CONJUNCȚIA

Conjuncţia este partea de vorbire neflexibilă care leagă două părţi de propoziţie de
acelaşi fel în propoziţie (subiecte, nume predicative, atribute şi complemente) sau două propoziţii
de acelaşi fel sau diferite (în frază).
Ex. Mama este blândă şi generoasă. (leagă adjectivele blândă și generoasă, în propoziție)
Copiii citesc şi se joacă în camera lor. (leagă predicatele citesc și se joacă, în frază)

Clasificarea conjuncţiilor:

 După formă, acestea sunt:

 Simple: şi, dar, iar, sau, că, să, de, ori, etc.
 Compuse: ca să, ci şi, dar şi, cât şi, deci, aşadar, deoarece, fiindcă, deşi, încât etc.

 După rolul lor în enunţ, acestea sunt:

 Conjuncţii coordonatoare (leagă părţi de propoziţie sau propoziţii de acelaşi fel).
- copulative: şi, nici, atât...cât şi, nu numai...ci şi, atât...precum şi, nici...nici.
Elevul leneş nu învaţă nici la română, nici la istorie.
- adversative: dar, însă, iar, ci.
El a învăţat, dar n-a priceput nimic.
- disjunctive: sau, ori, fie, sau...sau, ba...ba etc.
Eşti student ori doctorand? Ori vii cu noi, ori stai acasă.
- concluzive: deci, aşadar, prin urmare, în concluzie, de aceea, aşa că,
vasăzică, care va să zică, la urma urmelor etc.
Mergeţi cu noi, prin urmare luaţi-vă bilete.
 Conjuncţii subordonatoare (leagă propoziţiile secundare de peopoziţiile regente):
- să, că, dacă, fiindcă, deşi, încât, căci, deoarece, întrucât etc.
- fără să, măcar că, cu toate că, până să, de vreme ce, mai înainte să, ori de
câte ori, odată ce, din moment ce, chiar dacă, şi chiar de etc.

Ex. Să te duci la el ca să-ţi explice mai bine.

M-a ajutat, cu toate că era ocupată.