FRAM URSUL POLAR

de C. Petrescu
In aceasta carte este vorba despre un urs polar pe nume Fram,vedeta circului Strutki.
Intr-o zi ursului i s-sa facut dor de Polul Nord,si nu a mai vrut sa isi execute
numarul.Dupa mai multe zile in care era trist,sefii circului au hotarat sa il duca pe
Fram inapoi la Polul Nord,spre dezamagure fanilor sai.
Dupa un drum lung ,Fram.a ajuns in tara gheturilor .Acolo,lui ii era foarte greu
deoarece nu isi putea face prieteni deoarece era foarte diferit,cand incerca sa ii
salute pe ceilalti ursi polari acestia se speriau si fugeau,iar Fram le lua mancarea .A
suferit asa cateva luni fara a lua contact cu cineva,chiar i se facuse dor de oameni,de
Circul Strutki ,chiar incepuse sa isi repete numarul care l-a cosacrat ca ,,Cel Cel Mai
Talentat Urs Polar".
Intr-o zi a gasit doi oameni degerati din cauza viscolului .Unul dintre ei era chiar unul
dintre vanatorii care ii dadusera drumul .Dupa ce Fram i-a ajutat sa isi revina cu
respiratia lui calda,un vas a trimis dupa cei doi cateva barci pentru a-i lua pe cei doi la
bord.Inainte de a se urca in barca ,vanatorul s-a intors pentru a-i multumi lui Fram
,insa acesta disparuse,dar cand s-a intors la barca Fram il astepta acolo .
Asa vanatorii l-au luat cu ei,si Fram a revenit la Circul Strutki pentru a-si incanta fanii

Fram este atracția principală a circului Struțki care își dă pentru ultima oară reprezentația în oraș.
Rândul lui Fram era după Miss Ellian, îmblânzitoarea de tigri, dar se pare că în această seară
întârzie să apară.

Fram era renumit pentru intrarea sa în scenă fără dresor, pentru acrobațiile pe care le făcea și
pentru gesturile umane pe care le căpătase.

Intră în cele din urmă în scenă foarte trist și pleacă fără a-și executa numărul.

Aflat în cabina sa, Fram se gândește cu dor la sloiurile de gheață și la mama sa de care a fost
despărțit foarte timpuriu. Aceasta a fost împușcată de oameni iar el a fost dus pe o corabie.
Căpitanul acesteia decide să îi pună numele Fram (însemnă „înainte” în norvegiană) ca pe fost sa
corabie.

Pentru a face rost de băutură, Lars îl vinde pe Fram, iar în cele din urmă acesta ajunge la circul
Struțki. Aici înveselește oameni de pretutindeni vreme de șapte ani.
Schimbarea lui Fram îi atrage atenția unui fost vânător, pasionat de urșii polari, care observă că
lui Fram îi este dor de meleagurile natale. Astfel, îl convinge pe directorul circului să îl înapoieze
la pol.

Ajuns aici, Fram întâmpină dificultăți în a se adapta. Viscolul îi dă mari bătăi de cap, la fel și
procurarea hranei. Nu putea vâna foci întrucât îi aminteau de cele de la circ.

La un moment dat se întâlnește cu un urs pe care îl poreclește „Căpățânosul”. Acesta sare la

bătaie, dar Fram reușește să-l pună pe fugă cu acrobațiile sale de circ. Astfel reușește să mănânce
ceea ce acesta vâna.

Atunci când se întâlnește cu o ursoaică cu doi pui realizează că ceea ce pe oameni îi încânta, și
anume giumbușlucurile sale, pe animale le face să se îndepărteze. Astfel se urcă pe un sloi de
gheață și plutește.

După un timp se întâlnește cu un pui de urs a cărui mamă tocmai fusese ucisă de un alt urs. Fram
s-a bucurat că în sfârșit cineva nu fuge de el, iar împreună i-au dat o lecție ursului ucigaș.

Însă, atunci când Fram descoperă că puiul de urs începe să-i imite comportamentul decide să-l
părăsească pentru ca acesta să rămână normal.

Fram începuse atunci să tânjească după oameni. Se întâlnește cu un copil de eschimos care la
început este fascinat de Fram, dar apoi încercă să-l omoare. Văzând asta, Fram circulă în neștire
pe o bucată de gheață până ajunge să se întâlnească cu doi oameni de pe vaporul care-l adusese la
pol. Aceștia rămăseseră prinși într-o furtună de gheață, departe de tabăra lor. Fram îi recunoaște
și încearcă să-i încălzească. La sosirea vaporului, Fram este primul care se urcă abia așteptând să
ajungă din nou printre oamnei, acolo unde el se simțea cel mai bine.

Pentru ultima dată în acel oraș, Miss Ellian se prezintă în arena circului Struțki, cu cei 12 tigri de
Bengal și apoi dând reprezentație și Fram, Ursul Polar. Spectatorii sunt profund impresionați. Fram,
Ursul Polar intra fără îmblânzitor și își făcea numerele fără ghidare. Cu toate acestea, tocmai în
seara de adio, Fram nu mai apărea. Spectatorii sunt foarte nemulțumiți. Într-un târziu, Fram vine pe
scenă, dar fără să mai execute nimic. După un timp în patru labe, ca un animal oarecare, pleacă
spre cușca sa.
Doi copii vizitează menajeria circului Struțki. Fram stă nemișcat, închis cu zăvorul, deși nu este
agresiv. Acesta visează la zilele copilăriei lui, înainte de a fi luat de eschimoși și vândut pentru circ.
Își amintește de peștera unde s-a născut și de ursoaică, mama lui, cu care călătorise pe un sloi de
gheață. Pe o insulă, ursoaica simte un miros străin, de om și de câine, înainte de a fi împușcată. De
acolo, Fram se trezește pe o corabie, unde marinarul Lars îl botează, după numele corăbiei
renumite cu care Lars străbătuse ținuturile polare (în limba norvegiană înseamnă „înainte"). Fram
este vândut pentru zece sticle de rom și, curând, ajunge la circul Struțki. Vreme de șapte ani este
fala circului. Acum, acesta tânjește după ghețurile polare.
Un fost vânător, pasionat de studierea urșilor, îl convinge pe directorul circului să-l trimită înapoi pe
Fram, la pol. Acesta nu ar fi vrut, ca să nu piardă bani, dar ulterior realizează că poate câștiga din
reprezentații în folosul lui Fram.
Ajuns la pol, Fram, nerăbdător dispare rapid între ghețuri. Curând cunoaște viscolul, și, neadaptat,
Fram se „încălzește” făcând acrobații. Viața la pol era un pic mai grea decât și-ar fi imaginat. Fără
nimeni care să-i poarte de grijă, acesta trebuie să se descurce singur.
Instinctiv, se îndreaptă spre țărm. Văzu câteva foci, dar, amintindu-și de trupa de foci de la circul
Struțki, nu le putu ataca. Ajuns pe o altă insulă, o găsi plină de urme de animale. Se luă după urmele
de urs polar. Ursul străin sări la bătaie, dar Fram se folosi de mișcările învățate la circ, ca să-l
învingă și-l sperie. Trist, Fram realizează că și alte vietăți fugeau de el, considerându-l dușman. Cu
toate astea, Fram ajunge să profite de morsele ursului străin, deși acesta, Fram îl poreclise
„Căpățânosul”, s-a săturat să vâneze pentru altul și a plecat de pe insulă, pe un sloi plutitor. Treptat,
Fram învață să-și facă adăpost de viscol.
Fram întâlnește o ursoaică și doi pui și încearcă să fie prietenos, în stilul lui de circar, fără succes.
Întâlnește și alți urși, care se speriau să vadă unul de-al lor cum face salturi mortale, pași de vals,
echilibru în cap și mers în labele dinainte. Îndată, cei întâlniți își abandonează hrana și fug. „Ceva
tainic și rău, neînțeles, îl despărțea de urșii sălbatici ai polului.” Așa, Fram tot călătorește pe sloiuri
întâlnind dușmănie și frică din partea urșilor albi.
Așa cum înainte tânjea după întoarcerea la pol, acum Fram se chinuiește cu gândul la oameni.
Disperat de viscol și singurătate, el merge în neștire pe banchize. Ceilalți urși par să fi dispărut.
Deodată, îi iese în cale un pui de urs. E singur. Ursoaica, mama lui, a fost ucisă în lupta cu un alt urs
polar, iar puiul a scăpat, fugind, doar cu o rană. Puiul de urs îl duce pe Fram la locul cu pricina și
acesta o ia pe urmele ursului ucigaș. Îl găsește ușor și-l izbește cu dinții de gheață.
Puiul de urs primește și un nume: Zgăibărici. Cu mirosul mai bun decât al lui Fram, acesta găsește
„depozitul” ursului bătut: două morse înghețate. Acolo poposesc cei doi, în adăpost, până ce trece
noaptea polară. Se mai întâlnesc cu ursul ucigaș al ursoaicei, care slăbise pentru că Fram îi
fărâmase câțiva dinți și el nu mai era la fel de puternic ca înainte. Fram îi redă adăpostul și hrana,
apoi pleacă mai departe, cu puiul de urs. La puțin timp, puiul o zbughiește îndărăt și îl mușcă pe urs
de gât ca să-și răzbune mama.
Fram își reia obiceiul de a goni urșii albi cu giumbușlucuri, servindu-se din vânatul lor. Într-o zi, Fram
își găseșe micul protejat exersând giumbușlucurile sale. Fram îl scutură bine și se hotărăște să-l
părăsească, ca Zgăibărici să ajungă un urs normal.
Iarăși, Fram plutește fără țintă, neașteptând nimic bun. Sloiul lui se oprește într-un loc unde pescuia
un copil de eschimos. Fram se străduie să-l atragă cu tot ce știa de la circ, dar copilul era îngrozit.
Eschimosul îl crede un urs vrăjit și-i arată jucăriile lui, cerându-i să le transforme în arme adevărate.
Dezamăgit de neputința lui Fram de a-i preface jucăriile, eschimosul vrea să-l săgeteze, dar Fram
prinde săgețile din zbor și-i rupe armele, după care îl părăsește. Nici dintre eschimoși nu a crezut
vreodată povestea lui Nanuc despre ursul vrăjit.
Otto și Egon, doi vânători polari de pe vaporul care-l adusese pe Fram, își pierd câinii și săniile când
o banchiză de gheață se despică. Rămași în viață, cei doi n-au provizii, arme și sunt la o distanță de
48 ore de coliba lor. Sunt prinși într-o furtună de gheață și îngheață când îi găsește Fram.
Recunoscându-i după miros, acesta îi încălzește cu blana lui după care îi conduce la adăpostul lui,
unde avea carne de focă. Vânătorii s-au întors, cu Fram, la coliba lor. La venirea corabiei, Fram se
suie singur în barcă, dorind să fie luat și el.