Este perioada Celui De-Al Doilea Război Mondial, iar Danemarca se află sub conducerea Germaniei.
Foametea este la ordinea zilei, iar soldaţii germani se găsesc la fiecare colţ de stradă supraveghindu-i
pe danezi. Evreii sunt căutaţi de către aceşti monştri în bocanci bine lustruiţi care se pare că nu au
milă faţă de nimeni
 Prinsă împreună cu familia sa în acest război, Annemarie Johansen, o fată care locuieşte în
Copenhaga, poate doar să se încurajeze pe ea și pe sora ei mai mică Kirsti spunând poveşti. Ellen
Rosen, cea mai bună prietenă a fetei, este o evreică.
 Fiindcă familia Rosen este căutată de soldații germani, ei decid să i-o încredinţeze pe Ellen soţilor
Johansen.
 În prima seară în care Ellen trebuie să se prefacă că este sora lui Annemarie, soldaţii germani nu
întârzie să apară, știind ce relaţie bună există între cele două familii. Părul ei brunet, o trădează pe
Ellen, fiind diferit de cel al surorilor Johansen. Din fericire,  poza lui Lise, sora decedată al lui
Annemarie, este îndeajuns să o salveze pe micuţa evreică.
 În urma acestui incident, doamna Johansen decide să se mute împreună cu fetele pentru o scurtă
perioadă la unchiul Henrik, la ţară. Henrik este pescar şi are o casă tare dezordonată, motiv pentru
care era mai tot timpul tachinat să se însoare.
 Într-o zi fetele primesc vestea îngrozitoare că mătușa Birte a murit. Annemarie cunoştea o grămadă
de istorii de familie, dar niciodată nu auzise de mătușa Birte. Aceasta intră la bănuielile, iar teoriile
sale sunt confirmate mai târziu de câtre unchiul Henrik.
 Un coșciug îşi face apariţia în sufragerie ziua următoare, iar mai mulţi oameni vin la priveghi chiar
dacă mătuşa Birte nu exista. Soldaţii germani verifică în acea seară casa lui Henrik, dar pleacă înainte
să afle adevărul. În coșciug se aflau mai multe haine groase şi pături. Unchiul lui Annemarie şi mama
ei puseseră la cale un întreg plan. Toţi oamenii care veniseră la priveghi erau de fapt evrei, iar pentru
că docurile din acele locuri se aflau foarte aproape de Suedia, Henrik se oferise să-i transporte pe
aceştia într-acolo.
 Soţii Rosen participă şi ei la această operaţiune, astfel, familia lui Ellen se reuneşte.
 Mama lui Annemarie îi conduce pe evrei spre Henrik care plecase mai devreme spre docuri.
 Timpul trece, dar doamna Johansen nu se mai întoarce. În aceea dimineață, la ora patru, Annemarie
o găseşte pe jos, avea glezna luxată.
 După ce se întorc la casa lui Henrik, fetiţa găseşte un pachet fără de care toate eforturile lor ar fi fost
în zadar. Annemarie placă de una singură spre docuri ca să-i dea pachetul unchiului său. Pe drum se
întâlneşte cu soldaţi care îi verifică coşuleţul cu mâncare în care ascunsese pachetul. Aşa zisul pachet
misterios se dovedeşte a fi doar o simplă batistă. Annemarie ajunge la timp ca să i-o dea lui Henrik,
iar după aceea se întoarce acasă.
 A doua zi, unchiul ei îi explică de ce avuseseră nevoie de acea batistă. Soldaţii germani foloseau câini
dresaţi care ar fi descoperit instant evreii pe care pescarii îi transportau sub grămezile de peşte. Aşa
că, oamenii de știinţă suedezi au găsit o soluţie. Batistele conţineau sânge de iepure uscat care îi
atrăgea pe aceştia şi cocaină care le bloca mirosul. Astfel, evreii puteau ajunge în Suedia fără a fi
detectaţi.
 Războiul s-a terminat doi ani mai târziu. Mulţi oamenii din Rezistenţă, un grup secret alcătuit din
danezi, au murit. Printre ei se afla Peter, băiatul care trebuia să se căsătorească cu sora mai mare a
lui Annemarie care suferise un grav accident de mașină, în urma căruia decedase.