Conjuncția

- partea de vorbire neflexibilă (care nu își schimbă forma), care leagă

două părți de propoziție de același fel, stabilind raporturi de coordonare în
propoziție, iar în frază leagă două propoziții (de același fel sau diferite),
stabilind raporturi de coordonare sau de subordonare între ele.
- Nu are funcție sintactică, dar se analizează singură, subliniind: felul
(coordonatoare sau subordonatoare), fără funcție sintactică.

Clasificare:

I. După structură:

a) Simple: că, să, dacă, sau, ci, fie etc.

b) Compuse: ca să, fără să, ci și, fiindcă, încât.
c) Locuțiuni conjuncționale (grupuri de cuvinte care au rolul unei
conjuncții): așa că, măcar că, din cauză că, în caz că, cu toate că, decât
să, înainte ca să, chiar să, chiar dacă, cum că, fără să, chit că, chit să
etc. (terminate în conjuncții), după cum, ca și când, ca și cum, după cât,
cum cât, de parcă (terminate în adverbe), după ce, îndată ce, imediat ce,
până ce, în vreme ce, în timp ce, o data ce, de vreme ce, din moment ce,
pe măsură ce, de ce (terminate în pronume relative), ori de câte ori, cât
timp, câtă vreme, prin urmare, în concluzie, în consecință (terminate în
substantive) etc.

!!! Cum deosebim o conjuncție compusă de o locuțiune

conjuncțională:

Conjuncția compusă este alcătuită dintr-o prepoziție și o conjuncție

alăturate sau dintr-o conjuncție și o altă parte de vorbire contopite: - ex.
ca să (ca + să); fiindcă (fiind + că).

1
 Locuțiunea conjuncțională este alcătuită din alte părți de vorbire și/sau
dintr-o conjuncție alăturate: - ex. fără să – fără – prepoziție simplă, să –
conjuncție simplă.

II. După raporturile sintactice exprimate:

1. Conjuncții coordonatoare – se întâlnesc atât în propoziție (leagă

două părți de propoziție de același fel), cât și în frază (leagă două
propoziții de același fel – principale sau subordonate de același fel.

a) Copulative: și, nici, precum și, ci și etc.

b) Adversative: dar, iar, însă, ci, ba, or (cu sensul de însă),
numai că/ să (cu sensul de dar)
c) Disjunctive: sau, ori, fie (și repetate)
d) Conclusive: deci, așadar, prin urmare, în concluzie, în
consecință, vasăzică;

2. Conjuncții subordonatoare – se întâlnesc numai în frază și leagă

propoziția subordonată de regenta ei: că, să, ca… să, dacă, deși,
încât, fiindcă, deoarece, întrucât, căci, de (urmată de verb) etc.;
locușiuni conjuncționale: cu toate că, măcar că, îndată ce, după ce
etc.

Conjuncții și locuțiuni conjuncționale specifice unor propoziții

subordonate:

- care introduc CT: până să, înainte ca să, imediat ce, îndată ce, ori de câte
ori, câtă vreme, cât timp;
- care introduc CM: fără să, după cum, ca și cum, ca și când, de parcă, cu
cât, de ce, pe măsură ce;
- care introduc CS: pentru ca să, ca nu cumva să;
- care introduce CZ: căci, deoarece, întrucât, fiindcă, pentru că, din cauză
că, din pricină că, odată ce, din moment ce, de vreme ce.

2
!!! După pronumele relative-interogative, adverbele relative interrogative și
după conjuncția încât - conjuncția să – nu mai este element de relație și
aparține numai verbului la conjunctiv. În restul situațiilor, este element de
relație subordinator.

Conjuncțiile ȘI, NICI devin adverbe de întărire (semiadverbe),

fără funcție sintactică, atunci când leagă două părți de propoziție diferite.

A venit și el. Nu știe nici el.

(verb) (pron.) (verb) (pron)