Jurnalul Annei Frank

Jurnalul Annei Frank (în neerlandeză Het Achterhuis) este o carte formată din

fragmente dintr-un jurnal intim în limba neerlandeză ținut de Anne Frank în cei doi ani cât a stat
ascunsă, împreună cu familia ei, în perioada ocupației naziste a Țărilor de Jos. Familia ei a fost
arestată în august 1944, iar Anne Frank a murit de tifos în lagărul de concentrare Bergen-
Belsen la începutul anului 1945. Jurnalul a fost salvat de Miep Gies, care l-a dat tatălui
Annei, Otto Frank, singurul supraviețuitor cunoscut al familiei, imediat după încheierea
războiului. Cartea a fost publicată în peste 70 de limbi străine.

Anne Frank, o fetiță evreică din Amsterdam, primește un jurnal cu coperți albe și roșii în
ziua de 12 iunie 1942, cu prilejul aniversării vârstei de 13 ani. După o scurtă introducere pe 12
iunie, ea începe să noteze primele însemnări două zile mai târziu, descriindu-și familia și colegii
de școală, unele întâmplări școlare și flirtul cu Hello Silberberg; ea menționează periodic
schimbările survenite în viața evreilor după ocuparea Țărilor de Jos de către Germania
Nazistă (obligația de a purta Steaua lui David, interdicția de a călători cu mijloacele de transport
sau de a se afla pe stradă în orele nopții, interdicția de a frecventa teatrele, cinematografele,
terenurile de sport sau alte locuri de divertisment, obligarea elevilor evrei de a frecventa doar
școli evreiești etc.). Resimțind lipsa unor prieteni adevărați, fata decide pe 20 iunie 1942 să-și
numească jurnalul „Kitty”, dorind ca acesta să devină o prietenă răbdătoare căreia să îi poată
împărtăși cele mai intime gânduri și sentimente.

Ziua de 5 iulie 1942 aduce o schimbare profundă în viața familiei Frank. Margot, sora
mai mare a Annei în vârstă de 16 ani, primește o citație de la SS prin care este anunțată că
urmează să fie deportată într-un lagăr de muncă. În dimineața zilei următoare familia Frank își
părăsește locuința din Merwedeplein și se mută într-o ascunzătoare pregătită din timp în
camerele din colțul din spate al sediului Opekta de pe malul canalului Prinsengracht,
ascunzătoare cunoscută doar de câțiva angajați de încredere ai companiei. O săptămână mai
târziu, pe 13 iulie, într-o perioadă de intensificare a persecuțiilor la adresa evreilor, sosesc aici
alte trei persoane: soții van Daan și fiul lor adolescent, Peter. Existența intră curând în rutină, dar
spațiul îngust provoacă unele conflicte domestice între soții van Daan, între doamnele Frank și
van Daan, precum și între Anne și cele două femei. În august 1942, la sugestia domnului Kraler,
ușa de la intrarea în anexă este mascată cu o bibliotecă turnantă confecționată de
magazionerul Vossen. Dentistul evreu Albert Dussel li se alătură în „anexă” pe 16 noiembrie
1942, iar Anne este nevoită să-și împartă camera cu el. Noul refugiat îi anunță că majoritatea
prietenilor și cunoscuților evrei ai celor două familii fuseseră deportați în lagăre de concentrare,
iar Anne devine conștientă de norocul de a se fi ascuns la timp.

Fata începe să fie copleșită de singurătate, simțind că familia nu poate suplini prezența
prietenelor de altădată și că mama ei nu o înțelege și o consideră obraznică. Își continuă educația
școlară în „anexă”, învățând limbi străine, citind cărți și scriind în jurnal. Lectura îi
îmbunătățește constant abilitățile literare, iar însemnările din jurnal devin mai complexe: Anne
realizează descrieri critice ale mediului social și ale persoanelor cu care împarte ascunzătoarea,
prezintă bucuria celebrării unor sărbători (Crăciunul, Hanuka), teama cauzată de spargerile
realizate de hoți, dar și conflictele permanente cu mama ei și cu Dussel cauzate de nemulțumirea
că este tratată ca un copil. Clădirea este vândută de proprietar în februarie 1943, fără a-i înștiința
pe chiriași, iar noul proprietar sosește pentru a inspecta spațiul, fără a pătrunde în „anexă”, și nu
se mai întoarce niciodată. În vara anului 1943 au loc primele bombardamente aliate asupra
Amsterdamului, aducând refugiaților speranța că războiul se va încheia curând. Agravarea
situației militare a Germaniei produce repercusiuni pe plan intern: arestările se întețesc, atacurile
hoților sunt tot mai dese, iar alimentele devin tot mai rare și mai scumpe, ceea ce duce la
deteriorarea condițiilor de viață a locuitorilor „anexei”.

La începutul anului 1944 Anne Frank își descoperă propria sexualitate și începe să se
apropie de Peter van Daan în căutarea prieteniei, descriindu-și în jurnal gândurile sale cu privire
la dragoste. Cei doi se retrag deseori la mansardă pentru a discuta și a se cunoaște mai bine, dar
Anne înțelege după un timp că Peter are un caracter slab și decide ca relația lor să fie doar una de
prietenie. Cuvântarea ministrului Gerrit Bolkestein ținută pe 28 martie 1944 la Radio Oranje cu
privire la valoarea documentară a mărturiile scrise ale suferințelor îndurate de neerlandezi în
timpul ocupației naziste o determină pe Anne să își rescrie jurnalul, dorind să-l publice
ulterior. Într-o însemnare din 5 aprilie 1944, ea își exprimă dorința de a deveni o scriitoare
celebră, afirmând: „vreau să continui să trăiesc, chiar și după ce am murit”. Anne scrie din ce în
ce mai mult despre război, despre credința în Dumnezeu, despre feminism și despre spulberarea
idealurilor.
 Jurnalul se încheie brusc. Ultima însemnare, datată 1 august 1944, are un caracter
introspectiv, de analiză și autocritică, descoperind cele două laturi ale personalității Annei: una
exterioară, amuzantă și exuberantă, și alta interioară, calmă, serioasă și profundă. Trei zile mai
târziu, o echipă a Grüne Polizei condusă de Oberscharführer-ul SS Karl Silberbauer de
la Sicherheitsdienst (SD) a pătruns în „anexă” și i-a arestat pe toți cei opt refugiați.

Persoane menționate

Principalele persoane menționate în jurnal sunt următoarele:

 Anne Frank - autoarea jurnalului, o fata inteligentă, comunicativă și activă aflată în

perioada de trecere de la pubertate la adolescență. Ea însăși simte că are două laturi: o latură
exuberantă și amuzantă și o latură „mai frumoasă, mai pură și mai profundă”. Obiceiul său
de a spune adevărul și încăpățânarea sa o fac să intre în conflict cu ceilalți ocupanți ai
„anexei” (doamna Frank, soții van Daan, Dussel). În jurnal își exprimă opiniile cu privire la
diferite subiecte, își analizează propriile trăiri și descrie cu atenție mediul în care trăiește. Ea
își dorește să devină jurnalistă și apoi o scriitoare celebră, afirmând pe 5 aprilie 1944: „vreau
să continui să trăiesc, chiar și după ce am murit”. În primăvara anului 1944 se îndrăgostește
de Peter van Daan, dar, după ce-l cunoaște mai bine, decide să-l considere doar un bun
prieten și nu un iubit. Personajul se maturizează în captivitatea forțată, reușind să-și formeze
identitatea într-un mediu ostil.
 Otto Frank (alintat Pim) - tatăl iubitor al Annei, originar dintr-o veche familie de evrei
germani. Nu a urmat școli evreiești și nici nu a studiat limba ebraică și religia iudaică. A
lucrat ca bancher la Frankfurt, dar și-a pierdut slujba în perioada Marii Crize Economice,
care a diminuat semnificativ averea familiei. A imigrat în Țările de Jos în 1933, după
ascensiunea naziștilor la putere în Germania, și a înființat și administrat filiala neerlandeză a
companiei Opekta (din 1933) și compania Pectacon (din 1938) care comercializau pectină și
condimente pentru producerea cârnaților. Prevăzător, pregătește din timp ascunzătoarea și
ulterior devine o pildă de altruism și curaj, întreținând speranța celor ascunși. Este interesat
să le ofere fiicelor lui o „educație culturală germană clasică”, iar, ca urmare a diplomației și
blândeții sale, devine singura persoană de la care Anne acceptă sfaturi și dojeni. Otto Frank
este singurul supraviețuitor al Holocaustului dintre cei opt ocupanți ai „anexei secrete”.
 Edith Frank - mama Annei, originară dintr-o familie prosperă care avea legături puternice
cu iudaismul. Este o femeie inteligentă și rafinată, care se adaptează greu stilului de viață din
„anexă”; spre deosebire de Anne, Edith este o persoană rezervată, calmă și serioasă, iar
diferența de caracter conduce la conflicte frecvente între mamă și fiică. Ea încearcă să se
apropie de Anne, dar fata rămâne nereceptivă deoarece credea că o mamă trebuia privită ca
un model, nu ca o prietenă.

 Margot Frank - sora mai mare a Annei, foarte apropiată de mama ei, împreună cu care
mergea periodic la sinagogă, spre deosebire de Otto și Anne care preferau să meargă doar de
sărbători. Are o fire blândă și liniștită și, din moment ce este ascultătoare, are relații bune cu
toți ocupanții „anexei”. Își dorește să devină învățătoare sau asistentă medicală și își exprimă
dorința de a imigra în Palestina. Potrivit Annei, Margot ținea și ea un jurnal, care a dispărut
după pătrunderea naziștilor în „anexă” și nu a mai fost niciodată recuperat.

 Hans van Daan (nume real: Hermann van Pels) - expert în condimente de origine
germană, angajat în compania lui Otto Frank datorită calităților și cunoștințelor sale. Își
petrece timpul în „anexă” confecționând sau reparând diferite articole casnice. Se plânge de
lipsa alimentelor și mai ales a tutunului, fiind un fumător înrăit. Are opinii pertinente, dar
cam pesimiste în privința politicii și își susține punctele de vedere cu încăpățânare.

 Petronella van Daan (nume real: Auguste van Pels) - soția lui Hans van Daan, femeie
nervoasă, orgolioasă și egocentrică. Preia voluntar sarcina gătitului în „anexă”, fiind
ordonată și plină de energie; se ceartă permanent cu soțul ei și cu celelalte femei pentru
diferite nimicuri și o consideră obraznică pe Anne, adesea comportându-se isteric. Este o
persoană prietenoasă și cochetă și flirtează periodic cu Otto Frank și cu Dussel.

 Peter van Daan (nume real: Peter van Pels) - fiul adolescent al soților van Daan. Este
deranjat că părinții îl tratează ca pe un copil și se ceartă de multe ori cu ei. Are o fire liniștită
și tăcută și este timid cu fetele. Nu are multă încredere în el și nu se consideră inteligent;
între Anne și Peter se înfiripă o relație de prietenie, cu accente romantice. Naturile lor diferite
(optimismul și caracterul activ al Annei, negativismul, indecizia și înclinația spre trândăveală
a lui Peter) au făcut-o pe Anne să concluzioneze că Peter are un caracter slab și să-l
considere doar un prieten.
 Albert Dussel (nume real: Fritz Pfeffer) - un dentist de origine germană, care s-a refugiat
în Țările de Jos în 1938, după Noaptea de cristal, și s-a alăturat grupului de refugiați în
noiembrie 1942. El era în mod normal un om liniștit și prietenos, dar despărțirea de
logodnica sa creștină și durerile artritice îl fac să devină nervos. Anne, care împarte o cameră
îngustă cu el, îl descrie într-un mod negativ: Dussel este greu de cap, meschin și cu o
perspectivă îngustă cu privire la educația copiilor, crezând că copiii trebuie văzuți, dar nu și
auziți; din acest motiv, Anne, aflată permanent în mișcare și vorbind neîncetat, îi creează
permanent o stare de iritare.

Descriere Jurnalul Annei Frank. 12 iunie 1942 - 1 august 1944

Povestea tragica a Annei Frank e bine cunoscuta. impreuna cu familia ei si alti cunoscuti
evrei, Anne a stat ascunsa timp de doi ani (6 iulie 1942–4 august 1944), de teama deportarii in
lagar, in asa-numita Anexa a sediului firmei patronate de tatal sau, in Amsterdamul ocupat de
germani. Avea 13 ani cand a intrat in Anexa. A tinut aici un jurnal (inceput anterior, in 12 iunie
1942), devenind la un moment dat constienta ca el va reprezenta un document important dupa ce
razboiul se va sfarsi. In 4 august 1944, asadar nu mult dupa debarcarea Aliatilor in Normandia,
cand finalul recluziunii parea foarte aproape, Anne si ceilalti sapte locatari ai Anexei sunt arestati
si mai tarziu deportati cu ultimul transport spre Auschwitz. Cu exceptia lui Otto Frank, toti vor
muri. Anne si sora ei se sting de tifos la Bergen-Belsen in februarie sau martie 1945. Eliberat din
lagarul de la Auschwitz, tatal Annei va publica si va face cunoscut in toata lumea jurnalul fiicei
sale.