Prostia omenească

1 povestitor/mama- Otilia
2povestitor/fiica – Victoria
Omul- Traian
Omul cu nucile- viorel
Omul cu soarele-
Omul cu vaca -
I povestitor - A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti.
II povestitor - Noi nu suntem de pe când poveștile, ci suntem mai dincoace cu vro
două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci și nouă de ocă de fer la un
picior și tot i se părea că-i ușor.

I povestitor - Cică era odată un om însurat, și omul acela trăia la un loc cu soacră-sa.

II povestitor - Nevasta lui, care avea copil de țâță, era cam proastă; dar și soacră-sa nu
era tocmai hâtră.

Omul - Auzi nevastă , am niște treburi în sat. Mă întorc mai spre seară, să ai grijă de
copil și să coci niște plăcințele, că tare mi-a venit pofta.

Nevasta - Bine, am urdă și oi pregăti eu niște plăcinte, vin mai degrabă. Iaca iar
scîncește, ia mama să te scalde și poate ai adormi, că tare multă treabă mai am.așa uite
te-am înfășat și hai nani.
Nani, nani, puiu mamii,
Că mama te-a legăna,
Voinecel mare ai creștea.
Te-oi legăna c-un picior
ȘI ți-oi doini binișor.
Să crești mare șI viteaz
Fără lacrimi pă obraz.
(apoi începu a se boci cât îi lua gura
“Aulio! copilașul meu, copilașul meu! Vai ș-amar de capul tău. Tare mititel ai să mori!
Mama - Ce ai, draga mamei, ce-ți este, ce s-a întâmplat?!
Nevasta - Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!
Mama - Când o să moară, de ce o să moară, cum o să moară?
Nevasta - Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?
Mama - Îl văd. Și?
Nevasta - De s-a sui mâța, are să-l trântească drept în capul copilului și să mi-l omoare!
Mama - Vai de mine și de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârșit
mititelului zilele, a să moară!
Și, cu ochii pironiți în drobul de sare de pe horn și cu mânile încleștate, de parcă le
legase cineva, începură a-l boci amândouă,
Mama - Of , mare jale și scârbă la casa noastră , iaca o să moară mititelu, ei cum să
moară?
Nevasta - Of că tare mă doare suflețelu pentru copilul meu, of, ce necaz la casa
noastră?1
 Omul - Ce este ? Ce v-au găsit, de ce plângeți ?
Nevasta – Apoi cum să nu plângem dacă copilul nostru iaca o să moară.
Omul - Cum o să moară, când o să moară?
Nevasta – apoi o să moară într-o zi
Mama –Ia, nu o mai năcăji, că și așa îi este acru pe suflet. Vezi drobul cela de sare pe
horn?
Omul – îl văd, ei și?
Mama – apoi el cînd o căde peste micuțul nostru când o dormi pe cuptor, o să-l
strivrească, o să-l omoare.
Nevasta - Of , că tare e nenorocit micuțul meu...
Omul - Bre! mulți proști am văzut eu în viața mea, dar ca voi n-am mai văzut. Mă…
duc în lumea toată! Și de-oiu găsi mai proști decât voi, m-oiu mai întoarce acasă, iar de
nu, ba.
I povestitor - Așa zicând, oftă din greu, ieși din casă, fără să-și ieie ziua bună, și plecă
supărat și amărât ca vai de om!
II povestitor - Și mergând el bezmetic, fără să știe unde se duce, după o bucată de
vreme, oprindu-se într-un loc, i se întâmplă iar să vadă ceva ce nu mai văzuse:
Omul - Bună ziua, om bun!
- Mulțămesc dumitale, prietene!
Omul - Da’ ce faci aici?
— Ia, mă trudesc de vro două-trei zile să car pocitul ist de soare în bordeiu, ca să am
lumină, și nici că-l pot…nu se dă legat și gata.parcă-l prind și când ajung în bordei
dispare.
Omul -Bre, ce trudă! N-ai vrun topor la îndămână?
— Ba am.
Omul -Ie-l de coadă, sparge ici, și soarele va intra singur înlăuntru.
I povestitor – ei, nu pre cred să intre el singur, el nici cu poftitul nu se dă , nici prins cu
oborocul, dar mite singur...dar încercarea vină n- are...
— Mare minune, om bun. De nu te-aducea Dumnezeu pe la noi, eram să îmbătrânesc
cărând soarele cu oborocul.o viață stau prin întuneric și mă vaicăr.
Omul – Pai dacă ești tont.
II povestitor - De aici, drumețul nostru, mai numărând un nătărău, merse tot înainte,
până ce ajunse la o casă. Acolo, ce să vadă! Un om, cu-n țăpoiu în mână, voia să
arunce niște nuci din tindă în pod.
Omul - Din ce în ce dau peste dobitoci ?Da’ ce te frămânți așa, om bun?
— Ia, vreu să zvârl niște nuci în pod, și țăpoiul ista, bată-l scârba să-l bată, nu-i nici de-
o treabă…și mă strădui din răsputeri, uite nici una nu se ține...bată-l pustia să-l bată
Omul - Că degeaba te trudești, nene! Poți să-l blastămi cât l-ei blăstăma, habar n-are
țăpoiul de scârbă ta . Ai un oboroc?
— Da’ cum să n-am?!Parcă numai unul.. dar de ce trebuință îi oborocul?
Omul - Pune nucile într-însul, ie-l pe umăr și suie-le frumușel în pod; țăpoiul e pentru
paie și fân, iar nu pentru nuci.
- Ei, apoi dacă știam eu, că nucile se urcă în pod cu oborocul nu trudeam eu așa de
luni de zile...
I povestitor -Omul ascultă, și treaba se făcu îndată. Drumețul nu zăbovi nici aici mult,
ci plecă, mai numărând și alt neghiob.
II povestitor - Apoi, de aici merse mai departe, până ce ajunsese ca să mai vadă aiurea
și altă năzbâtie.
I povestitor - Un om legase o vacă cu funia de gât și, suindu-se pe-o șură, unde avea
aruncat oleacă de fân, trăgea din răsputeri de funie, să urce vaca pe șură. Vaca răgea
cumplit, și el nu mai putea de ostenit…
Omul –Măi omule! ( făcându-și cruce) dar ce vrei să faci cu vaca asta ?
— Ce să fac, mă-ntrebi? Da’ nu vezi?Că tare e proastă vaca asta, mâncaoar lupii!
Omul -Ba văd, numai nu pricep.
— Ia, hăramul ista e hâmisit de foame , dar nu vre’ nici în ruptul capului să vie după
mine sus, pe iastă șură, să mănânce fân…că uite ce fân uscat și mirositor stă cocoțat
cole. Hai boală de vacă, haram afurisit
Omul - Stai puțin, creștine, că spânzuri vaca! Ia fânul și-l dă jos la vacă!
— cum să cobor eu fânul jos, ioaca poznă Da’ nu s-a irosi?…Că nu mai am e tot ce am
agonisit.
Omul -Nu fi scump la tărâțe și ieftin la făină.Ai să asculti și vaca o să scăpe cu viață.
— Bine m-ai învățat, om bun! Pentr-un lucru de nimica eram cât pe ce să-mi gâtui vaca!
II povestitor - Așa, drumețul nostru, mirându-se și de această mare prostie, zise în sine:

Omul -Mâța tot s-ar fi putut întâmpla să deie drobul de sare jos de pe horn; dar să cari
soarele în casă cu oborocul, să arunci nucile în pod cu țăpoiul și să tragi vaca pe șură, la
fân, n-am mai gândit!”
I povestitor - Apoi drumețul se întoarse acasă și petrecu lângă ai săi, pe cari-i socoti
mai cu duh decât pe cei ce văzuse în călătoria sa.
II povestitor - Ș-am încălecat pe-o șa, ș-am spus povestea așa.
I povestitor - Ș-am încălecat pe-o roată, ș-am spus-o toată.
II povestitor - Ș-am încălecat pe-o căpșună, și v-am spus, oameni buni, o mare
minciună!!