Părțile de vorbire flexibile (care își schimbă forma)

A. VERBUL

Conjugările
I-a-a mânca, alerga, a desena;
II-ea-a plăcea, a tăcea, a bea, a avea, a vedea;
III-e-a merge, a face, a drege;
IV-i-a iubi, a ieși, a fi;
V-î-a urî, a hotărî.
MODURI ȘI TIMPURI PREDICATIVE
1. MOD INDICATIV
- TIMPUL PREZENT: vorbesc, vorbești, vorbește;
- T. PERFECT COMPUNS: am vorbit (am-verb auxiliar-a avea+participiul verbului de conjugat),
ai vorbit, a vorbit.;
- T. PERFERT SIMPLU: (eu) vorbii, (tu) vorbiși, (el) vorbi, (noi) vorbirăm, (voi) vorbirăți,
(ei)vorbiră;
- Atenție la unele verbe: Eu sfiii, el/ea sfii, eu pustiii, el/ea pustii, eu pusnicii, el/ea pusnici, eu
zdrobii, el/ea zdrobi.
- T. IMPERFECT: vorbeam, vorbeai, vorbeau.;
- T. MAI –MULT-CA-PERFECTUL: vorbisem, vorbiseși, vorbise, vorbiserăm, vorbiserăți,
vorbiseră;
- T. VIITOR I: voi vorbi( voi-vb auxiliar-a vrea) vei vorbi, va vorbi;
- T. VIITOR II (VIITOR ANTERIOR): voi fi vorbit (fi-vb auxiliar –a fi) vei fi vorbit, va fi vorbit;
- T. VIITOR ÎN TRECUT: aveam să merg, aveai să mergi, avea să meargă.
2. MOD CONJUNCTIV
- TIMP PREZENT: să vorbesc, să vorbești, să vorbească;
- TIMP PERFECT: să fi vorbit, să fi vorbit, să fi vorbit.
3. MODUL CONDIȚIONAL-OPTATIV
- TIMP PREZENT: aș vorbi ( aș- verb auxiliar-a avea), ai vorbi, ar vorbi;
- TIMPUL PERFECT: aș fi vorbit, ai fi vorbit, ar fi vorbit.
4. MOD IMPERATIV
- are forme doar pentru pers a II-a;
- enunțul imperativ are semnul exclamării!!!!!!
- forma negativă a imperativului se formează : negație+forma de infinitiv a verbului
ex. NU VORBI! NU FACE! NU FI! NU UITA!
VERBUL – MODURI ȘI TIMPURI NEPREDICATIVE, NEPERSONALE/NONFINITE
NU SUNT PREDICATE, AU FUNCȚII SINTACTICE DE SUBIECT, NUME PREDICATIV,
ATRIBUT ADJECTIVAL/ VERBAL, COMPLEMENT SAU CIRCUMSTANȚIAL.
1. MOD INFINITIV (forma din dicționar a verbelor – a vorbi , a=prepoziție)
2. MOD PARTICIPIU (adjective participiale: scrisoare primită, vers scris, tricou călcat)
3. MOD SUPIN (de scris, de vorbit, pentru calculat, la cules)
4. MOD GERUNZIU (scriind, mâncând, vorbind)
Ex. A dansa e pasiunea lui. (subiect)
Curcanul gătit de bunica, e cel mai bun.(Atr. Adj.)
Am de scris mult. (compl. Direct)
Dorința de a citi e mare. (Atribut verbal)
Dorința este de a citi. (Nume predicativ)
M-am săturat de a citi. (Complement prepozițional)
Clasificarea verbului: predicative-au înțeles de sine stătător: a fi: a exista, a se afla, a se găsi, a
proveni, a merge, a se întâmpla, a se produce, a se desfășura, a dura, a costa;
-nepredicative: +copulative (a fi, a deveni, a ieși, a ajunge, a se face, a părea, a rămâne, a însemna,
a se naște, a se numi, a se chema), iar împreună cu numele predicativ formează predicatul
nominal.
+auxiliarele, care ajută la formarea timpurilor compuse: a fi, a avea, a vrea.
B. CAZURILE SUBSTANTIVULUI

1. NOMINATIV (N.)
- SUBIECT – cine? Despre cine se vorbește în propoziție?)
Ex. Bunica vine la noi. Fata vine la noi.
- NUME PREDICATIV
- Ex.El este elev. Băiatul meu este inginer. Copilul e elev.
- ATRIBUTUL APOZIȚIONAL – de cele mai multe ori, este izolat prin virgulă, reprezintă o
explicație suplimentară
Ex. Verișorul meu, Adrian, este la grădiniță.
Atributul substantival în nominativ: Orașul Iași e frumos.
2. CAZUL ACUZATIV (Ac.)
- COMPLEMENTUL DIRECT (PE CINE? CE?)
- Ex. Văd păsarile călătoare? Am mai văzut-o trecând pe fata asta.
-ATRIBUT SUBSTANTIVAL PREPOZIȚIONAL (CARE? CE FEL DE?)
EX. Fața de masă e curată. (care față?)
Cadoul de la mama îmi place cel mai mult. (care cadou?)
Cartea despre dinozauri e nouă. (care carte?)
Discuția despre școală m-a bucurat. (care discuție)
- COMPLEMENT PREPOZIȚIONAL ( DESPRE CINE? DESPRE CE? PENTRU CINE?
PENTRU CE? CU CINE? CU CE? DE LA CINE? DE LA CE?)
Ex. Mă gândesc la școală. Cumpăr pentru mama un cadou. Vorbim despre Andrei. Merg la mare
cu părinții. Primesc de la Moșul multe daruri.
- NUME PREDICATIV
Ex. Cadoul este pentru bunicul.
Caietul este de istorie.
-CIRCUMSTANȚIALE
DE MOD( CUM?): Vorbesc ca tata. M-a sfătuit cu dragoste .
DE TIMP (CÂND?): Plec la vară. Vă voi vizita la anul.
DE LOC (UNDE?): Mâine plec la munte.
DE CAUZĂ (DIN CE CAUZĂ?) : Mănânc de stres.
DE SCOP (ÎN CE SCOP): Am venit pentru mama.
3. CAZUL GENITIV ( articolul posesiv genitival : a, al, ai, ale)
- ATRIBUTUL SUBSTANTIVAL GENITIVAL (a, al, ai, ale cui?)
Ex. Casa bunicilor este pe deal. Telefonul tatălui e nou.
- NUME PREDICATIV
Ex. Casa este a bunicilor.
Prepoziții/locuțiuni prepoziționale specifice cazului Genitiv: în fața, în spatele, în susul, în josul,
în dreapta, împotriva, contra, deasupra, asupra, dedesubtul, înapoia, dinăuntrul, împrejurul.
Ex. În fața porții a crescut un castan. – CIRC. DE LOC ÎN CAZUL GENITIV
4. CAZUL DATIV
- COMPLEMENTUL INDIRECT (CUI?)
Ex. Dau bunicii un cadou.
I-am cerut mamei niște bani.
- NUMELE PREDICATIV – este însoțit de prepoziții specifice cazului D
( grație, datorită, mulțumită)
Ex. Discuția este grație tatălui.
ATRIBUT SUBSTANTIVAL PREPOZIȚIONAL
Discuția grație mamei mi-a plăcut.
5. VOCATIVUL – nu are funcție sintactică.- EXPRIMĂ UN ÎNDEMN, O STRIGARE, O
ADRESARE DIRECTĂ
Substantivul/structura în cazul V, este izololat/ă prin virgulă, de restul comunicării.
Ex. Bunico, vino pe la mine!
Pleacă, tinere voinic!
C. PRONUMELE

Are aceleași cazuri și funcții sintactice asemănătoare substantivului.

Clasificare:
1. Pronumele personal: -forme accentuate-eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele (N.); pe mine, pe tine, pe
el, pe ea, pe noi, pe voi (Ac.); Lui, ei, lor (G.)
-forme neaccentuate(clitice)-mă, m, ne, te, vă, o, îl, l, îi, le (Ac.)
Îmi, mie, ne, ni, îți, ți, îi, i, le, li (D.)
2. Pronumele personal de politețe
Forme: dumneata, dumneavoastră (pers. a II-a N. Ac. V.) dumitale, dumneavoastră (D.-G.);
DUMNEALUI, DÂNSUL, DUMNEAEI, DÂNSA, DUMNEALOR, DÂNȘII, DÂNSELE (pers. a
III-a, N.-Ac.), DUMNEALUI, DÂNSULUI, DUMNEAEI, DÂNSEI, DUMNEALOR,
DÂNȘILOR, DÂNSELOR (D.-G.)
Există la persoana a II-a, singular și forme populare și familiare, obținute din pronumele
dumneata: mata, matale, mătăluță, mătălică, tălică (masculin).
Avem și forme reverențioase (locuțiuni pronominale de politețe), care indică gradul cel mai ridicat
de respect:
Maiestatea Sa/Majestatea Sa-pentru regi;
Alteța Sa-pentru membrii familiilor domnitoare;
Preafericirea Sa-pentru patriarhii ortodocși;
Preasfinția Sa-pentru demnitarii bisericilor ortodoxe;
Sfinția Sa-pentru preoți;
Sanctitatea Sa-pentru papă;
Eminența Sa-pentru demnitarii bisericii catolice;
Excelența Sa-pentru înalți funcționari.
3. Pronumele reflexiv
Pronumele reflexiv arată identitatea dintre substantivul sau pronumele subiect și complementul
care desemnează aceeași persoană cu subiectul.
Mă îmbrac. (pers I. VB ȘI PRONUME)-Reflexiv
Mă îmbracă. (pers I. Pronume, persoana a III-a, verbul)-Personal
Are doar două cazuri:
Acuzativ-mă îmbrac, te îmbraci, se îmbracă, ne îmbrăcăm, vă îmbrăcați, se îmbracă. (pe cine?)
Dativ-îmi iau, îți iei, își ia, ne luăm, vă luați, își iau. (cui?)
Pronumele reflexiv are, la persoana I și a II-a, formele pronumelui personal, însă la persoana a III-
a, acesta are forme proprii: sieși, sie, își, și-, sine, sineși, se, s-.
Pronumele reflexiv apare și ca un complement obligatoriu al unor verbe, fiind în această situație o
marcă gramaticală și neavând funcție sintactică: a (se) gândi, a (se) bosumfla, a (se) teme. (nu se
poate dubla forma pronumelui).
4. Pronumele și adjectivul pronominal posesiv
-înlocuiește atât numele obiectului posedat, cât și numele posesorului.
-este alcătuit din pronume semiidependent (a, ai, al, ale)+formele specifice.
Orice pronume, care stă pe lângă un substantiv și care se acordă în gen, număr și caz devine
adjectiv pronominal posesiv, cu funcția de atribut adjectival.
Casa mea este frumoasă. (adjectiv pronominal posesiv, atribut adjectival)
Verificare: casa-nominativ, feminin, singular; mea-nominativ, feminin, singular)
Casa alor mei este frumoasă. (pronume posesiv, G. A.P.G.)
Verificare: casa-nominativ, feminin, singular; alor mei-genitiv, masculin, plural)
Ex. al meu, a mea, ai mei, ale mele, al tău, a ta, ai tăi, ale tale, al său, a sa, ai săi, ale sale, ai noștri,
al nostru, a noastră, ale noastre, al vostru, a voastră, ai voștri, ale voastre.
Atentie!!!!! lui, lor, ei-pronume personale (G.-D.)
5. Pronumele și adjectivul pronominal demonstrativ
-de apropiere: acesta, aceștia, aceasta, acestea, acestuia, acestora etc.
-de depărtare: acela, aceia (m), aceea (f), acelea, aceluia, acelora etc.
-de identitate:același, aceiași (m), aceeași (f), aceleași, aceluiași, acelorași etc.
-de diferențiere: celălalt, ceilalți, cealaltă, celelalte, celuilalt, celorlalți etc.
Orice pronume care se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat devine adjectiv
pronominal demonstrativ.
Acest băiat a venit. (adjectiv pronominal demonstrativ de apropiere)
Verificare: băiat-nominativ, masculin, singular; acest-nominativ, masculin, singular.
Casa acestora e frumoasă. –pronume demonstrativ de apropiere, genitiv, atribut pronominal
genitival.
Verificare: casa-nominativ, feminin, singular; acestora-genitiv, masculin, plural
Cel, cea, cei, cele sunt un tip special de pronume demonstrative (numite semiindependente), care
au o formă scurtă, atunci când sunt determinate de un atribut (cea veselă, cea tristă) sau de o
propoziție secundară (Cel/care te caută/este un prieten din copilărie/).
Cel, cea, cei, cele sunt articole demonstrative când:
-leagă un substantiv articulat de un adjectiv postpus; lacul cel albastru, copila cea blondă;
-formează un substantiv propriu compus; Ștefan cel Mare; Mircea cel Bătrân.
-înaintea unui numeral; cele două fete, cel de-al treilea;
-când ajută la formarea superlativului relativ al adjectivelor și al adverbelor; cel mai deștept, cea
mai cuminte, cel mai bine.
6. Pronumele și adjectivul pronominal nehotărât
-nu indică cu exactitate obiectul sau persoana la care se face referire.
-simple: unul, altul, atât, tot, mulți, puțin, cutare
-compuse: fiecare, oricine, oricare, orice, oricât, cineva, ceva, careva, câtva, altcineva, altcareva,
oarecare, vreunul, oarecine.
Sunt unele pronume nehotărâte sau adjective pronominale nehotărâte care sunt elemente de
relație: orice, oricine, oricui, oricare, oarecine.
Am văzut/ orice a făcut/.
P1-P.P.; P2-P.S. (C.D.)
Locuțiunea pronominală nehotărâtă este grupul unitar de cuvinte, care este sinonim cu un
pronume nehotărât: cine știe ce, nu știu care, te miri cine.
Când se acordă cu un substantiv în gen, număr și caz devine adjectiv pronominal nehotărât cu
funcția de atribut adjectival: Orice elev a venit.
Pronumelor Vreunul, Vreuna le corespund adjectivele pronominale vreun și vreo.
,,Niște’’ devine adjectiv pronominal nehotărât când se combină cu substantive masive (niște
zahăr, niște ulei).
Atenție! AMÂNDOI, AMBII, TUSTREI, CÂTEȘIDOI sunt pronume nehotărâte.
Există cuvinte care sunt doar adjective pronominale nehotărâte: anume, anumit, niscaiva, niște,
alde.
Când ,,o’’ și ,,un’’ sunt urmate în propoziție de ,,alta’’, ,,altul’’, cele două (,,o’’ și ,,un’’) devin
adjective pronominale nehotărâte.
Un băiat a venit, altul a plecat. O fată a luat 3,00, alta a luat 10,00.
7. Pronumele și adjectivul pronominal interogativ-apare în propoziții interogative
Forme: cine?, ce?, cât?, câtă?, câți?, câte?.
Adjectivul pronominal interogativ stă înaintea unui substantiv nearticulat, pe care îl determină.
Ce fată a venit?
Pronumele interogativ CÂT apare pe lângă verbe care pot primi complement direct: Cât din
totalul sumei a achitat cumpărătorul? (Cumpărătorul a achitat o parte din totalul sumei.) De
asemenea, poate să apară pe lângă aceste verbe care exprimă durata și cer obligatoriu un
circumstanțial: Cât a durat vizita bunicii? (Vizita bunicii a durat săptămâni întregi.) Când
pronumele interogativ CÂT determină verbe care nu pot primi complement direct, acesta devine
adverb: Cât ai alergat? Am alergat mult.
Ce poate fi: -adverb în enunțuri exclamative cu un superlativ absolut, mijloc expresiv de
exprimare: Ce frumos e afară!
-locuțiunea adjectivală specializată (ce fel de?) Ce fel de flori preferi?
8. Pronumele și adjectivul pronominal relativ
-are rolul de a face legătura în frază între o propoziție secundară și propoziția de care depinde
(regenta ei). Nu are categorie gramaticală a persoanei.
-forme simple: care, cine, ce, cât, câtă, câți, câte.
-formă compusă-ceea ce.
În cazul G., pronumele relativ se acordă în gen și număr cu substantivul pe care îl înlocuiește, iar
articolul genitival se acordă în gen și număr cu substantivul determinat de pronumele relativ cu
funcția sintactică de atribut. (Elevul a cărui carte este pe bancă a impresionat).
Am o colegă al cărei frate este artist. Al-masculin, singular;
Am un coleg ai cărui frați sunt artiști. Ai-masculin, plural;
Am colege ai căror frați sunt artiști. A-feminin, singular;
Am un coleg a cărui soră este artistă. Ale-feminin, plural.
Am un coleg ale cărui surori sunt artiste.
9. Pronumele și adjectivul pronominal negativ
-apare în propoziții negative
Forme: nimeni, nimic, niciunul, niciuna.
Forme populare: nimenea, nimica.
Când sunt subiecte, pronumele NIMENI și NIMIC fac acordul cu verbul predicat doar la singular,
chiar dacă în enunț se poate face referire la mai multe persoane. (Nimeni dintre ei n-a mers la
spectacol.)
Pronumele negative NICIUNUL, NICIUNA și adjectivele pronominale NICIUN și NICIO se
scriu legat. Scrierea lor nu trebuie confundată cu situația în care NICI este conjuncție și se află
înaintea altor părți de vorbire. De ex. N-a venit la întâlnire NICI unul, NICI celălalt. După această
conjuncție, poate să urmeze și un numeral: N-a moștenit NICI una, NICI două case. Sau poate să
apară înaintea unui articol nehotărât: Băiatul nu era NICI un coleg de clasă, NICI fratele meu.
10. Adjectivul pronominal de întărire
-are întotdeauna funcția de atribut adjectival;
-există tendința de a înlocui adjectivul pronominal de întărire cu semiadverbele: chiar, tocmai; cu
adverbul PERSONAL sau cu adjectivele SINGUR, PROPRIU.
Forme: însumi(I), însuți(II), însuși(III) (masculin, singular); însămi(I), însemi(I,G-D), însăți(II),
înseți(II,G-D), însăși(III), înseși (III,G-D) (feminin, singular)
Înșine(I), înșivă(II), înșiși(III) ( masculin, plural) însene(I), însevă(II), înseși, însele(III) (feminin,
plural)
D. Numeralul
Clasificare:
-cardinale, când exprimă un număr. (trei, patru, douăsprezece)
-ordinale, când arată ordinea prin numărare. (al treilea, primul)
Cardinale: simple (de la unu la zece)
Compuse-restul numeralelor. (sunt formate prin compunere, prin subordonare)
Numeralele cardinale de la unu la zece se scriu în texte cu litere, celelalte putându-se scrie cu
cifre. Este permisă scrierea cu cifre în exprimarea datei și a orei.(08:00, 01.04.2021)
Pentru zilele de 21 și 31 se utilizează masculinul (treizeci și unu mai). Pentru zilele de 2, 12, 22 se
acceptă atât masculinul, cât și femininul. (doi/două mai).
N.B.: Ora douăsprezece, clasa a douăsprezecea, banca a douăsprezecea.
Numeralul cardinal poate avea valorile:
Adjectivală-când însoțește un substantiv (Două fete râd. Textul are douăzeci de pagini.) Are
funcția de atribut adjectival.
Pronominală-când înlocuiesc un substantiv, la care se adaugă sensul lor numeric. (Au patru cărți.
Două sunt noi.) Are funcțiile și are cazurile substantivului.
Substantivală: în textele matematice sau în structuri de tipul substantiv +numeral (Am citit până la
pagina 40. /ora trei.)
Numeralul cu valoare substantivală poate îndeplini următoarele funcții sintactice:
-atribut în nominativ-Va veni la ora 12. Stă în camera 123.
-atribut prepozițional-Am aflat cât este radical din nouă.
-atribut genitival-Știu cât este radicalul lui nouă.
-complement prepozițional-Număr până la douăzeci.
Numeralul ordinal poate avea:
-valoare adjectivală: Al doilea copil mi-a răspuns.
-pronominală: Al doilea este roșu.
E. Adjectivul.
El poate fi:
-propriu-zise (frumoasă, bogată, utilă)
-provenite din: verb la participiu (copacul tăiat, camera aranjată)
verb la gerunziu (ploaie picurândă)
adverb (om bine, fată bine)
numeral (trei copii, patru câini)
pronume (acești copii)
Adjectivele sunt:
-variabile: patru forme: bun, bună, buni, bune.
trei forme: sătesc, sătească, sătești
două forme: mare, mari
-invariabile: când nu își modifică forma: bleu, ditamai, coșcogeamite, gri, roz, oliv
Se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat.
Când stă înaintea substantivului preia articolul hotărât de la substantivul determinat. (frumoasa
casă, cenușiii nori)
Adjectivele pot fi obținute prin derivare cu sufixe: osos, lumesc, și prefixe: neimportant și prin
compunere: verde-închis, cumsecade.
Articolul demonstrativ
-leagă un adjectiv de substantivul determinat
Cel celui (masculin, singular), cei, celor ( masculin, plural), cea, celei (feminin, singular), cele,
celor (feminin plural)
Excepție: spre deosebire de substantiv, adjectivul are două genuri: masculin și feminin. Pentru
adjectivele care depind de substantive neutre, acordul se realizează, la singular, cu masculin, iar,
la plural, cu femininul.
Film interesant, scaun stricat, tablou impresionist ( singular, masculin)
Filme interesante, scaune stricate, tablouri impresioniste (plural, feminin)
GRADELE DE COMPARAȚIE ALE ADJECTIVULUI
1. POZITIV (copil curajos)
2. COMPARATIVUL
A. DE EGALITATE (tot atât de, la fel de curajos)
B. DE INEGALITATE
• DE SUPERIORITATE (copil mai curajos)
• DE INFERIORITATE (mai puțin curajos)
3. SUPERLATIVUL
A. RELATIV
• DE SUPERIORITATE (cel mai curajos)
• De INFERIORITATE (cel mai puțin curajos)
B. ABSOLUT
• DE SUPERIORITATE (foarte, tare, prea curajos)
• De INFERIORITATE (foarte puțin curajos)
Există adjective care nu au grad de comparație, pentru că:
-sunt la origine, în limba latină, comparative sau superlative (inferior, anterior, maxim, superior);
-însușirea este negradabilă (complet, veșnic, viu, principal);
-sensul cuvântului nu permite comparația (acvativ, electric, petrolifer).
Există și mijloace expresive de redare a superlativului absolut, care sunt analizabile sintactic:
-adverbe legate de adjectiv prin prepoziția DE (grozav, așa, atât, formidabil, extrem de mare);
-grupuri locuționale care însoțesc adjectivul (din cale-afară de, peste măsură de, cu totul și cu totul
mare);
-verbe la supin postpuse adjectivului (aprig de temut, mândră de nespus);
-adverbe provenite din substantive care însoțesc adjectivul (singur cuc, frumoasă foc);
-derivarea adjectivului cu anumite prefixe (extra-, prea-, răs-, arhi-, super-, supra-, stră-) sau
sufixe (-isim); extrafin, rarisim;
-repetarea unor vocale sau consoane din adjectiv (maaare, gallllben);
-repetarea adjectivului (lacrimi multe, multe);
-silabisirea adjectivului (fru-mos);
-adjective puse înaintea adjectivului și legate prin prepoziția DE (copleșitor de blând);
-adverbele CE și CÂT plasate înaintea adjectivului în enunțuri exclamative (Ce mare este!)
Locuțiunea adjectivală-grupul unitar de cuvinte care este sinonim cu un adjectiv și se comportă în
propoziție ca adjectivul. Ele pot avea grade de comparație.
(ca vai de el, cu judecată, de bine, nu știu cum, de folos, la locul lui, de ispravă, cu scaun la cap,
tobă de carte, cu capul în nori).

Părțile de vorbire neflexibile (care nu își schimbă forma)

A. Adverbul

După înțeles, adverbele sunt:

-de loc (aici, acolo, înapoi, departe);
-de timp (ieri, azi, mâine, poimâine)
-de mod (alene, agale, ușor)
Adverbul poate să determine un: verb, un adjectiv, un adverb.
Unele adverbe au grade de comparație, care se formează în același fel ca la adjectiv, inclusiv
mijloacele expresive de redare a superlativului.
Semiadverbele (mai, doar, numai, cam, chiar, și, prea, măcar, nici) nu au funcție sintactică în
propoziție. A mai venit pe la noi. A și venit pe la noi.
Există adverbe care au devenit mărci gramaticale, precum:
-adverbul NU, care este un constituent al formei negative a verbului NU ASCULT sau neagă alte
părți de propoziție:
-adverbele care formează gradele de comparație (mai, puțin, foarte etc.)
Adverbele se pot obține prin:
-derivare cu sufixele-ește, iș, âș, -mente sau prefixul ne-; compunere prin alăturare sau prin
subordonare. (dincolo, departe, acasă, după-amiază, astă-seară, dis-de-dimineață)
Adverbele se pot obtine și din alte părți de vorbire:
-adjectiv: Miruna scrie frumos.
-verb la participiu-El vorbește silabisit.
-substantive, care denumesc anotimpuri, zilele săptămânii, părțile zilei sau mai rar, substantive
care dau expresivitate enunțului: Luni dăm test. Dan învață dimineața. Câinele doarme covrig.
Există adverbe nehotărâte, care nu precizează împrejurările: undeva, cândva, cumva, oriunde,
oricum. Ele pot apărea și ca elemente de legătură între propozițiile din frază.
Există adverbe care formează în dialog un enunț întreg: Da. Nu. Grupurile de adverbe Ba nu! sunt
și ele echivalente cu un enunț.
Există și adverbe interogative: Când? Cum? Cât? Unde? Sau adverbe relative (elemente de relație)
unde, când, cum, cât. (A aflat/ unde a fost/.)
Adverbe predicative: desigur, firește, probabil, cert.
Locuțiuni adverbiale predicative: fără doar și poate, cu siguranță, cu certitudine
Locuțiunea adverbială-grupul unitar de cuvinte care este sinonim cu un adverb și se comportă în
propoziție ca adverbul.
-de loc: în spate, din loc în loc, ici și colo, de jur împrejur;
-de timp-din vreme în vreme, când și când, pe înserat.
-de mod: fără îndoială, cu de-a sila, talmeș-balmeș;
-de cauză: de aceea, pentru aceea, de asta, pentru asta;
-de scop: de aceea, pentru aceea, de asta, pentru asta.
Funcții sintactice:
El este ALTFEL decât îl știai. (nume predicativ)
Dan locuiește APROAPE. (circumstanțial de loc)
IERI am făcut o plimbare. (circumstanțial de timp)
Merge ALENE. (circumstanțial de mod)
DE ACEEA a luat notă mică, fiindcă n-a învățat. (circumstanțial de cauză)
PENTRU ASTA am fost în oraș, ca să cumpăr o carte. (circumstanțial de scop)
Casa DE ACOLO este frumoasă. (atribut adverbial)
Adverbele ÎNAINTE, ÎNAPOI, ÎMPOTRIVĂ nu trebuie confundate cu prepozițiile ÎNAINTEA,
ÎNAPOIA, ÎMPOTRIVA, care cer gentivul și au partea finală identică cu substantivele articulate.
Astfel, în enunțul ,,Stă împotrivă-mi’’, ,,împotrivă’’ este adverb determinat de un complement
indirect, pe când în enunțul ,,A acționat împotriva-mi’’, ,,împotriva’’ este prepoziție
și ,,împotriva-mi’’este complement prepozițional.

B. Interjecția

După semnificație, ele pot fi:

-propriu-zise, când exprimă senzații, stări sufletești, îndemnuri (au, of, vai)
-onomatopee, când imită sunete și zgomote din natură (miau, ding-dong, sforr, țuști)
După formă, interjecțiile sunt: simple (cucurigu, hai, na, pitpalac, tronc, uf)
-simple repetate (mac-mac, tic-tic, mor-mor, nani-nani).
-compuse (ei aș, ia uite, tralala).
După rolul în comunicare, interjecțiile sunt:
-expresive, arată reacții afective (ah, brr, ura, bravo)
-de ordin ( zât, hăis, stop, na, sst)
-de adresare (mă, măi, bre, cuțu-cuțu, pis-pis)
-de inițiere a comunicării (alo, ei, îhî)
-de prezentare-iată, ia, uite, iacă;
-de răspuns (aș, păi, zău, ei na)
-de politețe (bună, servus, pa, pardon)
-de umplutură (la-la-la, u-iu-iu, lui-lui-lui, ăăă)
Locuțiunea interjecțională este grupul unitar de cuvinte, care exprimă sentimentele sau reacțiile
afective ale vorbitorului și se comportă în enunț ca o interjecție. (Măi să fie, Doamne ferește, ce
mai, La naiba, Doamne-ajută!)
Au funcție sintactică și pot reprezenta singure un enunț nestructurat.
Există interjecții predicative, care se comportă ca niște verbe, având funcția sintactică de predicat
verbal. (na, bravo, halal, hai, haide, buf)
Alte funcții sintactice:
Se aude poc. –Subiect
Aud poc.-C.direct
Fata hmm mi-a plăcut. Atribut interjecțional
Se vorbește despre poc. –Complement prepozițional
A reacționat bravo.-Circumstanțial de mod
Se delimitează prin virgulă sau prin semnul exclamării de restul enunțului. Semnul exclamării pus
după o interjecție nu este considerat semn de punctuație finală, comunicarea putându-se continua
cu literă mică. Na! am venit.
Dacă interjecția de adresare este urmată de un substantiv în vocativ, virgula se pune după întregul
grup. Măi Dane, vino mai repede!
C. Prepoziția

-simple: sub, lângă, de, la, pe, după, lângă, spre.

-compuse-deasupra, de la, despre.
Prepoziții specifice cazurilor:

Acuzativ-de, la, pentru, despre, din, de la, cu, peste+locuțiuni prepoziționale:față de, în loc de, în
afară de, conform cu.
Genitiv-asupra, contra, deasupra, dedesubtul, înaintea, înăuntrul+locuțiuni prepoziționale: în
mijlocul, în urma, în jurul, în preajma.
Dativ-datorită, mulțumită, grație.
Într-o enumerare de substantive în cazul genitiv cerute de o prepoziție sau de o locuțiune
prepozițională, articolul genitival apare înaintea fiecărui termen: Pisica s-a aruncat asupra
vrăbiilor și a porumbeilor. În cazul dativ, prepozițiile nu se reiau: Am reușit datorită părinților,
profesorilor și prietenilor.
Cuvintele: asemenea, așijderea, conform, contrar, potrivit, aidoma sunt adverbe și nu sunt
încadrate în clasa prepozițiilor.
D. Conjuncția

-simple-și, iar, dar, ci, sau, că, să.

-compuse-ca să, încât, fiindcă.
Ele marchează: -relații de coordonare în frază și în propoziție, numindu-se conjuncții
coordonatoare:
-copulative-și, nici;
-adversative-dar, iar, însă, ci;
-disjunctive-sau, ba, ori, fie;
-concluzive-deci, așadar, carevasăzică, vasăzică.
Locuțiuni conjuncționale coordonatoare:
-copulative-precum și, cât și;
-adversative-numai că, doar că;
-concluzive-prin urmare, ca atare.
-relații de subordonare în frază, numindu-se conjuncții subordonatoare: că, să, dacă, fiindcă,
deoarece, ca să, ca...să.
-locuțiuni conjuncționale subordonatoare: cum că, precum că, până când, până să, până ce, în timp
ce, cât timp, ori de câte ori, după cum, ca și cum, fără să, pe măsură ce, pentru că, din cauză că,
din moment ce, odată ce, pentru ca să, în caz că, cu toate că, măcar să, chiar dacă.
Unele conjuncții coordonatoare pot să apară perechi și în această situație cer virgulă înaintea celui
de-al doilea termen: Nu vrea nici bicicletă, nici trotinetă.
Înainte de: dar, iar, însă, ci se pune virgulă.
Conjuncția coordonatoare concluzivă DECI așezată în interiorul propoziției nu se desparte prin
virgulă. Conjuncția coordonatoare concluzivă AȘADAR așezată în interiorul propoziției se
desparte prin virgule. (Dan a greșit, își va cere scuze deci iertare. Dan a greșit, își va cere scuze,
așadar iertare.)