RAZBOIUL CARE MI-A SALVAT VIATA

De KIMBERLY BRUBAKER BRADLEY 

DESCRIERE CARTE

Intr-o lume nesigura, pe fundalul luptei pentru supravietuire

din intunecatii ani ai celui de-Al Doilea Razboi Mondial, Ada,
o fetita de noua ani, are de purtat propria ei batalie pentru a
demonstra ca nu e cu nimic diferita de ceilalti.
Umilita de propria mama din cauza unui defect fizic, tinuta
captiva in apartamentul lor cu o singura camera, Ada profita
de faptul ca toti copiii sunt evacuati din Londra si, impreuna
cu fratele ei, Jamie, fuge departe de rautatea mamei. Asa
ajung sa o cunoasca pe Susan Smith, o femeie posaca, dar
care ii iubeste ca si cum ar fi copiii ei. Si, in timp ce lumea
intreaga se schimba si toti cei din jur cunosc suferinta si
despartirea, Ada descopera ce inseamna iubirea si respectul.
 -REZUMAT 1-

In aceasta carte este vorba despre o fata Ada si despre fratele ei

Jamie, care provin dintr-o familie saraca iar mama lui ii ura si nu ii iubea.
Ada avea o problema din nastere la picioarul stang, era oloaga adica
avea un picior olog. Mama Adei nu o suporta deoarece piciorul ei este "
hidos". Nu o lasa sa iasa din casa si o punea sa stea zilnic intr-o camera
intunecoasa in timp ce fratele ei Jamie se ducea la scoala si iesea afara.
(am uitat sa mentionez ca chestia asta se intampla pe timpul celui de-al
2-lea razboi mondial).

Intr-o zi s-a anuntat ca incep bombardamentele asa ca mama lui

Ada si a lui Jamie i-au trimis departe in sat la doamna Usan, o doamna
necasatorita. Ea ii ingrijea pe Jamie si Ada, i-a invatat sa coasa sa
citeasca , sa scrie, sa croseteze si multe altele,ba chiar i-au si trimis la
scoala. ada isi face un nou prieten, pe untulet, calul domnisoarei susan.
intalneste foarte multa lume, iar domnisoarei susan nu ii era rusine cu
ea, ba chiar i-a cumparat carje ca sa poata iesi afara , ii hranea foarte
bine, le cumpara haine iar pt ca domnisoara susan stia sa croseteze le
facea haine copiilor, iar adei ii facea haine frumoase si costume de
calarie. in mare , in aceasta carte este vorba despre cum ada si jamie au
gasit un trai mai bun , si ca  de la piciorul olog pana la creier e mult de
mers, iar ada avea o minte foarte isteata si agera.

-REZUMAT 2-
În viață nu contează ce ai, ci pe cine ai. Pornind de la această propoziție
dătătoare de speranță, o să vă povestesc despre una dintre cele mai greu de
digerat povești pe care le-am citit. O carte a speranței, dar și a disperării, a
oamenilor care marchează vieți fără să-și dea seama, a durerii care conduce
întotdeauna pe căi greșite. Războiul care mi-a salvat viața, carte premiată cu
Newbery Honor în 2016, este povestea Adei, dar și a altor milioane de copii
speciali, născuți cu defecte sau boli incurabile, arătați cu degetul de cei din jur
sau respinși de propriii părinți. O carte care îndeamnă la toleranță și ne arată că
toți suntem speciali în felul nostru, toți avem un strop de umanitate în adâncul
sufletului și puterea de a face schimbări benefice pentru ceilalți. 

Ada nu ar fi nimic fără Jamie, fratele ei. Născută cu un picior strâmb, obligată
să stea în casă mereu, închisă în dulap de fiecare dată când cere lucruri normale.
Crescută de o mamă tiranică, mult prea preocupată de părerea celor din jur, este
nevoită doar să privească jocurile celorlalți copii, fără a fi capabilă să participe.
Jamie reprezintă singura legătură cu lumea exterioară, sprijinul ei și motivul de
a merge mai departe în fiecare zi. Al Doilea Război Mondial va însemna
salvarea ei și drumul către o viață normală, în care oamenii nu o resping pentru
că are un defect fizic. Viața ei va deveni una minunată, datorită lui Susan,
femeia care îi ia pe Ada și pe Jamie sub tutela ei, atunci când toți copiii Londrei
sunt evacuați pentru a nu fi uciși de viitoarele bombardamente. Viața alături de
Susan i se pare o ciudățenie absolută - este lăsată să iasă afară, să încerce să
umble (cu cârje), să călărească, ba chiar să ajute la tratarea soldaților răniți în
război. Ada devine un adult responsabil, un om capabil să treacă peste limitele
propriului corp, în timp ce sufletul ei își găsește locul în casa femeii devenite
pentru prima dată mamă.  Susan devine un fel de far călăuzitor în viața celor doi
copii, în special pentru Ada. Obișnuită cu bătăi și jigniri, aceasta este incapabilă
să dezvolte o relație normală cu cei din jur. Asprimea lui Susan, dată de
încercările vieții și pierderile suferite, este înspâimântătoare pentru fetița de
unsprezece ani. Treptat, aceasta învață să aibă încredere în oameni, să-i accepte
așa cum sunt, având parte (pentru prima dată) de aceeași bunăvoință și scăpând
de privirile piezișe. Devenită brusc o persoană obișnuită, curajoasă și
ambițioasă, Ada se descoperă ca fiind absolut normală, fără motive de a se simți
rușinată față de ceilalți. Piciorul ei reprezintă o piedică mai mult mentală decât
fizică. 

Partea psihologică a poveștii - gândurile neîntrerupte ale Adei despre sine - este
cea mai dureroasă și greu de citit. Avem în față un copil care se crede nimic,
dispensabil, bun de aruncat la gunoi din cauza unui defect fizic. O mamă
incapabilă de empatie, dând dovadă de o cruzime ieșită din comun față de
propriul copil. O femeie străină, care învață să iubească din nou, să creadă în
minuni, cu un suflet mai mare decât lumea întreagă. Descoperim o mulțime de
prejudecăți legate de acești copii (cu picior strâmb congenital), deși era o
afecțiune des întâlnită în acele vremuri. O judecată asemenea celei divine,
bazată doar pe aparențe, spulberată însă de afirmația binevoitoare a lui
Susan : Piciorul tău olog este departe de creier. Astfel, Ada simte că poate trăi
din nou, înțelege în sfârșit că defectul fizic nu are nicio legătură cu capacitatea
de învățare, inteligența sau aptitudinile ei. În timp ce sentimentele față de Susan
încep să iasă la suprafață, se simte în fața unui nou obstacol, împărțită mereu
între speranța față de schimbarea mamei sale și căldura simțită în preajma
femeii care nu i-a vrut, dar a avut grijă de ei ca de propriii copii. Deși are mai
multe lucruri decât înainte, prea puțin îi pasă. Tristețea pe care o simte nu poate
fi alungată decât de încrederea încet dobândită, alimentată de comportamentul
lui Susan. 

Războiul care mi-a salvat viața este o poveste care vindecă, scrisă cu empatie și
blândețe pentru toți copiii care se simt altfel față de ceilalți, limitați de propriul
corp sau propria minte. Este un îndemn la toleranță și deschidere față de orice
ființă umană considerată diferită.