curs 6 – Mircea Ivănescu. Leonid Dimov.

Onirismul |1

POEZIA ROMÂNĂ POSTBELICĂ

Curs 6 –
Poezia lui Mircea Ivănescu
Onirismul
Poezia lui Leonid Dimov

1. Poezia lui Mircea Ivănescu (1931-2011)

Mircea Ivănescu 80, volum coordonat de Al. Cistelecan, Editura Paralela 45, Pitești, 2011

Debut: Steaua, 1957 la insistențele lui Petre Stoica; prieten cu Nichita, Matei Călinescu, Virgil
Nemoianu (v. înnopteanu)
Angajat la Agerpres din 1953 în momentul unei crize de traducători și pe fundalul Festivalului
Mondial al Tineretului, apoi revista Lumea (1962-1963) sub redacția lui George Ivașcu („singura
fereastră posibilă (sau poate doar un Oberlicht?) a contactului cu lumea occidentală în mișcare în a
doua parte a anilor 60”, Emil Hurezeanu) – traducător din presa internațională al știrilor externe
pentru ziare (cunoscătorii de lb. străine proveneau mai puțin din mediul muncitoresc cât din cel al
membrilor PCR din ilegalitate, descendenți sau clienți ai ilegaliștilor, în majoritate evrei): mediul i-a
permis contactul cu literatura la zi din Occident (Tinerii furioși, Generația Beat, Michel Butor,
Kerouac, Soljenițân), informațiile au și fost prelucrate în mici cronici publicate de A. E. Baconsky în
Steaua
- Facultatea de Filologie, secția franceză, 1950-1954
- din 1954 este avansat la redactor de știri externe (lectura ziarelor americane și britanice pentru
informare și compilarea știrilor – „fiecare cuvânt să fie un tun îndreptat împotriva imperialismului”,
36)
- în ambianța boemă de la Lumea și-a proclamat numele de „Mopete” și a găsit combinația de epic
și liric ce definește o etapă a poeziei sale. „Cvasi-autobiograficul «Mopete» era intelectualul pasiv și
retractil, anxios și plictisit, auto-ironic și lipsit de optimism, un învins total indiferent. Vreme de un
deceniu aproape Mircea Ivănescu s-a distanțat cumva de «hegemonii» poeziei române din anii 60,
Nichita S. și toată suita lui.” (V. Nemoianu, 85)
- redactor editura Univers
- „Se pare că drama fondatoare a lui M. Ivănescu a fost sinuciderea fratelui său Emil, «genial spre
deosebire de mine». Se întâmplase la Brașov, pe atunci nu cu mulți ani în urmă. Personajul Emil
apărea des, dar niciodată în nume propriu. O atenție încordată pentru orice mărturisire a suferinței
sau bucuriei, ca și cum aceasta era riguros irepetabilă și extrem de periculoasă. Așa comunica M.
Ivănescu cu oricine, oricând și oriunde s-ar fi găsit. Am pus această extremă sensibilitate a întâlnirii
și despărțirii pe seama legăturii profunde și neterminate cu fratele său Emil.” (Emil Hurezeanu,
Umbra lui Mircea la Sibiu, în Mircea Ivănescu – 80, 92)
curs 6 – Mircea Ivănescu. Leonid Dimov. Onirismul |2

- traducător: Antologia de poezie americană – traduce poeții accesibili lui, un canon personal,
poezia biografistă
- „poezia nu poate salva și nu poate justifica nimic” cf. Artistul modern d. Artă

Liviu Antonesei
- titlurile lui M.I. = „El scrie același volum de la debut încoace, dar nu în sensul că se repetă, ci se
continuă, iar volumele separate nu sunt decât niște secvențe, care pot fi numite arbitrar și chiar
anodin, din această vastă Carte. O Carte care, ca în alt proiect poetic celebru, este menită se se
substituie Universului, elaborându-și ea însăși propriul univers.” (121)
- natura poeziei lui M.I. – „În mod paradoxal, ajunge la o poezie incredibil de lirică utilizând o
formulă de o epicitate extremă, aproape o anti-poezie.” (122)

Gheorghe Crăciun, Aisbergul poeziei moderne

Cap. Scurtă istorie a poeziei tranzitive; Tranzitivitatea pre-optzecistă, p. 229
„Din cohorta poeților șaizeciști, în mijlocul cărora s-a manifestat tot timpul ca un solitar, se
desprinde Mircea Ivănescu. El scrie o poezie la fel de diferită de poetica șaizecistă ca și oniricul
Leonid Dimov. Însă Mircea Ivănescu nu este un client al visului lucid, ci, cel mult, un «promeneur
solitaire», cultivând reveria în cotidian și livresc.
Discursul său e unul cu evidente intenții tranzitive, pentru că poetul e un căutător al înțelesului
ultim al lucrurilor, un pelerin al drumului sofisticat, prin acumularea explicațiilor, detaliilor și
nuanțelor, spre acest înțeles ultim în care eul ca persoană civilă ar vrea să se confunde cu ființa, ca
invariantă ontologică. Putem vorbi aici de o culturalizare a cotidianului, cu efect anonimizator, dar
și despre o teamă a celui care scrie față de propriul eu biografic pe care poezia îl despuiază de toate
membranele sale de protecție, ceea ce conduce la continua lui dedublare. Mircea Ivănescu e un
disimulat nemulțumit de propriile sale disimulări, un nehotărât care caută certitudinile pentru a le
respinge, un resemnat care se revoltă, un poet al imaginației culturale și al fantasticului cotidian. La
el primează autoironia, pastișa, bonomia, aluzia, insinuarea, descrierea nudă, narativitatea stărilor,
imaginarul de bibliotecă.
Poezia lui Mircea Ivănescu nu are nimic de a face cu profunzimile cețoase, matriciale din poetica
generației sale. Creația sa nu conține nimic grav, înalt, oracular. E poezia unui eu mic, a unei
individualități lipsite de orgolii, a unui sine care știe suficient de multe lucruri despre propria sa
deriziune și care nu pozează în cunoscător și căutător de taine. Tocmai prin aceste calități ale
poeziei sale Mircea Ivănescu devine un poet pe care noua generație a anilor 80 și-l va revendica
drept precursor.” (229)

Poetica gen. 60
- „anistorism al creației, ireal și inofensiv” (226) – poezia 60 nu se referă la realitățile empirice,
despre cotidianul comunist; limbaj metaforic, senzația de spontaneitate, conținut estetizant; apără
poezia de banalul vieții; limbajul metaforico-oracular ce permite comunicarea unui adevăr aluziv
curs 6 – Mircea Ivănescu. Leonid Dimov. Onirismul |3

Al. Cistelecan, Mircea Ivănescu, monografie, antologie comentată, receptare critică, Editura Aula,
Brașov, 2003
- M.I. = o poetică, o epistemă lirică complet diferită de cea a gen. 60; raport polemic cu 60,
„marginalitate ofensivă” (9)
- antimodernist – poetică anti-mallarméeană
 condiția limbajului poetic („de a da un sens mai pur cuvintelor
tribului”) → limbajul uzual, „sărăcia lui cotidiană”, „condiția lui
precară” (13); cuvintele de legătură proliferează „în dauna celor
iradiante sau transparente” (13); denotativ, univoc; „din eșecul
univocității se naște toată polifonia melancoliei lui Mircea
Ivănescu” (14)
 căutarea sensului unic – nu mizează nici pe stilistica devianței, nici
pe cea a eliziunilor ci pe reluări și reveniri (proliferarea textului):
figura inserției; efectul = „logoreea lui Mircea Ivănescu e tot atât
de ermetizantă pe cât e «tăcerea» lirismului pur”. (14)
 oralitatea
- „melancolie neconsumată reprezintă, atfel, rezerva sa eternă” (16)
- poetica lui Pound: „tratarea directă a lucrului, fie el subiectiv, fie obiectiv”
- anamneza; poetica reconstitutivă
- poetul aspiră la imanența realului, dar limbajul său inconsistent nu poate da substanță
contingentului (17), limbajul nu poate consemna clipele de existență, nu poate reconstitui urma
ontică (v. 18) = nostalgie modernă
- contestă interdicția epicului (revine la tramă, eveniment, poveste, personaje, fabulă
- impulsul retrăirii declanșează poemul deși retrăirea e imposibilă (v. 20)
- eul dizolvat „într-o realitate difuză, de consistența ambiguă și fluidă a unei «prezențe-absențe»”
(20), eu constituit din neputințe, extenuări, surmenări (v. 21) = debilitate structurală existențială (v.
21) vs eul tare, zeul din poezia 60
- scrie sub presiunea unui mediator – structura livrescă vs. conștiința inaugurală 60; livrescul e „un
proces de identificare, o reverie de lectură care se intensifică într-o reverie existențială” (25)

2. Poezia lui Leonid Dimov (1926-1987)

Luminița Corneanu, Leonid Dimov, Un oniric în Turnul Babel, Editura Cartea Românească, București,
2014
- Bio: născut la Ismail, mama provine dintr-un mediu ortodox, tatăl este evreu; copilul poartă până
în 1941 numele de Leonid Mordcovici; mama îi intentează proces tatălui pentru a-l declara fiul ei
natural și pentru a-i schimba numele în Leonid Dimov; ura de sine, neacceptarea identității parțial
evreiești; criza mistică, aderarea la Legiune („Iată de ce îndoiala îmi chinuie și astăzi mintea, făurind
bănuiala teribilă că prin jumătate din vinele mele curge sângele blestemat al fiilor Canaanului. Și
această bănuială mă face să-mi controlez atitudinile, să mă observ, să mă spionez pe mine însumi,
doar, doar voi găsi vreunul din vițiile ce caracterizează acest neam blestemat. Și când într-adevăr
curs 6 – Mircea Ivănescu. Leonid Dimov. Onirismul |4

găsesc vreo latură ascunsă a ființei mele ce mi-ar permite o asemenea analogie, nu mă pot suferi,
îmi vine să mă scuip și, de multe ori, mă împlânt în fața oglinzii și-mi spun încet, cu un rânjet în
colțul gurii: Jidove...” (Leonid Dimov, Scrisori către Lucia (1943-1954), ediție îngrijită, studiu
introductiv, biobibliografie, notă asupra ediției și note de Corin Braga, Polirom, Iași, 2003, apud
Luminița Corneanu, p. 17-18)
- după 1945 se apropie de mediile comuniste până în 1950; articole publicate în 1948 în care
susține ideologia comunistă; ulterior va trece sub tăcere acest episod; la procesul din 1957 avocatul
apărării va încerca să folosească articolele drept probe ale fidelității scriitorului față de comunism,
în contra acuzației de fascism

-- debut la aproape 40 de ani în 1965 (v. bio – membru PCR din 1944, își depune carnetul în 1945,
exclus în 1950, închisoare 1958-1959 la Jilava „pentru insulte aduse lui Stalin”)
- debut în revistă 1943, redebutează în 1965 în presa culturală, debut în volum în 1966 (Versuri)
- cm imp volum 1969 Carte de vise
- retorica visului = formă de nealiniere și evaziune
- vara 1971 Tezele din iulie – mișcarea onirică e interzisă ca atare deși autorii pot publica individual

Manolescu, Istoria critică a literaturii române, 2008: „Himerismul și manierismul meșteșugăresc (...)
sunt cele două laturi ale unei poezii pe cât de originală, pe atât de indiscretă în privința maeștrilor
ei posibili, Ion Barbu (tăietura abstractă a versului), Macedonski (rondelurile), Arghezi (plastica),
Minulescu (exotismul temelor), G. Călinescu (fabulosul lucrurilor simple), Emil Botta (histrionismul),
Șt.Aug.Doinaș (baladescul, medievalitățile), Al. Philippide (poemul amplu, similiepic), Anton Pann
(lexicul).” (1058)
- Poetul = „un artizan care lucrează cu materialul friabil și vaporos al visului”, 1058
- baroc al motivelor, formelor

- CD: Despre poezia onirică (legislația onirică, adaugă o nouă dimensiune realității; atenție la
evazionism!; o nouă lume, poezia caracterizată pe epic vs. lumea lirică, exprimarea sinelui; atenție
la tăieturile la montaj din interviul cu Dimov)+ Vis cu deviscerații (IBL: realitatea e spintecată și
expusă în descrieri minuțioase) + Vis cu bufon

Marin Mincu, O panoramă critică a poeziei românești din secolul al XX-lea, Pontica, 2007
- „peisajele onirice (artificial compuse) «invadează» realul și-l copleșesc cu o luxuriantă retorică de
sursă barocă” (690)
- discurs incoerent, „structurat prin acumularea aleatorie a unor tablouri carnavalești descriptive
(în interstițiile dintre vis și real)” (690)
- bizarul, fantasticul, detalii savante, imagini prețioase, discurs ornamental, rece
curs 6 – Mircea Ivănescu. Leonid Dimov. Onirismul |5

Onirism:
Manolescu, Istoria critică a literaturii române, 2008: „țelurile ei [mișcării onirice n.m.] au rămas
confuze, în afara ideii evazioniste care făcea suspect discursul poetic” (1058)
- surse: Novalis, suprarealismul, Mateiu Caragiale
- despărțirea de dicteul automat suprarealist – L. Dimov, interviu 1983: „Eu vreau să creez – treaz
fiind – un vis real” (apud NM, 1058)

Marin Mincu, O panoramă critică a poeziei românești din secolul al XX-lea, Pontica, 2007
„prin metoda onirică, manevrată lucid, se obține o suprarealitate metamorfică în continuă mișcare,
care conduce la «fuzionarea» componentelor incongruente ale realului”. (691)
- „Originalitatea constă în această virtuozitate dimoviană de a inventa o lume embrionară și a o
travesti oniric în funcție de mutațiile imprevizibile ale unui subiect ludic.” (691)
- lume orientală, lexic pitoresc, balcanic
- „onirism decorativ, fără o finalitate estetică de profunzime, face să coabiteze un amestec derutant
de obiecte și stări care lasă impresia unui univers barochist neaglutinat” (692)