Dumbrava minunată

de Mihail Sadoveanu
Rezumat

Doamna Mia Vasilian este soția mult mai tânără a avocatului Jorj Vasilian care a mai fost
căsătorit o dată. Din prima căsătorie acesta are o fetiță în vârstă de 6 ani, care se numea Lizuca
și pe care Mia nu o poate suferi. Aceasta dă vina pe bunicii fetiței pentru felul în care se comporta
Lizuca, astfel că fetiței i se interzice să-i mai vadă.
În ziua în care doamna Vasilian primește vizita cele două soții de funcționari, Lizuca apare în
salon cu aspectul neîngrijit și își vâră degetele în chiseaua cu șerbet spre disperarea mamei sale
vitrege care o dă pe mâna slujinicii.
Lizuca este mică de statură și plinuță. Rochița confecționată dintr-un doc albastru stă
strâmbă pe trupul ei, iar botinele pline de praf au șireturile desfăcute. Colțunii căzuți îi descoperă
piciorușele pârlite de soare. Părul tuns băiețește. Gura era cam mare și obrajii prea roșii.
În ciuda aspectului neîngrijit, în ochii săi căprui ce sunt umbriți de gene negre, licărește
câte o lumină.
După ce primește corecția de la slujinică, Lizuca hotărăște să plece la bunicii ei. Îl ia cu ea și
pe cățelul ei Patrocle care a furat o bucată de pâine pentru drum. Lizuca iți umple celalalt buzunar
cu cenușă pentru că ea auzise o poveste asemănătoare de la bunica ei în care se spunea că așa se
pot păstra semnele pe drum.
După ce un timp rămâne fără cenușă. Descurajată, Lizuca i se adresează Sorei-Soarelui și îi
povestește despre necazurile ei, dar și de dorul pentru mama ei.
În acest timp, Patrocle își bagă capul într-un mușuroi de furnici, iar acestea încep să-l piște.
Patrocle și Lizuca pornesc prin livadă și se întâlnesc cu Sfânta Miercuri. După ce aceasta îi
dă binecuvântarea fetiței, pornesc din nou la drum și ajung în dumbravă, unde îi așteptau
păsărelele. Cei doi prieteni sunt întâmpinați de un mierloi.
Dar, imediat se lasă întunericul, iar Lizuca și Patrocle înnoptează în scorbura unei răchite
bătrâne. La un moment dat, un iepuraș își face apariția, iar Patrocle se ia după el. Lizuca are
surpriza de a vedea că din spatele unui perete de stâncă s-a deschis o ușă către o peșteră. Aici
vede șapte prichindei, pe care îi știe dintr-o carte de la bunica ei.
Prichindeii, alături de domnița care îi însoțește se apropie de Lizuca și-i spun că o așteptau
și că iepurele pe care îl văzuse a pornit să anunțe toate animalele din pădure să se prezinte cât mai
repede.
Lizuca descoperă că dumbrava Buciumenilor, care i-a rămas moștenire de la mama ei și pe
care mama vitregă vrea să o vândă, este fermecată.
Prichindeii îi povestesc cum au ajuns ei să trăiască în pădure. Prichindelul morar trăia
alături de oameni. Aceștia se poartă urât cu el astfel că Statu Palmă se mută în pădure cu ceilalți
semeni.
Prichindeii se tem că vor dispărea cu timpul pentru că oamenii iubesc tot mai puțin
poveștile.
Este rândul domniței să spună o poveste. Ea povesteste despre o zâna cu părul de aur.
Zâna este foarte cunoscută chiar și peste nouă mări și nouă țări. Nimeni nu reușește să o zărească,
însă.
Dar, într-o zi un Făt-Frumos se așează lângă izvor și cântă un cântec din fluierul său din os.
Zâna își face apariția și îi declară iubirea.
Curtenii îi cer lui Făt Frumos să dovedească ca zâna există.
Acesta taie pe ascuns o șuviță din părul zânei. Numai că, atunci când vrea să le-o arate
oamenilor, observă că la pieptul său, nu mai este nimic.
Oamenii cred că zâna nu există și este o închipuire a lui Făt-Frumos. Ei reușesc să-l facă și
pe acesta să creadă la fel. Tristețea îl însoțește până la sfârșitul vieții sale.
 Lizuca speră ca și cei doi prichindei mai bătrâni să spună o poveste, dar aceștia nu au timp
de povești, ei fiind meșteri făurari.
Bătrânica se oferă să spună și ea o poveste. Nu departe de dumbravă se află o casă de
răzeș pe care bătrânica o vizitează uneori.
La auzul acestei povești, Lizuca recunoaște vorbele mamei sale și închide ochii pentru a-și
potoli lacrimile.
Lizuca îl aude ca prin vis pe Patrocle lătrând și vede doi bătrâni care semănă cu bunicii ei.
Fetița adoarme simțindu-se protejată.
Fetița se trezește dimineață în patul bunicilor și la un moment dat aude voci. Este mama sa
vitregă care se ceartă cu bunicul ce nu-i dă voie să o ia de acolo. Totul se termină cu țipetele
ascuțite ale Miei Vasilian și ale slujinicii care o insoțește.
Bunicuța intră pe ușă bucuroasă că o vede pe Lizuca și îi spune că cele două femei s-au
apropiat prea tare de stupi. Albinele le înțeapă pe acestea.
În brațele bunicii, Lizuca își amintește de noaptea petrecută în lumea poveștilor.