FIȘĂ DE LECTURĂ

TITLU: Jocul și poezia

AUTOR: Johan Huizinga

INFORMAȚII DESPRE AUTOR: Istoric, profesor și eseist olandez, Johan Huizinga s-a
născut în data de 7 decembrie 1872 la Groningen. Și-a dedicat viața activității pedagogice,
fiind angajat ca profesor de istorie medievală și contemporană la Universitatea din
Groningen, iar ulterior profesor de istorie generală la Universitatea din Leiden.

În 1942, a vorbit critic la adresa ocupanților germani, fapt care a dus la arestarea sa. Câteva
luni mai târziu, a fost eliberat, dar fără permisiunea de întoarcere în Leiden. A murit cu
puțin înainte ca ocupația nazistă să se încheie.

Lucrarea care l-a consacrat a fost „Amurgul Evului Mediu, publicată în anul 1919. În afară
de aceasta a mai scris și Originile din orașul Haarlem(1905), Erasmus(1924), Explorări în istoria
civilizației(1929), Criza civilizației(1935) și Homo ludens(1938).

INFORMAȚII DESPRE OPERĂ: Jocul și poezia este un fragment extras din opera Homo
ludens, o carte de non-ficțiune publicată în 1938.

TEMA: jocul

CÂTEVA IDEI:

Poezia este una dintre cele mai pure forme ale jocului, întrucât aceasta se desfășoară într-
un loc al minții în care lucrurile au alt chip decât în viața obișnuită, în acea parte a
seriozității originare unde se află copilul, animalul și sălbăticia, în domeniul visului mai
exact. În civilizațiile vechi, aceasta este înțeleasă într-un alt mod. Ea nu are numai rol de
artă, ci și o funcție socială și liturgică.

Anumite culturi spun că cel care are puterea de a o scrie e un vates,un Și’ar, un știutor, un
thulr, un orator, un om cunoscător al istoriei, tradiției. El are funcție sacrală și literară, care
se trage și ea din joc.

În unele zone, arta poetică este un element important din zona jocului, fiind derivată dintr-
un schimb de rime sau bazată pe o schemă. În altele este diplomație în formă ludică, iar
improvizarea sa este un talent necesar, aproape indispensabil ce servește drept sentință
paralelă.

Civilizațiile mai înaintate folosesc poezia pentru a exprima tot ce este important sau vital
în viața obștei. Aceasta precedează proza literară, iar tot ceea ce e sfânt sau solemn se
rostește în versuri. Chiar și unele elemente sau cazuri juridice sunt prelucrate într-un mod
literar.

Mitul, în orice formă ar fi el transmis, rămâne pentru totdeauna poezie. El este serios
asemenea acesteia, ridicându-se în domeniul jocului. Atunci când intră în literatură, mitul
e văzut ca fiind sacru, deci serios, dar în același timp tot mai vorbește limba sălbaticului.
Astfel, pentru a fi prețuit ca element sacru al culturii, trebuie interpretat ori mistic, ori să
fie cultivat numai ca literatură.

Poezia are numeroase forme ce rămân identice asemenea motivelor. Ea are o funcție unică
și anume jocul. Corelaţia dintre poezie şi joc nu se referă numai la forma exterioară a
vorbirii, ci și la formele imaginației.

Limba poetică nu este înțeleasă de oricine. Ea folosește un cod de reguli, plin de ghicitori și
metafore ce pot fi deslușite doar cu ajutorul imaginației de către aceia care o cunosc și o
înțeleg. Orientările lirice moderne rămân tot credincioase artei lor, intrând dinadins într-
un domeniu accesibil numai unor anumiți cititori.

REFERINȚE CRITICE:

Homo ludens stă prinsă în cumpăna dintre o nostalgie şi un ideal. Adevărul ei istoric nu
este de găsit decât scormonind la rădăcinile civilizaţiei noastre; conceptul ei desăvârşit nu
poate fi decât rodul unei prospecţii, al locului pe care istoria nu l-a atins încă şi unde
spiritul ludic se va altoi direct pe trunchiul activităţilor fără de care nici o societate nu
poate fi gândită. Formula trecerii din regnul necesităţii în cel al libertăţii are în fond un iz
ludic.“ (Gabriel LIICEANU)