Hortensia Papadat

Bengescu
Bibliografie
 Primii ani
E fiica generalului D. Bengescu şi a
profesoarei Zoe. Studiază la Institutul de
domnişoare „Bolintineanu” din Bucureşti. La
20 de ani se mărită cu magistratul
Nicolae Papadat. Cariera literară e
amânată din pricina transferurilor soţului dintr-
un oraş în altul, şi de grija arătată numeroşilor
ei copii: Nen, Zoe, Marcela, Elena.
 Casa memoriala

Casa memorială "Hortensia Papadat-Bengescu din

Iveşti,
Galaţi
 Debut
Debutează în presa culturală cu articole în limba
franceză (1912). Scrie şi poezii în această limbă.
În anul 1913 publicã la revista Viaţa românească,
formarea sa ca scriitoare fiind marcată de
personalitatea lui Garabet Ibrăileanu, cel care o
ajuta sa debuteze. Debuteaza editorial in 1919 cu
volumul "Ape adânci", lăudat de Garabet
Ibrăileanu. În timpul Primului Război Mondial
lucrează ca infirmieră voluntară la Crucea Roşie,
experienţa fiind apoi relatată în romanul Balaurul .
 La îndemnul lui Eugen
Lovinescu, evoluează
spre o proza
"obiectivă", aşa cum se
va vedea în ciclul
familiei Hallipa. Din
1933, se stabileşte în
capitală. Scrie
Logodnicul (1933), şi,
în 1946, obţine Premiul
Naţional pentru proză.
Restul proiectelor de
romane rămân
nefinalizate.
. După 1965 a fost treptat reintegrată în circuitul literar
si academic.volumul "Ape adânci", lăudat de Garabet
Ibrăileanu. În timpul Primului Război Mondial lucrează
ca infirmieră voluntară la Crucea Roşie, experienţa
fiind apoi relatată în romanul Balaurul.
Din anul 1919 începe să colaboreze cu cenaclul
criticului Eugen Lovinescu şi să publice în revista
Sburătorul. De acum, rolul hotărâtor în orientarea
prozatoarei spre romanul european modern, îl are
Eugen Lovinescu, unul din puţinii susţinători ai
scriitoarelor femei. Toate romanele sale vor fi citite
întâi în cenaclu şi apoi publicate. Scriitorul preferat al
autoarei este Marcel Proust, a cărui metodă de creaţie
o regăsim, mai mult sau mai puţin, şi în romanele ei.
Autoarea scrie şi publică mai multe volume de nuvele.
 La îndemnul lui Eugen
Lovinescu, evoluează spre o
proza "obiectivă", aşa cum se va
vedea în ciclul familiei Hallipa.
Din 1933, se stabileşte în
capitală. Scrie Logodnicul
(1933), şi, în 1946, obţine
Premiul Naţional pentru proză.
Restul proiectelor de romane
rămân nefinalizate.
Interzisă de regimul comunist şi
trăind la bătrâneţe fără mijloace
de subzistenţă, Hortensia
Papadat-Bengescu a murit dată
complet uitării de colegi şi de
criticii literari, la data de 5 martie
1955 la Bucureşti, la vârsta de 79
de ani. După 1965 a fost treptat
reintegrată în circuitul literar si
Interzisă de regimul
comunist şi trăind la
bătrâneţe fără mijloace
de subzistenţă,
Hortensia Papadat-
Bengescu a murit dată
complet uitării de colegi
şi de criticii literari, la
data de 5 martie 1955 la
Bucureşti, la vârsta de
79 de ani
  personajele lor sunt într-o continuă
 mişcare, întotdeauna „pe drum“. Eroinele lor, în
special, simt durata fiecărei clipe, amintindu-şi de
întâmplări trecute, legându-le de prezent şi
proiectându-le în viitor.
 Ca scriitoare reprezentative ale literaturii moderne,
atât Virginia Woolf, cât şi Hortensia Papadat-
Bengescu au fost preocupate de ideile filozofice
referitoare la conceptul de timp, reuşind să găsească
mijloacele artistice potrivite pentru a reda gândurile
personajelor
 nu există nicio ordine cronologică în desfăşurarea „acţiunii“, care are loc în
prezentul etern. Este ca şi cum timpul este o reeditare a sufletului.
 Dincolo de investigaţia psihologică şi fiziologică, adâncită în romane, există şi o
incisivă prezentare a mediului social. Marele oraş este mediul în care evoluează cu
naturaleţe personajele Hortensiei Papadat – Bengescu. Romanele „ Fecioarele
despletite”, ,,Concert din muzică de Bach”, ,,Drumul ascuns” şi ,,Rădăcini”
alcătuiesc ciclul Hallipilor, numit astfel după familia ai cărei reprezentanţi se află
în centrul acţiunii care cuprinde şi alte familii legate prin rudenie, prietenie sau
interes, precum Rim, Drăgănescu, sau Maxenţiu. De aceea, această creaţie de
amploare a scriitoarei este socotită cel de-al doilea ciclu de romane din literatura
română după ,,Romanul Comăneştenilor” de Duiliu Zamfirescu.
 Din punct de vedere social, personajele romanelor din ciclul Hallipilor sunt în
majoritate îmbogăţiţi de dată recentă care îşi pun întreaga energie nu în slujba
dobândirii de avere, ci în serviciul parvenirii în ierarhia socială, pentru a li se uita
originea umilă şi a pătrunde în societatea înaltă. Este o literatură de observaţie, de
analiză şi descriere a stărilor de conştiinţă, a dramelor ce se ascund în spatele
convenţiilor lumii parvenite de după cel de-al doilea război mondial
 Toate personajele Hortensiei Papadat – Bengescu fac parte din acea
realitate interbelică bântuită de spectrele curentelor ideologice, de
politicieni fără putere, adunaţi abulic în saloane, personaje recluzate în
propria lor existenţă, silite să repete, cu gesturi maşinale, îmbogăţirea,
decrepitudinea fizică şi decăderea de pe scara ierarhiei social-valorice.
Oboseala lumii, învechirea ei ireversibilă, senzaţia de tablou de epocă, plin
de praf, provin dintr-o nemişcare provincială absolută. Faptul că, în ciuda
ascendenţei sociale, capitala este ,, locul unde nu s-a întâmplat nimic”
derivă dintr-o ireversibilă astenie existenţială. Personajele ,,micii lumi de
altădată”, ca să-l parafrazăm pe Fogazzaro, venite din provincie către
centru, infiltrate în rândurile unei aristocraţii obosite şi maladive, se
scufundă în această tendinţă de provincializare morală, de balcanism
dulceag, reminiscenţe ale unui mediu fanariot care nu a dispărut niciodată.
 . Societatea românească a găsit în Hortensia Papadat –
Bengescu, în epoca interbelică, pe observatoarea atentă a
claselor ei sociale dispuse precis ca într-o frescă socială de
amploare a vieţii orăşeneşti: de la craiul de mahala, Lică
Trubadurul, până la prinţul Maxenţiu, imagine a unei
aristocraţii epuizate, a unei rase istovite. În clasele dominante,
autoarea contemplă racile ale lumii de care ea însăşi aparţine,
rămase eterne şi inepuizabile în formele lor de arivism,
parvenitism şi snobism, culminând în dezagregare fizică şi
morală. Această lume este elegantă, luptă pentru păstrarea
aparenţelor, pare civilizată, domesticită de reguli superioare,
cu lume pestriţă sau binecrescută, dar măcinată de suferinţe
interne propriu-zise şi de altele sufleteşti atât de acute încât o
conduc lent şi sigur către dispariţie
 Realizatori
 Elevi :Vieru Angelo-Beniamin (90%)
David Iulian-Daniel (10%)

Profesor indrumator :Mutes Daniela