Numără stelele

de Loise Lowry

Era o zi frumoasă de școala în Danemarca. Anemaria și Ellen se jucau

în drum spre casă. De odată, Anemaria o provocă pe Ellen să facă o cursă
până la colț, chiar dacă Anemaria era mai rapidă și mai înaltă decât Ellen, tot
a acceptat. Cursa începu în viteza, Anemaria era în frunte și de odată apare
Kirsti din spate, sora mai mică a Anemariei, dar asta n-o opri pe Anemaria să
alerge înspre colț.

Anemaria se opri la colț cu Ellen în spatele ei și Kirsti urmărindu-le.

Niște soldați naziști opriră fetele. Un soldat care era poreclit de fete ,,Girafă”,
întrebă dacă Anemaria este o elevă silitoare. Ea răspunse că da. Apoi
soldatul se uită la Ellen și întrebă același lucru despre ea. Anemaria spuse
că este mai silitoare decât ea.

Kirsti, supărată foc că nu a fost așteptată de sora ei, a venit lângă ea și

a început s-o certe. Anemaria o luă de mână repede și o făcu să
tacă. ,,Girafa” spuse că și ea avea o fetița acasă la fel de draguță ca ea, și a
încercat să o atingă pe păr, dar Kirsti ia dat la oparte mână și ia zis supărată
să ia mâna. Soldații au început să râdă de ea și le-a spus că pot merge
acasă.

Fetele au fugit în apartamentul unde stăteau familile lor, și ca de

obicei, mamele fetelor stăteau la ,,o cafea”, dar de fapt nu exista cafea din
cauza naziștilor, și ele beau apă în loc de cafea.

Fetele au povestit mamelor despre întâmplarea cu soldații și mamele

au fost puțin îngrijorate, dar au început din nou să vorbească. Fetele se
jucau cu niște păpuși făcute de ele manual. Kirsti vru să se joace cu ele, dar
ele nu doreau asta. Ele doreau să se joace singure.

Ora de culcare sosi și Kirsti se băgă în pat cu Anemaria. Mama lor le

spuse o poveste de culcare despre un rege și cum că ar face orice ca să îl
ajute, chiar și să moară ca el să trăiască.

Dimineața următoare, Kirsti și-a rupt niște nasturi de la haină și

Anemaria trebuia să ia nasturi de la magazin, dar când a ajuns la magazin,
nimeni nu era acolo. Când a ajuns acasă și ia zis mamei, s-a speriat. Mama
explică că naziștilor nu le plac evreii, și că îi gonesc. Această alungare se
numește “relocare”. Lui Kirsti îi trebuiau și altă încălțăminte.
 Pantofi nu au găsit, așa că au luat niște pantofi din piele de peste și
asta trebuia să poarte Kirsti, dar ea nu-i voia. Tatăl lui Ellen avea cerneală,
pentru că era un profesor, și cu cerneala, acei pești au devenit negri și nu se
mai vedea atât de evident că erau pești.

Într-o noapte, Ellen a venit la Anemaria să doarme la ea fără să știe,

ca o surpriză. Kirsti trebuia să doarmă cu mama și cu tatăl ei. Ei nu prea îi
convenea, dar mama ei a convins-o spunând-ui că îi va spune o poveste
foarte frumoasă.

Toți s-au dus la cină. În timp ce mâncau, parinții au vorbit cu Ellen și

ea a început să plângă. Anemaria află că părinții lui Ellen au plecat undeva
fără să știe nici familia Anemariei și nici Ellen. Ei plecară deoarece evreii
începură să fie alungați de nazisti.

Când fetele dormeau, niște soldați naziști au venit în casă. Anemaria îi

auzi când vorbeau cu părinții acei soldați și o trezi și pe Ellen. Soldații voiau
să inspecteze familia. Când auzi Anemaria asta, îi spuse repede lui Ellen să
își dea colierul cu steaua lui David jos de la piept. Ea încercă dar nu izbuiti.
Exact înainte să intre soldații, Anemaria rupse colierul lui Ellen și îi ținuse
strâns în mână.

Soldații se uitaseră la fete și se miră când vazu că una are părul blond
și alta brunet.
Când îi întrebă pe părinți de ce erau diferite, tata scoase repede un album cu
poze unde scria sub fiecare poză numele persoanelor. El rupse numele și le
arătă un bebeluș care avea părul blond și alta care avea părul brunet. Cea
brunet era sora mai mare a Anemariei care murise acum mulți ani. Noroc că
atunci avea părul brunet în acea poză.

Soldații plecaseră și fetele erau puse înapoi la somn, dar nu înainte să

adoarmă, Anemaria îl auzi pe tatăl său cum întrebă la telefon dacă vremea e
bună de peșcuit.

Ziua următoare, fetele și mama au plecat la unchiul Henrick. El stătea

lângă mare, la țară unde era departe de soldați. Când au ajuns acolo, fetele
au început să se joace și au întâlnit o pisică drăguță. După ce s-au distrat, l-
au întâlnit pe unchiul Henrick. El era puțin mai în vârstă decât mama
Anemariei și era pescar. Când nu era acasă, mama a pregătit masa cu ce
avea Henrick, și a luat și mâncare de la animale.

După câteva zile, mama și Henrick se purtau de parcă a murit o rudă

sau cineva apropiat. Anemaria aflase că murise o rudă pe nume Brite, dar
Anemaria știa toate rudele și pe nimeni nu chema Brite. Ea a mers la
Henrick și s-a lămurit în legătură cu mătușa Brite.

Într-o noapte pe când toți mâncau, toți au ieșit afară și acolo erau
părinții lui Ellen, și ea a început să plângă. Toți au mers în oraș ca să mai
vadă ce mai e acolo. Când fetele și mama s-au întâlnit cu tatăl lor, toți erau
foarte fericiți, dar au trebuit să se întoarcă la țară.

De acolo, ei aveau un plan ca să scape din Danemarca. Prima oara,

familia Rosen trebuia să se ducă primii la barcă ca Henrick să îi duca în
Suedia cu barca. Familia Rosen a ajuns cu bine, toți care au rămas la țară
erau Anemaria și Kirsti. Anemaria primi un coș cu mâncare pentru Henrick.

Când a venit mama ca să le ia, o durea tare piciorul pentru că a călcat

pe o rădăcină de la copaci și a căzut. Când erau aproape de potop în
padure, Anemaria a fost oprită de niște soldații care patrulau cu câinii lor. Ei
au verificat coșul și tot ce au confiscat a fost pâinea pe care au dat-o la câini.
Când a ajuns la Henrick, el s-a uitat daca o batistă specială pentru
îndepărtarea câinilor a fost luat de ei, dar era acolo. El ia explicat că acea
batistă era ca să-l aibă pe barcă tot timpul pentru că respinge câinii de pază.

În final, Anemaria aflase cum murise sora ei mai mare acum mult timp.
Ea fusese din rezistență, și când au aflat naziștii, s-au năpustit la locul
rezistenței de întâlnire. Câțiva au murit acolo împuscați, dar sora ei nu a fost
împuscată, ea a fost călcată de naziștii pe stradă.

Personaje: familia Rosen, familia Johansen, soldații.

Întâmplarea mea favorită: Întâmplarea mea favorită a fost la sfârșitul cărții

unde unchiul Henrick a spus ,,sper să se înece cu ea’’. El se referea la câini,
pentru că soldații iau luat pâinea și a vrut ca ei să se înece.

Rusen Horia 5C
22.02.2022