o vale,
iar la marginea apei un copil, pe nume, Nanuc, cu o undiţă în mână. Copilul se sperie. Ca să îl
liniştească, Fram a început să facă paiaţeriile sale, iar copilul a crezut că e un urs fermecat din
basmele eschimoşilor. I-a arătat jucăriile sale, care imitau armele de vânătoare şi aştepta să i
le transforme în arme adevărate. Fram încerca să îl facă fericit altfel pe copil, arătându-i
câteva figuri de circ, dar care nu îl încântau pe copil. Acesta şi-a dat seama că Fram nu este
un urs vrăjit şi îl privea cu dispreţ. Cu gândul la faima pe care ar căpăta-o dacă ar ucide un
urs, copilul a încercat să tragă cu arcul şi săgeţile sale de jucărie în Fram, însă acesta le-a
prins pe toate. Ca să îl înveţe o lecţie pe copil, a mers spre el şi l-a scuturat, i-a dat câteva
lovituri uşoare, apoi i-a distrus arcul, săgeţile, cuţitul şi a plecat cu pluta sa de gheaţă. Nanuc
povesti cele întâmplate, însă nimeni nu l-a crezut şi toată lumea îl credea cel mai mincinos
copil.
CAPITOLUL XVI
Fram îi întâlni pe Egon şi Otto, cei doi vânători care l-au dus pe insula pustie. I-a
prins viscolul şi erau îngheţaţi de frig. Fram i-a încălzit cu căldura trupului său, apoi i-a dus la
adăpostul lui şi i-a hrănit cu carne de focă, pe care o căpătase ca de obicei, speriind alţi urşi.
I-a condus apoi până la coliba lor şi a eliberat puii de urs pe care îi ţineau închişi. Când sosi
corabia după cei doi vânători, Fram îşi exprimă dorinţa de a merge cu ei, urcându-se în barca
de la ţărm. Aceştia au acceptat. Fram aruncă o ultimă privire la locurile pe care le părăsea,
apoi privi înainte, către lumea de dincolo de gheţuri.