TARTARIN DIN TARASCON

de Alphonse Daudet

Tartarin locuiește la marginea orașului Tarascon, într-o vilă micuță, cu o gradină plină de plante
exotice: cocotieri, bananieri, palmieri și un baobab, de care este foarte mândru. Toate plantele sunt
cultivate în ghivece de flori.
Tartarin din Tarascon este un bărbat în vârstă de 40-45 de ani, marunțel și roscovan, burtos,
cu o barbă stufoasă și ochi fulgeratori. El are o colecție de arme albe și arme de foc, o colecție de
carți ce conțin povești de vânătoare cu urși, șoimi și elefanți.
Locuitorii din Tarascon sunt pasonați de vânătoare. Duminica ies cu mic cu mare la vânătoare de
șepci. Tartarin este foarte priceput la vânătoare, întotdeauna el se întoarce cu șepcile ciuruite.
Oamenii din Tarascon îl apreciază foarte mult pe Tartrin pentru vitejia sa.
Tartarin se cam plictisește în oraș, de aceea visează la călătorii în Pampas, la vânători, uragane,
iși dorește să se lupte cu diferite animale fioroase, în special cu lei, dar in Tarascon nu prea are cu
cine. El este dornic de aventură, dar niciodată nu pleacă pentru a vizita alte orașe.
Totul începe când în Tarascon poposește Menajeria Mitaine care are într-o cușcă un leu din
Atlas, șerpi, foci și crocodili.
Locuitorii din Tarascon sunt fascinați de leul din cușcă. Acesta îi privește agale, dar deodată
când în dreptul cuștii ajunge Tartarin, leul începe să mârâie, să iși desfacă ghearele și să ragă
înspăimântător. Atunci toți o iau la fugă in afară de Tartarin, care rămâne neclintit in fața cuștii.
Astfel, se ia hotararea ca Tartarin sa plece in Algeria pentru a vana lei, fiind încurajat și de
admiratia locuitorilor din Tarascon.
Zvonul plecării sale îl ia prin surprindere chiar și pe Tartarin, care până la urmă acceptă
plecarea și începe să se antreneze pentru a face față călătoriei.
Trecând trei luni de când Menajeria Mitaine părăsește orașul, locuitorii din Tarascon constată
că eroul lor nu pregătește nici un cufăr pentru călătorie și încep să șușotească.
Într-o seară, pe când Tartarin sta în biroul său, îl vede pe comandantul Bravida că intră la el și îi
spune că trebuie să plece. Tartarin a înțeles mesajul și astfel iși comandă două cufere mari, un jurnal
de călătorie nou ceva conserve, un e cort, ghete, umbrele, un impermeabil și ochelari albaştri. Farmacistul
Bezuquet îi pregătește o mică farmacie ambulantă cu plasturi, camphor și arnică.
Tartarin pleacă spre gară condus de locuitorii din Tarascon. Acesta se urcă în trenul expres Paris-Marsilia.
Ajuns la Marsilia, Tartarin este impresionat de forfota din port și se îmbarcă pentru ţara leilor.
Tartarin călătorește trei zile la bordul vasului având rău de mare. Vasul ajunge în Algeria,
pregătindu-se de acostarea în port. Tartarin se împrietenește cu un prinţ din Muntenegru și se hotărăște
să se folosească de faptul că acesta cunoaşte foarte bine Algeria şi vorbeşte curent araba. La debarcare Tartarin
confundă hamalii cu pirații. Ajuge la hotel, unde se cazeaza și adoarme de indată ce intră in cameră.
Astfel, Tartarin doarme toată seara, noaptea, dimineaţa şi chiar o bucată de după-amiază, iar cand se
trezește primul gând al lui este că se află în țara leilor și fără să mai aștepte să servească micul dejun, se echipează
pentru a pleca la vânătoare. Pleacă la întâmplare pentru întâlnirea cu leii.
Ajuns într-un câmp cultivat cu anghinare, stă la panda câteva ore și împușca un biet măgar,
pentru care îi plătește stăpânului 200 de franci și află că leii se găsesc mai spre sud si se hotărăște să
plece în căutarea lor.
Pornește la drum cu o parte din bagaje, restul rămân la hotelul Europa. Fiind foarte cald se
urcă într-un microbuz foarte aglomerat, unde întâlnește o maură care îi face ochi dulci, dar pe care
o pierde la coborâre.
Fermecat de aceasta, el amână găsirea leilor și timp de 8 zile o caută pe fată prin tot orașul.
Apoi, într-o seară, Tartarin il reîntâlnește pe prințul din Muntenegru la un fel de bal mascat și acesta
îi promite să îl ajute pentru a o găsi pe maură. Peste puțin timp, prințul îi aduce vestea că a găsit-o
pe fată și că se numește Baia.
Pentru câteva luni, Tartarin uită de vânătoarea de lei și se căsătorește cu Baia. Locuiau într-o
casă închiriată chiar in mijlocul orașului de sus.
Tartarin duce o viață liniștită, până într-o zi când întorcându-se de la grădina sa, îl
reîntâlnește pe căpitanul vasului Zuave. Aceasta îi spune că Baia nu este ceea ce pare și că l-a păcălit
că nu știe franțuzește și multe altele. Căpitanul îi oferă un pachet de tutun pentru pipă. Desface
pachetul de tutun pentru a fuma o pipă și găsește un articol de ziar în care scrie că cei din Tarascon
sunt îngrijorați că încă nu primesc pielea de leu promisă.
Tartarin echipat părăsește casa și pe maura Baia și pleacă la vânătoare în căutarea leilor.
Astfel, el trece prin mai multe întâmplări. Mergând spre sud cu o diligență, la un moment
dat, într-o stație se urcă un omuleț care se uita insistent la el. Începe să se laude că este un mare
vânător de lei și este întrebat dacă îl cunoaște pe domnul Bombonel. Se laudă că sunt prieteni și că
merg la vânătoare împreună. Omulețul era chiar Bombonel un cunoscut vânător de pantere care îi
spune că în Algeria nu mai sunt lei.
Ajuns la Milianah, Tartarin întâlnește un leu în fața unei cafenele. Leul este dresat să
cerșească. Se iscă o încăierare din care Tartarin este salvat de prințul din Muntenegru. Află că leul
este pentru ei un animal sfânt, care face parte dintr-o mănăstire de lei, veche de trei sute de ani. Călugării cresc şi
îmblânzesc lei si apoi îi trimit de acolo în întreaga Africă de Nord, însoţiţi de călugări care cerşesc, iar darurile primite
servesc la întreţinerea mănăstirii.
Tartarin împreună cu prințul pornește către Câmpia Cheliff, fiind însoțiți de hamali care îi duc
bagajele, dar din nefericire pe drum unul moare de dureri de stomac, pentru că mâncă un plasture din farmacie, altul
cade pe marginea drumului, deoarece bea alcoolul camforat, iar al treilea, cel care duce albumul călătoriei, fuge și el.
Cei doi pleacă mai departe urcați pe o cămilă ce poartă și cuferele lui Tartarin.
Timp de o luna, Tartarin rătăcind printre triburile nomade, caută leii de negăsit. La un moment dat, aude în
depărtare zgomote asemănătoare răgetelor leilor. Se așează la pândă singur, lasând în grija prințului portofelul cu
bani și alte hârtii importante, dar acesta dispare.
Pe când Tartarin stă îngândurat pe pragul moscheii, vede în fața sa un leu uriaș ce răgea fioros. Nu stă pe
ganduri și îl impușcă. De îndată apar doi negri uriași ce se reped asupra sa. Leul împușcat era tocmai acel leu orb de la
manăstirea din Milianah.
Tartarin este judecat și obligat să plătească despagubiri de 2500 franci, pentru care vinde tot ce se poate.
Tartarin rămâne doar cu pielea leului și cămila. Pilea leului o trimite în Tarascon și porneste spre Alger urmat de camila
pe care nu reușeste să o vândă. Aceasta îl umează peste tot. După opt zile de mers, tarasconezul, vede de departe
primele terase albe din Alger și vrea cu orice preț să scape de cămilă ascunzându-se într-un şanţ. Uşurat de o mare
greutate, Tartarin iese din ascunzişul său şi se indreaptă spre casa sa. Ajuns acasă o gasește pe Baia petrecand cu
căpitanul vasului Zuave. Se convinge că spusele căpitanului despre Baia si prinț sunt adevarate. Capitanul îi propune sa
se intoarca in Tarascon. Pe cand se pregateste sa sară in barca capitanului, pentru a junge la vas, apare camila pe care
Tartarin nu o mai voia.
Și astfel, insoțit de cămila cu o cocoașă, se intoarce în Franța, și este primit cu bucurie de
tarasconezii care abia așteptă să le povestească pățaniile sale din acea țară a leilor.