Jurnalul Annei Frank

Împreună cu familia ei și alți patru evrei, Anne Frank a stat ascunsă între 6 iulie 1942 și 4 august
1944 la ultimele etaje ale unei clădiri de birouri din Amsterdam - sediul firmei unde lucrase tatăl
ei, Otto Frank. Familia Frank se mutase din Frankfurt la începutul anilor 1930, fugind din
Germania controlată de naziști; după ocuparea Olandei în 1940 și instituirea persecuției
antisemite, familia se ascunde cu ajutorul foștilor angajați ai lui Otto Frank. După doi ani
petrecuți în ascunzătoarea pe care Anne o numește Anexa secretă, cei opt locatari au fost
arestați în urma unui denunț, fiind trimiși la Auschwitz cu ultimul transport. Jurnalul Annei a fost
recuperat ulterior de tată - singurul care a supraviețuit - și a fost publicat pentru prima oară în
Țările de Jos, în 1947.
Prima însemnare datează din 12 iunie 1942*, ziua în care Anne a împlinit 13 ani și a primit în dar
jurnalul în carouri albe și roșii. Anne scrie pentru a scoate la iveală lucrurile ascunse adânc în
suflet, pe care nu le poate mărturisi nimănui. Deși este foarte populară și răsfățată, centrul
atenției la școală și în familie, Anne își dă seama de superficialitatea relațiilor și a discuțiilor, care
nu trec dincolo de glume și subiecte generale. După ce ajunge în Anexa secretă - la nici o lună de
la primirea jurnalului -, însemnările iau forma unor scrisori adresate lui Kitty, prietena ideală pe
care Anne nu a avut-o niciodată. Sunt descrieri ale Anexei și ale vieții cotidiene, cu toate
temerile, speranțele, problemele și neînțelegerile care apar într-un mediul meschin locuit de opt
oameni cu personalități distincte. Oameni care, timp de doi ani, trăiesc ca niște prizonieri,
urmăriți permanent de teamă: teama de a face zgomot și a fi auziți de vecini, teama că vor fi
descoperiți și împușcați, teama de liniștea opresivă și de izolarea sufocantă.
Pentru a uita de frică, singurătate și frustrări, Anne se refugiază în studiu, în lectură și în scris,
dar și într-o analiză atentă a lumii adulților și a propriului sine. Este pasionată de mitologie și de
arborele genealogic al familiei regale, colecționează poze cu vedete de film, iubește lectura și
istoria artei, în schimb urăște algebra și geometria. Anne este fericită că poate scrie, chiar dacă
nu e prea sigură că are destul talent pentru a deveni jurnalistă sau scriitoare. Însă talentul ei
este evident - la fel ca hotărârea de a face ceva important în viață -, căci însemnările debordează
de observații amuzante și spirituale, care devin din ce în ce mai profunde pe măsură ce Anne se
maturizează; am selectat câteva scurte citate din ediția în limba română, preluate de aici:

Ajungi să cunoști bine oamenii abia după ce te-ai certat zdravăn cu ei o dată. Abia atunci poți să
le judeci caracterul.

Una dintre numeroasele întrebări care nu-mi dau pace este de ce mai demult, dar adesea şi în
prezent, femeia a ocupat un loc mult mai puţin important în societate decât bărbatul.
Cine-i fericit îi va face şi pe alţii fericiţi. Cine are curaj şi încredere nu se va lăsa pradă nenorocirii.

Un hohot de râs pe cinste ar ajuta mai mult decât zece pastile cu valeriană, dar noi aproape că
am uitat să râdem. Uneori mi-e teamă să nu-mi înţepenească faţa şi să-mi apară cute în jurul
gurii de-atâta seriozitate.

Cine vrea să slăbească să vină să stea în Anexă! Cei de sus se văicăresc de mama focului, noi n-o
luăm aşa în tragic.

Săptămâna asta am citit mult și am muncit puțin. Așa trebuie să faci pe lumea asta și atunci în
mod sigur vei ajunge departe.
Acuzată adeseori de adulți că este obraznică, leneșă, băgăcioasă și enervant de vorbăreață,
destinatarul permanent al mustrărilor și al reproșurilor celorlalți, Anne Frank își dezvăluie o cu
totul altă fațetă a personalității sale în însemnările din jurnal. La vârsta la care cei mai mulți copii
au preocupări anodine, Anne debordează de energie, planuri, dorințe, de o forță extraordinară
și o înțelegere aproape matură a lumii și a ființei umane. Ea notează observații despre adulți și le
face portrete pline de umor celorlalți locatari ai Anexei, care, în cea mai mare parte a timpului, o
dezamăgesc prin certurile și nemulțumirile lor, dar mai ales prin atitudinea lipsită de
considerație față de opiniile celor tineri. Probabil că unele dintre părerile Annei sunt preluate de
la adulții din jur, însă ea dă dovadă de o maturitate neîndoielnică prin felul în care își
conștientizează viața interioară și armura defensivă de veselie și superficialitate cu care s-a
înconjurat, pentru a ascunde miezul serios și gânditor dinăuntru.