Fata moșului cea cuminte

după Petre Ispirescu

Rezumat

A fost odată un moș care avea o fată. El se recăsătorise. Femeia aceea mai avea o fată,
amândouă erau foarte rele la suflet. Fata moșului era plăcută, calculată și frumoasă, pe când a
babei era fățarnică, rea și urâtă. Fata moșului făcea toate treburile casei: călca, spăla, făcea
mâncare, aducea lemne pentru foc, căra apă, etc., dar, pentru că nu era iubită și apreciată, într-o zi,
a hotărât să plece în lume pentru a găsi un loc mai bun. Pe drum, trece prin mai multe peripeții:
îngrijește un cățel bolnav, îi curăță copacului coroana de omizi, curăță o fântână și un cuptor
vechi, după care, în final ajunse la Sfânta Vineri.
Acolo este supusă la mai multe treburi. Când a fost vremea de plecare, a fost nevoită să-și
aleagă o ladă (un cufăr) din podul casei. Unele erau din cele mai frumoase și cu smaralde pe ele.
Dar fata și-a ales-o pe cea mai mică și mai prăfuită. Ajunsă acasă, baba înlemni când văzu că în
acel prăfuit cufăr erau comori nebănuite: aur, galbeni, bijuterii, animale. Văzând toate aestea, fata
babei a vrut să meargă și ea să găsească astfel de bogății, dar pentru că ea nu a vrut să ajute pe
nimeni, din cufărul fetei bbei au ieșit decât balauri, șerpi și alte reptile care le-au înghițit pe babă și
pe fata babei.
Sufletul curat și modest al fetei a ieșit biruitor, astfel că, moșul și fata lui au trăit fericiți
până la adânci bătrâneți.