Sunteți pe pagina 1din 3

Data: 12.04.

2021
CONJUNCŢIA

Conjuncţia este partea de vorbire neflexibilă care leagă două părţi de propoziţie de
acelaşi fel în propoziţie (subiecte, nume predicative, atribute şi complemente) sau
două propoziţii de acelaşi fel sau diferite în frază.
Conjuncţia nu are funcţie sintactică, nu are caz!

Ex:
 Mama este blândă şi generoasă. (Propoziţie)

 /Copiii citesc/ PP1( şi) /se joacă în camera lor/ PP2. (Frază)

1___________şi_________2

Clasificarea conjuncţiilor

I. După formă, acestea sunt:

1. Simple: şi, dar, iar, sau, că, să, de, ori etc.

2. Compuse: ca să, ci şi, dar şi, cât şi, deci, aşadar, deoarece, fiindcă,
deşi, încât etc.

Locuţiuni conjuncţionale (sunt grupuri de cuvinte unitare care au valoarea unei


conjuncţii, se comportă ca nişte conjuncţii): prin urmare, în concluzie, de aceea,
care va să zică, la urma urmelor, aşa că, precum şi, numai că, pentru că, din cauză
că, din pricină că, cu toate că, fără să, măcar că, până să, pentru ca să, indiferent
dacă, indiferent că, chiar dacă, odată ce, din moment ce, de vreme ce, în vreme ce,
de îndată ce, imediat ce, ori de câte ori, astfel încât etc.
II. După rolul lor în enunţ:

1. Conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale coordonatoare (leagă părţi


de propoziţie sau propoziţii de acelaşi fel).

a. copulative: şi, nici, atât...cât şi, nu numai...ci şi,


atât...precum şi, nici...nici etc.

 Elevul leneş nu învaţă nici la română, nici la istorie.

b. adversative: dar, însă, iar, ci etc.

 El a învăţat, dar n-a priceput nimic.

c. disjunctive: sau, ori, fie, sau...sau, ba...ba etc.

 Eşti student ori elev?


 Ori vii cu noi, ori stai acasă.

d. concluzive: deci, aşadar, prin urmare, în concluzie, de aceea,


aşa că, vasăzică, care va să zică, la urma urmelor etc.

 Mergeţi cu noi, prin urmare luaţi-vă bilete.

2. Conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale subordonatoare (leagă


propoziţiile secundare de propoziţiile regente):

- să, că, dacă, fiindcă, deşi, încât, căci, deoarece, întrucât etc. (conjuncţii)
- fără să, măcar că, cu toate că, până să, de vreme ce, mai înainte să, ori de câte
ori, odată ce, din moment ce, în timp ce, de vreme ce, din cauză că, pentru ca să, în
caz că, încât să, chiar dacă, şi chiar de etc.(locuţiuni conjuncţionale)

Ex:
 /Să te duci la el/ PP1( ca să)/-ţi explice mai bine/.PS2
 /M-a ajutat/ PP1, (cu toate că) /era ocupată/.PS2

1 PP/R
↓ (ca să), (cu toate că)
2 PS

Exerciţii aplicative

Manual, pag. 104 / ex: 22 (a, b, c, d, e)

a. ca să
b. încât să(-mi)
c. decât să
d. fără să
e. măcar să

S-ar putea să vă placă și