Sunteți pe pagina 1din 3

FIŞĂ DE LECTURĂ - Balada unui greier mic 

Am început lectura (data) 12.06.2021 Am terminat lectura (data) 12.06.2021


 
Autorul: George Topârceanu
Volumul: „Balade vesele și triste
Editura: Herra
Anul apariţiei volumului: 2009 (prima ediție, Iași 1920)
 
Alte opere ale autorului: Parodii originale (București, 1916), Amintiri din luptele de la
Turtucaia (București, 1918), În ghiara lor... Amintiri din Bulgaria și schițe ușoare (Iași, 1920),
Migdale amare (București, 1928), Scrisori fără adresă, proză umoristică și pesimistă
(București, 1930).

Titlul operei literare: Balada unui greier mic


Versificaţia: 
Poezia este formată din 6 strofe.
Strofa are între 4 si 10 versuri.
Tipul de rimă: împerecheată și încrucișată
Măsura versurilor: 5 silabe
 
Sentimentele exprimate: Sosirea toamnei produce neliniște și spaimă în rândul plantelor și al
viețuitoarelor mărunte, surprinse de schimbarea vremii. Monologul greierului este plin de
delicatețe și duioșie, iar finalul poeziei este învăluit de simpatie și compasiune.

Caracteristici ale peisajului contemplat de eul liric (cu exemple din text):
Peisajul este mohorât, cu „dealuri zgribulite” și „țarini zdrențuite”. Este un anotimp al
degradării și al tristeții: Peste dealuri zgribulite,/ Peste ţarini zdrenţuite,/ A venit aşa, deodată,
Toamna cea întunecată.

Tonul general al poeziei: tonul este de parodie, cu accente de tristețe, într-un stil ironic.
Mesajul operei: În întregul text își face loc umorul, folosit pentru a transmite felul plin de
îngăduință și înțelegere cu care autorul privește pasivitatea și naivitatea ca fiind perfect
omenești. De aceea în loc de morală, poetul își exprimă înțelegerea pentru greierele ,,mic și
necăjit”. 

Figuri de stil (epitete, comparaţii, personificări, metafore, repetiţii, enumeraţii,


inversiuni) cu citate din text:
- Epitete: toamnă întunecată, toamnă gri, glas sfârșit
- Diminutive: picioruș, căsuță, greieruș
- Inversiuni grăbite plecăciuni
- Personificare, enumerare „Lungă, slabă și zăludă, / Botezând natura udă / C-un
mănunchi de ciumafai, - / Când se scutură de ciudă, / Împrejurul ei departe /
Răspândește-n evantai / Ploi mărunte, / Frunze moarte, / Stropi de tină, / Guturai”.

Imagini artistice (vizuale, auditive, olfactive, tactile, dinamice ) cu citate din text:
- Vizuale „dealuri zgribulite” și „țarini zdrențuite”, Negru, mic, muiat în tuş/ Şi pe-aripi
pudrat cu brumă
- Auditive Dar de-acuş,/ Zise el cu glas sfârşit/ Ridicând un picioruş,/ Dar de-acuş s-a
isprăvit...
- Dinamice Şi cum vine de la munte,/ Blestemând/ Şi lăcrimând,/ Toţi ciulinii de pe
vale/ Se pitesc prin văgăuni,/ Iar măceşii de pe câmpuri/ O întâmpină în cale/ Cu
grăbite plecăciuni...

Titlul operei literare (structură, semnificaţie): titlul trimite atât la o poveste (balada), cât și
la o fabulă binecunoscută.
 
Vocabular (câteva cuvinte noi pe care le-ai învăţat din opera citită şi sensurile lor):
- Humă = pământ argilos, albastru, cu care se lipesc bordeiele. Numele popular al
argilei folosite la spoitul caselor.
- Tină = noroi, mâl, mocirlă, murdărie. Pământ muiat de apa ploilor sau a zăpezilor
topite. Loc cu asemenea pământ. 

Citate preferate : „- Cri-cri-cri/ Toamnă gri,/ Nu credeam c-o să mai vii / Înainte de
Crăciun,/ Că puteam și eu s-adun/ O grăunță cât de mică,/ Ca să nu cer împrumut / La vecina
mea furnică,/ Fi’ndcă nu-mi dă niciodată,/ Și-apoi umple lumea toată/ Că m-am dus și i-am
cerut…”.       
Impresii personale (de ce ţi-a plăcut lectura): pentru că autorul se exprimă cu duioșie, dar
și cu mult umor și, spre deosebire de fabulele clasice, nu trage nici o concluzie astfel încât
nota generală este de ânțelegere față de ființele mici.

S-ar putea să vă placă și